$$$

 10 august 1919 - În cadrul adunării de la Timișoara a șvabilor dinBanat, aceștia își dau acordul pentru unirea proclamată la Alba Iulia.   

BANATUL ŞI UNIREA DIN 1918 

VASILE DUDAŞ 

De la începutul lunii martie 1919, în presa românească și străină apar știri legate de intenţia Consiliului Suprem al Conferinţei de Pace de la Paris de a împărţi Banatul între România și Serbia. Liga culturală și Liga bănăţeană au organizat, în colaborare cu alte organizaţii politice și apolitice, mitinguri de protest în toate judeţele României împotriva divizării Banatului, care avea o populaţie majoritar românească .Adunarea populară de la Orăștie s-a desfășurat la 17 februarie/2 martie 1919, după slujba de înmormântare a trei sute de ostași români care căzuseră în lupta cu bolșevicii maghiari. La ea au luat parte locuitori din Orăștie și din satele învecinate: Cupșa, Sibișel, Pricaz, Castău, Binţinţi. Oratorii au arătat cruzimile la care sunt expuși, dincolo de linia de demarcaţie, civilii români, de către gărzile roșii maghiare și armata sârbă. Participanţii au adoptat o rezoluţie care sublinia: „Românii din jurul Orăștiei, întruniţi în adunarea populară, în ziua de 17 februarie/2 martie 1919, în Piaţa Orăștiei, trimit omagiile lor pline de respect puternicilor lor aliaţi și-i roagă să binevoiască a da drum liber armatei române, oprită pe o linie vitregă de demarcaţie, ca să poată duce hotarul României Mari până acolo unde încetează a mai bate sufl et românesc”.Subinspectorul general Spireanu, de la Brigada de Siguranţă Cernăuţi, consemna la 25 februarie/5 martie 1919, că la Cernăuţi s-a desfășurat un mare miting de protest al studenţilor din Bucovina. Cu această ocazie s-a votat o moţiune aclamată de toţi românii bucovineni prin care se cerea unirea întregului Banat cu România Mare2 . ”Duminică 25 mai 1919, în localul Universităţii din Chișinău s-a ţinut o grandioasă întrunire la care au participat cetăţeni din toate straturile sociale – relata gazeta Universul. S-a protestat prin cuvântări înfl ăcărate contra nedreptăţii ce ni se face în chestia Banatului. Din partea bănăţenilor a vorbit profesorul Căpriţa care a demonstrat că nici un român nu poate rămâne liniștit atâta timp cât fraţii bănăţeni vor continua să fi e ţinuţi sub jug străin.Cu ocazia vizitei regelui Ferdinand la Bekescsaba la 27 mai 1919, o delegaţie bănăţeană l-a întâmpinat alături de alte mii de cetăţeni, români, slovaci, maghiari, șvabi, recunoscători că armata română i-a salvat de bolșevici. Prefectul judeţului Caraș-Severin, avocatul dr. George Dobrin, la sosirea regelui, a rostit la început doar cuvintele: „Banatul plânge, Majestate!”. El a ţinut apoi o scurtă cuvântare în care a atras atenţia asupra chestiunii Banatului, „căci dacă și cel mai mic colţișor al Banatului va fi rupt, închegarea neamului nu se va putea privi desăvârșită și justele aspiraţiuni de interese supreme geografi ce, etnice, culturale, fi nanciare și economice reclamă imperios contopirea întreg Banatului cu România”.În răspunsul său, regele i-a asigurat pe cei prezenţi că va face tot ce-i stă în putinţă pentru ca Banatul întreg să revină României.O întrunire de protest s-a desfășurat, la 29 mai 1919, la Văleni-de-Munte. La ea au participat 150 de persoane. Cu acest prilej, au vorbit despre importanţa Banatului pentru România avocatul Morcovescu, profesorii Buzeanu și Petrescu. La sfârșitul ei a fost citită o telegramă către guvernul român, semnată de către 143 de persoane, prin care se cerea să se transmită delegaţiei române la Conferinţa de Pace, adeziunea populaţiei orașului la cauza naţională românească.În localitatea Sânnicolau Român din judeţul Bihor, situată la vest de Oradea, s-a ţinut, la 8 iunie, un impunător miting, convocat de mai multe comune fruntașe bihorene, pentru afi rmarea drepturilor românilor asupra tuturor ţinuturilor locuite de români și mai ales, pentru alipirea întregului Banat la România Mare. Acest miting a luat aspectul unei adevărate manifestaţii naţionale, pe cât de spontană și sinceră, pe atât de impunătoare. La miting au participat câteva mii de persoane, în frunte cu mai mulţi preoţi și învăţători români. Ei au cerut recunoașterea clauzelor Tratatului din 1916 și unirea întregului spaţiu bănăţean cu România. În vara anului 1919 de hotărârileConferinţei de Pace depindea și soarta românilor din Ţara Crișurilor.La 9/22 iunie s-a desfășurat o impozantă adunare populară la Chișineu-Criș, la care au participat 15000 de persoane din mai multe sate ale judeţelor Arad și Bihor. Întrunirea a fost moderată de către protopopul dr. Dimitrie Barbu. În cuvântarea sa, el a prezentat argumentele pe care se sprijineau drepturile românilor asupra Crișanei și Banatului La 8 iunie 1919, în ziua de Rusalii, la Sibiu s-a desfășurat un mare miting de protest în piaţa mare a orașului, la care au participat câteva mii de persoane, care au cerut alipirea Banatului întreg la România. La adunare au luat parte delegaţi ai sașilor ardeleni și ai germanilor din Bucovina. S-a adoptat și aici o moţiune care sublinia: „Pretindem întreg Banatul și Crișana în temeiul Tratatului internaţional încheiat în anul 1916 de puterile Antantei cu Vechiul Regat al României prin care s-a garantat dezrobirea integrală a neamului românesc și unirea tuturor românilor într-un singur stat naţional. Pretindem întreg Banatul în baza principiului wilsonian de autodeterminare a naţiunilor exprimat de întregul neam românesc la adunarea istorică de la Alba-Iulia.În Banatul istoric alături de români trăiau șvabii, care reprezentau 22,5% din totalul populaţiei47. După prăbușirea Imperiului austro-ungar, populaţia și presa șvăbească a fost obligată să caute o soluţie viabilă pentru apărarea intereselor naţionale, în noul context internaţional. S-au manifestat trei orientări, în funcţie de zona în care trăiau și apropierea de una din cele trei ţări vecine care revendicau Banatul. Orientarea proromânească avea ca exponenţi pe Rudolf Brandsch și Johan Röser care se pronunţau pentru sprijinirea hotărârilor istorice de la Alba Iulia. Orientarea fi lomaghiară era reprezentată de episcopul Franz Blaskowitz și Gaspar Muth care manifesta tendinţe autonomiste, în cadrul Ungariei.Adepţii mișcării autonomiste au convocat, la 8 decembrie 1918, o Adunare naţională a șvabilor bănăţeni la Timișoara. Au participat 138 organizaţii comunale șvăbești. Participanţii au adoptat textul unui manifest șvăbesc prin care au cerut ca Banatul să nu fi e divizat și să obţină autonomie, urmând ca apartenenţa sa viitoare să fi e decisă printr-un plebiscit. Șvabii au solicitat, totodată, o serie de drepturi naţionale și culturale49. Adversarii menţinerii Banatului în cadrul statului ungar se constituiseră în două grupări, prima, avându-i în frunte pe Rudolf Brandsch, Viktor Orendi Homenau și Johan Röser se pronunţa în favoarea unirii cu România, convinși că li se vor recunoaște cele mai largi drepturi culturale în cadrul statului român. A doua grupare, în frunte cu avocatul Reinhold Heegen de la Vârșeţ se pronunţa pentru unirea cu Regatul Sârbilor, Croaţilor și Slovenilor. Adepţii lui Heegen erau șvabii din sud-vestul comitatului Timiș și din comitatul Torontal.La 14 aprilie 1919, maiorul Dumitru Oancea afl at în misiune la Timișoara consemna că șvabii bănăţeni au fost puși în încurcătură când au afl at că Banatul va fi despărţit de Ungaria, iar fruntașii lor se orientau spre România ori spre Regatul Sârbilor, Croaţilor și Slovenilor. Șvabii bănăţeni erau nemulţumiţi că nu erau consultaţi de către Conferinţa de Pace cu privire la soarta Banatului.

La 15 aprilie 1919, reprezentanţii șvabilor, convocaţi de Gaspar Muth la Timișoara s-au declarat pentru unirea Banatului cu România. Ofi ţerul superior român menţionat mai sus, consemna la sfârșitul lunii aprilie, că fruntașii șvabilor se orientează spre unirea Banatului cu România.Cea mai mare parte a populaţiei șvăbești din Banat a primit cu încredere și speranţă instaurarea administraţiei românești în judeţul Caraș-Severin. La propunerea lui Heinrich Anwerder, fruntaș șvab lugojean, conducerea Partidului Popular Șvăbesc, la consfătuirea șvabilor din Lugoj, la 4 iulie 1919, a cerut convocarea Adunării naţionale a șvabilor la Timișoara pentru a se stabili un punct de vedere unitar în problema Banatului.La 19 iulie 1919 gazeta în limba germană Deutsche Wacht a publicat știrea potrivit căreia Puterile Antantei au hotărât ca Timișoara să revină României, iar armata regală sârbă urma să evacueze orașul și împrejurimile55. La 10 august 1919, la Adunarea naţională a șvabilor întrunită la Timișoara, la care erau prezenţi peste 1 000 de fruntași șvabi din 33 comune, colonelul Karl von Möller a citit textul unei rezoluţii prin care se indivizibilitatea Banatului și unirea sa cu România. S-a decis ca această hotărâre a șvabilor bănăţeni să fi e comunicată Conferinţei de Pace de la Paris56. La 12 august 1919 o delegaţie a șvabilor, formată din cinci personalităţi, condusă de juristul Ștefan Frecot a plecat spre capitala Franţei. Membrii săi au fost primiţi în audienţă de Consiliul celor zece la 19 august 1919. Frecot a explicat urmările negative ale divizării Banatului și a insistat asupra unirii întregii provincii cu România. S-a promis delegaţiei că se va ţine seama de voinţa șvabilor în cazul în care problema Banatului va reveni la ordinea de zi a Conferinţei. Marea Unire din 1918 a avut astfel și sprijinul șvabilor bănăţeni într-un moment de răscruce în istoria poporului român .

MIŞCAREA NAŢIONALĂ ROMÂNEASCĂ PENTRU UNIREA BANATULUI CU ROMÂNIA (FEBRUARIE–AUGUST 1919) Miodrag Ciur

uşchin