$$$

 9 mai1502:

Lucia Stan

 , CRISTOFOR COLUMB părăsea Spania pentru cea de-a patra şi ultima sa călătorie către „Lumea Nouă". Anterior, în iarna şi primăvara 1501-1502, Cristofor Columb a fost extrem de ocupat pentru pregătirea călătoriei.Cele patru corăbii alese au fost cumpărate, pregătite şi echipate şi tot atunci au fost scrise cca. 20 dintre scrisorile care s-au păstrat şi memoriile în care se disculpa faţă de acuzaţiile aduse de Bobadilla, sau în care insista şi mai mult asupra vecinătăţii Paradisului terestru şi a nevoii de a recuceri Ierusalimul. Columb a început să-şi spună, în scrisori, „Susţinătorul lui Christos” şi să folosească o semnătură stranie şi mistică, niciodată explicată îndeajuns de mulţumitor. Cu aceste gânduri apăsătoare în minte, a început să scrie Cartea Privilegiilor, care cuprindea titlurile şi pretenţiile financiare ale familiei Columb, şi apocaliptica sa Carte a Profeţiilor, care conţine câteva pasaje biblice. El era încredinţat că misiunea sa beneficiază de o îndrumare divină. De aceea aspiraţiile sale spirituale sporeau pe măsură ce ameninţările faţă de cele personale se înteţeau. În vâltoarea tuturor acestor eforturi şi întâmplări, Columb a plecat din Cadiz, pe 9 mai 1502, în cea de-a patra călătorie.Suveranii lui Columb îşi pierduseră mare parte din încrederea avută în el şi multe indicii arată că l-au susţinut cu un fel de milă amestecată cu puţină speranţă. Bolile i se agravau şi ostilitatea faţă de felul în care condusese Hispaniola nu se stinsese, aşa că Ferdinand şi Isabela i-au interzis să se mai întoarcă acolo. Avea să se mulţumească în schimb cu explorarea întreruptă a „celeilalte lumi” pe care o găsise către sud în cea de-a treia călătorie, cu scopul de a descoperi aur şi o trecătoare spre India.

Columb se aştepta să-l întâlnească pe navigatorul portughez Vasco da Gama şi suveranii i-au sugerat o purtare curtenitoare în cazul unei astfel de întâlniri, un alt semn, probabil, că nu aveau încredere totală în el. Aveau dreptate. Expediția a pornit din Cadiz în mai 1502, a acostat în Martinica pe 15 iunie (după cea mai rapidă traversare din acele timpuri) şi a cerut permisiunea să intre pe 29 iunie în Santo Domingo, în Hispaniola. Abia după ce Ovando i-a refuzat intrarea a navigat mai departe către vest şi către sud.Din iulie până în septembrie 1502 a explorat coasta Jamaicăi, malul sudic al Cubei, Honduras şi Coasta Mosquito din Nicaragua. Curajoasa lui traversare a Caraibelor, care l-a purtat de la insula Bonacca dincolo de Capul Honduras pe 30 iulie, merită să stea pe picior de egalitate, ca dificultate, cu cea a traversării Atlanticului, amiralul fiind pe bună dreptate mândru de acest lucru.

Flota a continuat să meargă spre sud de-a lungul Costa Ricăi. Căutând în permanenţă o trecătoare, Columb a navigat de-a lungul lagunei Chiriqui (Panama) în octombrie, apoi, în căutare de aur, a explorat regiunea panameză Veragua (Veraguas), înfruntând vremea neprielnică. Ca să poată organiza promisa producţie de aur pe care urma să-l descopere acolo, amiralul a încercat în februarie 1503 să înfiinţeze un post comercial la Santa María de Belén, pe malul râului Belén (Bethlehem), sub comanda lui Bartolomeu Columb. Rezistenţa indienilor şi starea jalnică a corăbiilor sale (din care nu mai rămăseseră decât două, găurite în mod primejdios de un soi de moluşte numite „viermi de corabie”) l-au obligat să se întoarcă la Hispaniola.În timpul acestei călătorii a suferit un nou dezastru.Împotriva comenzii lui Columb, cârmacii săi au îndreptat flota către nord mult prea devreme. orăbiile n-au putut să parcurgă distanţa şi au eşuat pe coasta Jamaicăi.În iunie 1503, Columb şi echipajul său erau naufragiaţi.Columb sperase, aşa cum le-a spus suveranilor săi, că „această călătorie grea şi plină de dificultăţi avea poate să se dovedească a fi cea mai nobilă”; a fost, de fapt, cea mai dezamăgitoare dintre toate şi cea mai lipsită de noroc. În explorările sale, flota a ratat descoperirea Pacificului (de-a curmezişul istmului Panama) şi n-a reuşit să stabilească contacte cu populaţia maya din Yucatán, în zonele cele mai înguste ale continentului. Doi dintre oamenii săi, Diego Méndez şi Bartolomeo Fieschi, căpitani ai corăbiilor distruse La Capitana şi Vizcaíno, au plecat pe 17 iulie într-o canoe să caute ajutor pentru naufragiaţi; cu toate că au reuşit să traverseze 720 km în plin ocean până la Hispaniola, Ovando nu s-a grăbit deloc să le ofere ajutorul cerut.

Între timp, amiralul a prezis corect o eclipsă de lună cu ajutorul tablelor astronomice, ceea ce i-a convins pe localnicii înspăimântaţi să le ofere mâncare; salvatorii au sosit de abia în iunie 1504, iar Columb şi oamenii săi au ajuns la Hispaniola pe 13 august. Pe 7 noiembrie, Columb a navigat înapoi la Sanlúcar şi a găsit-o pe regina Isabela, principalul său susţinător, pe moarte, dictându-şi testamentul. Columb a afirmat dintotdeauna că a descoperit adevăratele Indii şi China, în ciuda dovezilor tot mai numeroase că nu făcuse asta. Poate că el credea cu adevărat că fusese acolo; în orice caz, contestarea Lumii Noi de către ceilalţi i-a zădărnicit ambiţiile de înnobilare şi îmbogăţire, ştirbindu-i reputaţia.Columb a fost respins de tovarăşii săi şi de viitorii colonişti, ceea ce arată că a judecat mereu greşit ambiţiile şi poate sentimentele celor cu care a navigat.Această situaţie s-a dovedit dăunătoare pentru majoritatea speranţelor sale. 

Ar fi totuşi greşit să presupunem că amiralul Columb şi-a petrecut ultimii doi ani din viaţă numai în boală, sărăcie şi uitare Fiul său, Diego, avea o poziţie bună la curte şi el însuşi trăia la Sevilla într-un oarecare confort.„Zecimea” sa din zăcămintele de aur din Hispaniola, garantată în 1493, i-a oferit un venit substanţial (din care bancherii săi genovezi îi permiteau să retragă) şi una dintre puţinele corăbii plecate din Hispaniola care a scăpat de uragan în 1502 (când Bobadilla s-a înecat) era chiar aceea care transporta aurul lui Columb.S-a simţit totuşi folosit şi dispreţuit, anii din urmă fiind umbriţi, atât pentru el, cât şi pentru regele Ferdinand, de constantele sale cereri de reabilitare.Columb a mers pe urmele curţii de la Segovia la Salamanca şi la Valladolid, tot încercând să obţină o audienţă. Ştia că viaţa i se apropia de sfârşit şi în august 1505 a început să-şi redacteze testamentul.

A murit pe 20 mai 1506. A fost înmormântat iniţial la mănăstirea franciscană din Valladolid, apoi mutat în cavoul familiei construit la mănăstirea cartusiană din Las Cuevas din Sevilla. în 1542, prin voinţa fiului său Diego, osemintele lui Columb au fost puse lângă ale sale în catedrala Santo Domingo din Hispaniola (azi Republica Dominicană). După ce Spania a cedat Hispaniola Franţei, rămăşiţele au fost mutate în 1795 la Havana, în Cuba, revenind apoi la Sevilla în 1898. Cu toate acestea, în 1877 nişte muncitori de la catedrala Santo Domingo au pretins că au găsit adevăratele oseminte ale lui Columb. În 1992, aceste oase au fost depuse în clădirea Farului lui Columb (Faro a Colon).