miercuri, 21 mai 2025

"""

 Cei mari 


Barbu Paris Mumulean


O, ce ciudă, cât mă mir,

D-al celor mari caractir!


Ce schimbate la ei firi,

Ce gusturi, ce diferiri!

Precum ceriul de pământ,

Aşa ei de cei mici sunt.


Toţi trândavi, toţi lenevoşi,

Nestatornici, furtunoşi,

N-au ei fapte bărbăteşti,

Toţi au minţi copilăreşti

Toţi de mititei iubesc

Lucruri care nu-i cinstesc.


Toţi, de când sunt băieţei,

Înclinează lângă ei

Oameni care-i linguşesc,

Care-i laud' şi-i slăvesc.


Totdeauna cei mari vor

Să aibă-n casele lor

Prefăcuţi ce le vorbesc

Tot cele ce ei voiesc.


Vor de mulţi fi-ncungiuraţi,

Să stea-ntre ei îngâmfaţi,

Să le dea închinăciuni,

Să le spuie la minciuni.

Ei adevăr nu voiesc,

Nu le place, nici iubesc,


Socotesc că câte fac

Şi la alţi oameni le plac,

Şi d-ar greşi cât de mult,

Ei îndreptări nu ascult.


Ei în sine socotesc

Că la nimic nu greşesc.

Nu le place-a fi-ndreptaţi,

Vor a fi tot lăudaţ.


Fac mese mari, cheltuiesc,

Chem oaspeţi ce-i linguşesc,

Să-i laude că-s galanţi,

Sunt nobili, sunt figuranţi;


Şi cu mesele ce dau,

Şi mai mari defăimări au,

Că satură şi hrăiesc

Pe corbii ce-i păgubesc;


Iar nu dau la cei lipsiţi,

La cei săraci şi smeriţi,

Ci la bârfaşi ce le spun

Basne la ei când s-adun.


Toate cei mari câte fac

Pentru fală că le plac,

Nu fac pentru ajutor,

Sau gândind la viitor,

Fac s-auză că-i slăvesc

Băsnaşii ce-i linguşesc.


La curte când plec şi vin,

Vor să vază cum să-nchin

Oameni mulţi care-i aştept

Cu mâinile strânşi la piept.


Ei gândesc că nu-s născuţi,

Ci din cer de sus căzuţi,

De a fi poruncitori,

Celor mici stăpânitori,

Iar cei mici sunt născuţi,

Numai pentru ei făcuţi.


Pe cei mici îi socotesc

Viermi, nu oameni ce trăiesc.


Zic cum că le sunt datori

A le fi lor slujitori,

Cu nume că-s de neam bun,

Cum vor pe cei mici supun.

Fie cât de nenvăţaţi,

Cât neghiobi, cât desfrânaţi,

L-e destul că-s neam mărit

Dintr-un sânge strălucit,

D-un marchez, graf lăudat,

Din vrun prinţip luminat,


Şi n-alerg, nu ostenesc,

Cei mici pentru ei muncesc

Nici după ştiinţi alerg,

Nici la şcoală-ndestul merg,


Zic că n-au ce osteni,

Lor l-e-ndestul a ceti,

N-au atâtea trebuinţi

Ca cei mici de multe ştiinţi,


Au venituri, pot trăi

Fără d-a mai osteni,

Ş-într-aceste fumuri fac

Cu cei mici orice le plac.


Dau cu caleşcile lor

Peste cei mici de-i omor.


Zioa umblă la plimbări,

Noaptea şed la desfătări

Şed la cărţi, dau, păgubesc,

Pierd avutul părintesc.


Vin la zioă, desperaţi,

Par că-s lei înverşunaţi.

Să culcă degrab' gemând,

Spume, foc pe nas lăsând.


Apoi dorm până la prânz,

Zic, nu-s negustor să vânz,

Nici nu-s oameni lucrători,

A să scula până-n zori.


Şi cei ce-a-i întâlni vor,

Aştept pân săli, pân pridvor,

La toate oricum voiesc

Pe cei mici îi învârtesc.


D-au cu cei mici socoteli,

Fie cât de bagateli,

Îi port sărmanii de nas,

Până de urât le las.


Toţi acei mari şi bogaţi

Sunt foarte neruşinaţi.


Toţi mint, jur, făgăduiesc,

La nevoi când îi găsesc.


De loc virtute nu au,

Pe minciuni jurământ dau.


Când au trebi, sunt în nevoi,

Supun p-ăi mici ca pe boi;

Li se jur, făgăduiesc

Lucruri ce pă ei hrănesc.


Le dau nădejdi pân' la cer,

Ori la câte ei le cer.


Le dau loc, îi pun de şed,

Şi cei mici sârmanii cred,

Alerg, să primejduiesc,

La câte-i îndatoresc.


Cred ţirmoniile lor,

Şi-i supun la câte vor.


Apoi dacă-şi săvârşesc

Acea treabă ce-o voiesc,

Nu că cu ei nu mai şăd,

Dar trece şi nici nu-l văd.


Trec repede ş-îngâmfaţi,

S-arăt că sunt supăraţi,

Sau de şed, iar nu şed mult,

Zic n-am vreme să te-ascult.


Cu azi, cu mâine-i prelungesc,

Până deznădăjduiesc.


Fug sărmanii necăjiţi,

Le pare rău, ş-îs căiţi,

Îş împut de ce-au făcut

Şi de vremea ce-au pierdut.


Nu ştiu că sunt mincinoşi,

Şireţi, diplomaticoşi,

Şi că cunoştinţa lor

Este scurtă pă picior.

Nici prieteşug păzesc,

Nici rudenia cinstesc.


Şi cei mici de mii de ori

De le-ar sluji cu sudori,

Odată d-au schiopotat,

Toate alte s-au uitat.


La ei nu e adevăr

Nici măcar cât vârf de păr,

Socotind că sunt mai mari,

Cu putere şi mai tari,


Nu poate fi defăimaţi,

De cei mai mici judecaţi.

Iar cei mici orice greşesc,

Ei degrab-îi osândesc,


Şi supunerea ce-o dau,

Zic că datorie au,

Şi că meritarisesc,

Acei mici de le slujesc.


Toţi se socotesc pă ei

Că sunt fii de dumnezei.

Ei nu sunt cunoscători

Faptei, buni răsplătitori.


Uită că e-ndatorat

Şi cu jurământ legat.

Ei caracter nu cinstesc,

Nici om din om osibesc.


La ei este cunoscut,

Ajutat, cinstit, văzut,

Cine este verigaş,

Linguşitor şi băsnaş.


Iar alţii cu alte datorii,

De le-ar face măcar mii,

Surda umblă, ostenesc,

Că ei nu le răsplătesc;


În zadar fac voia lor,

Că nu pot fi la favor.


Ce oaie lup a putut,

Ca să-l aibă cunoscut?

Că ea vrând prieteşug,

El hrăneşte vicleşug.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

&&&

 MARGARETA, FLOARE RARĂ...🤍                Legendă     "Simbol al simplității, prospețimii și purității, margaretele sunt un adevarat ...