***

 De ce sunt bătuți copiii mici? „Gena mamei răutăcioase” și alte câteva explicații:...

Studii special elaborate, bazate pe înregistrări audio în timp real, au relevat că părinţii îşi chelfănesc copiii mult mai des decât recunosc. Și s-a constatat că, de regulă, pălmuirea se face nu atât în scopuri educative, cât în urma unor impulsuri emoţionale necontrolate ale adulților. În plus, copiii adeseori sunt pedepsiţi pentru greşeli în esenţă nesemnificative: îşi sug degetele, mănâncă în mod necorespunzător, au coborât de pe scaun, au ieşit fără permisiune etc. Au fost înregistrate cazuri când erau loviţi şi copiii de numai şapte luni sau când erau administrate câte unsprezece palme la rând [Holden et al., 2014]. Cu alte cuvinte, părinţii nu-şi pot controla emoţiile şi comportamentul; loviturile lor sunt o consecinţă a frustrării. Iar declaraţiile lor ulterioare că au lovit „pentru a educa” sau „pentru a disciplina” sunt doar o justificare a propriei impulsivități și agresiuni. Totodată, contrar stereotipului că violenţa domestică ar fi mai frecventă în familiile sărace, s-a constatat că aproape la fel de multe abuzuri faţă de partener şi copii comit şi indivizii cu statut socioeconomic înalt [Hamby et al., 2014]. Deci bătaia copiilor e o procedură omniprezentă, o găsim pe toate meridianele, la toate nivelurile sociale, inclusiv în țările înalt dezvoltate. (...)

Nu este exclus că baterea și traumatizarea copiilor constituie, în mod paradoxal, un fenomen mai des întâlnit în societățile contemporane, civilizate, decât în timpurile arhaice, în triburile de vânători-culegători. În trecutul îndepărtat copiii ca și cum aparțineau întregului trib, iar viața oricărei familii era în văzul semenilor, corespunzător bătaia severă a unui copil ar fi fost rapid interceptată și întreruptă de către ceilalți membri ai comunității. Acum însă, când s-au rupt lianturile tribale, când fiecare familie a devenit autonomă, izolată și străină de alte familii din aceeași societate, bătaia copiilor poate fi tăinuită. În lipsa unui „control social” din partea rubedeniilor sau a vecinilor, părinții-agresori din megapolisuri se simt anonimi, izolați și nepedepsiți, fapt care îi încurajează să transforme „educația prin bătaie” în maltratare sistematică (inclusiv din porniri sadice). Astfel, „sindromul copilului bătut” este mai curând o achiziție comportamentală modernă decât moștenită din perioada tribală [Walker, 2001, p. 591].    

În unele cazuri agresarea copiilor poate reflecta în mod expres anumite probleme psihologice sau dereglări neurofiziologice de care suferă cei maturi. Mai întâi de toate, probabil adulții agresori au fost ei înșiși victime ale abuzurilor în copilărie și acționează conform unor modele comportamentale deficiente sau poate că acele abuzuri din copilărie i-au afectat psihic și ei sunt acum impulsivi și agresivi fiindcă efectiv le lipsește o bună capacitate de autocontrol. Părinţii care îşi permit să-şi agreseze propriile progenituri pot fi bănuiţi și de o anumită predispoziţie genetică sau psihică pentru aşa ceva. Parţial această ipoteză a şi fost confirmată. S-a constatat că acele femei care îşi bat copiii sau strigă mai des la ei sunt purtătoarele unei gene pe care cercetătorii au numit-o metaforic „gena mamei răutăcioase” („angry mum gene”). Este vorba despre o variaţie a genei DRD2, responsabilă de controlul dopaminei în creier. Mamele purtătoare ale acestei gene devin mai răutăcioase mai ales în condiţii nefavorabile în plan economic (cum ar fi criza economică din 2008), comparativ cu celelalte mame care reuşesc să îşi păstreze echilibrul psihologic [Lee et al., 2013]. Astfel, copiii acestor mame ar putea moşteni şi respectivele gene, ar putea prelua şi modele improprii de educare, vor acumula frustrări de timpuriu şi vor fi la rândul lor violenţi. Aşa se perpetuează comportamentele violente de la o generaţie la alta. Iar dacă suprapunem asupra acestor factori impactul diferitor crize (economice, sociale, militare), înţelegem de ce este atât de dificil să dezrădăcinăm agresivitatea socială.  

***

fragment din cartea „Homo aggressivus. De ce nu se opresc războaiele și violența”.