$$$

 În ianuarie 1980, turnul de apă principal al cartierului Nord din Ploieşti a înghețat complet din cauza unei avarii la sistemul de încălzire, blocând alimentarea cu apă pentru 23.000 de locuitori, iar echipa de 4 instalatori a fost nevoită să urce în turnul înghețat de 45 de metri înălțime și să lucreze 14 ore continuu la minus 18 grade înăuntru pentru a dezgheța manual 300 de tone de apă înghețată, în timp ce cartierul întreg rămânea fără apă potabilă.

Turnul de apă din cartierul Nord era o construcție masivă din beton și metal, înaltă de 45 de metri, cu un rezervor principal de 500 metri cubi la vârf. Construcție din anii '60, esențială pentru presiunea apei în cartier - 23.000 de locuitori depindeau de acest turn pentru apă curentă.

Sistemul funcționa simplu: apa era pompată sus în rezervor, de acolo gravitatea o distribuia în rețeaua cartierului. Pentru ca apa să nu înghețe iarna, rezervorul avea un sistem de încălzire electrică - rezistențe care mențineam temperatura deasupra punctului de îngheț.

Pe 12 ianuarie 1980, sistemul de încălzire a căzut. O defecțiune electrică, un releu ars, ceva banal. Dar în mijlocul iernii celei mai grele din ultimii ani, cu temperaturi de minus 25 de grade constante, defecțiunea banalală devine catastrofă.

În prima noapte fără încălzire, suprafața apei din rezervor a înghețat. În a doua noapte, stratul de gheață era de 10 centimetri. În a treia zi, rezervorul era înghețat solid - 300 de tone de apă transformate în blocuri de gheață.

Când pompa a încercat să pompeze apă în rezervorul înghețat, sistemul s-a blocat complet. Presiunea a căzut în toată rețeaua cartierului. La etajele superioare ale blocurilor, apa nu mai ajungea deloc. La etajele inferioare, doar un fir subțire de apă rece.

Pentru 23.000 de locuitori, aceasta însemna dezastru imediat. Fără apă la robinet. Fără apă pentru gătit, băut, spălat, toalete. În mijlocul iernii, când temperatura exterioară era minus 20 de grade.

Dispeceratul IAJP (Întreprinderea Județeană de Apă Ploiești) a primit sute de telefoane în prima oră. "Nu avem apă!" "Copiii sunt murdari!" "Cum tragem apa la toaletă?" Panica se instala rapid.

Soluția era clară dar imposibilă: trebuie dezghețat rezervorul. Dar cum dezgheți 300 de tone de apă înghețată, la 45 de metri înălțime, într-o structură metalică expusă la minus 20 de grade?

Maistrul Ion Dumitrescu, 52 de ani, șef de echipă instalatori, cu 30 de ani de experiență, a fost chemat urgent. "Ion, trebuie să urci în turn și să dezgheți rezervorul. Altfel, cartierul rămâne fără apă săptămâni întregi."

Ion a evaluat situația. A urcat până la rezervor pe scara metalică exterioară - 45 de metri, în vânt, la minus 20 de grade. Când a ajuns sus și a deschis trapă de acces, a văzut dezastrul: rezervorul transformat într-o grotă de gheață. Pereții acoperiți cu straturi groase de gheață. Suprafața complet solidă. Țevile de alimentare și distribuție blocate de gheață.

A coborât și a adunat echipa. "Avem nevoie de patru oameni. Urcăm cu echipament: lămpi cu gaz pentru topire, ciocane și vârste pentru spart gheața, găleți pentru îndepărtarea apei topite. Lucrăm sus până terminăm, oricât durează."

Echipa s-a format: Ion (52 ani), Vasile (45 ani), Gheorghe (38 ani) și Mihai (28 ani). Toți instalatori experimentați, toți înțelegând gravitatea situației.

Au urcat la ora 8 dimineața, 15 ianuarie. Fiecare cărând echipament greu pe scara metalică de 45 de metri. Lămpi cu gaz propan (10 kg fiecare). Ciocane grele. Vârste. Găleți. Franghii. Provizii pentru o zi - termoase cu ceai, sandvișuri, țuică pentru încălzit.

În rezervor, temperatura era minus 18 grade - mai cald decât afară pentru că structura bloca vântul, dar încă înghețat solid. Luminile lor de lucru arată amploarea problemei: un castel de gheață, frumos dar mortal pentru sistemul de apă.

Strategia era simplă dar epuizantă: topesc gheața cu lămpile cu gaz, apoi o sparg cu ciocane și vârste, apoi îndepărtează apa topită prin conducta de golire. Proces lent, fizic extenuant, periculos.

Primul pas: dezghețează conducta de golire pentru a avea unde să evacueze apa topită. Vasile s-a lăsat cu franghia în interiorul turnului, pe lângă țeavă, cu lampa cu gaz. A topit gheața metru cu metru, coborând pe țeavă. A durat 3 ore pentru a dezgheța 40 de metri de conductă.

În timp ce Vasile lucra la conductă, ceilalți trei au început să topească gheața de pe pereți rezervorului. Procesul era hipnotic și epuizant: ții lampa cu gaz lângă perete, gheața topește încet, apa curgând în jos, formând noi strategen de gheață dacă nu o îndepărtezi rapid.

După 4 ore de muncă, mâinile lui Ion erau amorțite de frig în ciuda mănușilor groase. Să lucrezi cu metal la minus 18 grade înseamnă că metalul "arde" pielea prin mănuși. Să respiri aer la minus 18 în interior înseamnă plămâni dureroși. Să stai în picioare pe suprafață de gheață înseamnă picioare înghețate în bocanci.

Au făcut pauză la prânz. S-au adunat în colțul cel mai adăpostit al rezervorului. Au băut ceai fierbinte din termoase. Au mâncat sandvișuri care erau deja semi-înghețate. Au băut câte o gură de țuică pentru căldură internă. Nimeni nu vorbea mult. Economiseau energia.

După pauză, au continuat. Strategia s-a schimbat. În loc să topească toată gheața (ar lua săptămâni), au decis să creeze un canal - să dezgheți un pasaj de la intrare la ieșire prin care apa să poată curge. Restul gheții se va topi treptat când vor reporni încălzirea.

Gheorghe a avut cea mai periculoasă sarcină: a coborât în interiorul rezervorului pe o scară improvizată, până la bază, unde conducta principală de alimentare intra în rezervor. Acolo, gheața era cel mai groasă - peste 30 de centimetri. A lucrat cu ciocanul pneumatic improvizat (alimentat de un compresor adus sus cu greu), spartând gheață, creând tunel.

Zgomotul ciocanului pneumatic în rezervorul metalic era asurzitor. Reverberația metalului amplifica fiecare lovitură. După o oră de lucru cu ciocanul, Gheorghe avea timpane dureroase și mâinile complet amorțite de vibrații.

În jurul orei 16, întunericul venea. Au aprins lampi de lucru pe baterii. Lucrau acum în lumină artificială, în frig, în zgomot, în epuizare. Dar nu puteau opri. Jos, 23.000 de oameni așteptau apa.

La ora 18, au avut primul success. Un jet subțire de apă a început să curgă prin canalul pe care îl deschiseseră. Nu mult, dar era ceva. Au anunțat prin radio la dispecerat. "Avem flux! Mic, dar existent! Continuăm să lărgim!"

Vestea s-a răspândit în cartier. Oamenii au deschis robinetele. După 6 zile fără apă, un fir subțire de apă rece a început să curgă. Nu suficient pentru dușuri, dar suficient pentru a umple oale, găleți, a bea, a găti.

Dar echipa nu a oprit. Trebuiau să lărgească canalul, să permită flux maxim. Au lucrat încă 6 ore, până la miezul nopții, topind, spartând, evacuând gheață.

La ora 22, Mihai a leșinat. Epuizare combinată cu hipotermie ușoară. Au fost nevoiți să îl coboare urgent pe scara exterioară - o descensiune periculoasă în întuneric, cu un om semi-conștient. L-au coborât în 40 de minute, legat în frânghii, susținut de Vasile.

Jos, ambulanța l-a preluat. Hipotermie moderată, epuizare severă. Dar va fi bine. Echipa a rămas trei sus - Ion, Vasile și Gheorghe.

Au continuat până la 2 noaptea. La acea oră, fluxul de apă era deja 60% din capacitatea normală. Suficient pentru ca cartierul să aibă apă la toate etajele.

Au coborât în final, după 14 ore de muncă continuă la 45 de metri înălțime, la minus 18 grade, în condiții imposibile. Când Ion a atins pământul, picioarele nu l-au mai ținut. S-a prăbușit pe loc. Colegii l-au ridicat, l-au dus la ambulanță.

Bilanțul: patru instalatori, 14 ore de muncă extremă. Unul spitalizat cu hipotermie moderată. Toți cu degerături la mâini și picioare. Dar misiunea îndeplinită - cartierul Nord avea din nou apă.

În zilele următoare, cu rezervorul parțial funcțional și încălzirea reparată, gheața rămasă s-a topit treptat. După o săptămână, sistemul funcționa 100%.

Ion Dumitrescu a fost decorat de Primărie pentru curaj civic. Dar el a refuzat ceremonia. "Am făcut ce trebuia făcut. 23.000 de oameni aveau nevoie de apă. Cineva trebuia să urce acolo."

Astăzi, când turnurile de apă au sisteme automate de încălzire cu backup, când senzori detectează îngheț înainte să devină problemă, când instalatorii au echipament modern de protecție termică și platforme de lucru sigure, este aproape imposibil să înțelegi că în ianuarie 1980, patru oameni au urcat 45 de metri pe o scară metalică în ger, au intrat într-un rezervor înghețat și au lucrat 14 ore cu lămpi cu gaz și ciocane pentru a dezgheța manual 300 de tone de apă, salvând alimentarea cu apă a unui cartier întreg.

Pentru că în ianuarie 1980, când turnul de apă din cartierul Nord s-a înghețat și 23.000 de oameni au rămas fără apă în mijlocul iernii, Ion Dumitrescu și echipa sa nu au așteptat soluții miraculoase sau echipament sofisticat. Au urcat în turn, au intrat în grotă de gheață, au muncit până la limita epuizării și hipotermiei, și au dezghețat rezervorul cu mijloace primitive dar eficiente, demonstrând că adevăratul profesionalism înseamnă să faci ce trebuie făcut, indiferent cât de imposibil pare sau cât de mult te costă personal.