$$$

 Omul nu trăiește o viață temporală, ci una emoțională. Existența lui nu se măsoară în numărul zilelor parcurse, ci în cantitatea și calitatea emoțiilor trăite. Mulți, odată cu vârsta, înfrumusețează. Sufletul răzbate la suprafață, iar dacă acesta este bun, limpede și nobil, chipul îi devine asemenea. Și invers: un interior întinat se arată în afară, iar atunci bătrânii pot deveni respingători. Oamenii apropiați te fac veriga unei lanțuri comune, fără de care întregul se destramă. După cum spune o veche vorbă evreiască: trebuie să trăiești măcar din curiozitate.

Absența fericirii vatămă sănătatea. Creierul secretă hormonul nemulțumirii, iar omul se ofilește, asemenea unui pian umed, care începe să falseze. Trebuie să existe un cuplu, un ansamblu. Omul, până în ultima zi, trebuie să rămână în căutare: de cunoaștere, gânduri, emoții, izvoare de iubire și admirație, mirare. Hormonul bucuriei trebuie să se producă neîncetat, pentru a da puterea de a trăi. Afirmația „la bătrânețe trebuie să te bazezi doar pe tine însuți” este adevărată, dar nu în sensul că toți se vor întoarce de la tine și nu-ți vor aduce bucuria în palme pentru meritele trecute. Sensul ei este că va trebui să o creezi singur…

©️ Victoria Tokareva