Așadar, draga mea, când vei ajunge la bătrânețe...
1. Să nu dai lecții nimănui, nici măcar atunci când ești sigură că ai dreptate. Adu-ți aminte cât de mult te irita asta odinioară. Și dacă tu însăți ai urmat vreodată sfaturile celor mai în vârstă.
2. Nu te grăbi să ajuți dacă nu ți se cere. Nu te impune nimănui. Nu încerca să-i scutești pe cei dragi de toate relele lumii. Iubește-i pur și simplu.
3. Nu te plânge. Nu te transforma într-o bătrână cicălitoare, adunată pe banca de lângă scară.
4. Nu aștepta recunoștință de la copii. Ține minte: nu există copii nerecunoscători, ci părinți naivi, care așteaptă mulțumiri de la copiii lor.
5. Nu rosti fraze precum: „Pe vremea mea…”, „Ți-am dăruit cei mai frumoși ani…”, „Sunt mai mare, deci știu mai bine…”.
6. Dacă vei avea nepoți, nu insista să te strige pe nume și nu „bunica”. Ar fi caraghios.
7. Nu-ți risipi ultimii bani pe proceduri de întinerire – e zadarnic. Mai bine folosește-i pentru o călătorie.
8. Nu te privi în oglindă și nu te machia în lumină slabă. Nu te amăgi. Caută, pe cât poți, să fii elegantă – nu artificial tânără. Crede-mă, așa va fi mai frumos.
9. Prețuiește-l pe bărbatul tău, chiar dacă a devenit posac, nepuntincios, brăzdat de riduri. Nu uita că odinioară a fost tânăr, puternic și plin de veselie. Și că poate este printre puținii care își amintesc cum erai: suplă, frumoasă, luminoasă. Poate el este singurul căruia îi mai ești cu adevărat necesară.
10. Nu încerca cu orice preț să ții pasul cu timpul: cu tehnologii noi, cu fluxul știrilor, cu învățatul necontenit, doar ca să nu „rămâi în urmă”. E ridicol. Fă ceea ce îți aduce bucurie.
11. Nu te învinovăți pentru nimic. Oricum s-ar fi întors viața ta sau a copiilor tăi – ai făcut tot ce ți-a stat în puteri.
12. Păstrează-ți demnitatea în orice împrejurare. Până la capăt. Străduiește-te, draga mea, e atât de important. Și amintește-ți: dacă ești încă aici, înseamnă că cineva are nevoie de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu