În ziua Praznicului Înălțării Domnului, sărvătorită azi, 21 mai 2026, Patriarhia Română și bisericile din toată țara, celebrează și Ziua Eroilor printr-un moment solemn de recunoștință dedicat celor care și-au jertfit viața pentru credința, libertatea și unitatea națională. De asemenea, în garnizoanele din toată țara și din teatrele de operații vor avea loc ceremonii dedicate eroilor! Azi, la ora 12.00, clopotele tuturor bisericilor din cuprinsul Patriarhiei Române vor răsuna în memoria eroilor români.
Cinstirea și pomenirea eroilor în ziua Înălțării Domnului au fost instituite de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920, iar ulterior hotărârea a fost consfințită prin deciziile sinodale din anii 1999 și 2001, când această zi a primit statutul de Sărbătoare Națională Bisericească.
Totodată, prin legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălțării Domnului Iisus Hristos a fost proclamată și Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român.
Biserica Ortodoxă Română pomenește în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii, pe eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea și demnitatea poporului român. Prin devotamentul și curajul lor, acești eroi au avut un rol esențial în păstrarea libertății și identității naționale, contribuind la obținerea independenței și la realizarea unității statului rom ân.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu