S-a întâmplat în 22 mai 1965: În această zi, a început, la Televiziunea Română, emisiunea „Teleenciclopedia”, una dintre cele mai longevive din programele posturilor de televiziune din România. Emisiunea este difuzată şi astăzi pe TVR1, sâmbăta seara. Sunt prezentate documentare cu subiecte diverse despre natură, tehnologie, sănătate sau artă. Între comentatorii care au lucrat sau lucrează pentru Teleenciclopedie se numără: Mariana Zaharescu, Adela Mărculescu, Silviu Stănculescu, Traian Stănescu, Ion Caramitru, Sanda Ţăranu, Florian Pittiş, Irina Petrescu, Lucia Mureşan, Petru Mărgineanu ş.a.
Debutul emisiunii avea loc în seara zilei de 22 mai 1965, la ora 20.00. De-atunci și până azi, milioane de români așteaptă serile de sâmbătă pentru a se delecta cu diverse curiozități enciclopedice prezentate pe micile ecrane. Chiar dacă azi, accesul la la informații este de mii de ori mai facil decât atunci...Prima ediție a Teleenciclopediei a fost una în direct, iar crainicul făcea legătura între subiectele emisiunii. Apariția primei ediții a emisiunii Teleenciclopedia a fost anunțată în ziar. Primii producători au fost Dumitru Udrescu şi Adolf Oprescu, cel care a ales şi genericul sonor: „Momentul muzical” pentru pian şi orchestră compus de Nicolae Kirculescu, interpretat de Orchestra Radiodifuziunii Române, sub bagheta lui Iosif Conta şi avându-l ca solist pe Dan Grigore, care pe vremea aceea era student. De-a lungul edițiilor, printre consultanți științifici ai Telelenciclopediei au fost Harald Alexandrescu, Octavian Paler, Răzvan Theodorescu, Alexandru Marinescu sau Ion Frunzetti.
În timpul epocii comuniste, Teleenciclopedia era considerată o gură de aer proaspăt în cadrul programului saturat de realizările partidului aflat la putere. Cu toate acestea, Teleenciclopedia nu a scăpat de cenzura Comitetului Central, fiind interzise, de exemplu, orice informații despre bunăstarea din capitalism, despre regii României sau religie. Noile materiale pot fi vizionate în format HD, beneficiind de grafică 3D şi filmări spectaculoase cu aparatură specifică de ultimă generaţie. Astfel, prin intermediul emisiunii, telespectatorii vor putea călători prin pădurile Poloniei, pe urmele bizonilor şi, sub apele calde ale oceanelor, în lumea moluştelor, vor coborî în adâncurile vulcanilor şi vor descoperi hrana viitorului. Melodia de pe generic, care s-a păstrat și în ziua de azi, este un fragment din „Moment muzical” semnat de compozitorul Nicolae Kirculescu. Melodia, în forma prezentă pe genericul Teleenciclopediei a fost înregistrată în 1965 de către marele pianist Dan Grigore, împreună cu orchestra Radio, condusă de Iosif Conta. Miile de texte au fost însuflețite de voci de aur precum Mariana Zaharescu, Sanda Țăranu, Traian Stănescu, Ion Caramitru, Adela Mărculescu, Lucia Mureșan, Dinu Ianculescu, Silviu Stănculescu, Irina Petrescu, Mihai-Gruia Sandu, Florian Pittiș, Carmen Movileanu sau Mircea Neacșa.
Cu toată concurența altor canale TV, mulți telespectatori români rămân, în continuare, atrași de Telenciclopedia, un izvor de informații, care și-a păstratat formatul și rolul, prezentând documentare cu subiecte variate legate de natură, geografie, artă, tehnologie, istorie și civilizațiile lumii, religie sau sănătate.
Surse:
http://tvr1.tvr.ro/emisiuni/teleenciclopedia_5234.html
https://www.ziarulmetropolis.ro/teleenciclopedia-cu-generic-nou-si-documentare-in-premiera-din-2018/
https://adevarul.ro/entertainment/tv/teleenciclopedia-cea-mai-longegiva-emisiune-tvr-revine-micile-ecrane-incepe-noutatile-1_5a56372fdf52022f755f1445/index.html
https://editiadedimineata.ro/teleenciclopedia-la-ceas-aniversar-afla-secretul-celei-mai-longevive-emisiuni-a-televiziunii -romane/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu