***

 Măsura liniștii puține 

              George Țărnea 

Îmi e de-ajuns dacă te simt pe-aproape, 

Dacă te știu prin preajmă și te am, 

Ca pe-o sămânță gata să se-ngroape 

De dragu-nmuguririi altui ram.

Îmi e de-ajuns dacă te pot atinge 

Dacă te pot privi și-nbrățișa, 

Când peste merii mei cu floare ninge 

Și trece-un cal prin cer, cu luna-n șa. 

Îmi e de-ajuns dacă mai dau de tine 

Printr-un ungher de vis desăvârșit, 

Când peste drumuri cad din nou cortine 

Și-o așteptare ia sfârșit. 

Dar nimeni și nimic n-ar fi în stare 

Să umple golul tău prin vreun cuvânt, 

Simțindu-mă, din ce în ce mai tare, 

Purtat printre iubiri ca frunza-n vânt. 

Dac-ai lipsi o zi sau vremea toată-

Rămasă vieții mele de-ndurat-

Nimic anume n-ar mai fi, să poată 

Îndepărta vreun rău, cu-adevărat. 

Și m-aș topi de dor pe nesimțite, 

În lipsa ta, iubito, ca și când 

Nu unul, ci o mie de cuțite 

Mi s-ar înfinge-n fiecare gând.