Jurnalul Cristinei

vineri, 27 iunie 2025

***

Vă rog să distribuiti!

___________

NOI, CA ,,PROȘTII"

Acum vreo trei decenii și jumate,

Când El și Ea erau plouați cu gloanțe,

Nu știu de ce, cu mâinile la spate,

Tot neamul românesc torcea speranțe!

Și eu m-am bucurat la începuturi,

Dar laptele și mierea se-amânară,

Pădurile sunt cimitir de buturi,

Comorile au început să piară!

S-a dus mândria noastră infinită!

Curg legi semnate-n grabă pe genunchii

Cârmacilor de tablă ruginită,

Alături de mătușile și unchii!

Nu neg că a fost rău și înainte,

Că am mâncat magiun și marmeladă,

”Made în România!” Țineți minte?

Azi, Țara, de pe hartă, stă să cadă!

Samsarii Lăcomiei își fac treaba!

Nu noi i-am cocoțat în vârful oștii?

Să nu cumva să crezi că stau degeaba;

Vând Țara la bucată! Noi, ca „proștii!”

Așa ne cred cei ce tocesc fotoliu,

Lovindu-ne cu palma peste gură,

În timp ce România e în doliu,

Căci, totul ni se vinde sau, se fură!

* Rog, fără comentarii răutăcioase! E doar un punct de vedere.

27 iunie 2025

$$$

DACĂ NU CER PREA MULT

Marin SORESCU

- Ce-ai lua cu tine,

Dacă s-ar pune problema

Să faci zilnic naveta între Rai şi Iad,

Ca să ţii nişte cursuri?

- O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,

Dacă nu-ţi cer prea mult.

- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,

Te-ar ţine de vorbă,

Ţi-ar împuia capul cu fleacuri

Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.

- Te implor, taie-mi cartea,

O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine

O sticlă de vin şi-o femeie.

Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.

- Ceri prea mult.

Ce-ai dori să iei cu tine,

Dacă s-ar pune problema

Să faci zilnic naveta între rai şi iad,

Ca să ţii nişte cursuri?

- O sticlă de vin şi-o femeie,

Dacă nu cer prea mult.

- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,

E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.

- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?

Mai bine tăiaţi-mi vinul,

Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,

Înspirându-mă din ochii iubitei.

Tăcere, minute lungi,

Poate chiar veşnicii,

Lăsându-mi-se timp pentru uitare.

- Ce-ai dori să iei cu tine,

Dacă s-ar pune problema

Să faci zilnic naveta între rai şi iad,

Ca să ţii nişte cursuri?

- O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.

- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.

- Atunci taie-mi mai bine cursurile,

Taie-mi iadul şi raiul,

Ori totul, ori nimic.

Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.

Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din Iad,

Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?

Cum să-i înalţ pe drepţii din Rai,

Daca n-am cartea să le-o tălmăcesc?

Cum să suport eu drumul şi diferenţele

De temperatură, luminozitate şi presiune

Dintre Rai şi Iad,

Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?

$$$

27 iunie, 1940

Dupa răspunsul Guvernului României la prima notă ultimativă sovietică din 26 iunie, Guvernul U.R.S.S. trimite cea de-a doua notă ultimativă Guvernului României.

”Guvernul U.R.S.S. a adresat Guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, seara, de către Excelența Sa domnul Molotov, Președintele Comisarilor Poporului ai Uniunii Sovietice și Comisar al Poporului pentru Afacerile Străine, Excelenței Sale domnul Davidescu, Ministrul României la Moscova.

Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, Guvernul Regal declară că este gata să procedeze imediat, și în sprijinul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor propunerilor emanînd de la Guvernul sovietic.

În consecință, Guvernul român cere Guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop. De îndată ce va fi primit un răspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul român iși va desemna delegații și nădăjduiește ca conversațiile cu reprezentanții Guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România.“

Este evident faptul că Guvernul României nu a răspuns punctual la propunerile sovietice, încercînd să cîștige timp.

Din această cauză, Guvernul sovietic trimite Guvernului României o a doua NOTĂ ULTIMATIVĂ din noaptea de 27/28 iunie 1940:

”Guvernul U.R.S.S. consideră răspunsul Guvernului Regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primește propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neîntîrziat Basarabia și partea de Nord a Bucovinei. Însă cum Ministrul României la Moscova, domnul Davidescu, a explicat că răspunsul menționat al Guvernului Regal al României înseamnă accedarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind această explicație a domnului Davidescu, propune:

În decurs de 4 zile, începînd de la ora 14:00, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupele românești.

Trupele sovietice în același timp să ocupe teritoriul Basarabiei și partea de Nord a Bucovinei.

În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuți, Chișinau, Cetatea Albă.

Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce privește păstrarea și nedeteriorarea căilor ferate, a parcurilor de locomotive și vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

Să numească o comisie alcătuită din reprezentanți ai Guvernelor român și al U.R.S.S., cîte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române și instituțiilor din Basarabia și partea de Nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insistă ca Guvernul Regal al României să răspundă la propunerea sus-menționată nu mai tîrziu de 28 iunie, ora 12:00 ziua (ora Moscovei).“

În această notă nu se mai discuta de frontierele dintre cele două țări, ci numai despre evacuarea teritoriilor Basarabiei și Bucovinei de către armata română.

Prins într-un clește și abandonat de aliații tradiționali, Guvernul României ia una din cele mai discutabile decizii, care va avea consecințe nefaste pentru milioane de români și va pecetlui soarta țării pentru următoarea jumătate de secol.

$$$

„M-A FĂCUT MAMA OLTEAN “

Fascinanta istorie a cântecului inspirat de haiducul Iancu Jianu - „olteanul de Jiuleţ, mititel şi iubăreţ”

VIRGILIU POPESCU

“M-a făcut mama oltean“ este cântecul de suflet al tuturor oltenilor. Versul a devenit iconic, fiind des folosit în muzică populară oltenească şi în numeroase filme istorice. De altfel, se pare că originile sale se ascund tot în istorie, deşi nu se menţionează niciunde în mod oficial acest lucru. A rămas încetăţenit în rândul oamenilor faptul că melodia ar fi fost dedicată haiducului Iancu Jianu de către un lăutar celebru din Craiova

Nu există locuitor al spaţiului Olteniei care să nu fii fredonat măcar o dată versul-refren al cântecului. Sunt însă puţini cei care cunosc povestea din spatele melodiei, poveste care nu se regăseşte în documente oficiale, dar care s-a perpetuat în popor de-a lungul anilor. Astfel, legenda spune că acest cântec ar fi fost scris de către un celebru lăutar din Işalniţa, de lângă Craiova, pe nume Niţă Băloi. Acesta nu era orice lăutar, ci unul dintre cei mai cunoscuţi la vremea lui, despre care se ştie că Vodă dăduse ordin, în anul 1802, ca să i se taie degetele de la mâna dreaptă pentru a nu mai putea cânta la scripcă şi, astfel, să nu mai îndemne la răscoale norodul prin cântecele sale. Olteanul nu a renunţat însă la cântec, ci a continuat să cânte.

Lăutarul craiovean a reuşit să rămână în istorie printr-un cântec care a plăcut norodului şi a reuşit să învingă timpul – “M-a făcut mama oltean”. Versurile se pare că nu au fost însă compuse la întâmplare, la vreun chef sau vreo petrecere de boieri, ci ar fi fost special compus de Niţă Băloi în cinstea curajului haiducului Iancu Jianu (1787-1842) din Caracal-Olt, care obişnuia să-şi facă veacul des şi prin Craiova. Astfel, cântecul ar fi fost scris cu şapt ani înainte ca lăutarul să rămână fără degetele de la mâna dreaptă şi care, dealtfel, ar fi reprezentat unul dintre motivele pentru care a fost dat ordinul de a i se tăia degetele. O întâmplare l-ar fi determinat pe lăutar să scrie şi să-i dedice cântecul menţionat haiducului din Caracal. Este vorba despre victoria lui Iancu Jianu asupra unui înalt oficial al Imperiului Otoman de la acea vreme, paşa Pazvant Oglu de la Vidin, pe care haiducul l-a învins într-o luptă; câţiva ani mai târziu, Iancu chiar îl va ucide pe oficialul turc tot într-o luptă.

Victoria lui Iancu Jiancu asupra unui turc, la baza cântecului Tradiţia populară spune că, prin victoria asupra oastei turcului, Iancu (care a trăit o perioadă din copilărie în Craiova, pe una din moşiile familiei, n.r.) se va răzbuna pentru ororile făcute de acesta oraşului Craiova între anii 1799-1800, perioadă în care mai multe case şi moşii de pe teritoriul Craiovei ar fi fost incendiate şi distruse. Dealtfel, se mai spune că, în focul luptei de la Vidin, Iancu l-ar fi rănit serios pe Pazvante Oglu lăsându-l fără un ochi; după acest incident, Pazvant va intra în tradiţia populară cu numele de Pazvante chioru . La întoarcerea de la Vidin, Iancu Jianu a fost primit ca un erou de către locuitorii din Craiova pentru că îi scăpase de un personaj temut al acelor vremuri care le pricinuise mult rău. De altfel, şi din conţinutul textului îndrăgitului cântec se observă că personajul descris este văzut ca purtând “căciulă de astrahan, cojocel de miel bârsan şi cămaşă de tulpan”, straie care îl caracterizau în întregime pe haiducul originar din Caracal. De asemenea, un alt motiv ce duce cu ideea la faptul că melodia este dedicată lui Iancu Jianu se referă la faptul că se ştie foarte bine faptul că acesta era scund de statură şi foarte isteţ, de unde şi versurile - “Sunt oltean de Jiuleţ, mititel şi iubăreţ”, dar şi foarte îndemânatic cu armele, îndrăzneţ, energic, având, totodată, un farmec personal deosebit.

Memorialistul Ion Ghica notează că Iancu Jianu “ajunsese de o dibăcie vestită în călărie şi în vânătoare; încăleca fără a pune piciorul în scară, nici mâna pe coama calului şi băga glonţul prin verigă de inel”. Mai mult: deşi a trăit ca fiu de boier, Iancu Jianu a cunoscut îndeaproape necazurile oamenilor de rând deoarece îi plăcea să trăiască cu cei simpli şi nu căuta compania celor de acelaşi rang cu el, adică boier de rangul III. Astfel, Iancu Jianu era perceput ca fiind un personaj extrem de sufletist cu cei nevoiaşi, dar foarte dur cu cei care îndrăzneau să-l înfurie. Oficial, nu există nimic despre cântecul oltenilor În ciuda tuturor lucrurilor păstrate în istoria populară, documentele oficiale se pare că nu menţionează niciunde amănunte despre vrei legătură între cântecul menţionat şi haiducul Iancu Jianu. “Din informaţiile mele şi nu doar ale mele, nu există referiri istorice certe care să ateste o legătură între Iancu Jianu şi cântectul că ar fi fost scris şi dedicate haiducului din Caracal. Există însă o baladă a lui Iancu Jianu menţionată în istorie, culeasă deasemenea şi ea tot din popor de undeva din satele din zona Romanaţiului”, declară doctor în istorie Dana Roxana Nicula, coordonatorul Muzeului Romanaţiului din Caracal.

Cântecul a fost preluat de-a lungul anilor de către mai mulţi interpreţi de muzică populară oltenească, printre care şi de către “regina muzicii populare olteneşti”, Maria Lătăreţu. Se pare însă că cea mai duioasă interpretare a cântecului aparţine lui Ion Luican, un bucureştean, care şi-a petrecut foarte mult timp în Oltenia.

M--A FĂCUT MAMA OLTEAN

”M-a făcut mama oltean,

Foaie verde maghiran, măi,

M-a făcut mama oltean, măi,

Port căciulă de-astrahan

Şi cămaşă de tulpan

Cojocel de miel bârsan, măi Leano!

Oltean sunt, oltean îmi zice,

Oltean sunt oriun’m-oi duce,

Sunt oltean de Jiuleţ, mititel şi iubăreţ,

M-a făcut mama isteţ, măi Leano!

Foaie verde maghiran, măi,

M-a făcut mama oltean, măi,

Port condeiul de tufan

Unde scriu nu şterg un an

Că mi-s pui de craiovean, măi Leano!

Cin’ se ia cu mine bine,

Îi dau haina de pe mine,

Cin’ se ia cu mine rău,

Să-l păzească Dumnezeu

Că sunt şarpe de dudău,

Dă-l galbin şi muşcă rău, măi Leano!”.

#$$$

ȘTIAȚI că Pisicile....🐈❤️

- 95% dintre proprietarii de pisici recunosc că vorbesc cu ele?

-🐈 Pisicile pot fi și ele, ca și oamenii, dreptace sau stângace.

- 🐈O pisică poate sări de șapte ori înălțimea ei.

-🐈 Pisica nu poate vedea imediat sub nasul ei, de aceea bunătățile pe care i le aruncați pe podea vor rămâne neatinse dacă nu este atentă când le aruncați.

- 🐈Corpul pisicii conține 230 de oase, în timp ce al omului are doar 206.

- 🐈Pisicile au patru rânduri de mustăți.

- Sprintul pisicii poate atinge 49 km/h.

- 🐈Pisicile pot vedea în întuneric de 6 ori mai bine decât oamenii, datorită unui strat de celule cu proprietăți extra-reflectoare ce absorb lumina și care se numeștetapetum lucidum.

- 🐈Pisicile își folosesc mustățile pentru a-și da seama dacă un loc este suficient de larg să se poată strecura în interiorul lui. Astfel, mustățile îi servesc ca un fel de antene ce o ajută să măsoare lărgimea corectă a unui pasaj.

-🐈 Rar o pisică miaună la o altă pisică, acest sunet fiind folosit pentru comunicarea cu oamenii.

- 🐈Pisica se curăță cu ajutorul limbii și al lăbuței atunci când a trecut printr-un pericol sau după ce s-a bătut cu o altă pisică. Acest gest se presupune că are rolul de a calma animalul, prin realizarea unei activități naturale și instinctive

- 🐈Pisica nu transpiră niciodată, deoarece nu are glande sudoripare.

- 🐈O pisică își petrece aproximativ 30% din viață îngrijindu-se de aspectul său.

- 🐈Spatele arcuit al pisicii face parte dintr-un sistem complex de limbaj corporal, de obicei asociat cu amenințarea. Arcul este atât de ascuțit deoarece șira spinării pisicii are cca 60 de vertebre, în timp ce omul nu are decât 34.

- 🐈Creierul pisicii este mult mai asemănător cu cel uman decât cu cel de câine.

- 🐈Urechea pisicii pivotează pe un arc de 180°.

- 🐈Auzul pisicii este unul dintre cele mai fine din lumea animală. În timp ce ele pot auzi sunete aflate pe o frecvență de 65 kHz, auzul uman se oprește la doar 20 kHz.

- 🐈Inima pisicii înregistrează între 110 și 140 de bătăi pe minut, respectiv de două ori mai multe decât inima umană.

- 🐈Maxilarul pisicii nu se poate mișca într-o parte și-n alta.

- 🐈Temperatura normală a corpului pisicii este de 38,6° C.

- 🐈Coada pisicii, respectiv poziția ei, comunică foarte multe despre sentimentele și intențiile ei. Astfel, coada ridicată înseamnă fericire, zvârcolirea ei reprezintă un semn de amenințare, iar când pisica își ține coada în jos și aproape de corp, înseamnă că se simte nesigură.

- 🐈Coada pisicii joacă un rol vital în păstrarea echilibrului și a „reflexului de îndreptare”, care îi permite să aterizeze întotdeauna în picioare, chiar și de la înălțimi foarte mari.

- 🐈Limba pisicii este foarte aspră, deoarece este acoperită de papile ca niște cârlige, îndreptate înapoi, ce o ajută să-și apuce mai bine prada și să o țină în gură.

- 🐈Pisica femelă se poate împerechea când ajunge la vârsta de 5 luni, în timp ce un motan se poate împerechea când vârsta lui este cuprinsă între 7 și 10 luni.

- 🐈Pisicile trebuie să mănânce grăsimi, deoarece corpul lor nu le poate produce. Nu hrăniți niciodată pisicile cu mâncare pentru câini, deoarece acestea au nevoie de o cantitate de proteine de 5 ori mai mare decât câinii.

-🐈 Pisicile adoră să-și audă numele și să audă vocea stăpânului cât mai des, așa că este indicat să li se vorbească.

-🐈 Pisicile nu au o structura osoasă în jurul gâtului și de aceea își pot strecura corpul prin orice orificiu prin care ar intra cu capul.

- 🐈Pisicile au o memorie mai bună decât câinii. Teste efectuate de UNIVERSITATEA din MICHIGAN au dus la concluzia că, în timp ce memoria câinelui nu durează mai mult de 5 minute, a pisicilor se poate menține până la 16 ore, depășind din acest punct de vedere maimuțele și urangutanii.

- 🐈Pisicile au un auz extrem de bine dezvoltat. Urechile lor au 30 de mușchi ce controlează urechea externă (prin comparație, urechea umană are doar 6). Acești mușchi se rotesc la 180° și de aceea pisicile aud la fel în toate direcțiile, fără să fie nevoite să-și întoarcă capul.

- 🐈Pisicile pot vocaliza aproximativ 100 de sunete diferite, comparativ cu câinii, ale căror coarde vocale nu pot emite decât 10 sunete.

- 🐈Pisicile au grupa sanguină AB, la fel ca și oamenii.

- 🐈Pisicile au o a treia pleoapă, care este foarte rar vizibilă. În cazul în care se vede, acest lucru poate fi semnul unei probleme de sănătate.

-🐈 Pisicile au abilitatea de a folosi ceasul biologic, unghiul soarelui și câmpul magnetic al TERREI.

- 🐈O pisică ajunsă la vârsta de 15 ani și-a petrecut probabil 10 ani din viață dormind.

- 🐈O pisică înspăimântată poate fugi cu o viteză de 31 mile/h, mai repede decât un sprinter de performanță.

- 🐈Majoritatea pisicilor albe cu ochi albaștri sunt surde. Pisicile albe care au doar un singur ochi albastru sunt surde doar de urechea ce corespunde acestuia.

- 🐈ABRAHAM LINCOLN era un mare iubitor de pisici. Cât timp a locuit la CASA ALBĂ, el a avut patru. TABBY, cum era numită una dintre ele, a fost prima pisică ce a călcat pragul CASEI ALBE.

-🐈 Pisicile adulte fără probleme de sănătate dorm profund 15% din viața lor și se află în stare de veghe 50% din timp.

- 🐈După ce sunt luate în brațe, pisicile își ling blănița, pentru a și-o face din nou mătăsoasă și pentru a scăpa de mirosul „uman”. Se spune de asemenea că linsul are drept efect calmarea animalului.

- Felinofobia reprezintă teama de pisici. JULIUS CAESAR, HENRY al II-lea, CHARLES al XI-lea și NAPOLEON sufereau cu toții de aceasta boală și aproape leșinau de teamă în prezența unei pisici.

- 🐈Toate pisicile se nasc cu ochi albaștri.

-🐈 Pisicile fac parte din categoria felinelor. Ele s-au desprins de celelalte mamifere cel puțin acum 40.000.000 de ani, ceea ce le plasează printre cele mai vechi familii de mamifere.

- Americanii cheltuiesc mai mulți bani pe mâncarea pentru 🐈pisici decât pe cea pentru bebeluși.🤔

- 🐈O pisică adult are 30 de dinți și aproximativ 12 mustăți.

- Egiptenii din antichitate credeau că BAST era mama tuturor🐈 pisicilor de pe pământ și că pisicile erau animale sacre.

- 🐈În timpul nopții, pisica poate aduna în corneea ei mărită de șase ori mai multă lumină decât oamenii. Deoarece vede mai bine decât oamenii în timpul nopții și se concentrează mult mai bine pe obiecte sau animale aflate la distanță, pisicile sunt niște vânători de noapte extrem de eficienți.

- 🐈Superstiția legată de pisica neagră este originară din AMERICA. În ASIA și în ANGLIA, se consideră că aduce noroc.

- 🐈Atât oamenii, cât și pisicile au regiuni identice din creier responsabile cu emoțiile.

- Cardinalul RICHELIEU iubea atât de mult 🐈pisicile, încât ținea în casă 14. Avea un personal angajat special pentru ele, iar la moartea sa, le-a lăsat lor întreaga avere.

- 🐈Familiile de pisici sunt cele mai fericite atunci când sunt formate dintr-un număr par de membri. Pisicile sau puii de pisică ar trebui achiziționați în perechi, dacă acest lucru este posibil.

- 🐈Boala zgârieturii de pisică, o boală curabilă, însă uneori extrem de dureroasă, este provocată de un bacil. În ciuda numelui ei, aceasta poate fi provocată de o serie de alte zgârieturi, nu numai de cele provenite de la pisici.

- 🐈Urina de pisică strălucește în întuneric.

- 🐈Unele pisici se nasc cu degete în plus la lăbuțe. Această anomalie se numește polidactilie.

- 🐈Când pisicile zgârie mobila, acest lucru nu reprezintă un act de maliție; ele își ascut ghearele.

- 🐈Pisicile dorm în medie 16 ore pe zi, mai mult decât orice alt mamifer.

- 🐈Pisicile își îngroapă materiile fecale pentru a-și ascunde urma de prădători.

-🐈 Pisicile pot dona sânge altor pisici.

-🐈 Pisicile pot căpăta „pete de bătrânețe” de culoare neagră, care apar de regulă în jurul boticului și al ochilor, când pisica a ajuns la o vârstă cuprinsă între 3 și 5 ani.

- 🐈Pisicile se pot plictisi. Acest lucru este vizibil în momentul în care se ling excesiv, mestecă sau mușcă.

- 🐈Pisicile disting culorile. Studiile au demonstrat faptul că ele disting între roșu și verde, roșu și albastru, roșu și gri, verde și albastru, albastru și gri, galben și albastru și galben și gri.

-🐈 Pisicile văd cu exactitate până la cca 36 de metri distanță, iar unghiul lor vizual este de 285° (comparativ cu al omului, care este de cca 200°).

- 🐈 Pisicile au 13 coaste.

- 🐈Pisicile au nevoie de o șesime din cantitatea de lumină de care au nevoie oamenii pentru a vedea. Cu toate acestea, vederea lor din timpul zilei nu poate fi comparată cu cea a oamenilor.

- 🐈Pisicile torc cu o frecvență de 26 de sunete pe secundă, aceeași frecvență ca a unui motor diesel la turație normală.

- 🐈Pisicile pășesc cu ambele lăbuțe stângi și apoi cu ambele drepte, indiferent dacă merg sau aleargă. Singurele animale care mai fac acest lucru sunt girafele și cămilele.

- 🐈Pisicile își pun în mișcare 500 de mușchi pentru a sări și a sprinta.

- 🐈În ciuda reputației de mofturoase pe care o au, pisicile consumă cca 127.750 de calorii pe an, aproape de 28 de ori mai mult decât cântărește corpul lor și aceeași cantitate de lichide. În caz că vă întrebați, pisicile nu pot supraviețui cu o dietă vegetariană.

- 🐈Contrar așteptărilor, pisicile și nu câinii sunt cele mai răspândite animale de casă din SUA. Există cca 66 de milioane de pisici și 58 de milioane de câini, în timp ce papagalii ocupa locul al treilea, cu un număr de 14 milioane.

- În fiecare zi, în adăposturile pentru animale din SUA se ucid în medie 30.000 de câini și pisici.😢

- Scriitorul american ERNEST HEMINGWAY avea la un moment dat 30 de pisici 🐈în casa lui din HAVANA.

- 🐈Motanul FELIX este primul personaj de desen animat după care a fost construit un balon în cadrul unei parade.

articol editat:E.B.Pichiu

$$$

.DESPRE CANEPA SAU CUM A FOST INTERZISA CĂNEPA

Anul 1914. Anii Primului Război Mondial când fermierii care cultivau „cânepă” în schimbul dolarilor americani...

Ține cont de asta și continuă să citești.

Cânepa industrială nu este doar o plantă agricolă.

Este antidotul împotriva petrolului și a dolarului.

CUM A FOST INTERZISĂ CĂNEPA?

1. Un acru de cânepă produce la fel de mult oxigen cât 25 de acri de pădure.

2. Un acru de cânepă poate produce la fel de multă hârtie cât 4 acri de copaci.

3. În timp ce cânepa poate fi transformată în hârtie de 8 ori, lemnul poate fi transformat în hârtie doar de 3 ori.

4. Cânepa crește în 4 luni, lemnul în 20-50 de ani.

5. Canabisul este o adevărată capcană de radiații.

6. Canabisul poate fi cultivat oriunde în lume și necesită foarte puțină apă. În plus, deoarece poate vâna insecte, nu are nevoie de pesticide.

7. Dacă textilele din cânepă se răspândesc, industria pesticidelor ar putea dispărea complet.

8. Primii blugi au fost confectionati din canepa; chiar și cuvântul „KANVAS” este numele dat produselor din cânepă.

Cânepa este, de asemenea, o plantă ideală pentru a face frânghii, șireturi, genți de mână, pantofi și pălării.

9. Reduce efectele chimioterapiei și radiațiilor asupra tratamentului canabisului, SIDA și cancerului; este utilizat în cel puțin 250 de boli precum reumatism, inimă, epilepsie, astm, stomac, insomnie, psihologie și boli ale coloanei vertebrale.

10. Valoarea proteică a semințelor de cânepă este foarte mare și cei doi acizi grași pe care îi conține nu se găsesc nicăieri în natură.

11. Cânepa este chiar mai ieftin de produs decât soia.

12. Animalele de companie hrănite cu canabis nu au nevoie de suplimente hormonale.

13. Toate produsele din plastic pot fi realizate din cânepă, iar plasticul din cânepă se întoarce foarte ușor în natură, este biodegradabil.

14. Dacă caroseria unei mașini este făcută din cânepă, aceasta va fi de 10 ori mai rezistentă decât oțelul.

15. Poate fi folosit si pentru izolarea cladirilor; este durabil, ieftin și flexibil.

16. Săpunurile și produsele cosmetice din cânepă nu poluează apa și, prin urmare, sunt complet ecologice.

În America secolului al XVIII-lea, producția lor era obligatorie, iar țăranii care nu produceau erau închiși.

Dar acum situația s-a inversat.

De ce ?

- W.P. Hearst a deținut ziare, reviste și mass-media în Statele Unite în anii 1900. Avea păduri și producea hârtie. Dacă hârtia ar fi fost făcută cu cânepă, ar fi putut pierde milioane.

- Rockefeller a fost cel mai bogat om din lume. Avea o companie petrolieră. Biocombustibilul, uleiul de cânepă, a fost, desigur, cel mai mare dușman al său.

- Mellon era unul dintre principalii acționari ai companiei Dupont și deținea un brevet pentru fabricarea de plastic din produse petroliere. Industria canabisului le amenința piața.

Mai târziu, Mellon a devenit secretar al Trezoreriei președintelui Hoover...

Aceste nume mari au decis în întâlnirile lor că canabisul este inamicul și l-au eliminat...

(Text preluat dintr-un articol)

$$$

Din cenușă spre nemurire!

Charles Dickens, omul care a transformat suferinţa în literatură nemuritoare.

CHARLES DICKENS - SCRIITORUL CARE A PLÂNS ÎNAINTE SĂ NE FACĂ SĂ PLÂNGEM

S-a născut într-o zi de iarnă, pe 7 februarie 1812, într-o Anglie murdară, nedreaptă, în care săracii nu aveau alt viitor decât munca, foamea și închisoarea.

Charles John Huffam Dickens a fost al doilea din opt copii.

Tatăl său, un funcţionar public visător şi cheltuitor,s-a scufundat treptat în datorii.

Mama, o femeie cultă,dar naivă,visa să-și vadă fiul avocat.

Dar copilăria lui Charles a fost orice, numai vis nu.

Când avea doar 12 ani, iadul s-a deschis: tatăl său a fost arestat pentru datorii și aruncat în închisoarea Marshalsea, o temniţă necruțătoare pentru neplătitorii de taxe.

Iar Charles, copil cu obrajii slabi și ochii triști, a fost trimis să lucreze într-o fabrică sordidă de cremă de ghete, în condiții inumane 10 ore pe zi, şoareci, mucegai, miros de otravă, mâncare putredă.

A avut o copilărie furată,fără joacă, fără lumină, fără iubire.

„Nimeni n-ar trebui să treacă vreodată prin ce am trăit eu... Nici un copil."

A trăit ruşinea. A trăit abandonul. Când tatăl a fost eliberat, Charles credea că totul se va schimba.

Dar mama a insistat să rămână la fabrică.

Atunci s-a rupt ceva în el.

Nu a iertat-o niciodată.

Acea perioadă l-a marcat pentru totdeauna și a devenit izvorul suferințelor descrise în romanele sale: copii orfani, foamea, lagărele de muncă, nedreptatea, lăcomia bogaţilor, disprețul sistemului pentru cei slabi.

După ani de luptă, de studiu pe brânci și nopți nedormite, Dickens a început să scrie pentru ziare.

Apoi a venit explozia. Cu „The Pickwick Papers" a cucerit lumea,dar nu și-a uitat niciodată rădăcinile. Fiecare carte era o oglindă a durerii din copilăria lui.

„Oliver Twist", „David Copperfield", „Marile Speranțe", „Poveste de Crăciun" toate sunt scrise nu din imaginație, ci din suferintă reală

Fiecare pagină este o rană suferință reală.

Fiecare pagină este o rană vindecată doar prin cuvânt.

Dar tragediile nu s-au oprit.

S-a căsătorit cu Catherine Hogarth, cu care a avut zece copii.

Zece!

Dar dragostea s-a stins repede și în final, Charles și-a alungat soția, păstrându-și copiii.

A fost aspru judecat.

A început o relație secretă cu o actriță tânără, Ellen Ternan, cu care a rămas până la moarte.

Dar n-a fost niciodată cu adevărat fericit.

Se ascundea, era obosit, sfârşit sufleteşte.

În 1865, Dickens supraviețuiește unui teribil accident de tren, în care moare o parte din sufletul lui.

A fost unul dintre puţinii pasageri din vagonul care a rămas suspendat deasupra râpei, în timp ce restul garniturii s-a prăbușit.

A tras răniți afară, a acordat ajutor, dar şocul i-a zdruncinat inima şi mintea.

Nu şi-a revenit niciodată complet.

În 1870, în casa lui din Kent,moare la biroul său, cu pana în mână.

Lucra la „Misterul lui Edwin Drood",o carte care a rămas neterminată.

A fost îngropat în Poets' Corner, în Westminster Abbey, alături de Shakespeare și alți titani.

...încă un om care a ieşit din mizerie și a ajuns nemuritor...

CUVINTE CARE RĂMÂN

„Inima omului se frânge de multe ori înainte să înceteze să bată."

Charles Dickens nu a fost doar un scriitor.

A fost vocea celor fără glas, sufletul celor abandonaţi şi speranța celor uitaţi.

În spatele fiecărui cuvânt scris de Charles Dickens a fost o lacrimă nespusă.

În spatele fiecărei povești, o copilărie pierdută, o rană deschisă, o mamă care I-a uitat,un tată înlănțuit,o fabrică rece în care visele se topeau în oțel și mizerie.

Dickens n-a fost doar un autor.

A fost ecoul celor flămânzi,umbrele copiilor pierduți pe străzile Londrei, strigătul celor ce munceau până cădeau,dragostea netrăită a unei inimi care s-a sacrificat pentru lume.

Când a murit, n-a plecat cu totul....

A lăsat în urmă nu doar cărți, ci o moștenire de umanitate, o lecție: că cei uitaţi, cei mici, cei care suferă în tăcere, pot schimba lumea daca ar avea curajul să spună ce au trăit..

Sursa rezumatului internet

$$$

Dragostea a pătruns în viața ei cu un an înainte de moarte, într-un moment în care pierduse orice speranță.

În existența ei zbuciumată a apărut un tânăr emigrant grec, frizer de meserie, care i-a întins mâna într-un ceas de restriște și i-a oferit inima sa.

S-au cunoscut într-un spital – loc ce devenise pentru ea, în ultimii ani, a doua casă. O succesiune de accidente, traume severe, dureri persistente, morfină, o depresie adâncă – aceasta era starea în care trăia acum mereu.

El i-a intrat în salon cu o păpușă și i-a spus că îi va purta noroc, pentru că nu era o jucărie oarecare, ci una de pe meleagurile lui natale, din Grecia. Édith a zâmbit, dar a doua zi el s-a întors cu flori, iar în scurt timp i-a cerut mâna.

Édith s-a împotrivit, vorbind despre viața ei grea, despre diferența de vârstă. El a ascultat-o cu răbdare și i-a răspuns:

— Pentru mine, tu te-ai născut în ziua în care te-am văzut întâia oară.

După doar două luni, Théophanis, cu un entuziasm copilăresc, i-a întrebat pe părinții lui ce ar zice dacă le-ar face cunoștință cu Édith Piaf. Părinții și sora lui, Christie Lom, au rămas fără cuvinte. Ezitând, au spus „da”. Theo a zâmbit: „Ne așteaptă în mașină.”

După o săptămână, Piaf a fost invitată la ceai în casa familiei lui. Deși rudele băiatului erau îngrijorate, temerile lor s-au risipit: Piaf era în viața de zi cu zi o femeie modestă, sfioasă. La început, părinții și sora lui Theo nici nu puteau bănui că între el și Édith era ceva mai mult decât o simplă prietenie.

Când au aflat de relația lor, tatăl lui Theo s-a înfuriat, amintindu-i fiului trecutul lui Piaf și distanța dintre ei în ani. Să o iubești pe Édith ca artistă era una, să accepți o căsătorie cu ea – cu totul altceva. Piaf însă a înțeles neliniștea familiei și a început să le caute bunăvoința, promițând că îl va transforma pe Theo într-o vedetă.

I-a ales și un pseudonim: de acum înainte era Theo Sarapo – de la grecescul „S’agapo”, adică „Te iubesc”, rostit cu acel „r” franțuzesc prelung. Era singura expresie grecească pe care Piaf o cunoștea.

Sora lui Theo a scris mai târziu o carte despre această poveste. Nimeni nu știa mai bine decât ea de ce fratele său a iubit-o pe Édith. Alături de fetele de vârsta lui, Theo nu simțea că este bărbat cu adevărat. Piaf era altfel – profundă, înțelegătoare. Cu puțin timp înainte de a o cunoaște, Theo fusese pe front, în Algeria. Văzuse moartea cu ochii și învățase să trăiască clipa. Piaf, marcată de atâtea suferințe, era asemenea lui.

Au urcat împreună pentru prima oară pe scena sălii pariziene „Olympia”. Cântau despre dragoste și păreau fericiți.

„Oamenii care nu se gândesc la iubire sunt incompleți. Cei care au încetat să creadă în ea doar pentru că au suferit, nu vor iubi niciodată cu adevărat.” – Édith Piaf

Nunta a avut loc pe 9 octombrie 1962. Deși mai fusese căsătorită, Piaf a primit permisiunea de a se cununa cu Theo în biserica ortodoxă greacă de pe strada Georges Bizet – pentru asta, a trecut la ortodoxie. Curioșii au fost mai mulți decât rudele, dar, indiferent de câte bârfe s-au spus, mirii erau fericiți.

Cadoul de nuntă al lui Édith pentru Theo a fost o jucărie – o cale ferată miniaturală. Nu una oarecare. Trenul electric traversa orașul tinereții lui: La Frette-sur-Seine. Căsuțele pictate pe placaj reproduceau fidel străduțele din micul oraș de lângă Paris. Theo le-a recunoscut imediat – chiar și frizeria tatălui său era acolo.

Prin iubirea lor, Theo și Édith au reușit să convingă și cei mai sceptici: nu era un mezalianț, ci o poveste adevărată de dragoste. Mai ales că, în preajma căsătoriei, Piaf rămăsese fără avere – tot ce avusese risipise, copleșită de datorii. Ipoteza publicului că Theo era un profitor s-a destrămat fără vreo dovadă.

La finalul vieții, Piaf a primit ceea ce considera „nemeritat”: o grijă nesfârșită din partea lui Theo, care o admira nespus. Tânărul de 27 de ani își petrecea toate zilele și nopțile alături de soția sa, hrănind-o cu lingurița. Îi aducea daruri, îi citea, îi alina clipele grele. Se uita cu drag la femeia lui iubită, deși era chinuită, plină de cicatrici, cu mâini umflate și neputința de a se îngriji singură. Dar el o iubea, pur și simplu.

O îngrijea cu tandrețe, îi citea cu voce caldă, îi oferea comedii să zâmbească. Până la ultima ei suflare, i-a arătat că este dorită și iubită. A rămas alături de micul „vrăbiuț” francez, doborât de dureri și suferință, chiar și atunci când ea nu-l mai recunoștea.

Édith Piaf s-a stins în 1963. Întreaga Franță a plâns pierderea ei. O iubeau pentru vocea unică, imposibil de confundat. Dintre multele ei cântece, cele mai cunoscute rămân „Imnul iubirii”, „Milord”, „Non, je ne regrette rien”. De la cântăreață de cabaret la stea pe cele mai mari scene ale lumii, Piaf și-a cucerit locul pe Olimpul muzicii franceze și internaționale.

În urma ei, Theo Sarapo a moștenit nu averi, ci datorii de milioane de franci. Știa de ele încă dinaintea nunții. A vândut apartamentul pentru a le plăti, iar aproape toate onorariile lui mergeau către acoperirea facturilor rămase de la Édith.

$$$

Dan Puric are mereu dreptate ! E lung mesajul dar merită citit ! "României i-a dispărut rostul. E o țară fără rost, în orice sens vreți voi. O țară cu oameni fără rost, cu orașe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, mașini și țoale fără rost, cu relații și discuții fără rost, cu minciuni și înșelătorii care nu duc nicăieri. Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul și credința.

Bătrânii. România îi batjocorește cu sadism de 30 de ani. Îi ține în foame și în frig. Sunt umiliți, bruscați de funcționari, uitați de copii, călcați de mașini pe trecerea de pietoni. Sunt scoși la vot, ca vitele, momiți cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privați prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde și bătute, asta au ajuns bătrânii noștri. Câini ținuți afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiți. O fonotecă vie de experiență și înțelepciune a unei generații care a trăit atâtea grozăvii e ștearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în țara asta? Cine-l mai are și cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susține un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supraviețui fără ajutoare de la țările “prietene”. La noi chestia asta se numește “agricultură de subzistență” și lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca țăranii să-și cumpere roșiile și șoriciul de la hypermarketuri franțuzești și germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoșilor dimineața, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiță până de Ignat, corcodușele furate de la vecini și iazul cu sălcii și broaște sunt imagini pe care castrații de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înțelege și, prin urmare, le califică drept niște arhaisme barbare. Să dispară! Din bețivii, leneșii și nebunii satului se trag ăștia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu știu ce înseamnă pământul, câtă liniște și câtă putere îți dă, ce povești îți spune și cât sens aduce fiecărei dimineți și fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineața și plecau la câmp cu ciorba în sufertaș. Pe toți gângavii și pe toți puturoșii ăștia i-au făcut comuniștii primari, secretari de partid, șefi de pușcării sau de cămine culturale. Pe toți ăștia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creștinește.

Credinta. O mai poartă doar bătrânii și țăranii, câți mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume și pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă și flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or sa moară oamenii ăștia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu. Avem, în schimb, o variantă modernă de credință, cu fermoar și arici, prin care ți se văd și țâțele și portofelul burdușit. Se poartă la nunți, botezuri și înmormântări, la alegeri, la inundații, la sfințiri de sedii și aghesmuiri de mașini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluției. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă și cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăștia depozite și vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulțesc, credincioșii se împuținează, sfinții de pe pereți se gândesc serios să aplice pentru viză de Canada . Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân și cu bani, cu care se mărită. Băieții noștri fură bancomate, joacă la pokere și beau de sting pentru că știu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct și cancer pentru multinaționalele lor, conduse de pozitiviștii noștri."

$$$

1. Cea mai bună tensiune arterială, la adult, este 120/70 mmHg.

2. Nu există cancer, ca o boală singulară; există peste 300 de tipuri de cancer.

3. Glanda este o denumire populară greșită a tiroidei; corpul are zeci de glande.

4. Un om poate simți durere la nivelul unui membru superior sau inferior care nu mai există; se numește sindromul membrului fantomă.

5. Creierul nu doare pentru că nu are nociceptori (receptori de durere); se fac chiar operații pe creier doar cu anestezie locală.

6. Cea mai bună frecvență cardiacă la care raportul performanță/consum de oxigen este ideal este de 55-65 bpm.

7. Nimeni nu-și folosește doar 10% din creier.

8. Inima este primul organ funcțional și începe să bată la o lună, în dezvoltarea intrauterină a fătului.

9. Creierul consumă în regim bazal cam 25% din energia întregului organism.

10. Nu poți întări imunitatea cu suplimente, siropuri, plante sau alte minuni.

11. Afecțiunile psihice cresc riscul de apariție pentru orice boală, de la cele cardiovasculare la diabet sau cancere.

12. Rinichiul drept este ușor mai coborât față de cel stâng. Cauza este ficatul.

13. Febra poate apărea și în infecții virale și nu e, per se, motiv de administrare de antibiotic.

14. Poziția bipedă a îngustat bazinul femeii și a făcut nașterile naturale mai dificile.

15. Schimbăm în timpul vieții aproape toate celulele de mai multe ori; excepție fac neuronii (există și aici moarte celulară și chiar apariții de neuroni noi din celule pluripotente, dar procesul este slab reprezentat). Neuronii nu se divid.

16. Nimeni nu-și poate înghiți limba; nu băgați degetele în gura unui om aflat în criză epileptică – riscați să fiți mușcați sever.

17. Diabeticii pot face infarct miocardic acut fără durere, pentru că neuropatia diabetică le alterează transmiterea nervoasă și schimbă semnificativ pragul durerii.

18. Din cauza loviturilor repetate, boxerii sau jucătorii de rugby pot face leziuni permanente la nivelul creierului (encefalopatie cronică traumatică).

19. Papilele gustative nu sunt împărțite pe limbă cu fiecare zonă pentru un anumit gust; orice regiune poate percepe orice gust.

20. Bila este un lichid format continuu în ficat și stocat în vezica biliară (numită și colecist). Bila nu este termen echivalent cu colecistul.

21. Cancerul de col uterin poate fi prevenit în peste 95% din cazuri prin simpla vaccinare împotriva HPV (human papiloma virus).

22. Unul dintre cele mai importante gesturi pe care le putem face pentru sănătate este spălatul pe mâini. Atât de simplu, nu?

23. Există un opus de placebo care se cheamă nocebo – putem crea singuri efecte nocive dacă ne gândim prea mult la ele (spre exemplu afectarea musculară la statine sau impotența la betablocante).

24. Suplimentele alimentare n-au nicio relevanță la persoanele sănătoase care își pot lua tot ce au nevoie din alimentație.

25. Există oameni care pot mirosi culori, vedea gustul, auzi sunete ieșite dintr-un tablou etc. Se numește sinestezie.

Sursa Dr.Vasi Rădulescu

$$$

La sfârșitul anilor ’90, în Israel era cunoscut un hoț celebru și șarlatan de soi — Moti Ashkenazi. Opera pe plajele din Tel Aviv, era încurcat până peste cap cu heroina, dar întreaga țară îl iubea și îl considera un erou. Totul datorită unei singure întâmplări.

Totul s-a petrecut pe 20 iunie 1997. Recidivistul Ashkenazi fusese arestat din nou, dar încălcase condițiile arestului la domiciliu și plecase să se plimbe pe plaja „Ierushalaim”. Ziua era una specială — ultima zi de școală, și sute de elevi, în grupuri, se scăldau și se distrau. Plaja era, pentru Moti, un teren virgin: rucsacuri și genți de părinți abandonate peste tot, gata de „recoltat”.

Moti n-a pierdut timpul. A ales o geantă mai arătoasă, s-a așezat firesc lângă ea, a desfăcut-o fără să se uite și a început să pipăie pe dinăuntru — prosop, ochelari de soare... dar portofelul nu apărea. A băgat mâna mai adânc... și s-a înfiorat. Geanta era plină cu cuie.

S-a uitat în jur — turiști la soare, copii și adulți în apă. A deschis mai larg geanta și a zărit înăuntru o cutie cu un furtun ieșind din ea și un mecanism cu ceas. Ashkenazi a înțeles imediat: era o bombă. A ridicat geanta și a rupt-o la fugă spre strada Geula, unde știa că se află o clădire abandonată. Dacă l-ar fi oprit poliția, explicația lui ar fi fost imposibilă. Dar Moti nu s-a oprit să gândească.

A lăsat geanta-bombă în clădirea părăsită și s-a repezit la un telefon public. A sunat poliția:

— Am găsit o bombă! Trimiți geniştii! Urgent! Sunt Moti Ashkenazi!

Polițiștii i-au verificat numele în sistem și i-au spus, batjocoritor, să lase drogurile și să se pregătească de arest pentru încălcarea arestului la domiciliu. Apoi i-au închis telefonul în nas.

Moti s-a întors la clădirea abandonată și a început să scoată tomberoane în mijlocul străzii, blocând circulația, urlând cât îl țineau plămânii. Poliția n-a avut încotro și a intervenit. L-au arestat pe loc, dar, „just in case”, au mers să vadă și clădirea.

Au ieșit de acolo în fugă și au chemat imediat geniştii. În geantă erau cinci kilograme de explozibil. Ulterior s-a aflat că bomba fusese plantată de același terorist care, cu trei luni înainte, organizase atentatul sângeros din cafeneaua „Apropo” din Tel Aviv.

Toate dosarele împotriva lui Ashkenazi au fost închise. A fost trimis gratuit la reabilitare, unde a urmat un tratament complet împotriva dependenței de droguri.

Astăzi, Moti are peste 50 de ani, cinci copii și o slujbă respectabilă. Trăiește în Tel Aviv și lucrează ca inspector de plajă — acum, niciun hoț nu scapă de ochiul vigilent al fostului „expert”. Iar Moti acordă o atenție deosebită obiectelor „uitate” pe nisip…

$$$

,, În anii 1990 exista o fotografie cu un vultur care aștepta ca o fetiță înfometată să moară și să se ospăteze din corpul ei. Această fotografie a fost făcută în timpul foametei din 1993/94 din Sudan, de Kevin Carter, un fotojurnalist sud-african, care a câștigat mai târziu Premiul Pulitzer pentru această „închidere uimitoare”. *

*Cu toate acestea, în timp ce Kevin Carter își savura isprava și era celebrat pe canale de știri și rețele din întreaga lume pentru o astfel de „abilitate fotografică excepțională”, a trăit doar câteva luni pentru a se bucura de presupusa sa realizare și faimă, deoarece mai târziu a devenit deprimat și s-a sinucis! *

*Depresia lui Kevin Carter a început, când în timpul unui astfel de interviu (un program telefonic), cineva l-a sunat și l-a întrebat ce s-a întâmplat cu fetița. El a răspuns pur și simplu: „Nu am așteptat să aflu după această poză, pentru că aveam un avion de prins... „Apoi cel care a sunat a spus: „V-am spus că erau doi vulturi în acea zi, unul avea cameră”. *

*Astfel, gândul său constant la această afirmație, a dus mai târziu la depresie și s-a sinucis în cele din urmă. Kevin Carter ar fi putut fi în viață astăzi și chiar mai faimos, dacă ar fi luat-o pe fetiță și ar fi dus-o la Centrul de hrănire al Națiunilor Unite, unde încerca să ajungă sau măcar să o ducă într-un loc sigur. *

*Astăzi, din păcate, asta se întâmplă peste tot în lume. Lumea sărbătorește prostia și actele inumane , în detrimentul altora. Kevin Carter ar fi trebuit să ia fata din acel loc, ceea ce nu-l costa nimic, dar nu a făcut-o. Iată postura inumană, „a avut tot timpul să-și încerce șansa, dar nu a avut timp să salveze viața fetei”. *

*Astfel, trebuie să înțelegem cu toții că, scopul vieții, este să atingem și vieți. Deci și tu ești un Vultur. În orice am face, omenirea să fie pe primul loc, înaintea a ceea ce avem de câștigat din situație. În tot ceea ce facem să ne gândim mereu la ceilalți și cum putem fi de folos omenirii, cum putem da o mână de ajutor și să ștergem lacrimile. Prin urmare, când căutăm cunoștințe, bogăție, faimă, abilități sau chiar poziții, să ne gândim cum le putem folosi în beneficiul oamenilor și societății în larg. "

~Text preluat ~

$$$

Sharon Stone

Sharon Stone s-a născut într-un orășel mic, cu vise mari și o voință de fier.

De mică a știut că nu se va mulțumi cu o viață obișnuită.

A citit mult, a studiat cu pasiune și a visat cu ochii deschiși la marile ecrane.

Când a plecat spre Hollywood, nimeni nu credea cu adevărat că va reuși.

Dar ea știa cine este și ce poate.

Anii de muncă grea, refuzuri și încercări nu au doborât-o, ci au întărit-o.

Când în sfârșit a venit rolul care i-a schimbat viața, Sharon nu a ezitat.

A dat totul – talent, emoție, curaj.

De atunci, nu a mai privit înapoi.

A devenit o actriță admirată, dar mai ales un simbol al ambiției și inteligenței feminine.

A demonstrat că frumusețea nu exclude profunzimea și că forța adevărată vine din interior.

Puterea nu stă în ceea ce ți se oferă, ci în ceea ce alegi să devii. Sharon Stone

$$$

"Timpul și-a făcut cuib , în mine pentru că am trăit.

De ce ne temem de ani? De parcă ridurile ar şterge bunătatea, sau părul alb ar umbri lumina din ochi... Îmbătrânirea nu e o pedeapsă. E o dovadă. Că am fost. Că suntem.

Am râs până mi-au dat lacrimile. Am plâns în tăcere, fără martori. Am stat nopţi întregi cu copilul la piept, cu inima bătând în loc de ceas. Și toate acestea nu le vreau șterse. Sunt medaliile mele.

Să nu mă numești „neîngrijită" doar pentru că nu mai vopsesc fiecare fir alb. Nici „lăsată" pentru că am ales să nu mă ascund sub filtre. Sunt femeie, nu o poză.

Nu vreau să par altcineva. Nu vreau să fiu tânără cu orice preț. Vreau să fiu adevărată. Cu riduri, cu zâmbete, cu poveste.

Şi dacă vrei să mă cunoști cu adevărat... uită-te bine la mâinile mele. Ele spun tot."