$$$

 Orfanii „Titanic-ului”: povestea a doi prunci neidentificați, salvați în ultima clipă dintr-o șalupă.

I-au numit „orfanii de pe Titanic”. Nimeni nu știa cine sunt acei doi băieței firavi. Cel mare avea trei ani, cel mic doi, iar limba engleză le era străină. Vorbeau doar franceza, și aceea atât de stâlcit, încât cu greu puteai înțelege ceva din gânguritul lor. Tatăl îi încredințase unei tinere pline de compasiune, aflate în ultima șalupă, iar el rămăsese pe vasul care se scufunda. Ziarele publicau frenetic fotografiile copiilor, sperând că va fi dezlegată taina identității lor.

Viața este adesea mai bogată decât orice roman și alcătuiește istorii pe care nu le-ar născoci toți scenariștii lumii laolaltă. Pe copii îi botezaseră „Louis” și „Lola”, însă numele nu erau decât simple presupuneri. În realitate îi chema Michel și Edmond. Călătoreau cu tatăl lor, Michal Navratil, croitor de 32 de ani. Slovac la origine, se stabilise în 1902 la Nisa, devenise „Michel” și se căsătorise cu italianca Marcella. Dar, în 1912, și mariajul, și afacerea lui se clătinaseră din temelii.

Michel și Marcella au divorțat, iar copiii au rămas la mamă. Tatăl și-a convins fosta soție să-i lase pe băieți să petreacă Paștele cu el și… i-a răpit, ducându-i în Anglia. Confruntat cu falimentul, Michel socotise că America este o ultimă șansă. A cumpărat bilete pe numele unui prieten, așa că, la bord, au urcat pasagerii clasei a doua: Louis Hoffman și fiii săi, Louis-cel-mic (Michel) și Loto (Edmond).

Fratele mai mare își amintea destul de bine călătoria (avea aproape patru ani). Totul i se părea minunat. Tatăl se juca mereu cu ei pe punte, doar o singură dată retrăgându-se la un joc de cărți cu alți pasageri, rugând o tânără elvețiancă să vegheze asupra copiilor. Când nenorocirea a lovit, Michal a rămas calm și le-a potolit spaima băieților. I-a îmbrăcat bine și i-a predat în șalupa D, unde, prin cordonul de mateloți, erau lăsați doar femei și copii.

Micul Michel și-a amintit mai târziu că ultimele cuvinte ale tatălui erau despre Marcella. Că, atunci când mama îi va găsi, să-i spună că el a iubit-o mereu și a crezut cu tărie că familia se va regăsi în America. Înduioșător, deși, oricât de frumos ar suna, fapta lui tot rămâne greu de îndreptățit: femeia trăia în chin și deznădejde.

În șalupă, Michel și Edmond au adormit aproape imediat. Au fost luați sub ocrotirea unei pasagere de 24 de ani, din prima clasă, care vorbea temeinic franceza. Pentru că erau atât de mici, nimeni nu i-a recunoscut, iar presa i-a botezat „orfanii de pe Titanic”. Din fericire, povestea a făcut înconjurul lumii, iar mama lor a descoperit articolul. O mare companie maritimă i-a dăruit Marcei un bilet spre America. Așadar, povestea a primit, într-un fel, un final fericit.

Familia s-a întors în Franța. Edmond a devenit constructor, însă sănătatea i-a fost ruinată în anii celui de-al Doilea Război Mondial și a murit în 1943. Fratele mai mare, Michel, a predat filozofie la universitate și a trăit până la venerabila vârstă de 92 de ani.