$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - TRAIAN T. COSOVEI

Traian T. Coșovei a fost un poet român aparținând generației literare 80. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. 

S-a născut la data de 28 noiembrie 1954, București - d.1 ianuarie 2014, București.

A urmat cursurile Facultății de Litere (1978).

A fost un membru fondator al influentului "Cenaclu de luni" condus de Nicolae Manolescu, care a reunit tineri scriitori ce au redefinit lirica românească postbelică.

A publicat peste 20 de volume de poezie și critică literară. Volumele sale de debut, printre care se numără "Ninsoarea electrică" (1979) și "1,2,3 sau..." (1980), au fost bine primite de critica literară.

Lirica sa este caracterizată de un amestec de ironie, cotidian și elemente suprarealiste, în linia estetică a "textualismului" și a "poeziei cu obiecte" promovate de generația sa.

Pe lângă activitatea de scriitor, Traian T. Coșovei a fost și un eseist și traducător prolific, o prezență constantă în peisajul cultural românesc. 

A murit la vârsta de 59 de ani și a fost înmormântat, pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu din București. 

Volumele sale continuă să fie publicate și discutate.

Traian T.Cosovei citate:

”Eu am trait intens totul, si viata sociala, si cea sentimentala. Chiar si momentele de razgandire ale acestei vieti in versuri. Am avut viraje periculoase, am ars intens. 

M-am implicat in ce am facut. Dar am constatat ca viata merge mai departe si ca nu merge in directia pe care mi-as fi dorit-o, nici cultural, nici social. Am o vaga banuiala ca societatea se poate dispensa si de noi, poetii. Suntem tinuti ca niste bibelouri decorative. In plus, sunt un om 

cu un spirit autocritic foarte dezvoltat. 

Nu sunt inca multumit de mine. Mai am multe de facut. Dar nu e un sictir, nu e o resemnare. E doar revolta. Revolta mea e poezia, care, ca si iubirea, trebuie sa triumfe.”

“Oamenii habar nu au de ce se indragostesc, dar au milioane de argumente atunci cand se despart.”

(…) dorinta de control, gelozia, posesivitatea sunt pentru oamenii slabi, fara incredere in ei insisi. Si-apoi, chiar e plictisitor sa stii ce face si gandeste celalalt in fiecare clipa. Nu trebuie sa-l coplesesti cu o afectivitate exacerbata, pentru ca-l sufoci, dar trebuie sa fii prezent, cand simti ca are nevoie.”

“Cand ai alaturi un om care nu are o viata interioara bogata, care nu viseaza nimic, n-are ambitii secrete, te golesti si tu. Iar daca nu viseaza nimic si in plus devine si tiran, mai bine iti iei talpasita.

“Cred mai tare in relatiile construite, in reciprocitatea sentimentului, in transferul care exista. Dar nu e suficient sa-ti amplifici singur mental o pasiune, daca de cealalta parte nu ai nici un ecou.”

“Nu exista viata indeajuns pentru cata iubire este pe lumea asta.”

“Taci o secundă... să auzim împreună cum înfloresc copacii…”

POEZII:

Iubita mea, patria mea- 

de Traian T.Cosovei

 

Ce s-a întâmplat cu tine, iubita mea,

ce suferinţă tăcută te străbate, tu, ţara mea

plină de zăcăminte ascunse sub gratii de lumini şi promisiuni?

 

Cine te mai strânge în braţe, iubita mea,

cine îţi mai fură trecutul, cine îţi hotărăşte viitorul: nunta, botezul, înmormântare 

– tu, ţara mea, tu, iubita mea

 jucată la zaruri, cântărită din priviri

şi, până la urmă, uitată de toţi

într-un manual scris pe un colţ de masă în cea mai cruntă beţie a istoriei?

 

De ce eşti tu, iubita mea, mamă şi curvă cu toţi străinii

care te-au amăgit, care te-au smintit?

Tu, iubito, tu, patria mea

scuipată printre dinţii unei străine vorbiri,

mă recunoşti?

Vin către tine, vorbesc despre tine

cu toţi munţii, cu toate apele, cu toţi morţii războaielor mondiale

care îmi atârnă la gât şiraguri de cruci,

cu toate mănăstirile spânzurând pe dealuri înmiresmate de morţi.

 

 

Ce s-a întâmplat cu tine, iubita mea, ţara mea, patria mea tăcută şi iertătoare şi răbdătoare?

De ce nu-ţi mai sărut pământul în aceeaşi limbă cântată de cei vechi la ospeţe?

Ultimul ierbar, primul insectar

de Traian T.Cosovei

Caut un cer care să aibă stele,

Vreau să descopăr mirosul de carbid al copilăriei

Praștia și gustul acru al dudelor culese pe asfalt

Prima ta șuviță de păr și prima scrisoare de despărțire.

Se întunecă, iar timpul nu mai are răbdare.

Răsare soarele și timpul nu mai are dreptate

Se înserează și parfumurile au contururile trupului tău

Se înseninează și rochia ta stă la pândă.

Se face frig și broșa ta în formă de cărăbuș

Se rătăcește printre dorințele mele.

Se înmulțește vinul, sporesc bucățele,

Iar parfumul tău rămâne o amintire greșită:

O floare într-un insectar de întuneric.

Pământul din spatele casei tatălui meu

de Traian.T.Cosovei

Pământul din spatele casei să-l daţi

fratelui vostru mai mare – spuse tatăl când

depărtarea căzu peste cei care îl priveau fără să înţeleagă.

(Iar până să înţeleagă ei ceva, animalele câmpului smulgeau tăcute o iarbă strălucitoare crescută peste cuvintele tatălui.)

Pământul acesta l-aţi cucerit cu sânge,

spuse generalul căzând de pe cal în faţa soldaţilor care

îl priveau fără să înţeleagă.

Iar până să înţeleagă ei

(una, două, trei, patru…), până să înţeleagă ei ceva, douăzeci-şi-două de salve de tun în onoarea generalului

căzură peste ei ca pepenii rostogoliţi din pod, toamna, pe întuneric.

După o vreme a rămas doar calul,

care ani mai târziu câştiga marele premiu

alergând pe un mare hipodrom.

Iar generalul îşi împărţise demult pământul din spatele casei celor care îi priveau şi acum monumentul neînţelegând, neînţelegând.