$$$

 În februarie 1985, Căminul Studențesc T8 din Iași a rămas complet fără căldură și apă caldă timp de 11 zile din cauza unei avarii la centrala termică principală, iar cei 840 de studenți au supraviețuit dormind îmbrăcați complet, arzând cărți și mobilă pentru căldură, topind zăpada pentru apă, transformând căminul într-o așezare de supraviețuire în mijlocul unui oraș înghețat.

Iarna lui 1985 fusese brutală în toată România. Temperaturile coborâseră sub minus 20 de grade și rămăseseră acolo săptămâni întregi. Sistemul centralizat de încălzire lucra la limită. Ceva trebuia să cedeze. Pe 10 februarie, a cedat.

Centrala Termică Est din Iași, care alimenta patru cămine studențești și trei blocuri rezidențiale, a avut o avarie majoră la cazanul principal. Explozie la suprapresiune. Doi muncitori răniți grav. Cazanul complet distrus. Reparație estimată: minimum două săptămâni.

Pentru cei 840 de studenți din Căminul T8, avaria însemna dezastru. Fără căldură, fără apă caldă, în mijlocul iernii celei mai grele din ultimii 20 de ani. Temperatura exterioară: minus 23 de grade. Temperatura în camerele căminului, fără încălzire: scade cu 2-3 grade pe oră.

Prima noapte după avarie, studenții au dormit în hainele de zi. A doua noapte, în geci. A treia noapte, în toate hainele pe care le aveau, sub toate cuverturle disponibile, doi-trei studenți într-un pat pentru căldură comună.

Administrația căminului a încercat să găsească soluții. Au distribuit pături suplimentare din depozit - 200 de pături vechi, de armată, pentru 840 de studenți. Nu era suficient. Au încercat să obțină reșouri electrice pentru camerele. Dar în 1985, în plină criză energetică, reșouri electrice nu existau în magazine. Totul era raționat, planificat, controlat.

A patra zi, temperatura în camere coborâse la minus 5 grade. Gheața se forma pe ferestre din interior. Apa din vase înghețată peste noapte. Respirația vizibilă constant în aer. Dormi într-o cameră la minus 5 grade înseamnă risc real de hipotermie.

Studenții au început să ia măsuri disperate. Pe holuri, în camere, au început să ardă lucruri pentru căldură. Nu aveau lemne, nu aveau combustibil legal. Dar aveau cărți vechi, mobilă deteriorată, hârtie, carton.

În camera 347, patru studenți de la Facultatea de Chimie au improvizat o sobă din două găleți metalice suprapuse. Au făcut găuri pentru ventilație. Au pus-o în mijlocul camerei. Au început să ardă cărți vechi, caiete folosite, hârtie de ziar. Flacăra mică producea căldură minimă, dar cel puțin în raza de un metru era suportabil.

În 24 de ore, peste 100 de camere aveau astfel de improvizații. Sobe din găleți, din oale mari, din cutii metalice. Studenții ardeau tot ce puteau: cărți pe care le terminaseră, caiete din anii trecuți, mobilă veche din camere (scaune rupte, birouri deteriorate), uși de la dulapuri.

Administrația căminului a încercat inițial să oprească aceste focuri. "Este pericol de incendiu! Opriți focurile!" Dar după ce trei studenți au leșinat de hipotermie în camere fără foc, administrația a cedat tacit. Nu mai împiedica focurile, dar insista că fiecare cameră trebuie să aibă cineva de gardă când arde focul.

Apa a fost următoarea problemă. Fără apă caldă, fără încălzire, conductele au înghețat rapid. Apa rece nu mai curgea la etajele superioare. Studenții de la etajele 4 și 5 nu mai aveau apă deloc.

Soluția a fost primitoare: coborau cu găleți jos, umpleau zăpadă de afară, o urcau în camere, o topeau la focurile improvizate. Zăpada topită devenea apă de băut, de spălat, de gătit. Procesul lua ore - o găleată de zăpadă dă jumătate de găleată de apă după topire.

Toaletele au devenit inutilizabile. Fără apă la etajele superioare, vasele WC nu se puteau trage. În prima săptămână, mirosul în cămin a devenit insuportabil. Studenții coborau în curte, foloseau toaleta de la parter (unde apa încă funcționa parțial), sau improvizau soluții de urgență care nu pot fi descrise în detaliu.

Mâncarea era altă problemă. Cantina căminului funcționa, dar cu program redus și porții mici. Studenții compensau gătind în camere. Dar cum să gătești fără aragaz? Pe sobele improvizate din găleți. Fierbeau apă pentru ceai, încălzeau conserve, făceau mămăligă în oale puse direct pe focul de hârtie.

Mihai Popescu, student anul 3 la Mecanică, a devenit un fel de erou local pentru că a improvizat cel mai eficient sistem de încălzire. A luat un tambur metalic gol de 50 de litri, l-a tăiat pe jumătate, a făcut găuri pentru ventilație, a pus grilaj în interior. Era practic un grătar mare în care putea arde eficient. Camera lui devenise cea mai căldă de pe hol - temperatura urca până la plus 10 grade când focul ardea bine.

Dar combustibilul era problema. După 5 zile, toată hârtia ușoară se terminase. Cărțile de care puteau renunța se terminaseră. Au început să ardă mobilă. Scaune, birouri, uși de dulapuri, tot ce era lemn și nu era structural necesar clădirii.

Administrația s-a alarmă când studenții au început să desfacă lambriurile de lemn de pe holuri. "Opriți! Distrugeți patrimoniul!" Dar cine le pasă de patrimoniu când riști hipotermia în propria cameră?

S-a ajuns la un acord neoficial: studenții pot arde mobilă veche de la beci, dar nu mobilă din camere, nu lambriuri, nu usi. Au adus sus de la beci scaune sparte, mese vechi, dulapuri deteriorate de-a lungul anilor. Au fost toate arse în următoarele 3 zile.

Igiena a devenit imposibilă. Fără apă caldă, fără căldură în băi, nimeni nu se mai spăla. După o săptămână, toți studenții miroseau similar - sudoare veche, fum de lemn, mizerie acumulată. Nimeni nu mai observa, pentru că toți erau la fel.

Cursurile continuau la facultăți, unde încălzirea funcționa (majoritatea universităților aveau sisteme independente). Studenții plecau dimineața la facultate, stăteau acolo cât mai mult pentru căldură, se întorceau seara la cămin doar pentru a dormi.

Dar pentru cei care nu aveau cursuri, ziua întreagă în cămin era tortură. Stai într-o cameră la minus 5 grade, învelit în toate hainele, mișcându-te continuu pentru a genera căldură. Unii studenți făceau flotări, genuflexiuni, alergau pe loc - orice pentru a rămâne calzi.

Maria Ionescu, studentă anul 2 la Filologie, a făcut degerături la degetele de la picioare în a șaptea noapte. Dormise fără să își scoată bocancii (pentru că era prea frig să îi scoată), dar bocancii uzi au înghețat peste noapte. Dimineața nu mai simțea degetele. Prietenele ei au încercat să le dezghețe cu apă caldă (topită din zăpadă). Durerea când circulația s-a întors a fost groaznică. Maria a urlat 20 de minute. A pierdut parțial sensibilitatea în trei degete - consecință permanentă.

În a opta zi, tensiunile au explodat. O ceartă între studenți pentru combustibil - unul furase cărți din camera altuia pentru a le arde. Bătaie în hol. Administratorul a chemat miliția. Dar miliția a venit, a văzut condițiile, și a plecat fără să ia măsuri. Chiar și ei au înțeles că oamenii făceau ce trebuiau pentru supraviețuire.

În a noua zi, presa a aflat. Jurnaliști de la Scânteia Tineretului (ziarul oficial de tineret) au venit să documenteze. Au fotografiat camerele înghețate, sobele improvizate, studenții îmbrăcați în toate hainele. Reportajul a apărut, cerând soluții urgente de la autorități.

În a zecea zi, au venit primele soluții. Armata a adus 50 de reșouri electrice militare, pe generatoare. Nu pentru camere, ci pentru holuri și săli de zi. Studenții se adunau acolo, în schimburi, pentru a se încălzi 2-3 ore.

În a unsprezecea zi, centrala termică a fost reparată parțial. Un cazan auxiliar a fost repornit. Nu putea încălzi complet căminul, dar putea ridica temperatura la plus 10-12 grade în camere. Nu era confort, dar era suportabil.

În a douăsprezecea zi, sistemul complet a fost restabilit. Căldură normală a revenit în camere. Apa caldă a început să curgă din nou. Pentru prima dată în 11 zile, studenții s-au putut spăla cu apă caldă, au putut dormi fără geci, au putut respira fără să vadă fumul propriului suflet.

Bilanțul celor 11 zile: 23 de studenți cu degerături la diferite grade. Cinci spitalizați cu hipotermie moderată. Maria Ionescu cu daune permanente la trei degete. Peste 200 de bucăți de mobilă arse pentru combustibil. Pagube estimate la 150.000 lei (o avere în 1985).

Dar toți cei 840 de studenți au supraviețuit. Nimeni nu a murit. Prin improvizație, solidaritate și refuzul de a accepta înfrângerea, au transformat un cămin înghețat într-o comunitate de supraviețuire care a rezistat 11 zile în condiții imposibile.

Astăzi, când căminele studențești au încălzire centrală cu sisteme de rezervă, când administrațiile au protocoale de urgență pentru avarii, când studenții au telefoane pentru a chema ajutor instantaneu, este aproape imposibil să înțelegi că în februarie 1985, 840 de studenți au trăit 11 zile în camere la minus 5 grade, au ars cărți și mobilă pentru căldură, au topit zăpadă pentru apă, au dormit îmbrăcați complet în toate hainele, transformând un cămin studențesc modern într-o așezare de supraviețuire din evul mediu.

Pentru că în februarie 1985, când centrala termică a explodat și căldura s-a oprit în mijlocul iernii celei mai grele, cei 840 de studenți din T8 nu au așteptat autorităățile să rezolve problema. Au improvizat sobe din găleți, au ars tot ce putea arde, au topit zăpadă în camere, s-au înghesuit în paturi pentru căldură, și au supraviețuit prin pură îndârjire și solidaritate, demonstrând că tineretul poate rezista la orice când nu are alternativă.