$$$

 O PARALELA SURPRINZATOARE:

TRACII SI CELTII

Numiti de catre Mircea Eliade, "Marii anonimi ai istoriei" (Istoria si credintelor si ideilor religioase, vol. II, ed. Stiintifica, Buc. 1991, p.158), tracii constituiau "neamul cel mai numeros dupa inzi" (Herodot). Cu toate acestea ei au jucat din punct de vedere politic un rol destul de modest in istoria antica. Acest lucru nu se datoreaza atat faptelor lor, cat mai ales neputintei istoricilor de a le scrie istoria corecta si adevarata, in lipsa unor izvoare istorice mai consistente (in principal scrise), izvoare de care alte popoare europene au beneficiat din belsug (grecii, romanii, etc.), datorita descoperirii unei culturi scrise, profund ancorata in viata sociala a respectivelor popoare. Majoritatea marturiilor privind viata, organizarea, religia, istoria tracilor le-am primit prin filiera greceasca si/sau latina. Restul se datoreaza descoperirilor arheologice de pe teritoriilor locuite odinioara de traci.

Cu toate acestea, aceia dintre noi care pornim pe acest drum, al descoperirii si mai ales al descifrarii istoriei adevarate a stramosilor nostri nu trebuie sa ne descurajam, ci trebuie sa punem o anumita ordine in izvoarele istorice transmise prin filiera greaca si romana, trebuie sa facem comparatii, trebuie sa legam ideile si informatiile intre ele si mai ales sa le punem in legatura cu descoperirile arheologice care îi privesc pe traci. Putem face acest lucru cu rabdare si credinta in descoperirile noastre.

Din studiul istoricilor antici se observa ca acestia intuisera destul de devreme originilalitatea si forta religiozitatii tracilor. Strabon si Plutarh sustineau originea traca a lui Orfeu, lucru reluat peste veacuri de istoricii moderni care au studiat fenomenul orfismului (O. Kern - Orphicorum fragmenta (Berlin, 1922); W. K. C. Guthrie - Orpheus and the Greek Religion (London, 1935) si G. Arrighetti - Fragmenti Orfici (Torino, 1959)). De asemenea originea miscarii dyonisiace, asupra careia voi insista cu alta ocazie, a fost localizata in Tracia sau Frigia (istoricul interpretarilor lui Dyonisos a facut obiectul unei teze de doctorata la Universitatea din Chicago in dec. 1972 - Marc McGinty - Aproaches to Dyonisos: A study of the methodological presuppositions in the various theories of Greek religion as illustrated in study of Dyonisos (711 pagini, cu o bogata bibliografie)). Ca sa aduc un argument in plus in ceea ce priveste pretuirea spiritualitatii si cunostintelor trace in ochii grecilor, amintesc aici ca Socrate, in Charmide (156b), vorbeste cu admiratie despre medicii "regelui trac Zamolxis", ale caror cunostinte, doctrina si practica erau superioare celor ale medicilor greci. De altfel, in sprijinul acestei ultime afirmatii ne ajuta de aceasta data si descoperirile arheologice de la Sarmizegetusa: "instrumente chirurgicale ingenioase (...), cranii cu trepanatii reusite, oamenii respectivi supravietuind acelor operatii, cat si oase de membre, perfect sudate, in urma unor interventii chirurgicale" (Paul Stefanescu - Enigme ale istoriei romane, Ed. Vestala, Buc. 2001, p.21).

Ajunsi in acest punct se cuvine sa ne indreptam atentia asupra unui lucru extrem de interesant, de foarte multe ori ignorat de catre istorici. Un citat din "Istoria ideiilor si credintelor religioase" a lui Mircea Eliade ne comunica cel putin doua informatii pretioase, asupra carora doresc sa insist:

- "Ca si celtii, sacerdotii si ascetii traci si geto-daci nu se incredintau scrierii. Putinul pe care il stim despre mitologia, teologia si riturile lor ne-a fost transmis prin autorii greci si latini, adica printr-o interpretatie greaca si latina. Daca Herodot nu si-ar fi notat anumite convorbiri ce grecii din Hellespont, n-am fi cunoscut scenariul mitico - ritual al lui Zamolxis si nici numele de Gebeleizis. Desigur, ca si la slavi si baltici, precum si la vechii germani si la urmasii celtilor, mostenirea religioasa a tracilor s-a conservat, cu inevitabile modificari, in obiceiurile populare si folclorul popoarelor balcanice si ale romanilor. Dar analiza traditiilor folclorice europene in perspectiva istoriei generale a religiilor (n.a. si nu numai a religiilor) este inca la inceputurile sale" (Istoria si credintelor si ideilor religioase, vol. II, ed. Stiintifica, Buc. 1991, p.159).

Cele doua informatii din acest citat, asupra carora doresc sa ma opresc, sunt cele din prima si din ultima fraza. Daca un savant erudit ca Mircea Eliade a observat ca filonul folclorului si etnografiei nu este indeajuns de mult studiat, inseamna ca totusi I-a intuit bogatia de informatii pe care ar putea-o furniza. As aminti aici doar rezultatele studiilor etnografice efectuate separat, cu ajutorul chestionarelor, la sfarsitul secolului trecut de catre doi mari savanti romani: Bogdan Petriceicu Hasdeu si Ovid Densusianu, rezultate pe care nu le-am gasit citate pe nicaieri. Pe de alta parte, prima propozitie a citatului de mai sus, ne trimite cu gandul la o legatura de natura spirituala intre celti si traci., ambele popoare avand istoria invaluita in umbre si o spiritualitate care a suscitat mereu curiozitatea cercetatorilor, spiritualitatea care in ciuda tuturor eforturilor de a o scoate la lumina, a ramas ascunsa in tenebrele istoriei.

O alta analogie intre traci si celti ne este furnizata de un studiu al profesorului Nicolae Popa, care a efectuat cu multi ani in urma o analiza comparativa a Complexului de la Sarmizegetusa si monumentele de la Stonehenge. "Concluziile cercetatorului roman sunt stupefiante: monumentele de la Stonehenge se regasesc in structura Marelui Sanctuar de la Sarmizegetusa. Plecand de la o constatare vizuala initiala asupra identitatii dintre aceste constructii stravechi, ale caror planuri sunt extraordinar de asemanatoare, s-a trecut la aprofundate calcule matematice. Profesorul N. Popa a descompus aliniamentele monumentelor de la Stonehenge si Sarmizegetusa si a constatat ca cercurile interioare ale acestora sunt similare, sub aspectul organizarii lor. De exemplu, axul care sectioneaza vatra de foc, imparte cercul exterior de stalpi in doua jumatati egale din punctul de vedere al pozitiilor acestora, deci de doua ori 34 de pozitii. Potcoavele, atat la Stonehenge cat si cea de la Sarmizegetusa prezinta un numar identic de pozitii, si anume, 21. Numarul asemanarilor continua. Dintre acestea am retine dispunerea pe grupuri a pozitiilor lespezilor ce figureaza stalpii, identica in ambele cazuri. Nicolae Popa mentioneaza ca monumentele respective reprezinta o marturie a existentei unei traditii culturale a unor populatii neolitice, aflate la mare departare una de alta, in Anglia si in zona carpato-danubiana. Atat sanctuarul de la Stonehenge, cat si cel de la Sarmizegetusa au servit, pe de o parte, la masurarea timpului, iar pe de alta aveau si o destinatie rituala. Constructia de la Sarmizegetusa ar dovedi in plus, fata de cea de la Stonehenge, un grad inalt de perfectiune, atat in ceea ce priveste precizia calucularii scurgerii timpului, cat si in privinta rafinamentului" (Paul Stefanescu - Enigme ale istoriei romane, Ed. Vestala, Buc. 2001, p.26 - 27).

Autorul citatului de mai sus localizeaza cele doua civilizatii "la mare departare una de alta", dar pierde insa din vedere izvorul comun al acestor cunostinte. Stuart Pigot, arata in cartea sa "Druids", ca este vorba de fragmente ale unei mosteniri comune din mileniul al II-lea i.e.n. prin filiera arienilor, cuceritori ai Indiei. In sprijinul acestei afirmatii aduce mai multe dovezi:

1. in Irlanda se regasesc numeroase idei si obiceiuri atestate in India antica;

2. prozodia limbii gaelice este asemanatoare cu acelea ale limbilor hitita, sanskrita si evident limba română

3. "Dupa Myles Dillon, druizii si brahmanii si-au conservat practicile si credintele indo-europene care au supravietuit in lumea gaelica pana in sec. al XVIII-lea si in India pana in zilele noastre" (p.88);

4. Hans Hartman care a studiat ritualurile vechilor irlandezi (celti) considera ca structura mentalitatii irlandeze este mai apropiata de cea a vechii Indii decat de mentalitatea Angliei sau Germaniei ("Der Totenkult in Irland" ("Cultul mortilor in Irlanda2) - p. 207).

In plus Mircea Eliade aduce si alte argumente menite sa justifice paralelismul indo-celtic: "postul ca mijloc de a intari o cerere juridica, valoarea magico-rituala a adevarului, intercalarea in proza narativa epica de pasaje in versuri, in special dialoguri (n.a. ca fapt divers, in vechea Irlanda legile erau compuse in versuri, pentru a usura memorarea lor, dat fiind interdictia rituala a scrierii, identic ca la Traci), importanta barzilor si raporturile lor cu suveranii" (Istoria si credintelor si ideilor religioase, vol. II, ed. Stiintifica, Buc. 1991, p.130 - 131).

Daca soarta a fost mai trista cu istoria tracilor, in schimb despre cea a celtilor se cunosc mai multe. Un izvor extrem de important in ceea ce priveste istoria celtilor este constituit de scrierile lui Cezar, din timpul cat a fost proconsul al Galiei Cisalpine, inainte de a-si incepe campania in Galia Transalpina. In "De bello Gallico" (VI,13), vorbind despre invatatura druizilor, el comunica posteritatii: "Ei sunt de parere ca religia interzice ca aceasta invatatura sa fie destinata scrisului, asa cum e cazul cu toate celelalte lucruri, publice sau private, pe care le consemneaza in alfabet grecesc". In continuare el afirma ca druizii au impus acest obicei "pentru ca nu vor ca doctrina lor sa se raspandeasca printre oamenii de rand", si mai ales pentru ca daca ar folosi scrisul, tinerii novici ar neglija memoria. Ciudata asemanare cu tracii, despre care nu avem documente scrise de ei insisi, privint spiritualitatea, cultul, religia si stiintele.

Dar asemanarile dintre cele doua neamuri sunt departe de a se opri aici. Cea mai importanta dintre acestea, se refera inca odata, daca mai era nevoie, la nivelul spiritual-religios si anume, la credinta in nemurirea sufletului si deci implicit la anularea fricii de moarte. Cezar o denumeste o doctrina "deosebit de proprie ca sa le atate curajul, nimicindu-le teama de moarte"; Lucan (Pharsalia, I, 450 sq) ne arata ca potrivit celtilor "acelasi spirit guverneaza un corp in lumea de dincolo"; si in sfarsit Pomponius Mela (III,3) si Timagenes (citat de Ammianus Marcellinus, XV, 9, 8) precizeaza ca, potrivit invataturii druidice "sufletele sunt nemuritoare". Mai mult de-atat, Diodor din Sicilia scrie ca: "sufletele oamenilor sunt nemuritoare si revin pentru un anumit numar de ani intr-un alt corp", iar literatura irlandeza atesta de asemenea credinta celtilor in transmigratia sufletului, metempshihoza rezervata totusi numai anumitor fiinte mitice sau divine (F le Roux - Les Druides, p.128-129). Legat de aceste lucruri, mai este nevoie oare sa amintim numeroasele citate ale istoricilor antici, privind vitejia getilor, explicata prin credinta lor in nemurirea sufletului si in lipsa fricii fata de moarte? Din acest punct de vedere o analogie perfecta cu credintele vechilor celti.

Pe de alta parte, H. Hubert a facut o apropiere intre druidism si confreriile trace si geto-dace in "Les Celtes depuis l'epoque de la Tene" (p.283). Principalele paralele intre celti si daco-geti se datoreaza in principal: importantei deosebite a Marelui Preot, credintei in nemurirea sufletului si stiintei sacre de tip initiatic.

Cu toate acestea am demonstrat legatura indisolubila din punct de vedere spiritual (religie, credinte fundamentale) si stiintific (monumentele de la Stonehenge si Sarmizegetusa) intre celti si traci (daco-geti). Daca la toate acestea mai adaugam informatiile furnizate de Vasile Parvan in Getica si Dacia. Civilizatiile antice din tarile carpato-danubiene (ed. a 4-a, Buc. 1967) si de H. Daicoviciu in Dacii (p.61), privind realitatea istorica a unei influente traco-celte, datorata faptului ca celtii au trait o perioada in regiunile occidentale ale Daciei, nu ne mai ramane decat sa ne intrebam unde este "izvorul"? Studiul arheologic al Sanctuarului de la Sarmizegetusa si al calendarului dacic reprezentat de "Soarele de andezit", ne-a oferit deja raspunsul, dar istoricii n-au stiut sa-l interpreteze, pentru ca nimeni n-a facut aceasta paralela traco-celta. Precizia propriului calendar al civilizatiei daco-gete denota inaltele cunostinte astronomice precum si existenta unei "stiinte sacre" pastrata de-a lungul veacurilor si transmisa prin ritualuri de tip initiatic. Faptul ca acest calendar al getilor, masoara durata anului tropic la 365242197 zile, fata de 365, 242198 cat ne informeaza stiinta moderna (deci o eroare de o milionime), demonstreaza superioritatea evidenta a civilizatiei stramosilor nostri. In comparatie cu "Soarele de andezit" de la Sarmizegetusa, constructia de la Stonehenge este o copie nereusita, probabil datorata estomparii in timp a acuratetii cunostintelor originale cu care au plecat celtii din acest leagan al civilizatiei moderne: spatiul carpato-danubian (sa nu uiam ca religia le interzicea scrisul pentru religie si stiinta sacra).

Cercetatori si istorici renumiti au emis si demonstrat ipoteza acestui leagan al civilizatiei in spatiul carpato-danubian, in principal ca izvor si sursa umana, dar mai ales spirituala, in revarsarea spre Est (pana la cucerirea Indiei). Acest lucru s-a intamplat si spre Vestul Europei pentru ca pana acum istoria nu ne-a scos la iveala un alt "leagan al civilizatiilor" situat mai la vest de spatiul carpato-danubian. "Drumul Bicului" (amintit si de Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae), precum si menhirele civilizatiei celte (intinse uneori pe kilometri intregi) nu faceau decat sa reaminteasca celor plecati, "drumul inapoi spre casa", spre ceea ce indienii post-arieni numeau cu nostalgie DAKSHA (Tara Zeilor).

Cu privire la caracterul religiei geto dacice s-au format patru pareri distincte: Unii sustin ca religia geto dacilor ar fi fost monoteista, altii, ca ar fi fost dualista in sens iranian, altii spun ca ar fi fost politeista, iar altii sustin henoteismul ei ( care duce tot la monoteism).

Fiecare istoric are argumente pentru a-si sustine parerea, insa nu poate sa argumenteze atat de convingator incat sa dea peste cap teoriile celorlalti.

Desi in scoli s-a invatat ca in religia geto-dacica era un singur zeu: Zalmoxis, dupa o scurta cercetare a izvoarelor antice scrise nu mai putem afirma acelasi lucru datorita informatiilor contradictorii pe care le avem.

Herodot ne spune ca getii cred ca nu mor, ci se duc la zeul Zalmoxis, aratand in cine credeau getii, facand apoi completarea: unii ii mai spun si Gebeleizis. Herodot nu ne spune ca acest Gebeleizis ar fi fost un alt zeu ci ca este vorba despre acelasi zeu, Zalmoxis, doar ca o parte a populatiei il numeste asa.

Atunci cand ne vorbeste despre faptul ca getii trag cu sagetile spre cer cand tuna si fulgera el ne spune ca fac acest lucru pentru a arata ca nu se tem, tot Herodot explicand de ce si anume pentru ca nu cred ca exista alt zeu afara de al lor.

Lucian ,ne spune ca tracii jertfesc lui Zamolxis, fara sa mai pomeneasca de vreo alta zeitate care sa le fi coordonat viata stramosilor nostri, tracilor, cum ii numeste el.

Clemens din alexandria ne spune si el despre prezenta lui Zamolxis ca divinitate a geto-dacilor, insa el spunand ca este doar un semizeu adica, mai mult un zeu local decat un zeu care sa stapaneasca peste toate tinuturile geto-dacilor. Este important faptul ca il numeste pe Zamolxis ca divinitate, desi nu se stie cat de bine informat era despre religia geto-dacilor de momrnt ce el spune ca getii aleg in fiecare an cate un sol pe care sa-l trimita lui Zamolxis.

Enea din Gaza este si el destul de explicit cand spune ca getii socotesc drept unic zeu pe servitorul lui Pitagora, adica pe Zamolxis.(Caci majoritatea scriitorilor antici spuneau ca Zamolxis a fost sclav al lui Pitagora, dupa ce s-a eliberat, el intorcandu-se in patria sa si invatand poporul sau nemurirea, despre care se zice ca ar fi invatat-o de la el ).

Daca ar fi doar informatiile acestor autori am putea spune cu usurinta ca religia geto-dacilor ar fi fost monoteista , in viata lor neamestecandu-se nici o alta persoana afara de Zamolxis . Dar se pune problema , inaintea lui Zamolxis geto-dacii nu aveau pe nimeni? Viata lor era lipsita de prezenta vreunei zeitati la care sa se roage in caz de primejdie si nevoie sau careia sa-i multumeasca in urma vreunei binefaceri?

Desigur ca aveau , pentru ca nu exista popor care sa nu creada in ceva indiferent daca acea divinitate este de natura umana , animala sau vegetala , o fiinta concreta sau una abstracta , pentru ca sentimentul religios este ceva nativ , neexistanad popor care sa nu creada in ceva .

In sprijinul acestei probleme vine si Strabon , care ne spune ca Zamolxis s-a facut mai intai preot al zeului celui mai slavit la ei , el fiind mai intai slujitor abia dupa o vreme el primind numele de zeu , fiind cinstit de daci ca atare .

Tot Strabon ne spune ca si Burebista a luat un ajutor care sa-i talmaceasca vointa zeilor si care sa-l sfatuiasca , pe Deceneu , el primind de asemenea titulatura de zeu la fel ca Zamolxis odinioara.

De asemenea , ne spune ca mereu se gasea cate cineva care sa-l sfatuiasca pe rege si acel om primea titulatura de zeu .

Dintre toti care au primit numele de zeu si care afost cel mai cinstit pare a fi acest Zamolxis, el fiind cel mai pomenit de catre autorii antici . El pare a fi cel care a ramas in locul zeitatilor de inainte , cel putin o perioada , fapt ce ne conduce la concluzia ca religia geto-dacilor ar fi fost henoteista , locul zeitatilor de inainte fiind celelalte zeitati fiind uitate sau lasate oarecum in umbra . Am putea vorbi oarecum despre un henoteism continuu , tot timpul aparand cate cineva care sa ii invete pe daci cate ceva iesit din sfera normalului si acea persoana devenind zeu cel dinainte fiind lasat in umbra.

Ideea dualismului in sens iranian al existentei reprezentand binele : Zamolxis si una rau: Mars (Ares) este sustinuta de catre A . D . Xenopol.

El este de parere ca la inceput religia stramosilor nostri a fost politeista ca si cea a tuturor tracilor , insa datorita invataturii lui Zamolxis intr-o religie reflexiva , dupa modelul invataturii lui Ormuz si Ahriman , o noua forma a cultului lui Zaratustra , amestecat si luat de catre Zamolxis , sau de figura cea mai importanta a vremii respective , cu alte elemente .

Mai sunt si alti autori care vorbesc si despre alte zeitatiin viata stramosilor nostri , cum ar fi Diodor din Sicilia , care ne spune de zeita Hestia , cu care ar fi intrat in legatura Zamolxis , la fel ca oarecand Moise a intrat cu Iahve-ul israelitilor.

Daca punem in legatura cele spuse de Diodor din Sicilia cu cele spuse de Strabon , ar exista posibilitatea ca cea mai slavita zeitate sa fi fost Hestia , cel putin o perioada , pana a venit Zamolxis si a inceput sa fie el cel mai cinstit , desi exista posibilitatea ca cele doua zeitati sa fi fost slavite impreuna.

Alti autori vorbesc si despre prezenta lui Cronos in religia geto-dacica. Este vorba despre Mnaseas care spune ca pe Cronos il numesc Zamolxis.

Hesychios din Alexandria ne spune si el despre Cronos , el spunand ca Zalmoxis era consacrat lui Cronos, din cauza aceasta el invatand despre nemurire,probabil , pentru ca si timpul(Cronos) ers nemuritor .

In istoriografia latina avem mentionat ca zeu pe Zamolxis , insa nu pare e fi atat de maret prezentat ca in istoriografia greaca (probabil datorita putinelor date care s-au pastrat de la ei si datorita faptului ca ei au cunoscut pe geto-daci mai bine abia dupa ce au cucerit dacia , in anul 106) , si pe Marte .

Pe Zamolxis il pomeneste Apuleius si Iordanes , iar pe Marte il pomeneste Ovidiu spunand referitor la exilul sau ca a ajuns la getul care se inchina lui Marte ;Martial , care spune despre geti ca ar fi protejati de scutul lui Marte si Iordanes , care prezinta pe Marte a fi drept o zeitate foarte importanta fiind venerat printr-un cult cult salbatec . El era induplecat prin sange omenesc