***

 Era 

Era târziu, era amurg, era departe,

De parcă mii de ani lumină alergau

Și dincolo de cer, vitrine sparte,

Cu străluciri de stele, se-mbrăcau. 

Era un fel de-a spune despre noi,

Că-mpăturim un univers în două, 

Era o lume tristă, mereu fără de ploi,

Unde se pun, în vise, stropi de rouă. 

Era ceva, ce te-aduna din lacrimi,

Un fel de suferință-a sufletului viu,

Erau destine, clipe fără patimi,

Prin care timpu-avea un curs târziu . 

Era păcatul meu, redenumit iubire,

Ca totul să se facă pe ascuns,

Era privirea ta într-o nemărginire,

Unde cu greu, aievea, am pătruns. 

Era târziu, era amurg, era credință, 

Nevoia de-a rămâne pe sub cer,

Era prezența ta și-a mea dorință 

De-a nu te pierde-n timpul efemer. 

Gh. Ungureanu

***

 Îți doresc timp!... Nu-ți fac o urare oarecare, 

Îți doresc doar ceva, ce cei mai mulți nu au...

Îți doresc timp, timp să te bucuri, să râzi, 

Dacă-l folosești bine, vei fi câștigat. 

Îți doresc timp, pentru faptă și gând, 

nu doar pentru tine, ci pentru a și dărui. 

Îți doresc timp, dar nu pentru grabă și fugă, 

Ci timp, ca să poți fi fericit. 

Îți doresc timp, nu doar așa, să-l petreci, 

Îți doresc timp, să-ți mai rămână și ție, 

Timp să te poți mira și timp să te poți încrede în loc să privești doar cum trece timpul pe ceas. 

Îți doresc timp, să te-nalți către stele, 

și timp ca să crești, timp de coacere-adică. 

Îți doresc timp, să speri din nou, să iubești. 

Chiar n’are rost să irosești acest timp. 

Îți doresc timp, să te poți regăsi, 

să vezi fericire în fiecare zi, în fiecare oră. 

Îți doresc timp, să poți ierta ce-i greșit, 

Îți doresc: TIMP să ai să trăiești!                                                         

                                                          

- Elli Michler -

***

 Sunt oameni care doar cu-o vorbă,

Speranţe-n suflet îţi sădesc,

Şi oameni ce şi prin tăcere,

Doar cu privirea te rănesc,

  Sunt oameni ce transmit iubire,

  Chiar dacă ei nici nu o știu,

  Şi oameni ce la rău instigă,

  Lăsând în suflete pustiu,

Sunt oameni ce-și împart puţinul,

Cu cei de soartă asupriți,

Şi oameni ce-şi ascund preaplinul,

Dar sunt mereu nefericiți,

  Sunt oameni care prin exemplu,

  Inspiră zilnic, dau idei,

  Şi oameni care prin purtare,

  Úsucă iarba lângă ei,

Sunt oameni duri, ce par de gheaţă,

Dar precum soarele-ncălzesc,

Şi oameni blânzi, mieroşi la față,

Care prin spate te lovesc,

  Sunt oameni mari numai prin funcții,

  Dar mici în fapte şi-acţiuni,

  Şi oameni mici ca-nsemnătate,

  Ce printre semeni fac minuni,

Sunt oameni care schimbă lumea,

Şi mulţi ce-ar trebui schimbaţi;

Sunt oameni ce câştigă banii,

Şi mulți de bani sunt câştigaţi...

               🖋- Licuța Pântia

***

 În jurul tău..

Iubito ,adesea pe verzile câmpii,

dorințele îmi cresc în loc de iarbă..

Ce fac când lângă mine ești și vii,

sângele în vene să îmi fiarbă..

Și cresc și plopi timizi fără de soț, 

asa cum scrie Eminescu în poezii

Ce îmi arată-n versuri să fiu hoț,

iubirea cum să-ți fur, dar tu să știi..

Și de mesteceni pădurile argintii,

aplaudă și văd că îmi ești dragă..

Pădurea ,codrii verzi de tu ai ști, 

un singur glas formează întreagă..

Iar lacul, când fură noaptea luna,

ar vrea ca eu de vii să-ți dăruiesc..

Să-ți spun că te doresc într-una, 

și că întotdeauna iubito te iubesc..

Și-a învățat acum târziu fântâna, 

să fure alba lună și ea câteodată..

Și-o tremură în luciu ca nebuna, 

de vrea s-o bei cu apa sa curată..

Iubito adesea pe cer printre stele,

de tu privești atentă într-o noapte..

Poți să citești dorințele-mi prin ele,

atentă fi și îți vorbesc în șoapte..

04.01.2025.

Răzvan Anghel .

(Angelblanco)

Volumul, Cutremur de iubire..

România

***

 Era 

Era târziu, era amurg, era departe,

De parcă mii de ani lumină alergau

Și dincolo de cer, vitrine sparte,

Cu străluciri de stele, se-mbrăcau. 

Era un fel de-a spune despre noi,

Că-mpăturim un univers în două, 

Era o lume tristă, mereu fără de ploi,

Unde se pun, în vise, stropi de rouă. 

Era ceva, ce te-aduna din lacrimi,

Un fel de suferință-a sufletului viu,

Erau destine, clipe fără patimi,

Prin care timpu-avea un curs târziu . 

Era păcatul meu, redenumit iubire,

Ca totul să se facă pe ascuns,

Era privirea ta într-o nemărginire,

Unde cu greu, aievea, am pătruns. 

Era târziu, era amurg, era credință, 

Nevoia de-a rămâne pe sub cer,

Era prezența ta și-a mea dorință 

De-a nu te pierde-n timpul efemer. 

Gh. Ungureanu

***

 – Spune-mi, elev Bula, cine i-a furat inima Julietei din “Romeo si Julieta”?

– Pai…domn profesor…sa vedeti…ca..n-am furat-o eu.

Profesorul pleaca suparat de la ora. Era clar ca a nimerit la o clasa de idioti. Se duce spre casa si se asaza pe o banca in fata propriei locuinte si mediteaza. Il vede vecinul lui, politist, si vine sa il intrebe de nefericirea lui:

– Domnule profesor, de ce sunteti suparat?

– Cum sa-ti spun, vecine…am avut azi ora la clasa elevului Bula si l-am intrebat cine a furat inima Julietei din “Romeo si Julieta”, iar el mi-a raspuns ca nu a furat-o el.

– Lasati pe mine, spune politistul, pana maine aflu cine a furat-o si va spun.

Profesorului i-a mai revenit zambetul pe buze vazand ca mai exista si persoane interesate de literatura. Intra multumit in casa.

A doua zi se trezeste profesorul cu vecinul politist la usa:

– Domn profesor, am aflat cine i-a furat inima Julietei…

– Cine?

– Bula. L-am facut sa recunoasca.

***

 Rasela pe patul de moarte:

–Dragă Îțic, vreau să-ți destăinuiesc ceva: Strulica ăsta mic, nu e al tău.

– Și cu cine l-ai făcut ?

– Cu studentul care a stat în gazdă la noi.

– Cum ai procedat?

– I-am dat bani...

– De unde ai avut banii?

– Din buzunar, de la tine.

– Atunci de ce zici că nu e al meu?