$$$

 

Femeia care vinde brânză la piața din Târgu Mureș în fiecare sâmbătă tocmai mi-a arătat diploma ei de doctor în chimie organică.

Piața Centrală din Târgu Mureș. Sâmbătă dimineață, ora 8:00. Vin ca în fiecare săptămână să-mi iau brânză de la taraba doamnei cu basma albastră.

O cheamă Maria, știu atât. Vinde cea mai bună brânză de burduf din toată piața, face telemea perfectă și are smântână atât de густă încât aproape se taie cu cuțitul.

Astăzi, când ajung la tarabă, văd ceva ciudat: stă cu un caiet deschis și scrie formule chimice complexe între clienți.

— Bună dimineața, doamna Maria. Ce scrieți acolo?

Ridică privirea și zâmbește obosit.

— Bună dimineața, Ioana draga. Scriu niște calcule pentru un proces de fermentație pe care încerc să-l optimizez pentru brânză.

— Calcule de fermentație? Asta nu e ceva ce ar face în mod normal o vânzătoare de brânză.

Râde scurt.

— Nu sunt o vânzătoare obișnuită de brânză. Am fost doctor în chimie organică douăzeci și trei de ani înainte să ajung aici.

Rămân cu gura căscată.

— Doctor în chimie? Cum ați ajuns să vindeți brânză la piață?

— E o poveste lungă. Dar dacă ai răbdare să aștepți până vând clienților ăștia doi, îți povestesc.

Aștept la tarabă timp de zece minute. După ce ultima clientă pleacă, doamna Maria scoate din geanta ei o diplomă veche, învelită în plastic.

O deschid cu mâini tremurânde: "Doctor în Științe Chimice, Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, 1995. Maria Kovács. Teză de doctorat: Procese biochimice în fermentarea produselor lactate."

— Asta e... asta e reală?

— Absolut reală. Am studiat șase ani pentru ea și am muncit încă șaptesprezece ani în cercetare la universitate.

— Și ce s-a întâmplat de ați renunțat la cercetare?

Se așază pe scăunelul ei mic de lemn și începe să povestească.

— În 2018 universitatea a trecut printr-o restructurare majoră. Au tăiat finanțarea pentru cercetare în domenii considerate "nerentabile comercial". Fermentația produselor lactate era pe lista proiectelor închise. Mi s-a oferit să trec la chimie industrială sau să plec. Am refuzat să-mi schimb domeniul pentru că iubeam ceea ce făceam.

— Și ați plecat complet din cercetare?

— Nu imediat. Am încercat să găsesc post la alte universități din țară. Dar la 58 de ani nimeni nu angajează cercetători. Am aplicat la institute private, la companii farmaceutice, pretutindeni. Refuzuri peste refuzuri. După un an de încercări eșuate, economiile se terminaseră.

— Și atunci ați venit la piață?

— Aveam o mătușă care vindea brânză aici de treizeci de ani. Când a murit, mi-a lăsat taraba. Am început să vând din necesitate, ca să supraviețuiesc. Dar apoi am realizat ceva: tot ce studiasem despre fermentație și chimia laptelui puteam aplica practic aici.

— Cum adică practic?

Ochii ei se aprind când vorbește despre asta.

— Am început să experimentez cu bacterii lactice diferite, cu temperaturi precise de fermentare, cu timpii exacți de maturare. Am transformat vânzarea de brânză într-un laborator de cercetare aplicată. Fiecare lot e un experiment controlat cu rezultate măsurabile.

Mă uit la taraba ei: brânzeturi aranjate perfect, etichete scrise de mână cu date exacte de producție, termometre digitale ascunse între produse.

— Doamna Maria, ce faceți cu toate datele astea pe care le colectați?

— Le notez în caietele alea pe care le-ai văzut. Am treizeci de caiete pline cu experimente din ultimii cinci ani. E cercetarea mea personală, fără finanțare, fără publicare, doar pentru mine.

— Dar asta e o pierdere uriașă pentru știință! Dumneavoastră aveți cunoștințe care ar putea ajuta industria alimentară!

— Știu. Dar cine ar asculta o vânzătoare de brânză de la piață când vorbește despre biochimie? Lumea vrea brânză ieftină și bună, nu conferințe despre Lactobacillus bulgaricus.

O idee îmi vine brusc în cap.

— Doamna Maria, eu lucrez în comunicare la o companie de PR din Târgu Mureș. Dați-mi voie să vă fac un reportaj și să public povestea dumneavoastră. Merită să fie cunoscută.

— Nu cred că interesează pe cineva povestea unei bătrâne care vinde brânză.

— Ba da, interesează. Vă promit.

Săptămâna următoare vin cu un prieten fotograf. Facem poze cu taraba ei, cu caietele pline de formule, cu diploma ei încadrată acum deasupra brânzeturilor.

Scriu articolul: "Doctorul în chimie care vinde cea mai bună brânză din Transilvania: Povestea Mariei Kovács."

Îl public pe blogul meu personal. În două zile e distribuit de sute de ori. Apoi îl preia un site de știri locale. Apoi unul național.

În săptămâna următoare, taraba doamnei Maria e înconjurată de jurnaliști, bloggeri, curioși. Toată lumea vrea să cunoască "doctorul de la piață".

Dar ceva și mai important se întâmplă: un profesor de la Universitatea de Științe Agricole din Cluj citește articolul și o contactează.

— Doamna Kovács, am citit despre cercetarea dumneavoastră independentă privind fermentația. Suntem foarte impresionați. Am dori să vă invităm la universitate pentru a discuta despre o posibilă colaborare.

O lună mai târziu, Maria e invitată să prezinte rezultatele cercetării ei la o conferință internațională despre tehnologii alimentare în Cluj.

Urc pe scenă în fața a 200 de oameni îmbrăcată simplu, cu basma ei albastră pe cap, și vorbește despre cei cinci ani de experimente făcute la taraba de brânză.

Publicul e fascinat. La final, trei companii mari de produse lactate îi oferă consultanță plătită. O universitate din Germania o invită să țină prelegeri despre metodele ei neconvenționale.

Dar cel mai important: Universitatea din Târgu Mureș, cea care o concediase, îi oferă înapoi un post de cercetător asociat cu jumătate de normă.

— Nu vă pot oferi post complet din cauza bugetului, îi spune rectorul jenat. Dar vrem să reparăm greșeala de acum cinci ani.

Maria acceptă. Acum lucrează trei zile pe săptămână la universitate și trei zile vinde brânză la piață.

— De ce mai vinzi la piață dacă ai post la universitate din nou? o întreb într-o zi.

— Pentru că la piață fac cercetare reală, cu aplicații practice imediate. La universitate scriu articole pe care le citesc zece oameni. La piață, rezultatele cercetării mele ajung în mâinile a sute de oameni în fiecare săptămână sub formă de brânză mai bună.

— Deci nu regretați cei cinci ani pierduți?

— Nu i-am pierdut deloc. I-am transformat. Am făcut mai multă cercetare aplicată în taraba asta decât făcusem în ultimii zece ani de laborator academic. Doar că nimeni nu numea ceea ce făceam eu "cercetare" pentru că nu purți halat alb și nu aveai titlul potrivit pe ușă.

Luna trecută Maria a publicat primul ei articol științific după cinci ani: "Optimizarea proceselor de fermentație în producția artizanală de brânzeturi: O abordare practică bazată pe date colectate în condiții reale de piață."

Articolul a fost acceptat într-o revistă de top și citat deja de zece alte cercetări.

Azi taraba ei are un banner mic deasupra: "Brânză Maria - Unde știința întâlnește tradiția."

Și în fiecare sâmbătă, între vânzări, scrie în caietele ei formule și calcule care vor deveni următorul articol științific sau următorul lot perfect de brânză.

Pentru că uneori pierderea carierei nu e sfârșitul. E doar începutul unei cercetări mai profunde, mai autentice, mai conectate la realitate decât fusesem niciodată în laboratoarele academice protejate de lumea reală.