$$_

 ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️SIMONE de BEAUVOIR — FEMEIA CARE N-A CERUT PERMISIUNEA DE A GÂNDI......

          -SIMONE de BEAUVOIR nu a cerut niciodată voie să gândească și nu a mulțumit nimănui pentru libertatea ei.

      -Născută în 1908 într-o zi de 9 ianuarie, la PARIS, într-o lume care le spunea femeilor că datoria lor supremă era ascultarea.

În casele burgheze ale epocii, fetele erau crescute să zâmbească politicos, să-și aleagă soțul potrivit și să nu ridice niciodată glasul mai sus decât cel al bărbatului.

Dar SIMONE a văzut prin acest teatru al supunerii.

De la primele pagini pe care le-a citit, a înțeles că mintea nu are gen și că spiritul nu recunoaște stăpâni.

A ales filosofia în locul căsătoriei, întrebarea în locul tăcerii, și viața în deplină conștiință în locul siguranței cuminți.

     -Parteneriatul ei cu JEAN-PAUL SARTRE avea să devină celebru, un simbol al libertății intelectuale și al iubirii neconvenționale.

Dar adevărata ei revoluție nu s-a născut din iubire, ci din scris.

În 1949, când lumea se reconstruia după război și femeile erau împinse din nou spre bucătărie, SIMONE de BEAUVOIR a publicat o carte care avea să zdruncine din temelii ordinea patriarhală: „LE DEUXIÈME SEXE ” — „AL DOILEA SEX ”.

      -Cartea a fost o explozie în liniștea socială a epocii.

Cu o luciditate rece și o precizie aproape matematică, SIMONE a demontat secole de prejudecăți, de norme, de dogme care transformaseră femeia într-un derivat al bărbatului.

A scris că feminitatea nu este un destin biologic, ci o construcție culturală, că femeia nu se naște subordonată, ci este făcută să fie așa.

     -Fraza care a rămas gravată în istorie, simplă și devastatoare, a fost aceasta:

„Nu te naști femeie, devii femeie.”

      -Pentru mulți, a fost o blasfemie.Pentru alții, o revelație.

Cartea a fost interzisă de VATICAN, etichetată drept „imorală” și „corupătoare”.

Criticii bărbați au umplut ziarele cu invective, numind-o „amară”, „frustrată”, „nepotrivită pentru maternitate”.

Dar SIMONE n-a răspuns niciunuia.

N-a coborât în noroiul acuzațiilor, pentru că știa că o femeie care se apără e deja pusă în poziția de vinovată.

În loc să riposteze, a continuat să scrie, să predea, să vorbească, să modeleze limbajul libertății pentru generații de femei care încă nu se născuseră.

      -Pentru ea, libertatea nu era un dar, ci o datorie, iar egalitatea oferită ca favor rămânea tot o formă de lanț.A învățat lumea că emanciparea care cere recunoștință nu e emancipare, ci control.Că o societate care îți spune „fii recunoscătoare pentru cât de departe ai ajuns” îți cere, de fapt, să te oprești din mers.

      -SIMONE de BEAUVOIR a trăit așa cum a scris — fără să-și ceară scuze, fără să se conformeze, fără să accepte jumătăți de libertate.

A iubit fără a se supune, a gândit fără a se teme, a vorbit fără a cere aprobări.

Și, mai ales, a arătat lumii că adevărata revoluție nu se face în stradă, ci în mintea fiecărei femei care încetează să creadă că trebuie să mulțumească pentru dreptul de a fi.

     -Când a murit, în 1986, PARISUL era altfel.

Femeile votau, lucrau, scriau, își trăiau viețile cu o libertate pe care generația Simonei nu o avusese nici măcar în vis.

Dar fiecare pas făcut în acea direcție purta ecoul cuvintelor ei — acel avertisment simplu și etern:

    „Când societatea îți spune să fii recunoscătoare pentru progres, de fapt îți cere să nu mai ceri nimic.”

     SIMONE de BEAUVOIR nu a fost doar o filozofă.

A fost o oglindă în care lumea a fost obligată să se privească — și să nu-i mai placă ce vede.

A fost femeia care a înțeles că libertatea nu se cere și nu se acceptă cu mulțumiri.

Se ia. Se trăiește.

✍️ Asmarandi Alexandra 

       ODIHNĂ-N VEȘNICĂ LUMINĂ!🕯

ADMIRAȚIE, CONSIDERAȚIE, RESPECT!