În anii ’80, pe străzile României se auzeau zilnic huruiturile familiare ale autobuzelor IKARUS ungurești și DAC autohtone – adevărate simboluri ale transportului urban din acea perioadă. Era vremea în care orașele se trezeau odată cu mirosul de motorină și ecoul frânelor pneumatice, iar autobuzul devenise un loc comun al vieții de zi cu zi – un spațiu al poveștilor, al așteptării și al răbdării.
IKARUS-urile, fabricate în Ungaria, se distingeau prin aspectul lor robust și culoarea roșu-portocalie, cu ferestre mari și uși pliante metalice care se închideau cu un sunet sec. În spate, motorul zumzăia constant, iar interiorul, cu scaune din plastic dur și bare cromate, era mereu plin. Mirosul specific de benzină, vopsea veche și aer rece de iarnă amestecat cu aburi de respirație rămâne una dintre amintirile olfactive ale acelor vremuri.
Alături de ele, autobuzele DAC, produse la Uzina Autobuzul București, reprezentau mândria industriei românești. Modelul DAC 112 UDM, articulat, cu burduf de cauciuc între cele două segmente, era o adevărată scenă în mișcare: oameni cu plase de rafie, elevi cu ghiozdane grele, muncitori care coborau în grabă la schimbul doi. Zgomotul ușilor pneumatice și vocea stridentă a taxatoarelor completau peisajul sonor al orașelor de atunci.
În unele orașe – Brașov, Craiova, Cluj, Iași – circulau și variante troleibuz ale acestor modele, legate de firele de curent care se încrucișau peste bulevarde. În diminețile de iarnă, când zăpada se topea sub roți și troleibuzele scoteau scântei la contact, orașul părea o instalație electrică uriașă.
Pentru mulți, aceste autobuze nu erau doar mijloace de transport, ci fragmente de viață cotidiană: drumuri spre școală, spre fabrică, spre piață. Erau martore ale unei epoci în care orașele aveau alt ritm, iar răbdarea era o virtute necesară.
Astăzi, câteva exemplare restaurate mai pot fi văzute la parade retro sau în muzee, amintind de o vreme în care mobilitatea era mai lentă, dar parcă mai umană. În fiecare IKARUS sau DAC care a străbătut străzile României se ascunde povestea unei generații care a învățat să meargă mai departe — indiferent de cât de aglomerat era autobuzul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu