vineri, 9 ianuarie 2026

$$$

 Fata de paisprezece ani care și-a ascuns fratele într-o geantă ca să nu-l piardă pentru totdeauna


În august 1905, Ruth Patterson, o fată de doar paisprezece ani, s-a urcat într-un tren al orfanilor în New York, având cu ea tot ce îi mai rămăsese pe lume și un secret care, dacă ar fi fost descoperit, ar fi trimis-o înapoi la orfelinat și ar fi despărțit-o definitiv de fratele ei. Daniel avea doar șase săptămâni și era ascuns într-o geantă mare de voiaj, așezată la picioarele ei.


Părinții lor muriseră într-un incendiu într-o clădire insalubră, iar orfelinatul îi spusese lui Ruth adevărul fără ocol: o adolescentă și un sugar nu puteau fi plasați împreună. Daniel urma să fie trimis în altă parte sau lăsat în urmă până când avea să fie suficient de mare. Ruth nu a acceptat. În noaptea dinaintea plecării, l-a furat pe Daniel din salonul de copii, a făcut mici găuri de aer în fundul genții și l-a ascuns printre puținele ei lucruri.


Timp de trei zile, Ruth a trăit cu frica permanentă în suflet. Îl hrănea pe Daniel în timpul opririlor de noapte, îi schimba scutecele în toaletele trenului și îl liniștea de fiecare dată când se mișca. În mod aproape miraculos, copilul nu a plâns niciodată suficient de tare încât să fie descoperit. Dacă s-ar fi întâmplat asta, amândoi ar fi fost trimiși înapoi la New York, separați pentru totdeauna.


Când trenul a ajuns în Nebraska, un cuplu de fermieri, familia Johnson, a ales-o pe Ruth pentru puterea și hărnicia ei. I-au pus geanta în căruță și au dus-o acasă. Abia ajunși la fermă, Ruth a deschis geanta și l-a arătat pe Daniel.


Soții Johnson au rămas fără cuvinte. Ruth le-a spus totul: despre incendiu, despre regulile orfelinatului, despre ascundere, despre frică și despre dragostea disperată care o făcuse să riște totul. I-a rugat să nu-l trimită pe fratele ei înapoi singur. După o tăcere lungă, s-au uitat la copil, apoi la Ruth, și au hotărât.

„Dumnezeu a trimis doi”, au spus ei. „Vom crește doi.”.


O fotografie de tip tintype făcută chiar în acea zi o arată pe Ruth ținându-l pe Daniel în brațe, lângă geanta care îi salvase viața, cu fața obosită, dar în sfârșit împăcată. În spatele lor stau soții Johnson, zâmbind. Nu au raportat niciodată înșelătoria. Au ales familia în locul birocrației.


Ruth și Daniel au crescut împreună pe ferma Johnson, legați pentru totdeauna de cele trei zile petrecute ascunși într-un tren și de un singur act de milă la capătul drumului. Ruth a trăit până la 87 de ani. Daniel până la 69. Iar amândoi au purtat cu ei același adevăr: uneori dragostea supraviețuiește pentru că cineva refuză să lase din mână, iar altcineva alege să spună „da”.


#PovestiAdevărate #DragosteDeFrate #Curaj #OrphanTrain #Familie #Sacrificiu #Umanitate


Câte destine au fost salvate doar pentru că cineva a ales să nu respecte o regulă și altcineva a ales să aibă inimă?

$$$

 VIAȚA DE APOI ÎN BUDISM


 Dupa moarte, credinciosului budist i se deschide perspectiva a cinci forme de viata sau cinci stari fiintiale temporale, care concorda perfect cu retributia karmica. Acestea sunt dupa cum urmeaza: 1. iadul; 2. nasterea sub forma de animal; 3. nasterea sub forma de preta (spirite cu guri mici si pantece uriase, torturate de foame si de sete). Acestea corespund spiritelor fara locuinta din brahmanism, spirite pentru care nu au fost oficiate ritualurile de inmormantare) ; 4. nasterea ca om; 5. nasterea ca zeu. Primele trei forme de viata reprezinta diferite pedepse, in timp ce nasterea ca om sau ca zeu da inca o posibili­tate in plus de realizare a Nirvanei.


Dar nu numai oamenii si celelalte fapturi ale lumii sunt supuse legii transmigrarii, ci insusi intreg universul care, la randul sau, va lua o forma sau alta de viata, invatatura budista prezinta trei forme de viata, sau mai bine zis trei planuri de exis­tenta prin care trece universul.


I. Kamavacara lumea desfatarii. Este nivelul fiintial in care exista desfa­tare pentru cele cinci simturi si corespunde cu primul lacas unde traiesc fiinte cu o varietate mare de trupuri si posibilitati de percepere.


II. Rupavacara lumea formei. De aici lipsesc simtul gustului, al mirosului si cel tactil. Aceasta stare de fiintialitate include patru lacasuri: lumea lui Brahman ; zeii Abhasvara ; zeii stralucitori si fiintele fara perceptie. Aceste patru lacasuri se impart in mai multe subdiviziuni, care sunt fara importanta eshatologica.


III. Arupavacara lumea fara forma in care este inclusa doar mintea ca ele­ment al perceperii si cunoasterii.


Cel care poseda cunoasterea (prajna) este eliberat de orice legaturi cu lumea empirica, deoarece el stie ca toate elementele sunt trecatoare, ca sunt dureroase, ca toate lu­crurile nu au un eu permanent si ca tot ceea ce are un inceput are si un sfarsit.


Interpretand anumite afirmatii privind soarta celor care au realizat eliberarea ultima, adica Nirvana, unii ginditori ajuns la concluzia ca starea de Nirvana inseamna anihilare fiintiala.


Tot ceea ce este supus cunoasterii empirice este supus si reintruparii. De aceea, si necesitatea intoarcerii la starea de fiintialitate pura, care este din punctul de vedere al cunoasterii empirice, nefiinta. Aceasta stare fiintiala trebuie deosebita de neant. De altfel, conceptul de neant este cu totul strain gandirii hinduse si chiar si budiste.


Mesajul esential al budismului este indreptat mai ales spre inlaturarea suferintei. Suferinta si incetarea suferintei sunt experiente realizabile. Nirvana nu este o stare viitoare, o perspectiva eshatologica; ea nu este nici trecut, nici prezent si nici viitor, ea exista pur si simplu si poate fi cunoscuta de minte. Ea poate fi realizata si acum.              


Nirvana este descrisa ca fiind sunya-gol, insa ne intrebam cum poate golul-sunya sa fie o stare a realitatii ? Daca golul este realitate, atunci inseamna ca Nirvana este intr-adevar anihilare si inca o anihi­lare fiintiala absoluta, deoarece golul absolut, cum ar fi Nirvana, ar reprezenta in mod implicit o aneantizare absoluta.


Fara indoiala ca la prima vedere lucrurile stau asa si aceasta pe motiv ca notiunea de gol in gandirea noastra ne da imaginea de neexistenta. Daca analizam, insa, conceptul de gol in gandirea budista, atunci vom vedea ca lucrurile se prezinta oarecum diferit.


Radacina sanskrita pentru sunya se traduce prin a umfla. Sunya inseamna, in traducere literala, in legatura cu ceea ce este umflat. Aceasta radacina, pare sa fi exprimat ideea ca ceea ce pare "um­flat" pe dinafara, este "gol" pe dinauntru. Acest lucru poate fi dovedit pe baza filologiei comparate. Aplicand aceste notiuni cuvantului sunya, si punandu-le in legatura cu persoana umana, putem spune ca per­soana umana este umflata, intrucat ea este formata din cele cinci skandhas, insa este goala pe dinauntru, deoarece ii lipseste un eu central. Prin aceasta am aratat cum s-a putut ajunge la notiunea de non-eu. In acelasi timp "umflat" mai inseamna a fi plin datorita unui corp strain, a contine un corp strain; aidoma unei femei insarcinate care duce in "umflatura" pantecului sau un fat ce nu face parte din trupul ei. Si in acest sens persoana umana nu contine nimic din ceea ce pare ca ii apartine si, ca in cazul femeii insarcinate, corpul strain urmeaza sa fie dat afara..


Sunya exprima in traditia budista negarea completa a lumii empirice prin exercitiul mintii. 


Dupa cum lumea empirica este o stare fiintiala supusa spatiului si timpului, Nirvana este o stare fiintiala aspatiala si atemporala, in cadrul careia nu are loc nici nasterea si nici anihilarea. Ea este o stare de fiintialitate absorbita de adancul fiintialitatii eterne, pana la a se confunda cu Nefiinta. Astfel Nirvana este Fiinta in Nefiinta, adica fiinta in stare nemanifesta. Nirvana si lumea empirica sunt doua existente paralele care se conditioneaza reciproc.


Ca stare fiintiala, am vazut ca Nirvana este considerata lacasul realitatii, budismul nu ne spune nimic despre starea aceasta finala in care intra cel eliberat si iluminat. Astfel, daca Nirvana este realitate, atunci intrarea in Nirvana nu pare a fi clasata ca stingere. De fapt, cei care au realizat Nirvana in lumea aceasta nu considera ca stingere ci ca o distrugere a ceea ce este non-eu, a ceea ce este supus transmigrarii si inlocuirea non-eului cu un eu universal.


Orice ar reprezenta Nirvana, stingere sau intrare intr-o slare de fiinta pura atemporala si aspatiala, dupa cum am numit-o noi, ea ramane tinta finala in care nu mai are loc trairea ca experienta a suferintei.

$$$

 WOLF MESSIBG


Wolf Messing a fost una dintre cele mai enigmatice personalitati ale secolului XX. El a prezis cu exactitate moartea lui Hitler, infrângerea Germaniei naziste si victoria URSS-ului in cel de-al doilea razboi mondial. Previziunile sale uluitoare au creat în jurul lui o aura mistica, care înspaimânta si totodata fascineaza. Prin puterea sa fenomenala de sugestie si control al mintii, el a reusit sa scape de lagarele mortii hitleriste si de gulagurile sovietice. Desi capacitatile sale uimitoare au fost studiate de savanti din întreaga lume, Wolf Messing a ramas o enigma, un om-legenda, cunoscut astazi ca cel mai renumit hipnotizator si cel mai bun telepat din istoria omenirii. Toate documentele care i-au apartinut se afla astazi în arhiva FSB si poate ca într-o buna zi vor fi desecretizate.


Eu sunt Wolf Messing!


 Moscova, noiembrie 1940. Ora 9.50 dimineata. Prin poarta maiestuoasa a cetatii Kremlinului, strajuita de ofiteri înarmati, paseste ferm un barbat scund, cu o înfatisare modesta, chiar cenusie, însa cu o privire patrunzatoare, ce trada o fire puternica. În mod uluitor, trece pe lânga garzi fara sa fie întrebat absolut nimic, si patrunde dincolo de zidurile groase de caramida rosie. Coridoarele întortocheate ale palatului sunt întesate de soldati cu arma la picior. Individul necunoscut trece pe lânga ei, ca si cum nimeni nu l-ar ob­serva. Face la stânga, apoi la dreapta, urca scarile si în câteva minute ajunge la etajul superior, acolo unde, în capatul culoa­rului, se afla cabinetul tovarasului Iosif Vi­sarionovici Stalin, conducatorul su­prem al Uniunii Sovietice. Ajungând la usa biroului, se opreste în dreptul ofite­ru­lui de serviciu. Acesta tâsneste în picioare în pozitie de drepti si îl saluta solemn pe necunoscut, de parca ar fi fost o persoana extrem de importanta. Barbatul apasa mânerul masiv, de bronz, deschide usa dubla si intra dezinvolt în cabinetul celui mai temut om din Uniunea Sovietica. Din spatele biroului, Stalin ridica privirea si întreaba cu o voce ce vadeste uimire totala: „Incredibil! Cum ai reusit sa treci de toate garzile si sa ajungi pâna aici?” „E foarte simplu, tovarase Stalin! Le-am inoculat în minte tuturor ca eu sunt Lavrenti Beria, seful aparatului politie­nesc!”, a raspuns zâmbind barbatul.


Individul necunoscut care izbutise sa strapunga în doar câteva minute toate filtrele de control ale celei mai bine pazite fortarete ale Moscovei nu era nimeni altul decât Wolf Messing, celebrul clarvazator. Cu câteva zile înainte, avusese o întrevedere cu Iosif Stalin care, neîncrezator în puterile sale extrasenzoriale, l-a supus unui test: sa patrunda fara documente în Kremlin si sa se prezinte în cabinetul sau, fix la orele 10 ale diminetii. Desi o asemenea tentativa era echivalenta cu sinuci­derea, Messing accepta imediat provocarea, raspunzând cu nonsalanta: „Am sa execut ordinul dumneavoastra si am sa va demonstrez ca pot penetra întregul sistem de aparare al Kremlinului! Pentru ca eu sunt Wolf Messing!”.


Dar cine era Wolf Messing, acest personaj misterios si cum ajunsese el sa se întâlneasca personal cu însusi temutul Stalin?


Copilul-minune


Povestea începe în septembrie 1899, în Polonia, în orasul Góra Kalwaria, care la vremea aceea facea parte din Imperiul Rus. În familia negustorului evreu Messing se nascu un baietel ce de la prima vedere le paru tuturor foarte ciudat: cu ochii mari, de culoarea taciunelui, cu parul negru, neobisnuit de des pentru un nou-nascut. Tocmai de aceea primi numele de Wolf, cuvânt care în limba germana înseamna „lup”. La vârsta de patru ani, baietelul a început sa sufere de som­nambu­lism, o tulburare neurologica care atunci se considera ca fiind provocata de fazele lunii. Fusese adesea surprins de familie stând în somn la fereastra si privind luna. Într-o buna zi, le povesti parintilor ca astrul ceresc este locuit de niste fiinte stranii care îi vorbesc. „Mi-au spus ca eu nu sunt ca toti ceilalti. Ca în mine este ascunsa o putere incredibila si ca ei toti, locuitorii cerului, ma vor ajuta sa o scot la iveala”. Auzind grozaviile pe care le îndruga baiatul, tatal lui Wolf s-a gândit ca cea mai buna solutie este sa îl dea la o scoala religioasa.


 De boala noctambulismului, Wolf a fost vindecat printr-un leac simplu, babesc. Parintii i-au asezat lânga pat un lighean cu apa, astfel încât, atunci când se ridica, trebuia sa paseasca în apa rece care-l trezea pe data. Înca din primii ani de scoala, Wolf dovedi ca are o memorie exceptionala, învatând cu rapiditate texte complexe din Talmud. Întreaga familie îl vedea deja ca pe un viitor rabin. Însa învatatura religioasa nu era deloc pe placul copilului si, într-o buna zi, se hotarî sa fuga de la seminar.


Având în buzunar doar câteva monede, Wolf se îndrepta catre statia de cale ferata si se urca în primul tren care-i iesi în cale. Nu voia decât sa doarma putin dupa drumul lung si obositor pe care-l parcursese pâna la gara. Se ascunse sub o bancheta si adormi pe data. Acesta a fost momentul decisiv care i-a marcat întreaga existenta. Aici, în vagonul trenului ce se îndrepta catre Berlin, i-a fost dat lui Wolf sa descopere pentru pri­ma data puterea sa incredibila de sugestie, capacitatea de a in­duce anumite gânduri oame­nilor. Con­trolorul de bilete îl vazu ghemuit sub bancheta si îi ceru biletul. Speriat, baiatul se uita în jurul sau si, zarind o hârtie aruncata pe jos, i-o întinse controlorului spunând în gând: „Acesta e biletul meu!”. Conductorul lua hârtiuta, o suci între palme, o composta si i-o înapoie ca pe un adevarat bilet: „Ce cauti sub bancheta daca ai tichet ? Sunt locuri destule. În doua ore vom fi la Berlin!”.


Asa ajunse Wolf în capitala Germaniei, singur si fara nici un ajutor de nicaieri. Urmara zile grele, de foame cum­plita. Singura modalitate de a scoate câtiva banuti era sa vacsuiasca pantofii trecatorilor, însa câstigul era atât de mic, încât Wolf era mereu lihnit de foame. Pâna în­tr-o zi, când trupul sau firav ceda si pustiul se prabusi pe caldarâm. Gasit de politai si considerat mort, este dus la morga. Dupa trei zile, din întâmplare, un student descopera ca baiatului înca îi bate inima. Readus în simtiri, începu sa strige: „De ce sa ma duceti la politie sau la casa de copii?”. Profesorul Abel, un renumit neurolog care fusese chemat de urgenta pentru a vedea ciudatul caz, îl privi naucit si îl întreba: „De ce ai spus asta?”. „Pentru ca asta ati gândit chiar acum câteva minute”, replica baiatul. Dupa câteva zile, profesorul Abel constata cu si mai multa uluire ca Wolf, în ciuda fap­tului ca suferise de o anemie foarte pu­ter­nica, era capabil sa-si regenereze singur organis­mul, prin proprie vointa. Neu­rologul ger­man a realizat rapid ca baiatul detine capa­citati extrasenzoriale fantastice. Si astfel, Wolf a ajuns sa fie cunoscut în spital sub numele de „copilul minune”.


În vizita la Einstein si Freud


Sub îndrumarea si atenta supervizare a profesorului Abel si a altor specialisti neu­ro­logi si psihiatri, Wolf a început sa-si des­copere si apoi sa-si exerseze abilitatile sale unice. Treptat, si-a constientizat capacitatea de a controla oamenii la nivel mental si a învatat sa desluseasca din „corul de voci” care-i rasuna în subconstient exact acea vo­ce pe care trebuia sa o capteze si sa o indi­vi­­dua­lizeze. Dupa câtiva ani de experi­men­te si exercitii, baiatul reusea sa se introduca în stare de catalepsie ( rigiditate brusca a muschilor si tulburarea functiilor cerebrale -dexonline ) si îsi putea suprima com­plet orice durere. Atunci hotarî împre­una cu profesorul Abel ca este pregatit sa se faca cunoscut marelui public. Si astfel, tânarul Wolf, în vârsta de 16 ani, s-a angajat la circul de stat din Berlin, unde avea pro­priul sau numar de iluzionism. În prima parte a reprezentatiei, Wolf uluia spectatorii mergând descult pe sabii si înfigându-si ace în trup, fara ca macar o picatura de sânge sa-i curga, iar în a doua parte, realiza de­monstratii de hipnoza si telepatie: citea gân­durile celor aflati în sala, „sterpelea” din buzunarele spectatorilor diverse obiec­te, fara sa paraseasca scena, sau transmitea la nivel mental di­ver­se comenzi subiectilor. „Nu este vorba despre citirea gândurilor ci, mai corect spus, citirea muschilor. Când un om se gândeste intens la ceva anume, celulele ner­voase din creier transmit impulsuri catre toti muschii din organism. Aceasta actiune nu este vizibila ochiului neinitiat, eu însa o captez imediat si o preiau sub con­trol si astfel, transmit cu usurinta subiectului co­menzi la nivel subconstient, fara sa avem un contact direct”, explica câtiva ani mai târziu Wolf Messing.wolf messing

 

Experimentele sale psihologice neobisnuite deveni­sera atât de cunoscute, încât mii de oameni se buluceau sa prinda un loc la reprezentatiile care se desfasurau pe întreg teritoriul Germaniei. Tânarul era cap de afis cu show-ul sau intitulat „Experientele psihologice ale lui Wolf Messing”. Curând, faima lui s-a raspândit în întreaga Europa, si însusi Albert Einstein îsi exprima dorinta arzatoare de a-l cunoaste pe tânarul medium. Aflând ca este în turneu în Austria, celebrul fizician îl invita pe Messing în vizita. În casa acestuia, Wolf îl întâlneste si pe Sigmund Freud, marele neuropsihiatru care, de îndata, îi propune sa realizeze împreuna un experiment. Prin telepatie, Freud îi sugereaza tânarului Wolf sa se duca în cealalta camera, sa aduca de pe birou o vioara, sa i-o înmâneze fizicianului si, la nivel mental, sa-i transmita acestuia rugamintea de a le inter­preta o bucata muzicala. Wolf a trecut cu succes testul psihiatrului care, încântat peste masura, îi propune un al doilea experiment. De data aceasta, Messing trebuia sa ia de pe masa de toaleta o penseta si sa-i smulga fizi­cianului trei fire de par din faimoasa mustata luxu­rianta. Usor stânjenit, Wolf a luat cu doua degete pen­se­ta, s-a îndreptat catre savant si, scuzându-se, i-a ex­plicat ce este obligat sa faca. Einstein a zâmbit si a acceptat jocul.


Astfel s-a ales tânarul Messing cu doi prieteni ce­lebri în întreaga lume. Se pare ca tânarul telepat a locuit timp de câteva luni în casa lui Freud, unde parintele psihanalizei l-a ajutat sa îsi largeasca si mai mult orizonturile, instruindu-l în domeniul hipnozei si auto-hipnozei.


Prins între Hitler si Stalin


 Ani la rând, a calatorit în întreaga lume, oferind reprezentatii senzationale în întreaga Europa, în cele doua Americi, în India si în Japonia. Ajungând cu turneul în Riga, capitala actualei Letonii, Wolf Mes­sing a realizat în fata a mii de spectatori un experiment unic, complet inedit: a condus o masina pe bulevardul principal al orasului, legat la ochi. În dreapta lui, soferul îi dicta la nivel mental manevrele pe care trebuia sa le execute. Messing nu sofase niciodata în viata lui si acest experiment, desi îndeplinit cu succes, în aplauzele multimii, nu s-a mai repetat vreodata.


În 1937, în timpul unei reprezentatii din Varsovia, Messing a îndraznit sa rosteasca o predictie care avea sa îi schimbe traiectoria vietii si a stralucitei sale carie­re. În fata a mii de oameni, a prezis data exacta a mortii lui Adolf Hitler, pe atunci cancelar al Germa­niei, care deja pregatea politica de declansare a celui de-Al Doilea Razboi Mondial . A doua zi, toate marile coti­diene poloneze titrau cu litere mari pe prima pagina „Un prooroc evreu prevesteste data de 30 aprilie 1945 ca fiind ziua mortii lui Hitler!”. Fireste ca aceas­ta stire a ajuns de îndata la urechile conducatorului nazist si Führer-ul a oferit o recompensa de 200 de mii de marci, o suma fabuloasa, celui care îi va aduce „ca­pul” profetului.


Când trupele germane au invadat Polonia, împo­tri­va lui Wolf Messing s-a declansat o adevarata vânatoare. Constientizând pericolul, vestitul medium s-a ascuns luni în sir în beciul casei unui negustor din Varsovia, pâna într-o zi, când inevitabilul s-a produs. Messing a fost descoperit, arestat si batut cu cruzime, pâna si-a pierdut cunostinta. Revenindu-si în simtiri abia în celula întunecoasa din subsolul Ministerului de Interne din Varsovia, Messing si-a adunat toate fortele si, prin puterea mintii, a transmis gardienilor aflati dincolo de zidurile reci ale carcerei în care fusese aruncat, ca toti sa se adune acolo. Întâi au sosit gardienii si, dupa câteva minute, în fuga, a venit chiar ofiterul de serviciu. Lui Messing nu i-a mai ramas nimic de facut decât sa treaca pe lânga ei fara pro­ble­me, sa zavorasca usa grea de fier si sa paraseasca cladirea.


În anii aceia cumpliti, pe întreg teritoriul Poloniei, evreii erau arestati si siliti sa traiasca în ghetouri. Cei care reuseau sa scape fugeau peste granita, cu pre­cadere în Uniunea Sovietica, în speranta unei vieti mai tihnite. Astfel, desi ideea nu îl încânta, Messing decide ca noua sa destinatie trebuie sa fie imensa tara de la rasarit. Desi nu vorbea limba rusa si nu cunostea pe nimeni, Wolf Messing este primit în trupa unor artisti care ofereau re­pre­zentatii în regiunea Brest, din sud-vestul Belaru­siei. Si iata ca, înca o data, darul sau unic, neobisnuit, avea sa îi salveze viata. În timpul unui spectacol oferit în Minsk, pe sce­na, lânga Messing, si-au facut apa­ritia câtiva agenti NKVD (politia secreta sovietica) care, cerându-si scuze publi­cu­lui, l-au „saltat” pe telepat. A fost dus direct în fata te­ri­bilului Sta­lin, care deja auzise despre puterile feno­menale ale clar­va­zatorului. Pentru a-i verifica capa­citatile, Stalin i-a ordonat sa patrunda în trezoreria de stat si sa obtina o suma uriasa, o suta de mii de ruble, fara niciun document la mâna, ajutându-se doar de puterea mintii. Chiar sub ochii agentilor secreti, Messing a intrat în cladirea Bancii Centrale, s-a îndrep­tat catre casierie si, întinzându-i functio­narului o simpla pagina goala dintr-un caiet dictando, si-a deschis servieta în asteptarea bancnotelor. Casierul a cerce­tat simpla bu­cata de hârtie, apoi a deschis seiful si a nu­ma­rat o suta de mii de ruble. Pentru telepat, experimentul s-a dovedit a fi floare la ure­che.


Desi în Rusia, în acea perioada, hip­no­za, telepatia sau alte asemenea „trucuri ilu­zioniste” erau considerate sarla­tanii si, ca atare, complet interzise, Stalin i-a permis lui Wolf Messing sa ofere reprezentatii pe întreg teritoriul Uniunii Sovietice.


În 1943, în timpul unui spectacol sus­tinut în No­vosibirsk, Messing a fost întrebat când se va sfârsi razboiul. Fara sa stea pe gânduri, clarva­za­torul a raspuns cu voce grava: „Vad tancuri cu însem­nele Armatei Rosii defilând pe strazile Ber­linului in data de 8 mai 1945”.


Testamentul lui Messing


 Singura persoana pe care Messing a acceptat-o în preajma sa si careia i-a dezvaluit o parte din tehnicile experimentelor sale psihologice este Olga Migunova, astazi presedinta Academiei de Hipnoza de la Mos­cova, psihoterapeut si doctor în stiinte neuropsihologice . Cu celebrul telepat, Olga Migunova s-a întâlnit în 1966, în orasul Gelendjik din regiunea Krasnodar. „Aveam 17 ani, venisem împreuna cu mama sa asis­tam la una dintre conferintele profesorului Messing. Îmi amintesc perfect acea zi, de parca ar fi fost ieri. Sala era arhiplina. Pe scena, în aplauzele a sute de oameni, a aparut Wolf Messing. S-a oprit pentru câ­teva clipe si s-a uitat în sala, cautând parca pe cineva. S-a îndreptat direct catre rândul unde stateam si s-a oprit în dreptul mamei. S-a aplecat si i-a spus: «Va rog sa o scoateti pe fiica dumneavoastra din sala. Ol­ga îmi perturba experimentele. Asteptati-ma dupa re­prezentatie». Ardeam de nerabdare sa îl urmaresc pe acel personaj fascinant, dar m-am supus vointei lui si am iesit din sala plângând. Biata mama nu stia cum sa ma împace. Dar nu am ple­cat acasa si, dupa doua ore, profesorul Messing a venit la noi si i-a spus mamei: «Olga trebuie sa mearga cu mine la Moscova. Locul ei este ala­turi de mine, pe scena. Fiica dumneavoastra detine capa­ci­tati fenomenale»”.


Astfel a ajuns Olga asis­ten­ta si eleva lui Wolf Mes­sing. Intr-o buna zi, ma­estrul i-a destainuit un secret: starea letargica în care cazuse în copilarie fusese pri­ma sa calatorie în lumea de dincolo. Se pare ca Wolf Messing trecuse de zeci de ori pragul lumii celor fara viata, în încercarea de a deslusi taina mortii. „Pastrez cu sfintenie pâna astazi aceas­ta hârtie pe care pro­fe­sorul mi-a înmânat-o într-o zi”, povesteste Olga Migu­no­va. „Am în­vatat pe de rost toate liniile si formele ciu­date care au fost desenate de mâna maestrului. Când mi-a dat hârtia avea o stralucire calda în ochi. Am stiut ca este un mesaj important, dar nu am reusit nici pâna astazi sa îl descifrez. Cred ca este un mesaj codat des­pre faptul ca omul poate exista în am­bele dimen­siuni: a vietii si a mortii”.


În ultimii ani ai vietii, Wolf Messing s-a închis tot mai mult în el. Reprezentatiile erau tot mai spo­radice si mai scurte.


Decesul sotiei sale, Aida, alaturi de care traise zeci de ani, l-a darâmat com­plet. Îl chi­nuia cumplit ideea ca el, Wolf Messing, cel care ajutase mii de oameni, desi prevazuse cu exac­ti­tate ziua si ora mortii iubitei sale sotii, cu toate abilitatile sale feno­menale, nu fusese capabil sa o sal­veze. „Omul nu ar trebui sa îsi afle ni­cio­data viitorul. O asemenea cu­noastere i-ar putea fi fatala”, spusese cândva celebrul tele­pat.

 

Wolf Messing a murit în ziua de 8 noiembrie 1974. Cu doua zile mai devreme, bolnav fiind si urmând sa fie operat, înainte de a pleca la spital, s-a oprit în dreptul portretului sau de pe birou si a spus: „Ei, gata Wolf, povestea s-a sfârsit! De acum nu te mai în­torci!”.

$$_

 VICTOR HUGO


Victor Hugo a avut o viață personală demnă de roman. În ziua în care a murit, bordelurile din Paris i-au adus omagii


Pe lângă operele literare de referință pe care le-a scris, Victor Hugo a avut și o viață personală agitată. În ziua în care a murit, bordelurile din Paris s-au închis, iar damele de companie i-au adus un omagiu bizar.


Victor Hugo a fost un autor francez cunoscut mai ales pentru romanul gotic „Cocoșatul de la Notre-Dame” și pentru ficțiunea istorică „Mizerabilii”, ambele fiind adaptate în piese de teatru și filme. Hugo s-a născut în Besançon, Franța, în 1802, însă și-a petrecut copilăria la Paris, unde a studiat dreptul timp de trei ani, dar nu a profesat niciodată. În schimb, a ales o carieră literară și a publicat poezii. Primul său roman, „Han d’Islanda”, a apărut în 1823, pe când avea doar 21 de ani.


Victor Hugo s-a îndrăgostit de prietena lui din copilărie, Adele Foucher, însă mama sa nu a fost de acord cu relația. În 1821, mama sa a murit, iar în anul următor, Hugo a primit o pensie în urma publicării unui volum de poezii, lucru care i-a permis să se căsătorească cu Adele. Bărbatul i-a scris Adelei numeroase scrisori de dragoste, părând profund îndrăgostit.


Victor Hugo a avut o viață personală de roman. Inițial fidel soției, a ajuns să o înșele


„Mâine, chiar și dacă aș fi mort, tonul dulce al vocii tale, presiunea tandră a buzelor tale, m-ar chema înapoi la viață”, ar fi scris Victor Hugo într-una dintre ele, conform Art and Thoughts.


Până în 1830, cei doi aveau deja cinci copii. Potrivit specialistei în Hugo, Marva Barnett, Adele nu mai dorea să aibă copii și a ales abstinența ca metodă de contracepție, singura 100% eficientă. Se spune că Hugo avea un apetit sexual insațiabil, dar a rămas fidel Adelei. Cu toate acestea, un an mai târziu, a început să suspecteze că soția sa se îndrăgostise de altcineva.


În acea perioadă, în timp ce Adele impunea abstinența, Hugo lucra la piesa „Hernani”. Prietenul său apropiat, criticul literar Charles Augustin Sainte-Beuve, petrecea mult timp la ei acasă și s-a apropiat de Adele.


Potrivit Marvei Barnett, cei doi au schimbat scrisori de dragoste, dar relația nu a fost consumată. Totuși, Victor Hugo a sesizat apropierea dintre ei și, în 1831, i-a trimis o scrisoare lui Sainte-Beuve în care spunea: 


„Sunt convins că cea care a avut toată dragostea mea s-ar putea să nu mă mai iubească și că ai avut și tu un rol în asta… Nu mai știu unde mă aflu în raport cu cele două ființe pe care le iubesc cel mai mult în lume. Tu ești una dintre ele”. 


Hugo i-ar fi oferit Adelei opțiunea de a fi cu Sainte-Beuve, însă aceasta a ales să rămână cu el. De altfel, cei doi au rămas căsătoriți până la moartea ei, în 1868.


Rănit de trădarea soției și a prietenului, Hugo a căutat alinare în brațele Juliettei Drouet, o actriță dintr-una dintre piesele sale. Cei doi au început o aventură în 1833, iar Juliette i-a declarat dragostea în mii de scrisori, uneori trimițându-i mai multe într-o singură zi. Hugo și Juliette au păstrat relația până la moartea ei, în 1883, dar el nu i-a fost fidel.


Victor Hugo a avut o viață amoroasă ieșită din comun


Victor Hugo a avut numeroase partenere sexuale de-a lungul vieții. Cartea „Viața intimă a marilor personalități” îl descrie drept un bărbat cu o viață sexuală extrem de activă.


„Nu era neobișnuit pentru el să facă dragoste dimineața cu o prostituată tânără, înainte de prânz cu o actriță recunoscătoare, să savureze o curtezană docilă ca aperitiv, și apoi să petreacă noaptea cu Juliette, la fel de neobosită”.


Hugo susținea că femeile îl considerau irezistibil, astfel că nici iubita fiului său nu a scăpat de farmecele lui.


Charles Hugo i-a mărturisit tatălui său că bănuia că iubita îl înșela și i-a cerut ajutor. Victor Hugo i-a scris femeii mai multe scrisori lascive, aparent pentru a o provoca. Charles a aflat, dar nu și-a condamnat tatăl. 


Victor Hugo a scris despre aventurile sale în jurnal, dar folosea cuvinte codificate pentru a cenzura anumite detalii. Atât de activ era, încât Graham Robb nota în biografia „Victor Hugo: O biografie”:


„O analiză statistică arată că, între 1847 și 1851, a avut relații sexuale cu mai multe femei decât a scris poezii”. 


Totuși, indiferent de aventuri, Hugo se întorcea mereu la Juliette Drouet.


Deși suferea de probleme mari de sănătate, Victor Hugo nu s-a oprit din cuceriri 


În 1878, Victor Hugo a fost diagnosticat cu congestie cerebrală, la vârsta de 76 de ani. Cinci ani mai târziu, Juliette Drouet a murit la 77 de ani. Nici bătrânețea nu i-a temperat dorințele. Conform informațiilor, în ultimele patru luni de viață, a consemnat în jurnal 83 de contacte intime. Hugo a murit de pneumonie pe 22 mai 1885, la 83 de ani.


Deși ceruse să fie înmormântat ca un om simplu, dorința nu i-a fost respectată. A avut parte de funeralii naționale, la care au participat aproximativ 2 milioane de oameni, în procesiunea de la Arcul de Triumf până la Panteon.


Bordelurile pariziene s-au închis în ziua în care a murit Victor Hugo 


Printre cei care i-au adus un ultim omagiu s-au numărat și lucrătoare sexuale din bordelurile pariziene pe care le frecventa. Bordelurile au fost închise pentru o zi, iar prostituatele au participat la înmormântare. Mai mult, după cum scria Graham Robb, acestea și-au acoperit organele genitale cu material negru – un gest bizar, dar solemn, în semn de respect.


Mormântul lui Victor Hugo se află astăzi în Panteon, alături de alte figuri ilustre ale Franței, precum Voltaire, Louis Braille și Jean-Jacques Rousseau.

$$$

 VICTOR DOMBROVSKI


Victor Dombrovski, nume scris uneori și Victor Dombrovschi, (n. 30 mai 1887, Curtești, România – d. 1969, București, România) a fost un general de armată român, de etnie polonă, care a deținut funcția de primar general al Bucureștiului în două rânduri: în perioada septembrie 1938 - septembrie 1940 și în perioada august 1944 - iunie 1948.


Biografie


S-a născut la 30 mai 1887 la Curtești, județul Botoșani. A urmat Școala de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie (1906 - 1908) și Școala Specială de Cavalerie (1910 - 1911). Stagiu de pregătire în Regimentul 2 Cavalerie din Galiția (1914).


Grade


sublocotenent - 1908,

locotenent - 1911,

căpitan - 1916,

maior - septembrie 1917,

locotenent colonel - 1923,

colonel - 1932,

A fost înaintat pe 31 martie 1938 la gradul de general de brigadă.


A fost trecut în retragere prin decretul-lege nr. 3.094 din 9 septembrie 1940 al generalului Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român și președinte al Consiliului de Miniștri, împreună cu mai mulți generali considerați a fi apropiați fostului rege Carol al II-lea și acuzați că, în calitate de înalți comandanți militari, s-ar fi comportat necorespunzător în împrejurările dramatice din vara anului 1940. Decretul-lege prevedea scoaterea mai multor generali din cadrele active ale armatei cu următoarea justificare: „având în vedere că următorii ofițeri generali au săvârșit acte grave de incapacitate, demoralizând prin fapta lor prestigiul oștirii și elementarele comandamente ale răspunderii de ostaș. Având în vedere că prin lingușiri și metode incompatibile cu demnitatea de ostaș au ocupat înalte comandamente, încurajând apoi neseriozitatea și lipsa demnității ofițerești; Având în vedere că prin incapacitatea acestor ofițeri generali s'a ajuns la decăderea oștirii și la acte grave prin pierderea granițelor; Socotind că Națiunea trebue să primească exemplul datoriei și al răspunderii prin sancționarea celor care s'au făcut vinovați de aceste abateri”.


Efectele decretului-lege au fost anulate la 1 septembrie 1944, iar generalul Dombrovschi a fost reintegrat în drepturi începând cu data trecerii sale în retragere. El a fost apoi trecut în rezervă, în aceeași zi, pentru limită de vârstă, începând cu data de 12 iunie 1944.


Generalul Dombrovschi a fost numit la 1 septembrie 1944 în funcția de primar general și prefect al Poliției municipiului București, cumulând ambele funcții doar până a doua zi, când, printr-un alt decret, a fost numit din nou în funcția de primar general al Bucureștilor, fără a mai primi de această dată și însărcinarea de prefect al poliției. A fost înaintat apoi pe 9 septembrie 1944 la gradul de general de divizie în rezervă, cu începere de pe data de 1 iulie 1944.


activat - 1944,

general de corp de armată - 1947,

în rezervă - februarie 1948.


Funcții deținute


-iulie - octombrie 1908 - comandant de pluton în Regimentul 2 Roșiori,

-1908 - 1910, 1911 - 1916 - Regimentul 8 Roșiori,

-1916 - 1917 - comandant de escadron în Regimentul 8 Roșiori,

-septembrie 1917 - iunie 1918 - comandant Escadron școală din Regimentul 8 Roșiori,

-iunie 1918 - martie 1920 - profesor de tactica cavaleriei la Școala de Ofițeri de Infanterie,

-1920 - 1922 - diverse funcții de comandă la Regimentul 10 Roșiori,

-1922 - 1925 - comandant de divizion și ajutor al comandantului Regimentul 11 Roșiori,

-1925 - 1926 - comandant al Cercului de Recrutare Bălți,

-ianuarie 1927 - septembrie 1930 - comandant de divizion și ajutor al comandantului Regimentul 6 Roșiori,

-octombrie 1930 - august 1932 - ajutor al comandantului Regimentului 7 Călărași,

septembrie 1932 - 1933 - Comandant al Regimentului 7 Roșiori,

-1933 - 1935 - Comandant al Regimentului de Escortă Regală - viitorul Regiment de Gardă Călare,

-1935 - 1938 - Brigăzii 1 Cavalerie,

-1938 - 1940 - Comandant al Pieței București (1938 - 1940).

-septembrie 1938 - septembrie 1940 - Prefect al Prefecturii Ilfov și Primar general al Capitalei.

-august 1944 - iunie 1948 - Prefect al Poliției Capitalei și Primar general al Capitalei.


Distincții


-Ordinul „23 August” clasa a III-a (12 august 1959) „pentru contribuția activă la întărirea regimului democrat-popular”

-Ordinul „23 August” clasa a II-a (10 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”

$$$

 7, 7, 7, 7...!!! Dacă nu ştiaţi...

 --------------------------------------

Există „7 minuni ale lumii antice”; ele sunt: Marea Piramidă de la Giza, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Templul zeiţei Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olimpia, Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos, Farul din Alexandria

-------------

 Există și ”7 minuni ale Evului Mediu”: Colosseum-ul din Roma,Catacombele din Alexandria, Marele Zid Chinezesc, Stonehenge, Turnul din Pisa, Turnul de Porţelan din Nanjing, Moscheea de la Hagia.

----------

Sunt definite și „7 minuni naturale ale lumii” și anume: Muntele Everest, Cascada Victoria, Marele Canion, Marele Recif de Corali, Aurora Boreală, Vulcanul Paricutin, Portul Rio de Jane

---------------

Există „7 continente”: Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Asia, Antarctica, Australia (sau Oceania).

------------

Curcubeul are „7 culori”. 

 - roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet

---------------------------

 „Cerul este împărtit în 7”: atmosfera, exosfera, ionosfera, termosfera, mezosfera, stratosfera si troposfera.

-------------------------

Cele „7 păcate” capitale sunt: lăcomia, desfrâul, avaritia, invidia, mânia, lenea, trufia.

----------------------

Cele ”sapte virtuti” ale omului sunt: smerenia, dărnicia, bunătatea, răbdarea, modestia, abstinența si sârguința.

-----------------

În Biblie se descriu cele „7 zile” în care Dumnezeu a creat lumea.

-----------------

Grupul de „7 stele” denumit „Pleiade” este singura constelatie cunoscută în fiecare cultură de pe Pământ, actuală sau dispărută, datând de cel puţin 40.000 de ani; în mitologia greacă, Pleiadele erau șase surori împreună cu mama lor, care au fost fugărite prin păduri de Orion Vânătorul până ce Zeus s-a îndurat de ele si le-a transformat în stele; Aborigenii numesc această constelatie „Wurunna” și o asociază cu zeul vânătorii, iar amerindienii o cunosc sub numele de „Constelația celor șapte Fecioare”, urmărite de un urs.

 --------------------------

Pleiadele se regăsesc si în legendele aztecilor, ale incașilor, polinezienilor, chinezilor, hindușilor, africanilor, precum și ale egiptenilor.

-----------

Cobra de la Angkor Wat din Cambogia are „7 capete”, copacul cosmic al samanilor are 7 ramuri si tot 7 sunt sferele sau treptele ceresti.

 -----------

Există „7 zile” ale săptămânii denumite după cei 7 zei romani, care au dat numele lor celor 7 planete.

-----------------

„7” este considerat un „număr norocos” în mai multe culturi; de exemplu, în Japonia, mitologia vorbeste despre Cei sapte Zei ai Norocului (Shichifukujin).

----------------

În cultura chinezilor, numărul 7 este proeminent; de exemplu, a saptea zi după prima lună plină din an este Ziua Omului; această zi este considerată ziua universală a tuturor fiinţelor umane de pe planetă; de aceea fiecare chinez îsi sărbătoreste ziua de nastere la data respectivă (nu înseamnă, totusi, că nu și-o sărbătoreste si în ziua calendaristică în care a apărut pe Pământ).

-------------

Se spune că dacă visezi „cifra 7” îti vei întâlni sufletul pereche.

------------

Cultura hindusă vedică susţine că omul are „7 puncte energetice” sau chakre.

 --------------

Vaca, un animal sacru în India, are 21 de nume, de trei ori cifra sapte.

 --------------------

Bushido sau „calea războinicului” din cultura japoneză este un cod care îi ajută pe samurai să-și însușească „7 virtuti”.

 ------------

În legendele budiste se spune că după ce s-a născut, Buddha s-a ridicat în picioare si a făcut „7 pasi”.

 ------------------

Consiliul suprem al babilonienilor se compunea din „7 zei”, fiecare legat de un astru.

--------------

În folclorul irlandez, al 7-lea fiu al celui de-al 7-lea fiu are puteri magice.

---------------

În folclorul iranian, pisica are 7 și nu 9 vieti si îsi poartă pisoii de sapte ori în sapte locuri diferite.

---------- 

Potrivit mai multor credinte, există „sapte trepte” ale Raiului care corespund celor sapte corpuri ceresti (Pământ, Soare si celelalte 5 planete care se pot vedea cu ochiul liber); în iudaism si mahomedanism, al „saptelea Rai” este denumit Araboth si este casa Tronului Gloriei, care este păzit de cei „șapte arhangheli”.

-------------

La nunţile evreieşti, există „sapte zile” de binecuvântări (Sheva Brachot).

------------

Dintre multele denumiri pe care vechii evrei le aveau pentru Dumnezeu, cele „sapte nume” ale acestei Divinităti, pe care scribii trebuiau să se îngrijească să le scrie corect, erau: El, Elohim, Adonai, Yhwh (Yehova), Ehyeh-Asher-Ehyer, Shaddai si Zebaot.

------------------

Templul lui Solomon avea „7 trepte”.

 Roma a fost construită pe „sapte coline”: Palatina, Capitolina, Quirinal, Viminal, Esquilina, Caelan, Aventina; Roma a fost, de asemenea, condusă, la început, de o linie de „șapte împărati”.

------------------

 Există: 

„7 perioade” ale elementelor în tabelul chimic al lui Mendeleev; 

„7 note muzicale”;

„7 compusi principali ai celulei vii: apă, substanţe proteice, lipide, polizaharide, acizi nucleici ADN si ARN, molecule organice, săruri minerale;

„7 este neutru pe scara PH-ului, apa pură are PH-ul 7. 

Există 7 stadii ale dezvoltării umane: embrionul, fătul, sugarul, copilul, adolescentul, adultul, bătrânul. Mărimea capului intră de 7 ori în înăltimea corpului.

Dimensiunea ochiului este a 7-a parte din lătimea totală a capului.

Sunt 7 articulatii ale membrelor superioare.

Potrivit studiilor stiinţifice, 7 este numărul de ore pe care trebuie să îl doarmă un om pe noapte.

În traditia hipocratică, numărul 7 guvernează bolile corpului uman.

Gărgăritele au 7 buline negre.

Gâtul majoritătii mamiferelor este format din 7 oase.

$$$

 Elvis Presley

Biografie

S-a născut în ziua de 8 ianuarie 1935, în Tupelo, un mic orășel din statul american Mississippi, intr-o casa modestă. Elvis a crescut în mijlocul familiei, alături de rudele care locuiau în aceeași zonă a orașului Tupelo. Deși trăiau în condiții grele, totuși Vernon și Gladys Presley se străduiau să-i asigure cele necesare micului Elvis.


În Tupelo, Elvis are și primele contacte cu muzica. De mic cânta în corul bisericii împreuna cu familia, muzica și predicile înrădăcinându-se adânc în modul de a gândi al muzicianului. Tot în orașul natal are pentru prima dată ocazia de a-i asculta pe blues-manii de culoare, care vor avea o mare influență asupra tânărului, alături de muzica country din programele radio pe care le asculta întreaga familie.


Prima apariție pe scenă are loc la varsta de doar 10 ani, când cântă Old Shep în cadrul unui concurs de tinere talente organizat în Tupelo, cu ocazia târgului Mississippi-Alabama Fair and Diary Show, câștigând premiul al doilea (cinci dolari și posibilitatea de intra gratis la toate atracțiile târgului). La această vârstă, primește în dar și prima chitară, părinții neputându-și permite bicicleta mult dorită de fiu. În 1948, cu ocazia serbării de final a anului școlar, micul Elvis cânta la chitară și voce piesa Leaf on a Tree (O frunză într-un copac).


Nu după mult timp se mută în nordul orașului Memphis, în incercarea părinților săi de a-și croi o viață mai bună. Aici munceste în diferite locuri pentru a sprijinii financiar familia, în paralel urmând liceul și continuind să cânte la chitară. Își lasă părul lung (în comparație cu standardele vremii) și perciunii să crească, ceea ce îl face să se distingă de ceilalți adolescenți. Participă la un concurs de talente, unde, cântând la chitară într-un stil considerat dur și agresiv, primește mai multe aplauze decât toți ceilalți, câștigând premiul întâi.


După absolvirea liceului, muncește în diferite fabrici din oraș, iar în 1953 înregistrează primul demo la Memphis Recording Service (mai târziu cunoscut sub numele de Sun Studio) contra sumei de patru dolari. Acesta conține piesele My Happiness (Bucuria mea) și That's When Your Heartaches Begin (Atunci încep durerile tale de inimă) și este făcut cadou mamei sale. La începutul anului 1954 înregistrează un al doilea demo la același studio, iar în vară la sugestia patronului - Marion Keisker - înregistrează o serie de cinci single-uri printre care și celebrulThat's All Right alaturi de Scotty Moore (chitară) și Bill Black (bas). Alături de aceștia obține contracte în mici cluburi din Sud continuind totodată să lucreze și la Crown Electric. După ce este respins la preselecția pentru Grand Ole Opry fiind îndrumat de organizatori să se întoarcă la slujba sa de conducător de camioane, i se oferă un contract pe un an de zile pentru a cânta în fiecare săptămână în cadrul programului Louisiana Hayride realizat de KWKH Radio, principalul concurent al Grand Ole Opry. Aici îl intalneste pe Colonel Tom Parker, promotor și manager cu care în 1955 va semna un contract.


În noiembrie 1955, Elvis semnează cu RCA Records, Colonel Parker negociind vânzarea tuturor înregistrărilor facute la Sun Studio de către interpret contra imensei (în acele vremuri) sume de 40.000 de dolari plus un bonus de 5.000 de dolari pentru Presley. Cele cinci single-uri au fost relansate de catre RCA, Elvis devenind cel mai mediatizat nou interpret din industria muzicală. Pe 10 ianuarie 1956, Elvis participa la o sesiune de înregistrari în studioul RCA din Nashville alături de grupul back in vocals Jordanaires, unde printre alte piese va înregistra și Heartbreak Hotel. Single-ul Heartbreak Hotel / I Was The One este promovat de RCA și a fost vândut în peste 300.000 de exemplare numai în primele trei săptămâni, fiind și primul single al lui Elvis ce va înregistra vânzări de peste un milion de exemplare, aducându-i interpretului primul disc de aur.


28 ianuarie 1956 este momentul primei sale apariții într-o emisiune de televiziune Stage Show la CBS. Tot în acest an îi apare și primul album intitulat Elvis Presley, care a ajuns foarte repede pe prima pozitie în Billboard 200 și a rămas acolo timp de zece săptămâni. Semnează un contract pe șapte ani cu Paramount Pictures, apare la The Steve Allen Show la NBC unde cântă Hound Dog, continuă să concerteze în toata America, lansează single dupa single și semnează un contract pentru o serie de trei apariții la Ed Sullivan Show contra sumei record, în acel moment, de 50.000 de dolari. Pe 26 septembrie este proclamată Ziua Elvis Presley in orasul natal Tupelo, iar la mijlocul lui noiembrie are loc premiera primului său film - Love Me Tender. Pelicula are un succes imens iar Elvis primește recenzii favorabile din partea criticilor. A fost un an extraordinar pentru copilul minune al Americii, vânzările de pe urma numelui lui Elvis ajungând la un total de 22 de milioane de dolari, nemaivorbind de avântul pe care cariera sa l-a luat atât din punct de vedere muzical cât și actoricesc.


Începutul anului 1957 îl găsește lucrând la al doilea său film - Loving You. În martie cumpără Graceland, atât pentru el cât și pentru familia sa iar în mai începe lucrul la filmul Jailhouse Rock. Totodată cântă pentru prima data în Canada și Hawaii, filmează King Creole la începutul anului 1958, apoi este recrutat în armata Statelor Unite pentru satisfacerea stagiului militar.


Pe 14 august 1958, Gladys Presley moare de hepatită, la doar 46 de ani. Elvis rămâne profund îndurerat. În noiembrie 1959 o cunoaste pe Priscilla Ann Beaulieu, fată vitregă a căpitanului Joseph Beaulieu, ce tocmai fusese transferat din Texas la Weisenbadem Air Force Base unde Elvis fusese repartizat. Aceasta, în vârstă de 14 ani și jumătate îi va deveni mai târziu soție. La începutul lui martie 1960 este lăsat la vatră și începe să lucreze la noul album întitulat Elvis is Back (Elvis s-a întors). începe filmările la GI Blues iar mai târziu la Flaming Star și Wild in the Country.


În 1961 filmează Blue Hawaii,în 1962Follow that Dream și Kid Gallahad, Girls! Girls! Girls!in 1963It Happened at the World's Fair.


În toată această perioadă, Elvis continuă să lanseze single-uri și albume ce ating primele zece poziții in topul Billboard. Pe 1 mai 1967 Elvis se căsătoreste cu Priscilla Beaulieu în Las Vegas iar pe 1 februarie 1968 se naște Lisa Marie Presley, singurul lor copil.


Totuși, la sfârșitul anului 1968 revine în Memphis unde înregistrează două albume extraordinare -From Elvis in Memphis și From Memphis to Vegas, From Vegas to Memphis - ce vor conține printre altele marile hituri In the Ghetto, Suspicious Minds, Don't Cry Daddy si Kentucky Rain. În martie 1969, Presley se reîntoarce pe platourile de filmare pentru ceea ce va fi ultimul său film - It is a Change Of Habit.


În august susține în Las Vegas o serie de spectacole ce va stabili un nou record în ceea ce privește audiența concertelor ce aveau loc în orasul cazinourilor. La sfârșitul anului 1969 este lansat single-ul Suspicious Minds care devine primul lui single ce ajunge pe locul întâi in topul Billboard de la Good Luck Charm în 1962. În februarie 1970 înregistrează un album live în Las Vegas ce poartă numele On Stage. În noiembrie același an apare documentarul That's The Way It Is ce are un mare succes atât din punctul de vedere al criticilor cât și al încasărilor.


Din acest moment și până în august 1977, viața lui Elvis este un șir nesfârșit de concerte și turnee, apariții la emisiuni de televiziune, înregistrări de albume, atât de studio cât și live, și de single-uri. Singurul lucru notabil este divorțul de Priscilla în octombrie 1973, care s-a mutat după scurt timp din reședința de la Graceland împreună cu fica lor Lisa Marie. Stresul turneelor și lipsa de odihnă încep să-si spuna cuvântul, Elvis având nevoie de mai multe spitalizări. Tot în această perioadă începe să ia diverse pastile energizante și tot felul de alte droguri. Pe 16 august 1977, întors la Graceland, Elvis pregătește ultimele detalii în legatura cu spectacolul ce avea să-l susțină în Portland (Maine) a doua zi și apoi se retrage pentru a se odihni. Este găsit mort a doua zi dimineața în urma unui infarct miocardic. Vestea se răspândește cu rapiditate, întreaga lume fiind în stare de șoc.


Timp de 22 de ani, Regele Rock-and-Roll-ului s-a pus în slujba muzicii și a celor din jurul său. 31 de filme și 2 documentare, 64 de albume de studio sau live, 149 de single-uri și nenumărate concerte; acestea sunt doar câteva din cifrele ce pot caracteriză o carieră fantastică, din care puține realizări lipsesc. Poate doar un turneu în Europa, Asia sau Australia dar până la urmă și acestea au fost realizate: în 1997, cu ajutorul tehnologiei s-a pus în scena un concert extraordinar numit Elvis in Concert '97 în Memphis la Mid-South Colloseum. Elvis a fost acompaniat de peste 30 dintre foștii săi colegi de turnee împreuna cu Orchestra Simfonica din Memphis. Ulterior, în 1999 a avut loc un turneu și în Europa.


Sute de discuri de aur sau platină primite pentru numărul record de discuri vândute (peste un miliard), 14 nominalizări la premiile Grammy, dintre care trei câștigate (pentru albumul How Great Thou Art - 1967, albumul He Touched Me - 1972 și pentru înregistrarea live a cântecului How Great Thou Art - 1974), premiul pentru întreaga carieră decernat la vârsta de numai 36 de ani sau primirea din partea United States Junior Chamber of Commerce în 1971 a titlului de Unul dintre cei zece cei mai merituoși tineri ai națiuniisunt numai câteva din onorurile pe care le-a primit Elvis Presley.


Postmortem, în 1984 i s-a decernat de catre Blues Fundation din Memphis premiul W.C. Handy pentru păstrarea în viață a blues-ului în muzica sa. În 1986 a fost în primul grup de cântăreți ce a intrat în Rock-and-Roll Hall of Fame, iar în 1998 a fost introdus în Country Music Hall of Fame. În 2001, odată cu intrarea sa în Gospel Music Hall of Fame, Presley a devenit singurul interpret membru al tuturor celor trei anuale. În 1992, Serviciul Postal American a anunțat că imaginea lui Elvis va apărea pe un timbru postal comemorativ. Acesta a fost lansat pe 8 ianuarie 1993 și îl infățișează pe Regele Rock-and-Roll-ului în postura tânărului cântăret de la mijlocul anilor 1950.


În final, dar nu și în ultimul rând, se poate vorbi despre ceea ce este mai puțin cunoscut vis-a-vis de omul Elvis. Este știut faptul că acesta avea obiceiul de a dărui Cadillac-uri, bani și bijuterii, de multe ori sub impulsul momentului. Ceea ce este mai puțin stiut este faptul că pe lângă concertele de caritate pe care le dădea periodic, mai avea obiceiul de a-i întreține pe cei din jurul lui: prieteni, familie, chiar și oameni străini, plătindu-le facturile și datoriile, spitalizările, cumpărându-le case sau întreținându-le familiile. Mulți ani de zile acesta a dăruit mai mult de o mie de dolari pe an fiecăruia dintre chitariștii ce locuiau în Memphis, iar activitatea caritabilă a acestuia continuă și în zilele noastre prin intermediul Elvis Presley Charitable Foundation.


Are o stea pentru muzică, în partea de nord, aria 7100, pe Marshfield Way.


Sursa: Cinemagia

$$$

 GÂNDUL ZILEI....ELENA FARAGO - "O VIAȚA DE ROMAN , SUBIECT DE DRAMĂ S-au împlinit 72 de ani (d.4 Ianuarie 1954) de la moartea Elenei ...