$$$

 CERBUL CU STEA ÎN FRUNTE....

  

A fost odată, într-o pădure,

Un moş bătrân cu baba lui

Trăiau săraci ca vai-de-lume,

În adâncimea codrului

Moşul n-aştepta nimica

Şi numai moartea o dorea,

Dar baba ar fi vrut să aibă

Un suflet tânăr lângă ea

“Să fie un copil cuminte,

Un căţeluş sau un pisoi,

Că vreau s-aud şi eu cum suflă

O altă viaţă lângă noi.”

Aşa ofta săraca babă,

Dar moşul nu mai vrea nimic:

“Ce-mi trebuie o grijă nouă?

Sunt prea bătrân şi prea calic.”

Dar domnul se-ndură de babă

Şi-un pui de cerb i-a dăruit.

Un pui de cerb, cu stea în frunte,

Gonit din codru şi rănit.

Săgeata-i străpunsese gâtul –

Din rană sângele-i curgea

Şi lacrimi mari picau din ochii

Frumoşi, rotuzi ca o mărgea.

L-a sărutat pe frunte moşul,

Miloasă baba l-a spălat,

L-au îngrijit cu grijă mare

Şi cerbul mi l-au vindecat.

Era frumos şi blând săracul,

Zburda mereu din loc în loc,

Venise ca o vrajă nouă

De tinereţe şi noroc.

Întinereau văzând cu ochii

Moşneagul şi cu baba lui –

Şi se făcuse luminoasă

Întunecimea codrului.

Dar într-o zi trecu pe-acolo

Feciorul unui împărat

Cu ceata de curteni, cu arcuri

Şi cu ogarii la vânat.

“Dă-mi mie cerbul tău, bătrâne,

Îţi dau pe el tot ce doreşti”

“Nu pot, și de mi-ai da pe dânsul

Comorile împărăteşti”

“Te duc la curtea mea, moşnege,

Cu baba ta, vă fac boieri.

Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte

Şi-ţi dau şi cinste şi averi”

“Nu-mi trebuie averi şi cinste,

Sunt prea bătrân să le primesc;

Dar dacă vrea să vină cerbul,

Eu bucuros vi-l dăruiesc.”

Atunci, minune fără seamăn,

Întreaga lume, ce văzu?

Văzu cum cerbul dă din coarne

De parc-ar spune: “Nu vreau, nu!

Nu vreau să vin la curtea voastră

(Deodată cerbul a vorbit)

Tu mă doreşti ca o podoabă,

Ei, sufletul mi l-au dorit.

Tu m-ai rănit la vânătoare,

Ei rănile mi le-au legat.

În strălucirea curţii tale

Eu m-aş simţi încătuşat.

La curtea ta, aş fi o fiară,

O jucărie pentru proşti.

În viaţa lor sunt o lumină

Pe care tu n-ai s-o cunoşti.”

Plecă, pe gânduri, voievodul

Şi se gândea că nu-i de-ajuns

Să fii bogat, temut şi veşnic

De măreţia ta pătruns.

Mai trebuie să ai un suflet,

Milos, şi bun, şi iubitor,

De vrei să fii iubit de oameni,

Şi de podoaba codrilor.

  - Poezia este adesea atribuită lui VASILE MILITARU, fiind o balada populară cu mesaje creștine și morale profunde, deși versuri similare apar și în creații ale altor autori.Aceasta poezie, cunoscută și că o balada folclorica, fiind interpretată de artiști precum MARIA BUTACIU cu un text emoționant, popular în folclorul românesc, uneori atribuit și lui NICOLAE LABIȘ, deși VASILE MILITARU este cel mai adesea menționat.