RABINDRANATH TAGORE ÎN ROMÂNIA
Rabindranath Tagore – poet şi filozof indian s-a născut la 6 mai 1861 în Calcutta, într-o familie de brahmani. Fiu al lui Maharishi Debendranath Tagore – lider al grupării religioase monoteiste din India, Rabindranath Tagore a crescut într-o familie de reformatori sociali şi religioşi, opuşi sistemului castelor şi favorabili unei ameliorări a condiţiei femeii indiene.
În copilărie a studiat la diverse şcoli din Calcutta şi apoi la Academia Bengaleză, unde s-a familiarizat cu istoria şi cultura provinciei Bengal. Şi-a completat studiile la Londra începând cu anul 1878, unde a urmat Dreptul, după care, în 1880 a revenit în India, la chemarea tatălui său.
Rabindranath Tagore s-a căsătorit în 1883 cu Mrinalini Devi Raichaudhuri, cu care a avut cinci copii: doi băieţi şi trei fete. Din nefericire, soţia i-a murit în anul 1902, în 1903 una dintre fete, iar în 1907, băiatul cel mic.
Gitanjali şi Premiul Nobel pentru literatură
În anul 1912, la vârsta de 51 de ani, Rabindranath Tagore s-a întors în Anglia, de această dată însoţit şi de fiul său. Pe drumul către Anglia, poetul a început să traducă din limba bengali în limba engleză, opera sa cea mai faimoasă “Gitanjali sau Ofranda lirică”, scrisă în 1910, o colecţie de poeme religioase, tema principală fiind dragostea divină şi cea umană. Odată ajuns la Londra, poemele au fost citite de unul dintre bunii săi prieteni, pe care îl cunoscuse în India, celebrul pictor şi critic de artă englez, Sir William Rothenstein (29 ianuarie 1872-14 februarie 1945), căruia i s-au părut absolut incredibile. La rândul său, William Rothenstein i-a arătat poemele cunoscutului poet şi dramaturg irlandez William Butler Yeats (1865-1939). Yeats a prefaţat volumul “Gitanjali”, publicată în septembrie 1912, într-o ediţie limitată, de către “India Society” din Londra. Lucrarea a făcut senzaţie în cercurile literare din capitala Angliei şi apoi în întreaga lume, aducându-i lui Rabindranath Tagore, în cursul anului 1913, Premiul Nobel pentru literatură, devenind astfel primul neoccidental care primea un asemenea premiu. Motivaţia juriului Nobel, referitoare la opera marelui poet indian a fost următoarea: “în temeiul versurilor sale profund sensibile, proaspete şi frumoase, prin care, cu un meşteşug desăvârşit a izbutit să facă din gândirea sa poetică, rostită în propriile-i cuvinte englezeşti, o parte integrantă a literaturii occidentale“.
Telegrama lui Rabindranath Tagore adresată juriului a fost citită de însărcinatul cu afaceri al Marii Britanii în Suedia, la banchetul care a avut loc la Grand Hotel din Stockholm, după decernarea Premiului Nobel la 10 decembrie 1913 şi suna astfel: “Doresc să mulţumesc cu recunoştinţă Academiei Suedeze pentru spiritul ei conciliant, care a învins distanţele şi l-a transformat pe străin într-un apropiat“.
Renunţă la titlul de cavaler dat de George al V-lea
În cursul anului 1915, regele George al V-lea i-a acordat titlul de cavaler, la care însă a renunţat doi ani mai târziu, în 1917, în semn de protest, după masacrul de la Amritsar, când trupele britanice au ucis 400 de indieni, care demonstrau împotriva colonialismului englez.
Bun prieten cu Mahatma Gandhi, Rabindranath Tagore nu a dorit să se implice în politică. S-a opus naţionalismului şi militarismului, promovând valorile spirituale şi creative ale unei noi culturi mondiale, bazată pe multiculturalism, diversitate şi toleranţă.
Rabindranath Tagore a fondat în anul 1901 o nouă şcoală în afara Calcuttei, la Visva-Bharati, în oraşul Shantiniketan, ca alternativă la sistemul de educaţie sărac impus de britanici, şi unde însuşirea culturii indiene era accesibilă atât studenţilor indieni cât şi celor străini. În 1921, această şcoală a devenit Universitate de stat.
Ca scriitor, Rabindranath Tagore a scris peste o mie de poeme, opt volume de povestiri scurte, douăsprezece piese de teatru, opt nuvele, multe cărţi şi eseuri filozofice şi religioase. Iubea foarte mult muzica în stil bengali, fapt pentru care a compus peste 2000 de cântece, două dintre ele devenind imnurile naţionale ale Indiei şi Bangladeshului. Din 1929 a început să şi picteze, lucrările lui regăsindu-se atât în muzee din India, cât şi din întreaga lume.
În călătoriile sale în Europa s-a întâlnit şi a purtat discuţii cu mari personalităţi ale timpului şi anume: Albert Enstein – cu care a discutat despre principiile mecanicii cuantice şi cu binecunoscutul scriitor SF – Herbert George Wells.
Rabindranath Tagore s-a stins din viaţă la 7 august 1941, la vârsta de 80 de ani, după ce cu o oră înainte dictase ultimul său poem.
În cursul anului 1926, profetul Indiei, împreună cu câţiva membri ai familiei sale a efectuat un turneu prin Europa, vizitând Italia, Franţa, Anglia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria şi România. În toate aceste ţări a ţinut o serie de prelegeri, militând pentru pace, toleranţă, respingerea violenţelor de orice fel, diversitate culturală şi făcând cunoscută popoarelor vizitate admiraţia pentru natură şi pentru patria sa India.
De la Sofia, la Bucureşti
În România, Rabindranath Tagore a ajuns în portul Giurgiu în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 1926, venind de la Sofia unde ţinuse două prelegeri având ca subiect “Cultura omenirii” şi “Progresul mondial”. Călătorea însoţit de fiul său care purta acelaşi nume, de profesie agronom, soţia acestuia şi fetiţa lor în vârstă de 5 ani şi una dintre fiice cu soţul său, profesor la Facultatea de ştiinţe fizico-matematice a Universităţii din Calcutta.
Potrivit reprezentantului ziarului “Dimineaţa”, care i-a luat un prim interviu în trenul care îl ducea spre Bucureşti: “Rabindranath Tagore dă impresia unei figuri biblice. Un bătrân înalt şi svelt, cu o faţă lunguiaţă şi doi ochi negri de o bunătate impresionantă. Învelit într-o rasă lungă de păr de cămilă de culoare cafenie deschisă şi ţinând în mână un volum legat în piele, care întrerupe în mod cochet linia severă a figurii sale, Rabindranath Tagore apare ca un tablou primitivist de o concepţie pură şi perfectă”.
Tot din ziarul “Dimineaţa” aflăm că pe peronul Gării de Nord, poetul a fost întâmpinat de reprezentanţii Ministerului de Externe, ai Ministerului Artelor, de Ion Marin Sadoveanu – inspector general al teatrelor şi de reprezentanţi ai ziarelor din Bucureşti.
O călătorie de studii
Odată sosit în Capitală, Rabindranath Tagore şi familia sa au fost cazaţi la Hotelul Athénée Palace, unde a doua zi, 22 noiembrie 1926, orele 17.00 a stat de vorbă cu ziariştii şi intelectualii care veniseră să-l vadă. Cei prezenţi i-au pus o serie de întrebări, legate de scopul călătoriei în Europa, părerea sa despre Europa şi literatura europeană. În legătură cu scopul călătoriei, Rabindranath Tagore a răspuns că acesta este “de a cunoaşte lumea şi de a lua contact cu populaţia ţărilor pe care le vizitez, într-un cuvânt o călătorie de studii şi de impresii. Ţările din Orientul Europei mă interesează mult. Găsesc la oamenii de aici mai multă înţelegere decât în Occident, pentru felul nostru de a cugeta şi de a simţi”.
În contextul discuţiilor, Rabindranath Tagore a declarat că este un pacifist, că şi europenii sunt pacifişti, dar, “căutaţi pacea pe căi greşite. Când se ivesc nemulţimiri şi suferinţe, căutaţi să ucideţi pe solii care vă anunţă aceste nemulţimiri, în loc să cercetaţi pricina răului, spre a-l remedia de la rădăcină”. În ceea ce priveşte părerea sa despre Europa, poetul a spuns că: “Europa are preponderenţă asupra Asiei, dar numai sub raportul material. Civilizaţia voastră v-a făcut să acumulaţi nenumărate forţe materiale. Aţi neglijat însă forţele spirituale, puterea ideilor. Văd aici o sursă de noi dezastre. Dovadă marele război, în care europenii au apărut ca nişte copii care au avut la îndemână formidabile forţe de distrugere şi pe care, se înţelege, le-au întrebuinţat ca nişte copii“.
Referitor la literatura europeană, poetul a afirmat că nu o cunoaşte decât prin prisma a ceea ce a putut citi în limba engleză, însă şi-a putut da seama că “aceasta se opreşte prea mult la fapte, la faptele mărunte ale vieţii obişnuite şi se înalţă prea rar în domeniul idealismului, al puterilor spirituale”.
Prima zi a vizitei lui Rabindranath Tagore în România s-a încheiat la orele 21.00, cu un banchet dat în onoarea sa la Hotelul Athénée Palace, prilej cu care oaspetele a rostit următoarele cuvinte: “Oamenii care trăiesc departe, când se cunosc, îşi dau seama cât sunt de apropiaţi şi de înrudiţi unii cu alţii. Noi cu toţii, scriitori, artişti, ziarşti contribuim zi de zi la acea admirabilă înfrăţire a poparelor. Noi dăm umanităţii cel mai preţios tribut. Eu vreau să reprezint ca şi dumneavoastră toţi, triumful spiritului asupra deosebirilor de ordin material. Prin artă se ridică un continent nou, în care toate neamurile contribuie înfrăţite. Prin scrierile mele am contribuit la o apropiere de ordin moral“11. Aşadar, Rabindranath Tagore a rostit în faţa oficialităţilor şi a ziariştilor români prezenţi un discurs prin care a arătat că arta şi cultura sunt elementele centrale care desfiinţează graniţele între popoare şi care îi apropie pe oameni indiferent de naţionalitate, subliniind şi superioritatea forţelor spirituale asupra celor materiale.
24 noiembrie 1926, conferinţa de la Teatrul Naţional
În ziua de 24 noiembrie 1926, întreaga societate bucureşteană s-a adunat în Piaţa Teatrului Naţional şi pe Calea Victoriei, pentru a participa la prelegerea pe care marele poet şi filozof indian a ţinut-o la Teatrul Naţional, în prezenţa membilor familiei regale: regina Marioara a Iugoslaviei, ex-regina Elisabeta a Greciei, principesa Elena, a politicienilor, literaţilor şi ziariştilor. Poetul a venit pe scenă şi s-a adresat publicului prezent în limba engleză, începându-şi prelegerea cu următoarea frază: “Prietenii mei, rolul poetului e ca şi graiul florilor, al vântului şi al oceanului. Precum florile influenţează omenirea prin frumuseţea lor, tot astfel şi poeţii prin armonie şi estetică. N-am venit să propovăduiesc ca filozof, ci ca poet iubitor de omenire, în eterna ei tendinţă spre perfecţiune“.
Rabindranath Tagore a povestit cum a devenit poet, prezentând câteva aspecte din copilăria sa, faptul că a fost obligat să trăiască în mijlocul naturii şi să aibă o viaţă lăuntrică. “Aşa mi-am putut crea – spunea poetul – tovarăşi interiori şi astfel m-am jucat cu propriile mele visuri“. Ca poet a fost influenţat foarte mult de poemele Vişnava, care au fost o sursă de inspiraţie pentru el: “Ele m-au învăţat că Dumnezeu a trimis omenirii muzica, pentru ca omenirea să devină o simfonie de acorduri şi să cânte o serenadă divină. Poemele lui Vişnava sunt spontane, izvorâte din sufletul maselor. Iubirea domină în ele. Dar nu au de-a face cu o iubire absolută, ci o iubire concretă: iubirea dintre doi îndrăgostiţi, dintre soţ şi soţie, dintre părinţi şi copii, chiar şi iubirea dintre om, floare, copac, animale“.
Poetul şi-a încheiat conferinţa recitând două poeme în bengali, după care a plecat cu automobilul regal la Palatul Cotroceni, invitat fiind la dejun, de către regele Ferdinand. Regina Maria nu a fost prezentă la întâlnirea cu înaltul oaspete, deoarece nu îşi încheiase vizita în America. Regina a revenit în ţară abia la începutul lunii decembrie 1926, în urma telegramelor referitoare la înrăutăţirea stării de sănătate a regelui.
Comentând prelegerea susţinută de Rabindranath Tagore la Teatrul Naţional, Alexandru Tzigara Samurcaş scria în „Convorbiri literare” că „Tagore ne-a spus că nu a venit ca filozof sau ca profet, ci ca un poet ce-şi închina prinosul de dragoste şi de aceea nu ne-a vorbit decât de tinereţea lui şi de împrejurările în care şi-a descoperit şi desăvârşit geniul poetic”.
La Constanţa
De la Palatul Cotroceni, poetul şi familia sa au fost conduşi la Gara de Nord, de unde urmau să ajungă la Constanţa şi de acolo, pe calea apei să părăsească România.
La Constanţa, Rabindranath Tagore a fost întâmpinat de un numeros public şi de un comitet de primire, în frunte cu prof. C. Mureşeanu, care a adresat oaspetelui câteva cuvinte: „Scumpul nostru profesor al Asiei, al Europei şi al lumii întregi, sunt fericit să vă salut în numele oraşului Constanţa, în numele cetăţenilor, învăţătorilor şi copiilor. Cu sfială mă adresez ca dascăl al acestui oraş mic, marelui învăţător al lumii întregi. Ţara noastră cunoaşte ideile dumneavoastră pedagogice, psihologice şi filozofice şi le practică în şcoli. Ne-aţi văzut puţin timp ţara noastră mică, faţă de Asia, bătrâna lumii. Iubim India pentru că suntem şi noi o parte din sufletul ei, din unitatea cea mare a Orientului”.
La rândul său, Rabindranath Tagore a spus „Sunt adânc mişcat de cuvintele dumneavoastră, de dragostea ce mi-o arătaţi aci şi de toată ospitalitatea pe care mi-a arătat-o gentila Românie. Îmi pare rău că am stat puţin şi voi purta totdeauna în minte semnele de iubire şi amabilitate pe care mi le arătaţi”.
A urmat discursul ing. Jean Stoenescu-Dunăre care s-a adresat maestrului cu următoarele cuvinte: „Sunt însărcinat să vă transmit în limba engleză cuvintele de admiraţie şi omagiile pe care vi le aduce în clipele acestea Dobrogea. Ca şi celelalte popoare de pe glob, cunoaştem şi noi scrierile dumneavoastră poetice şi filozofice, inspirate din cea mai cerească armonie. Premiteţi-mi să vă spun că ţara noastră este locuită de un popor cu multe sentimente poetice. De aceea, în momentul în care vă despărţiţi de pământul românesc, vă rog să primiţi din partea noastră cele mai sincere urări pentru un bun voiaj spre patrie, cu adaosul urărilor inimilor noastre pentru o viaţă lungă, sănătoasă şi fericită în sânul familiei dumneavoastră. Nu ne uitaţi. Adio”.
Apoi, prefectul judeţului Constanţa şi comandorul vasului „Împăratul Traian” l-au condus pe Rabindranath Tagore spre cabinele ce-i fuseseră rezervate. La bordul vasului, prof. C. Mureşeanu i-a oferit poetului cartea sa “Educaţia mulţimilor”, scrisă în bună parte pe baza teoriei tagoriene, cu citate din operele sale şi “Anuarul Academiei Populare din Constanţa”, spunându-i că este o şcoală liberă, întemeiată pe aceleaşi principii.
Tot pe vas, l-a cunoscut pe marele poet şi Florica Botez, directoarea Şcolii primare de fete nr. 4 din Constanţa. Entuziastă admiratoare a lui Rabindranath Tagore după ce a citit câteva dintre lucrările sale publicate în limba română, aceasta a reuşit să pătrundă în cabină şi să stea de vorbă cu maestrul, cerându-i permisiunea de a-i scrie, lucru îngăduit de poet. Surpriza a venit un an mai târziu, când Florica Botez a primit răspuns la scrisoarea sa, din 15 iulie 1927, purtând emblema Universităţii Visva-Bharati din Shantiniketan iar textul era semnat de secretarul lui Rabindranath Tagore. Mesajul era scris în numele poetului, care se afla într-o altă călătorie, în Java şi Cambodgia pentru a studia „influenţele culturii indiene prin acele locuri”.
O scrisoare primită de la Tagore de către o admiratoare
Referitor la scrisoarea Floricăi Botez, secretarul lui Rabindranath Tagore scria: „Permiteţi-mi să vă mulţumesc pentru gândurile voastre frumoase dintr-o ţară îndepărtată. Aceasta dovedeşte realitatea unităţii spiritului uman pe care nu-l poate tulbura nici politica şi nici ideile preconcepute ale tradiţiei. Aţi devenit prietena noastră spirituală prin credinţa în idealul nostru Visva-Bharati, care reprezintă credinţa poetului nostru în omul universal. Nădăjduiesc că acest mesaj vă va găsi în deplină mulţumire sufletească, lucrând pentru binele frumoasei dumneavoastră ţări, cu care am fost uniţi prin vizita poetului nostru într-o strânsă prietenie, precum ne leagă o tainică prietenie şi de blândul vostru popor”. Scrisoarea se încheia cu un poem autograf al lui Rabindranath Tagore adresat Floricăi Botez.
După plecarea lui Rabindranath Tagore din România, în revista „Viaţa literară” din 3 decembrie 1926, a apărut un interviu cu acesta, semnat I. Valerian şi intitulat “De vorbă cu Rabindranath Tagore”. În acest interviu, poetul răspunde la o serie de întrebări legate de ţara sa, de literatura şi tradiţiile româneşti, de personalitatea lui Mahatma Gandhi şi despre şcoala pe care a înfiiţat-o la Shantiniketan.
În legătură cu India, Rabindranath Tagore a spus că spre deosebire de europeni, indienii iubesc natura iar „cultura indiană s-a născut în marile păduri virgine ale Indiei şi locul acesta natal, toată împrejurimea lui, i-au imprimat un caracter particular. Înconjuraţi de viaţa variată şi întinsă a naturii, oamenii noştri, hrăniţi şi îmbrăcaţi de ea, s-au legat şi s-au contopit cu schimbătoarele ei înfăţişări. India pune suprema nădejde pe armonia omului cu universul”.
Referitor la literatura română, poetul a ţinut să precizeze că despre ea i-a vorbit prietenul său, scriitorul francez Romain Rolland, când i l-a prezentat pe Panait Istrati. „Acest frate al dumneavoastră – a spus Rabindranath Tagore – are multă vigoare în scris, însă lucrând într-o limbă străină se luptă încă cu formele de expresie“.
În timpul vizitei în România, Rabindranath Tagore a dorit foarte mult să cunoască jocurile şi tradiţiile populare româneşti. Acest lucru a fost posibil datorită dr. Narsing Mulgund, (fost elev al lui Tagore la şcoala sa şi care l-a întâmpinat pe poet la venirea în ţară cu cuvinte de bun venit în limba bengali), care împreună cu soţia şi cele două fetiţe Sacuntala (10 ani) şi Indira (4 ani) l-au vizitat pe poet la hotel, unde acestea i-au prezentat câteva dansuri populare, costume populare româneşti şi i-au recitat versuri scrise de Mihai Eminescu. În discuţia cu I. Valerian, Rabindranath Tagore a ţinut să precizeze acest lucru, spunând că „am observat că există mult ritm în mişcări şi multă armonie în culori. Am auzit că aveţi o poezie populară interesantă. Fetiţa doctorului mi-a recitat din poetul dumneavoastră Eminescu. Aveţi o limbă destinată pentru ritm şi poezie. Dar poetul acesta trebuie să fi fost tare chinuit. Poezia sfârşea într-o mare revoltă (…cum nu vii tu Ţepeş Doamne….), în loc să se înalţe în imn de slavă. De ce într-o ţară aşa de mică, atât de mare amărăciunea”.
Tagore despre Mahatma Gandhi
Despre Mahatma Gandhi – luptătorul Indiei pentru eliberarea de sub colonialismul englez -, Rabindranath Tagore spunea că „este un om superior, cult, dar principiile lui nu pot face bine. Nu pot aproba principiile extremiste. El spune să boicotăm pe stăpânitori şi să luptăm prin violenţă. Avem peste un milion de indieni în slujba stăpânirii, care pot flămânzi la un moment dat pe drumuri. Nu avem forţe materiale de distrugere. Şi apoi India este atât de dezbinată. Şi astăzi chiar, un hindus când atinge cu mâna un frate din altă castă, se duce acasă de se spală şi face rugăciuni. Nu vom putea învinge decât prin unire şi forţă”. Aşadar, Rabindranath Tagore nu era de acord cu metodele de luptă ale lui Mahatma Gandhi, respingea violenţa şi afirma că numai prin unitatea poporului indian se putea obţine o victorie însemnată în faţa colonialismului englez.
În legătură cu Şcoala de la Shantiniketan, Tagore a declarat interlocutorului său că a creat-o pentru a ajuta la învăţarea limbii sanscrite „aici vin studenţi după ce au absolvit celelalte facultăţi ca să se specializeze. Mulţi profesori europeni ne-au vizitat şcoala şi au fost găzduiţi de noi, până şi-au terminat studiile. Primim cu bucurie pe străinii care ne aduc gânduri bune”.
Câţiva ani mai târziu, la 25 decembrie 1931, în ziarul “Cuvântul” a apărut un articol semnat Mircea Eliade şi intitulat „Vorbeşte Rabindranath Tagore”. Mircea Eliade a fost găzduit de poet la Shantiniketan Visva-Bharati şi în dialogul pe care l-a avut cu acesta l-a întrebat ce-şi mai aminteşte din călătoria sa la Bucureşti. Poetul a răspuns: „Ei bine aţi fost atât de buni cu mine, aţi fost atât de calzi şi de imediaţi faţă de operele mele, iar regele Ferdinand mi-a făcut cinstea să mă invite la Palat. Masa a fost atât de familiară, ca aici în Orient, unde poetul este mângâietorul şi sfetnicul regelui….eu aduc din România, ca deal
