ȘTIAȚI CĂ?
A existat un miliardar care a construit biblioteci, nu palate?
⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️ANDREW CARNEGIE a fost unul dintre cei mai bogați oameni ai secolului al XIX-lea, dar și unul dintre cei mai generoși. Născut în sărăcie în SCOȚIA, a emigrat în STATELE UNITE în copilărie, iar mai târziu nu a uitat niciodată cât de greu este să trăiești fără acces la educație.
-De aceea, după ce și-a clădit imperiul industrial în domeniul oțelului, a decis să nu moară cu averea întreagă, ci să o investească în binele public.
-CARNEGIE considera că acumularea de bogății este o formă degradantă de idolatrie. Credea că oamenii bogați au o obligație morală de a reda societății ceea ce au primit de la ea. Convingerea sa era simplă: educația este cea mai puternică armă împotriva ignoranței și a sărăciei.
-Cu ajutorul fundației sale, CARNEGIE a finanțat construcția a peste 2.500 de biblioteci publice în întreaga lume, majoritatea în STATELE UNITE, dar și în CANADA, MAREA BRITANIE sau AUSTRALIA. Multe dintre ele au fost ridicate în comunități modeste, unde cărțile erau până atunci un lux.
-CARNEGIE nu a oferit doar ajutor material, ci „chei” care deschideau porți: acces liber la informație, dezvoltare personală și formare intelectuală. El spunea că lectura trebuie planificată ca alimentația – pentru că hrănește mintea.
PS. Cine este interesat de ANDREW CARNEGIE, poate citi cartea lui NAPOLEON HILL: ,,GÂNDEȘTE ȘI ÎMBOGĂȚEȘTE -TE".
Web.
ADMIRAȚIE, CONSIDERAȚIE RESPECT!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu