$$$

 

Acum exact 85 de ani, chiar în jurul acestei ore, s-au prezentat la vila academicianului Nicolae Iorga din Sinaia şapte indivizi, care au spus doamnei Ecaterina Iorga că sunt de la Poliţia Legionară a capitalei şi că au venit să-l ridice pe profesor pentru un interogatoriu.

Soția sa, presimţind ca era ceva dubios la cei şapte indivizi, l-a scuzat pe Iorga că nu poate primi vizite, fiind bolnav...dar nu a contat! Cei șapte intră în casă şi merg după servitoarea ce ducea o ceașca de ceai acestuia, în biroul său, unde scria „Istoria Universală”. Legionarii l-au luat pe sus pe Iorga, care nu a opus nicio rezistență și pentru a-şi linişti familia, a cerut servitoarei să-i lase materialele pe birou, căci când se va întoarce va mai lucra la ele.

A doua zi, 28 noiembrie 1940, corpul savantului a fost găsit aruncat pe câmpul dintre Ploieşti şi comuna Strejnic. Lângă cadavru s-au găsit nouă tuburi de cartuşe, iar corpul victimei era acoperit cu brumă, ceea ce indica anchetatorilor faptul că asasinarea s-a făcut înainte de ora 24:00 a zilei trecute.

Multe au fost teoriile despre cel/cei care au comandat moartea marelui om politic român, dar pentru mine, cea mai fezabilă rămâne următoarea: în martie 1938, într-o scrisoare, Căpitanul (Corneliu Zelea Codreanu) îi reproşa lui Nicolae Iorga că are o atitudine ambivalentă. Pe de-o parte, că încuraja sentimentele naţionaliste ale tineretului, iar pe de altă parte, face şi politica cealaltă, acceptând prea multe compromisuri.

Savantul, în urma acestei scrisori pline de neadevăruri, s-a simţit jignit şi a făcut o plângere la Parchet. Regimul autoritar al lui Carol al II-lea s-a folosit de această reclamaţie a lui Nicolae Iorga şi l-a arestat pe Corneliu Zelea Codreanu. În noiembrie 1938 din ordinul lui Carol al II-lea, Căpitanul şi alţi deţinuţi legionari au fost ucişi în timp ce erau transportaţi de la Râmnicu Sărat spre închisoarea Jilava.

În apropiere de Tâncăbeşti, cele două camioane care-i transportau pe deţinuţi s-au oprit şi legionarii au fost strangulaţi. Apoi, li s-a tras un glonte în spate, pentru a simula, în felul acesta, fuga de sub escortă. De la acest fapt, s-a născut ideea că Nicolae Iorga e autorul moral al acestor asasinate, iar ce a urmat...

Profesorul Nicolae Iorga a fost asasinat la marginea pădurii, pe o vreme geroasă, împuşcat de nouă ori. Două gloanţe l-au desfigurat, unul intrând direct prin creier, iar celălalt prin obraz. Ce se arăta în raportul medico-legal numărul 5940 despre moartea istoricului: "Moartea lui Nicolae Iorga, profesor universitar, în vârstă de 69 ani, a fost violentă. Ea se datoreşte unei plăgi ale capului cauzată prin armă de foc şi hemoragie internă. La examenul medical corporal nu s-a constatat nici un alt semn de violenţă”. Semna pe atunci medicul legist Stănescu.

Sunt mulți care azi contestă faptul că ucigașii săi au fost legionari, însă eu vă readuc aminte de un aspect trecut cu vederea de mulți. În prima parte a zilei de 27 noiembrie, profesorul Iorga primise o vizită a primarului din Vălenii de Munte, legionarul Gheorghe Dinescu, însoţit de alţi doi bărbaţi. Acesta i-a cerut atunci să retrocedeze unui teren către primărie, lucru pe care istoricul l-a refuzat. Mai târziu, când s-a deschis ancheta, s-a aflat că întors acasă, Dinescu ar fi spus că a ales să-i facă atunci vizita „pentru că era ultima zi a Profesorului“. Desigur, există și alte teorii, cum că ar fi fost asasinat de comuniști, alții spuneau chiar că de oamenii Regelui...eu am prezentat însă datele pe care eu le-am citit în cărțile mele.

Nicolae Iorga, care după spusele lui George Călinescu a jucat în cultura românească "rolul lui Voltaire", a fost un istoric, critic literar, dramaturg, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român. Însă dintre toate operele și scrierile sale, pentru noi constănțenii, vorbele spuse de acesta după capturarea de către trupele bulgaro-germane a Constanței, ar trebui să le avem tipărite în minte: 

"Nu e nimeni care să nu fi aflat cu durere pierderea, desigur răpede trecătoare a Constanței. Acest frumos oraș de pe malul Mării Negre era creațiunea noastră. Am găsit un biet târg turcesc (după Războiul de Independență) unde se opreau câteva corăbii fără adăpost, și în mai puțin de jumătate de veac, cu bani grei din sărăcia noastră, am făcut un centru înfloritor, un mare port, în care unii văd o viitoare rivală a Odesei înseși. Și va veni în curând vremea când în această Constanță liberată și curățită, vom pune în umbra steagurilor umflate de victorie, cununi pe mormintele acelor cari la 10 octombrie 1916 au sângerat fără a putea smulge victoria". Sursa foto: Istorie in culori