***

 PĂȚANIA LUI STENDHAL

Povestește Stendhal [Henri-Marie Beyle]: „În 1821 iubirea m-a înzestrat cu o virtute foarte comică: castitatea.

În august 1821, găsindu-mă prea sumbru, domnii Lussinge, Barot şi Poitevin au pus la cale o încântătoare petrecere cu femei. Trebuia să vină Alexandrine, şase luni mai târziu întreţinuta celor mai bogaţi englezi, pe atunci o debutantă de abia două luni. Alexandrine apăru întrecând toate aşteptările. Era o fată zveltă, de vreo 17 sau 18 ani, deja formată…

Privirile colegilor mei străluciră în faţa acestei apariţii. Lussinge îi oferă un pahar de şampanie şi dispare cu ea… După multă vreme, Lussinge se întoarce foarte palid.

– E rândul dumitale, Beyle.

O găsesc pe Alexandrine în pat, puţin obosită… Era adorabilă, poate că niciodată n-am văzut ceva atât de drăguţ. Nimic desfrânat, doar în privirile din ce în ce mai aprinse şi, dacă vreţi, chiar pasionate.

N-a mers deloc, fiasco absolut. Uimirea ingenuă a Alexandrinei era de nedescris – bietei fete i se întâmpla pentru prima oară ca un bărbat să dea greş.

Eu eram doar uimit, şi nimic mai mult. Nu ştiu de ce, dar gândul la Metilde [femeia de care era îndrăgostit] pusese stăpânire pe mine exact în clipa când intram în camera atât de frumos împodobită de prezenţa Alexandrinei.

În fine, timp de zece ani am fost de trei ori la femei.”