***

 Era 

Era târziu, era amurg, era departe,

De parcă mii de ani lumină alergau

Și dincolo de cer, vitrine sparte,

Cu străluciri de stele, se-mbrăcau. 

Era un fel de-a spune despre noi,

Că-mpăturim un univers în două, 

Era o lume tristă, mereu fără de ploi,

Unde se pun, în vise, stropi de rouă. 

Era ceva, ce te-aduna din lacrimi,

Un fel de suferință-a sufletului viu,

Erau destine, clipe fără patimi,

Prin care timpu-avea un curs târziu . 

Era păcatul meu, redenumit iubire,

Ca totul să se facă pe ascuns,

Era privirea ta într-o nemărginire,

Unde cu greu, aievea, am pătruns. 

Era târziu, era amurg, era credință, 

Nevoia de-a rămâne pe sub cer,

Era prezența ta și-a mea dorință 

De-a nu te pierde-n timpul efemer. 

Gh. Ungureanu