Din miliarde
Nu știu de ce, dar toate mi se par
că-ncep și se termină doar cu tine,
când nu mă ții în palmă sunt impar,
iar clipele frumoase sunt puține.
Cum oare să dezleg acest mister?
Să știu de ce mi-e foame și mi-e sete
să te respir și noaptea-n vis te cer,
iar când te am, visul să se repete.
În verde crud, desculță, în veșmânt
de lună plină să-mi bați în fereastră,
să scriem amândoi un legământ
că nu va fi iubire ca a noastră.
Eu fac în fața zeilor înscris
cu sângele care-mi pulsează-n vene
că sunt flămând de fructul interzis,
iubirea pentru el mi-e scrisă-n gene.
Nu știu de ce, dar simt că nu mai pot
nici o secundă să nu-mi fii aproape,
Calea Lactee am s-o trec înot
ca să te-ating cu buzele pe pleoape
și pe gurița dulce, un sărut
să ostoiască focul ce mă arde
de când în viața mea ai apărut,
cea mai frumoasă stea din miliarde.
versuri: Ioan Grigoraș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu