duminică, 10 mai 2026

&&&

 Un bărbat proaspăt stabilit în Germania se plimba mândru pe străzile noului său oraș, încântat de primirea făcută. La un moment dat, se adresează primei persoane care îi iese în cale:


— Vă mulțumesc, dragă germanule! Vă mulțumesc că m-ați primit în țara voastră minunată, că mi-ați oferit ajutor, adăpost și asigurare medicală!

Cel interpelat răspunde politicos:

— Vă înșelați, eu sunt albanez.


Omul merge mai departe și, plin de entuziasm, se adresează unei alte persoane:

— Mulțumesc din suflet pentru că m-ați primit în așa o țară frumoasă ca Germania!

Acesta îi răspunde scurt:

— Eu nu sunt neamț, sunt român.


Mai întâlnește o persoană și îi spune din nou:

— Mulțumesc pentru tot ce faceți în această minunată Germanie!

Persoana respectivă ridică din umeri și zice:

— Eu nu sunt german, sunt polonez.


În cele din urmă, vede o femeie ceva mai vârstnică și o întreabă direct:

— Doamnă, dumneavoastră sunteți nemțoaică?

— Nu, dragă, zice femeia, eu sunt turcoaică.


Nedumerit de-a dreptul, bărbatul o întreabă:

— Dar unde sunt, femeie, toți nemții ăștia de care am auzit?


Femeia se uită la ceas și spune calmă:

— Probabil  sunt cu toții la muncă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 Uneori, serile între prieteni încep cu politică sau fotbal… ⚽🍷 Dar inevitabil, după al doilea pahar de vin, discuția ajunge la eterna dile...