***

 Eucromatina și Heterocromatina

În tainic miez de viață adânc scris,

Sub bolta nucleului stins și închis,

Se-mpart lumini în umbre și fiori,

Ca visul lumii, tainic, în culori.

Eucromatina blândă, desfăcută,

Ca zorii noi pe-o floare nevăzută,

Se-ntinde lin în centrul neatins,

Cu slove vii de cod adânc cuprins.

Prin fire moi de gene risipite,

Ce-n tălpi de timp sunt încă adormite,

Se scriu povești, se nasc în dans tăcut

Proteine ce viața - a început.

Dar iată, la hotar, în umbre reci,

În colț de noapte unde cu gândul treci,

Se strânge-n mreje strânse și uitate

Heterocroma-n visuri nechemate.

Cu haina-i deasă, sumbră și tăcută,

Ca noaptea grea ce-n umbră se-mpresură,

Un cod închis, făr’ glas, fără răspuns,

Ce niciodată-n slove nu s-a spus.

Dar uneori, din mreaja ei cea grea,

Se-nalță gânduri ce-ar putea cânta,

Heterocroma-n starea facultativă

Se face vie, blândă, relativă.

O, lege-a firii, taină ce desparți,

Între lumini și umbre, între părți,

În țesătura fină de destin,

E scrisă viața-n trupul tău divin.

Și-n dansul tău, o, fibră de mister,

Se-nvârte codul lumii efemer,

Căci eucroma-n freamăt se desface,

Și cântecul vieții mereu îl face.

Ea poartă-n ea lumina ce se naște,

Un zvon de gene vii ce se cunoaște,

O harfă blândă, plină de cântări,

Ce-aduce firii rosturi și chemări.

Dar tu, heterocromatină sură,

Cu faldul tău de noapte și tăcere,

În falduri strânse, neguri împletești,

Și-aștepți să dormi, dar fără să grăiești.

Închisă-n mreje strâmte de destin,

Ca visul ce rămâne nesfârșit,

Tu cânți doar când o mână nevăzută

Te cheamă iar la viața începută.

O lege blândă-n haos se strecoară,

Cuprinsă-n cod de noapte și de seară,

Căci tot ce pare stins, uitat, tăcut,

În zori de viață iarăși s-a născut.

Și astfel, printre fire de lumină,

Se-ascund tăceri ce viața o domină,

Căci scris e firul vieții, infinit,

În dansul lor etern, desăvârșit.

( 2025, 04 ianuarie )