$$$

 Istoria săpunului de casă

🌑 Origini antice

Săpunul, în forme primitive, era cunoscut încă din Antichitate. Primele dovezi vin din jurul anului 2800 î.Hr., în Babilon, unde s-au găsit tăblițe cu rețete ce amestecau uleiuri cu cenușă de plante.

Egiptenii, în jurul anului 1500 î.Hr., foloseau un amestec de grăsimi animale și minerale alcaline pentru spălarea corpului și a hainelor.

🌑 Săpunul în Imperiul Roman

Romanii au preluat ideea de la popoarele din Orientul Apropiat. Se spune că pe Muntele Sapo, după sacrificii de animale, ploaia spăla grăsimea amestecată cu cenușa lemnelor, formând un lichid ce curăța rufele. De aici provine și cuvântul „săpun” (lat. sapo).

🌑Evul Mediu și arta săpunarilor

În Evul Mediu, producția de săpun s-a perfecționat în orașe precum Marsilia, Savona sau Alep. În Europa, săpunul era scump și folosit mai ales de nobili. În zonele rurale, oamenii își făceau propriul săpun acasă, din grăsimi rămase de la tăierea animalelor și din leșie (o soluție alcalină obținută din cenușă de lemn)

🌑Tradiția săpunului de casă în România

La sate, săpunul de casă se făcea de obicei după tăierea porcului, folosind untură sau slănină mai veche, topită și amestecată cu leşie obținută din cenușă de fag sau stejar. Amestecul era fiert ore întregi, apoi turnat în forme din lemn sau lăsat în tăvi mari și tăiat în bucăți.

Săpunul rezultat era folosit la spălarea hainelor, covoarelor, dar și pentru igiena personală. În unele zone, femeile parfumau săpunul cu mentă, levănțică sau pelin.

🌑 Industrializarea și declinul tradiției

În secolul XIX, odată cu descoperirea sodei caustice și apariția fabricilor, săpunul de casă a fost treptat înlocuit de cel industrial. Totuși, în mediul rural românesc, tradiția s-a păstrat până în a doua jumătate a secolului XX, fiind transmisă din generație în generație.

♦️ Chaima 🌹❤️