$$$

 La 28 de săptămâni a fost mai sigur să nasc

Lumea lui Kate s-a întors pe dos când o ecografie de rutină a dus la transferul de urgență la o maternitate de nivel înalt. Iată povestea lui Kate:

Luni, 22 noiembrie, a fost ziua în care viața noastră s-a dat peste cap, la ultima noastră ecografie de control. Având un copil cu greutate mică anterior mă așteptam la același lucru și la noua sarcină. Ecografiile au arătat că fătul avea greutatea pe percentilele mici dar fluxul de sânge spre creierul și inima lui era bine și lichidul amniotic era absolut bine. Simțeam lovituri la acel moment și nu simțeam nimic diferit față de prima mea sarcină. Dar seara la 7:30 pm mi-a sunat telefonul. Era medicul de gardă de la maternitatea Mount Gambier Hospital și viața mea s-a schimbat pentru totdeauna. 

În fața necunoscutului. Pe toată durata conversației la telefon singurele cuvinte pe care le-am auzit au fost: 1 – trebuie să ajungi la spital cât de repede poți pentru monitorizare; 2 – împachetează un bagaj pentru cazul în care trebuie să zbori la Adelaide; și 3 – ceva nu e în regulă. A spune că m-am panicat e prea puțin spus. Am fost dezastru– absolut isterică. Mintea mea alerga la tot ce putea fi mai rău. Eram îngrijorată de celălalt fiu al nostru și panicată de ceea ce trebuia să fac la serviciu. La spital, monitorizarea a arătat că traseul bătăilor inimii copilului nu era bun, tensiunea mea arterială era foarte mare. Medicul nostru a spus “nu ne place cum curge sângele prin cordonul ombilical. E prea multă presiune pe inimă și placenta ta s-a dezlipit. Sunt în legătură cu un medic de la Flinders Medical Centre și aștept instrucțiuni dacă să te trimitem în seara asta sau mâine dimineață la Adelaide.” În timp ce așteptam acel telefon inima copilului a luat-o razna și până la urmă asta a dus la luarea deciziei. Copilului îi era mai bine să se nască.

Transferul la Adelaide. Zborul RFDS m-a dus la Flinders Medical Centre în jur de ora 4 a.m. Următoarele ore sunt o ceață pentru mine. Am rămas fără adrenalină și aveam așa de multe emoții. Am văzut 8 medici, moașe, chirurgi și anesteziști diferiți, toți spunându-mi că placenta mea a cedat, inima copilului era îngrijorătoare, aveam tensiunea mare și din toate aceste motive era mai sigur pentru copilul meu să se nască fără întârziere pentru a putea fi îngrijit. Oricât de mult am apreciat sinceritatea și promptitudinea personalului eram foarte speriată și simțeam că întreg corpul meu mă trădează. Seriozitatea situației m-a lovit atunci când mi s-a spus că operația se va face în acea zi. Am cerut moașei care avea grijă de mine să sune pe soțul meu pentru că nu avea să ajungă la timp pentru naștere. Inima mea pur și simplu s-a rupt în milioane de bucăți. Urma să nasc singură și nu era nimic de făcut. În timp ce anesteziștii îmi făceau anestezia în coloană ce cânta a apărut pe lista mea în sala de operații? Cântecul pe care am pășit pe alee la nunta mea. Bieții oameni din personal m-au privit pierzându-mă cu firea și plângând, privind fără țintă camera, doar dorind să am pe soțul meu lângă mine.

Urând bun venit lui Cooper. Când s-a născut copilul meu – un alt băiețel – l-am văzut puțin înainte de a fi dus în terapia intensivă neonatală (TINN). Soțul meu a ajuns câteva ore mai târziu și i-am pus numele Cooper împreună. A fost un moment minunat. Zilele și săptămânile de la nașterea lui Cooper au trecut ca un moment, ca să fiu sinceră. A trebuit să jonglăm cu serviciile noastre, cu celălalt fiu al nostru iar eu să stau cu Cooper în Adelaide. A fost greu. Au fost multe lacrimi, telefoane, FaceTimes și multe călătorii. Personalul din TINN a fost minunat. Cunoștințele și abilitățile lor sunt incredible. Nu m-am gândit niciodată că voi fi fericită să mi se spună că copilul nostru ‘plictisește’ dar în TINN acesta e un lucru bun. Am avut și noi suișuri și coborâșuri și zilele noastre nu au fost ușoare deloc în această călătorie. Dar trebuie să joci cu cărțile ce ți-au fost date și să faci tot ce poți cu ele. Mai avem încă un drum lung în fața noastră. Sfatul meu, mai ales pentru părinții din țară care trec printr-o astfel de călătorie, este să fie buni cu ei înșiși, să discute cu oamenii, să sărbătorească etapele cucerite de cei mici. Această călătorie nu este decât o mică fracțiune din viața noastră împreună ca familie. Să privească totdeauna înainte pentru că există o lumină la capătul tunelului.

După Belinda Algie, 2022

Sursa: https://lifeslittletreasures.org.au/at-28-weeks-it-was.../