**"

 George Calboreanu, un mare actor al scenei și cinematografiei româneşti, s-a nascut pe 3 ianuarie 1896

,,Adevărul este că nu viaţa în luminile rampei ne oboseşte, ci despărţirea de focul lor. Nu freamătul cabinelor şi al culiselor sună tristul semnal al anilor ce s-au scurs, ci tăcerea camerei tale"

A realizat legendara interpretare a personajului Ştefan cel Mare, din spectacolul „Apus de soare“, după piesa scrisă de dramaturgul Barbu Ştefănescu Delavrancea în 1909 şi pusă în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti sub direcţia regizorului Sică Alexandrescu, în anul 1956.

George Calboreanu s-a născut pe 3 ianuarie1896, în localitatea Turnișor, nu departe de Sibiu.

După ce termină clasele primare la Turnişor devine elev la Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. 

De cum a absolvit-o pleacă la Constanţa cu gândul ascuns de a se îmbarca pe furis pe un vapor când acesta îşi va ridica ancora si de a pleca. Dar din păcate nu reuseste acest lucru fiind obligat sa se intoarca la Bucuresti. Întors la Bucureşti, intră în corul unei biserici; cântând, reuseste sa isi castige curajul necesar de a accede mai departe şi se prezinta la concurs la Teatrul de Operetă de la Parcul Oteteleşteanu. Dupa concurs intre membrii juriului s-au iscat neînţelegeri la deliberare, un membru al comisiei a susţinut că este tenor, altul că este bas, iar al treilea că e bariton. Şi ca să nu fie suparare l-au respins. 

Îşi caută norocul în altă parte şi astfel ajunge la Iaşi unde se înscrie la Conservator, la clasa lui State Dragomir, având colegi pe C. Ramadan, Miluc Gheorghiu, Sorana Bopa, Costache Antoniu, Alex Critico şi alţii. În paralel cu Conservatorul audiază şi cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie. 

În stagiunea 1918-1919 debutează pe scena Teatrului Naţional din Iasi în piesa „Fântâna Blanduziei” . Tot aici mai joacă rolul lui Chiriac din „O noapte furtunoasă” . 

Dupa numai doi ani îl găsim angajat la Teatrul Naţional din Cluj. Curând se remarcă prin două creaţii care-i aduc simpatia studenţimii care-l ovaţionează în „Messalina” şi „Butoreştii”. 

Rolul Amos din ultima piesă îi aduce un premiu constând într-o călătorie de studii la Viena. Reîntors în ţară, este angajat la Teatrul Regina Maria, condus de soţii Bulandra, unde joacă în patru piese şi anume: „Don Juan, L’Aiglon” , „Cadavrul viu” şi „Masca şi obrazul”. Trece apoi la Teatrul Popular, înfiinţat de Nicolae Iorga. Aici joacă cu mare succes rolul lui Raskolnikov din „Crimă şi pedeapsă”. 

Un titan al teatrului românesc...

Această îzbândă artistică îi deschide larg poarta Naţionalului Bucureştean şi din 1923 este angajat şi nu-l va mai părăsi până la pensionare . În 1938 il regasim jucand la galeria vechiului Naţional, în rolul Hagi Tudose. Au urmat, de-a lungul anilor, „Hamlet”, „Coana Chiriţa” (Bârzoi), „Avram Iancu”, „Apus de soare”, „Pământ” (Boierul), „Patima de sub ulmi”, „Vlaicu-Vodă”, „Păpuşile”, „Toţi fiii mei”, „Dama cu camelii”. 

Au urmat apoi „Mama”, „Trenul blindat”, „Papucii fericirii”, „Tinereţe”, „Titanic Vals”, „Ion Vodă cel Cumplit”, „Egor Buliciov”, „Rapsodia ţiganilor”, „Omul cu mârţoaga”, „Cetatea de foc”, „Bădăranii”, „Iuda”, „Dulcea pasăre a tinereţii”, „Monna Vana”, „Complotul condamnaţilor”, „Maria Stuart”, „Fraţii Karamazov”, „Oameni pe un sloi de gheaţă”, „Patima roşie”, „Iulius Cezar” şi multe altele. 

Marele actor a interpretat de asemenea roluri în piese de teatru radiofonic şi în filme, dintre care amintim „Bădăranii" (1960, în regia lui Sică Alexandrescu) şi filmele istorice „Neamul Şoimăreştilor" (1965) şi „Fraţii Jderi" (1973), ambele adaptări după romanele lui Mihail Sadoveanu fiind realizate sub direcţia regizorului  Mircea Drăgan. 

Una din marile reuşite ale carierei sale e rolul lui Ştefan cel Mare. La făurit ca personaj, întâia oară, într-o piesă azi uitată, „Maria de Mangop” de Mircea Dem. Rădulescu (1953). Apoi la desăvârşit în „Apus de soare”, la Naţionalul din Bucureşti. 

E cert că pentru generaţiile postbelice ilustrul domnitor are chipul scenic dat de Calboreanu, aşa cum pentru perioada anterioară îl avea pe acela creat de Nottara, iar pentru generatiile mai noi de Gheorghe Cozorici.

Se stinge din viață la 12 iulie 1986 in București.