***

 Cromozomii eucariotelor

În miez de taină, unde viața crește,

Sub bolți de nuclee ce timpul oprește,

Se-ntind, în linii drepte sau rotunde,

Cuvinte vechi ce firul vieții-ascunde.

Cromozomi mulți, de formă lineară,

Cu brațe blânde, dintr-o taină clară,

Se leagă-n dans de-al centrului hotar,

Ca stelele ce nasc un vis polar.

Dar iată-n umbră, mitocondrii mici,

Rotundul lor în cercuri se ridic’,

Purtând în ele firul ancestral,

Un cântec viu, tăcut și vertical.

Și-n miezul nopții cel interfazic,

Sub tălpi de timp ce curg într-un ceas clasic,

Se strânge fibra-n smalț de cromatină,

Un fir subțire-n dans de lumină.

Histone blânde țes povești cerești,

Din codul firii, vis să înțelegi,

Prin boabe fine-n granule mărunte,

Ca slovele din stele renăscute.

O, lege-a vieții, scrisă în tăcere,

În miez de celulă și-n veșnic mistere,

Tu porți destinul lumii nevăzut,

În freamătul ființei ce-a-nceput.

Și-n fiecare braț ce se desface,

Un cântec viu, ce tainic se reface,

E scrisă-n gene taina unui rost,

Un vis nespus, dar veșnic adăpost.

Când fibra-n dansul ei se răscolește,

Sub mâna timpului ce o-nvârtește,

Din strop de cod se naște iar un gând,

Un trup, o floare, cerul fremătând.

Cromatide ce-n șoaptă se-mpletesc,

Prin mreje fine viața o clădesc,

Iar centrul lor, tăcutul centromer,

Unește totul într-un singur cer.

Dar iată, parcă-n spații îndepărtate,

În mitocondrii, vise adunate,

Rotundul mic, dar veșnic învârtit,

Suspină tainic, neîmpărțit.

O, lege-a firii, taină învăluită,

De mii de fibre-n cântec tăinuită,

Din brațe albe, din lumini de lut,

În miezul vieții… tu ai început!

( 2025, 03 ianuarie )