##$

 S-a întâmplat în 9 noiembrie…

- 1330, 9-12: Bătălia de la locul numit Posada; oastea lui Basarab I (1310-1352), care urmărea armata maghiară în retragere, a surprins-o în munţi, într-o trecătoare foarte îngustă; Basarab I înfrânge armata lui Carol Robert de Anjou, rege al Ungariei; victoria domnitorului muntean a însemnat consfinţirea independenţei Ţării Româneşti 

- 1376: Aceasta este data primelor mărturii păstrate despre existenţa statutelor de breaslă în Transilvania; statutele reglementau activitatea meseriaşilor breslaşi în Scaunele din comitatul Sibiu, precum şi în localităţile Sibiu, Sighişoara, Sebeş şi Orăştie; statutele atestă existenţa a 25 de branşe meşteşugăreşti organizate în 19 bresle (fraternitates)

- 1801: A murit Carl Stamitz, compozitor german originar din Boemia (botezat la 8.V.1745) 

- 1818: S-a născut Ivan Turgheniev, romancier, poet, dramaturg rus. Ivan Sergheievici Turgheniev (n. 28 octombrie/9 noiembrie 1818, Oriol, Rusia - d. 22 august/3 septembrie 1883, Bougival, lângă Paris) a fost un romancier şi dramaturg rus. Cel mai cunoscut roman al său este Părinţi şi copii, publicat în 1862.Maestru al realismului rus, prieten cu Gustave Flaubert şi model al lui Guy de Maupassant, Turgheniev este un neîntrecut analist al vieţii sentimentale a eroilor săi, pe care-i surprinde, în ipostaze specifice, de la fulgerătoarea scânteie a primei idile adolescentine până la pasiunea năvalnică a tinereţii şi chiar până la zbuciumul iubirilor târzii, cel mai adesea îngrădite de normele sociale.

- 1832: S-a născut Emile Gaboriau, scriitor francez, întemeietorul romanului politist francez (d.28.09.1873) 

- 1841: S-a născut Regele Eduard VII al Angliei (d. 1910 Eduard al VII-lea (d. 6 mai 1910) a fost rege al Regatului Unit şi al dominioanelor britanice şi împărat al Indiei de la 22 ianuarie 1901, până la moartea sa, la 6 mai 1910. El a fost primul monarh britanic din Casa de Saxa-Coburg-Gotha, care a fost redenumită în Casa de Windsor de fiul său, George V.Eduard a renovat palatele regale, a reintrodus ceremoniile tradiţionale şi a creat noi decoraţii, cum ar fi „Ordinul de Merit" pentru recunoaşterea contribuţiilor la dezvoltarea artelor şi ştiinţelor. Ca rege, principalele interese ale lui Eduard au fost: domeniul afacerilor externe şi chestiunile militare şi navale. Vorbind fluent limbile franceză şi germană el a făcut o serie de vizite în străinătate iar vacanţa anuală o făcea la Biarritz şi Marienbad.Eduard, în principal prin mama sa şi prin socrul său, s-a înrudit cu aproape toţi monarhii europeni şi era numit „unchiul Europei"(regina Maria a României era nepoata sa).

- 1844, 9/21: A murit fabulistul rus Ivan A. Krîlov (n. 1769)

- 1857: Deputaţii pontaşi din Adunarea ad-hoc a Moldovei, în frunte cu Ion Roată, au depus o jalbă pe biroul Adunării, cerând, printre altele, desfiinţarea „boierescului"

- 1872: A murit Alexandru Hasdeu (Hâjdeu), cărturar şi scriitor; militant pentru cauza românilor basarabeni; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866; tatăl scriitorului Bogdan Petriceicu-Hasdeu (n. 1811, la Mişiurineţ/Ternopol, azi în Ucraina)

- 1877: Armata română cucereşte reduta otomană de la Rahova.Bătălia de la Rahova (Bulgaria, 7/19 – 9/21 noiembrie 1877), a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului pentru Independenţa României. În lupte au fost implicate detaşamente româno-ruse, în vederea supunerii garnizoanei otomane de la Rahova.

- 1885: S-a născut tenorul italian Aureliano Pertile (m. 1952) 

- 1888:Criminalul londonez Jack Spintecatorul a ucis ultima lui victimă, pe nume Mary Jane Kelly 

- 1897: S-a născut Basil (Vasile) Munteanu, comparatist, critic şi istoric literar; redactor responsabil al revistei „Revue de littérature comparée"; a publicat, la Paris, o „Panoramă a literaturii române contemporane" pentru străinătate; membru corespondent al Academiei Române din 1939 (m. 1972) 

- 1899: S-a născut Gheorghe Ştefan, istoric şi arheolog; specialist în istoria veche şi arheologia României; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (m. 1980)

- 1901: S-a născut Liviu Rusu, estetician, critic şi istoric literar, comparatist (m. 1985)

- 1906: S-a născut Arthur Rudolph, om de ştiinţă german.A fost unul dintre creatorii rachetelor V-2 pentru Germania şi a rachetei Saturn V pentru NASA.

- 1915: S-a născut André François, grafician şi ilustrator de cărţi pentru copii francez. André François, pe numele adevărat André Farkas (d.11 aprilie 2005) a fost un grafician şi ilustrator de cărţi pentru copii (cartoonist) francez, de origine ungară, născut la Timişoara.Născut în 1915 la Timişoara (atunci parte a imperiului Austro-Ungar) dintr-o familie de evrei, se transferă la Paris în 1934 unde urmează cursurile la Academia de Artă apoi devine elevul marelui grafician Cassandre. În 1939 primeşte cetăţenia franceză.Pictor, sculptor, cartoonist, grafician (realizează sute de desene publicitare), este cunoscut mai ales ca un mare ilustrator. Desenează coperţile unor importante reviste englezeşti, franţuzeşti, elveţiene, americane, printre care şi „Punch", „New Yorker", „Nouvel Observateur".Ilustrează numeroase cărţi, romane şi cărţi de poveşti a unor autori precum Jacques Prévert sau François David.        

- 1918: A murit Guillaume Apollinaire, poet, scriitor francez (n. 26.08.1880, Roma). Reprezentant notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului XX, reformator al limbajului poetic, precursor al suprarealismului.Guillaume Apollinaire, pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky, (n. 26 august 1880, Roma - d. Paris) a fost poet, prozator şi critic de artă. Mama sa a fost o nobilă poloneză dar identitatea tatălui est incertă.Reprezentant notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului XX, reformator al limbajului poetic, precursor alsuprarealismului. Se naşte la Roma, în 1880, şi urmează şcoala la Monaco, Cannes şi Nisa. Publică primele poezii în 1897 sub pseudonimul Guillaume Macabre. În România, Apollinaire a avut mulţi admiratori printre scriitorii de avangardă din perioada de după primul război mondial. În 1968 apare o ediţie bilingvă cu o selecţie a poemelor lui Apollinaire în traducerea lui Mihai Beniuc. În 1971, Editura Univers publică în îngrijirea lui Virgil Teodorescu o remarcabilă culegere din textele lui Guillaume Apollinaire, traduse de Leonid Dimov, Ion Caraion, Vasile Nicolescu, Taşcu Gheorghiu, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Dumitru Țepeneag, Ștefan Augustin Doinaş, Mihai Beniuc.

- 1922: S-a născut comicul (mim, jongleur, echilibrist) francez Raymond Devos (m. 2006)  

- 1923: „Puciul de la berărie", condus de Adolf Hitler, este înnăbuşit la München 

-1925: Crearea Schutzstaffel. Schutzstaffel, prescurtat SS („Eşalonul de protecţie”) a fost o organizaţie paramilitară fascistă care reprezenta baza partidului nazist. SS-ul a evoluat de la o organizaţie paramilitară mică la o importantă forţă paramilitară nazistă care a servit ca o Gardă Pretoriană pentru führer sau ca o „Escadrilă de apărare” pentru partidul nazist, influenţa politică a acestei organizaţii fiind la fel de mare ca şi cea a Wehrmachtului (armatei germane din acele vremuri).În cadrul armatei germane au activat şi unităţi militare SS, denumite oficial unităţi Waffen-SS, considerate a fi „de elită". Construit pe ideologia nazistă şi condus de Heinrich Himmler, SS-ul a fost un responsabil principal pentru crimele de război naziste săvârşite în timpul celui de-al doilea război mondial.Iniţial mai mic decât Sturmabteilung (prescurtat SA, „Batalionul de asalt”) condus de Ernst Röhm, SS-ul a crescut ca număr şi putere datorită loialităţii sale exclusive pentru Hitler. Sub conducerea lui Himmler, SS-ul şi-a selectat şi instruit personalul după ideologia „ariană”.Waffen-SS (română SS înarmat) a fost ramura militară (de luptă) a importantei organizaţii paramilitare naziste SS,Schutzstaffel, condusă de Reichsführer-SS Heinrich Himmler.A fost fondată în Germania în anul 1939 după despărţirea SS-ului în două părţi, însă titlul de Waffen-SS a fost primit oficial abia la data de 2 martie 1940 Selecţia militarilor pentru unităţile Waffen-SS era făcută după criterii rasiste şi condiţii corporale stricte (rigide). În timpul celui de-al doilea război mondial, numărul diviziilor pe care le includeau trupele Waffen-SS era de 39, divizii care au funcţionat ca trupe de elită, în cadrul armatei germane.

- 1928: Apare primul număr al revistei „Radiofonia", publicaţie oficială a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc cu câteva zile mai înainte, la 1 noiembrie)

- 1930: S-a născut Aurel Rău, poet, prozator, traducător şi eseist

-1933:S-a născut (la Tarutino, azi în Ucraina) regizorul de film Lucian Pintilie.

- 1934: S-a născut astrofizicianul american Carl Sagan; contribuţii importante la realizarea programelor americane de cercetare cu ajutorul sondelor spaţiale („Viking" şi „Voyager"); lucrări de popularizare a paleontologiei şi exobiologiei; realizator al renumitului serial ştiinţific de televiziune „Cosmos". Carl Edward Sagan (d.20 decembrie 1996), cunoscut astronom şi astrofizician american, şi-a adus o mare contribuţie la promovarea şi popularizarea ştiinţei. A fost pionier al exobiologiei şi fondator al programului de căutare a inteligenţei in Univers (SETI - Search for Extra-Terrestrial Intelligence). Este cunoscut în lumea întreagă datorită cărţilor sale cu temă ştiinţifică, dar mai ales datorită serialului de televiziune Cosmos: Călătorie în Univers, cel mai vizionat program al televiziunii PBS înainte de 1990.Odată cu acest serial a fost publicată şi o carte cu acelaşi nume. Sagan a scris şi romanul Contact care a fost ecranizat în 1997, având-o în rolul principal pe actriţa Jodie Foster. A fost de asemenea autor, coautor sau editor a peste 20 de cărţi, şi a publicat peste 600 de lucrări ştiinţifice şi articole.

Traduceri

Creierul lui Broca, traducere Gh. Stratan & als., Bucureşti, Editura Politică, 1989;

Balaurii raiului; consideraţii asupra evoluţiei inteligenţei umane, traducere Anca Boldor, Ploieşti, Elit, 1996.

In memoriam

Pentru a onora activitatea ştiinţifică a lui Sagan, astronomul E. Bowell a numit 2709 Sagan corpul ceresc descoperit pe 21 martie 1982

- 1936: S-a născut campionul mondial rus de şah Mihail Tal (m. 1992) 

- 1938: În Germania, „Noaptea de cristal - Kristallnacht" – pogromul organizat de trupele lui Hitler, eveniment considerat începutul Holocaustului. 

- 1940, 9/10: Un cutremur catastrofal loveşte îndeosebi partea de sud a României; la Bucureşti s-a prăbuşit blocul Carlton, pricinuind moartea a circa 300 de persoane, surprinse în somn 

- 1940: A murit Arthur Neville Chamberlain, prim-ministru al Marii Britanii în perioada 1937-1940. A dus o politică de conciliere faţă de Germania hitleristă, încercînd să evite declanşarea unui război în Europa. Acordul de la Munchen, semnat la 23.09.1938, alături de prim-miniştrii Franţei şi Italiei, Edouard Daladier, respectiv Benitto Mussolini, prin care era cedată Germaniei partea de sud a Cehoslovaciei, nu l-a oprit pe Hitler să formuleze noi pretenţii teritoriale, după ocuparea capitalei cehoslovace, de data aceasta faţă de Polonia. Atacul asupra Poloniei, la 01.09.1939, a însemnat declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial (n.18.03.1869) 

- 1942: S-a născut Michaela Tonitza Iordache, profesor universitar doctor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale' (UNATC) din Bucureşti, specializarea Teatrologie, soţia actorului Ştefan Iordache (m. 2010)

- 1952: S-a născut biologul canadian, de origine britanico-poloneză, Jack W. Szostak, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2009.Jack W. Szostak (n. 9 noiembrie 1952, Londra, Regatul Unit) este un biolog american de origine engleză, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pe 2009, împreună cu Elizabeth Blackburn şi Carol Greider, pentru descoperirea felului în care cromozomii sunt protejaţi de telomeri şi de enzima telomerază

- 1952: A murit Chaim Weizmann, primul preşedinte al statului Israel (n. 27.11.1874) 

- 1953: A murit Abd Al Aziz Ibn Saud, conducator arab, emir din Nejd si imam al wahhabitilor. El a eliberat la începutul secolului XX cea mai mare parte a Peninsulei Arabiei de sub stapânirea otomana si a fondat, în anul 1932, Regatul Arabiei Saudite. Un an mai târziu, avea sa inaugureze epoca extractiilor petroliere masive din aceasta regiune, asigurând regatului saudit unul dintre primele locuri între tarile bogate ale lumii (n.24.11.1880) 

- 1953: A murit poetul britanic Dylan Thomas (n. 1914) 

- 1957: Inventarea laserului.

- 1961: România devine membră a FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, instituţie specializată a ONU, creată la 16.X.1945, cu sediul la Roma)

- 1961: S-a născut artistul plastic Mihail Gavril

- 1970: A murit Charles de Gaulle, general şi om politic francez; dezavuând acceptarea capitulării Franţei în timpul celui de-al doilea război mondial, s-a refugiat la Londra (1940), de unde a lansat un apel la rezistenţă armată împotriva invadatorului; în 1947 a fondat partidul Adunarea Poporului Francez (ulterior Adunarea pentru Republică); şef al guvernului provizoriu (1944-1946); prim-ministru (1958-1959) şi preşedinte al Franţei între anii 1959 şi 1969 (n. 1890) 

- 1974: A murit compozitorul austriac Egon Wellesz (n. 1885)

- 1977: A murit Kovács György, cunoscut actor român de origine maghiara (n. 22.02.1910, Cluj) 

- 1981: A murit Sergiu Al-George, orientalist, eseist şi traducător; membru fondator (1956) al Asociaţiei de Studii Orientale din România; de profesie medic, a făcut cercetări în domeniul imunologiei; acuzat de „uneltire împotriva ordinii sociale" pentru lectura şi difuzarea unor texte de Mircea Eliade, Constantin Noica şi Emil Cioran, este închis între anii 1958 şi 1964, împreună cu un grup de remarcabili intelectuali (C. Noica, Al. Paleologu, N. Steinhardt, Al. Zub ş.a.) (n. 1922) 

- 1986: Teoctist Arăpaşu (fost mitropolit al Moldovei şi Sucevei, locţiitor de patriarh în perioada august-noiembrie 1986) a fost ales cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunat la 16.XI.1986). Prea Fericitul Părinte Teoctist (numele de mirean: Teodor Arăpaşu) s-a născut la 7.II.1915 şi a murit la 30.VII.2007

- 1986: A murit soprana Teodora Lucaciu (n. 1928) 

-1989:Căderea Zidului Berlinului şi deschiderea frontierelor intergermane (construcţia acestuia a început la 13.VIII.1961); Zidul Berlinului a despărţit cele două părţi, de Est şi de Vest, ale oraşului; în esenţă, acesta constituia şi graniţa dintre Europa Occidentală şi Europa Centrală şi de Est (dominată de comunism), un simbol al scindării politice a continentului; conform statisticilor, în cei 28 de ani de existenţă, Zidul a provocat 239 de victime, oameni împuşcaţi de gărzile est-germane, înecaţi în apele râului Spree sau morţi în timp ce încercau să sară de la ferestrele propriilor case, situate la numai câţiva metri de zid; 4.000 de persoane au reuşit să treacă dincolo de Zid, iar peste 5.000 au fost arestate

- 1990: A murit Ştefan Berceanu, medic şi dramaturg; specializat în hematologie şi imunopatologie, domenii în care a desfăşurat o activitate de pionierat, atât sub aspect fundamental, cât şi aplicativ; a avut şi preocupări literare, publicând mai multe eseuri, dar mai cu seamă piese de teatru; membru post-mortem al Academiei Române (ianuarie 1991) (n. 1914) 

- 1990: Premiera filmului „Dansând cu lupii”.Filmul a primit 7 Premii Oscar, dintre care unul acordat actorului Kevin Costner.

- 1991:A murit Yves Montand, cunoscut actor şi cântăreţ francez.Yves Montand (născut Ivo Livi n. 13 octombrie 1921) a fost un cunoscut căntăreţ şi actor de film francez, de origine italiană, unul din interpreţii de frunte ai „chanson"-ului francez din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

- 1994: Descoperirea elementului chimic darmstadtium. 

- 1999: A murit juristul Vasile Gionea; specialist în drept constituţional, dreptul muncii şi drept economic; deputat PNŢCD (1990-1992); vicepreşedinte al Comisiei de redactare a Constituţiei României; preşedinte al Curţii Constituţionale a României (1992-1995); membru de onoare al Academiei Române (n. 1914)

- 1999, 9/10: A murit Romulus Vulcănescu, etnolog, sociolog al culturii, folclorist; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1912) 

- 2000: A murit impresarul britanic Eric Morley; în 1951 a venit cu ideea ambiţioasă de a descoperi cea mai frumoasă femeie din lume şi a iniţiat acest gen de concurs în Marea Britanie; astfel s-a născut concursul anual „Miss World"; începând din 1961, tot datorită lui Morley, acest festival al frumuseţii a devenit unul dintre evenimentele cele mai generatoare de bani pentru acţiuni caritabile (n. 1918) 

- 2006: A murit Markus Wolf, cel mai cunoscut spion al fostei RDG; a condus serviciile de informaţii din cadrul Securităţii de Stat (STASI) între anii 1958-1987, supranumit „omul fără faţă”, deoarece Occidentul nu a dispus de o imagine fotografică a acestuia decât în anii '80 (n.19.01.1923) 

- 2008, 9/10: A murit (lângă Napoli, în timpul unui concert de susţinere a scriitorului italian Roberto Saviano, ameninţat cu moartea de mafia italiană pentru best-seller-ul „Gomorra") cântăreaţa sud-africană de muzică folk Miriam Makeba (supranumită „Mama Africa"), prima câştigătoare de culoare a unui Premiu Grammy (1965) (n. 1932)

$$$

 LIMBA UCRAINEANĂ

Pentru a înțelege mai bine conflictul ruso-ucrainian, e bine să știm câte ceva despre Istoria limbii ucrainene.

Limba ucraineană este o limbă indoeuropeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de est, din care mai fac parte limba rusă și limba belarusă.

Limba ucraineană este vorbită în Ucraina și în comunitățile ucrainene din Kazahstan , Moldova , Polonia , România , Lituania și Slovacia și în număr mai mic în alte părți. Ucraineana este un descendent al limbajului colocvial folosit în Rusia Kievană, însă, deși în întreaga lume există peste 40 milioane de ucraineni, din care 37 milioane sunt în Ucraina, doar în vestul Ucrainei predomină limba ucraineană.

În Kiev, se vorbește atât ucraineana cât și rusa. În nordul și centrul Ucrainei, limba rusă este limba populației urbane, în timp ce în zonele rurale ucraineană este mult mai răspândită. În sudul și estul Ucrainei, rusa este predominantă chiar și în zonele rurale, iar în Crimeea, ucraineana este aproape absentă. Ucraineana scrisă, folosește alfabetul ucrainean , o variantă a grafiei chirilice . Ucraineana este un descendent al vechii limbi slave orientale , o limbă vorbită în statul medieval al Rusiei Kievene . În Marele Ducat al Lituaniei , limba s a dezvoltat în rutenă , unde a devenit o limbă oficială, înainte ca un procesul de polonizare să înceapă în uniunea polono-lituaniană . Până în secolul 18, rutena s-a diferențiat în variante regionale, iar limba ucraineană modernă s-a dezvoltat pe teritoriul Ucrainei de astăzi. În privința limbii ucrainene, scrierea se bazează pe alfabetul chirilic și este strâns legată de rusă și belarusă , de care nu s-a distins până în secolul 12.

Ucraineana seamănă mai puțin cu rusa decât cu belarusa. În secolul 13, părțile de est ale Rusiei (inclusiv Moscova) au intrat sub stăpânire tătară până la unificarea lor sub țaratul Moscoviei , în timp ce zonele de sud-vest (inclusiv Kievul ) au fost încorporate în Marele Ducat al Lituaniei . În următoarele patru secole, limbile celor două regiuni au evoluat relativ izolate una de cealaltă. Dovezile scrise directe ale existenței limbii ucrainene datează de la sfârșitul secolului 16.

Până în secolul 16, s-a format o limbă oficială deosebită: un amestec de limbă liturgică standardizată a slavonei bisericești veche , rutenă și poloneză După căderea Rusiei Kievene în secolul 13 au apărut caracteristici dialectale care deosebesc ucraineana de limbile surori, dar timp de multe secole după aceea, limba nu a avut aproape nicio exprimare de excepție sub aspect literar , ca urmare a îndelungatei subordonări politice a Ucrainei. Abia la sfârșitul secolului 18, ucraineana literară modernă a apărut din limba ucraineană colocvială. La fel ca belarusa, limba ucraineană conține un număr mare de cuvinte împrumutate din poloneză , dar are mai puține împrumuturi din slavona bisericească decât din rusă. Limbă ucraineană s-a conturat în ultimele zile ale Rusiei Kievene.

După încorporarea Ucrainei de astăzi în uniunea Polono-Lituaniana, limba ucraineană a evoluat într-o relativă izolare de limba rusă. Lingvistul rus Andrey Zaliznyak a declarat că, dialectul vechi din Novgorod, diferă semnificativ de cel al altor dialecte ale Rusiei Kievene, în timpul secolelor 11 și 12, dar a început să devină mai asemănător cu acestea, în jurul secolelor 13 și 15. Limba rusă modernă, s-a dezvoltat prin fuziunea acestui dialect din Novgorod și a dialectului comun vorbit de cealaltă Rusie Kieveană, în timp ce limbile moderne ucrainene și belarusă, s-au dezvoltat din dialecte care nu diferă semnificativ un,ele de altele.

$$$

 LOLA MONTEZ

Lola Montez, numele original Elizabeth Rosanna Gilbert, (n. la 17 februarie 1821, Grange, County Sligo, Irlanda - d. la 17 ianuarie 1861, New York, New York, S.U.A.), aventurieră irlandeză și dansatoare „spaniolă”, care a obținut notorietate internațională prin legătura ei cu regele Ludovic I (Ludwig I) al Bavariei.

Elizabeth („Eliza”) Gilbert și-a petrecut o mare parte din copilărie în India, dar a fost educată în Scoția și Anglia. La 19 ani a fugit cu locotenentul Thomas James, cuplul despărțindu-se cinci ani mai târziu, iar în 1843 Gilbert și-a lansat o carieră ca dansatoare. Debutul ei la Londra în iunie ca „Lola Montez, dansatoarea spaniolă” a fost întrerupt atunci când a fost recunoscută drept doamna James. Fiasco-ul ar fi pus capăt probabil carierei cuiva mai puțin frumos și mai hotărât, dar Montez a primit angajamente suplimentare de dans în toată Europa. În timpul călătoriilor ei, ea a stabilit legături cu Franz Liszt și Alexandre Dumas, printre mulți alții.

La sfârșitul anului 1846, Montez a dansat la München, iar Ludovic I al Bavariei a fost atât de uimit de frumusețea ei, încât i-a oferit un castel. Ea a acceptat, a devenit baronesa Rosenthal și contesa de Lansfeld și a rămas ca amantă. Sub influența lui Montez (cabinetul a devenit cunoscut sub numele de „Lolaministerium”), Louis a inaugurat politici guvernamentale liberale și anti-iezuite, dar pasiunea lui pentru ea a contribuit la prăbușirea regimului său în revoluția din 1848. În martie a acelui an, Louis a abdicat în favoarea fiului său. Montez a fugit la Londra, unde în 1849 s-a căsătorit cu locotenentul George Heald, deși nu fusese niciodată divorțată de James. Heald a părăsit-o mai târziu.

Din 1851 până în 1853, Montez a jucat în Statele Unite. A treia căsătorie a ei, cu Patrick P. Hull din San Francisco în 1853, s-a încheiat prin divorț la scurt timp după ce s-a mutat în Grass Valley, California. Acolo, printre alte distracții, a antrenat-o pe tânăra Lotta Crabtree în cânt și dans. Montez s-a stabilit în New York după un turneu nereușit în Australia (1855–56) și a adunat un public în calitate de lector pe subiecte precum moda, galanteria și femeile frumoase. O convertire religioasă aparent autentică a determinat-o să se angajeze în diverse filantropii personale.

Montez a publicat „Anecdote of Love”, fiind o relatare adevărată a celor mai remarcabile evenimente legate de istoria iubirii, „All Ages and among All Nations” (1858), „The Arts of Beauty” sau „Secrets of a Lady’s Toilet with Hints to Gentlemen on the Art of Fascination” (1858) și „Lectures of Lola Montez, Including Her Autobiography” (1858). Notorietatea internațională a epocii sale de glorie a persistat mult după moartea ei și a inspirat numeroase aluzii literare și baletice.

$$$

 HENRY WADSWORTH LONGFELLOW

Henry Wadsworth Longfellow s-a născut în Portland, Maine — pe atunci încă parte a statului Massachusetts — pe 27 februarie 1807, fiind al doilea fiu dintr-o familie cu opt copii. Mama sa, Zilpah Wadsworth, era fiica unui erou al Războiului de Independență. Tatăl său, Stephen Longfellow, a fost un avocat proeminent din Portland și mai târziu membru al Congresului.

După absolvirea Colegiului Bowdoin, Longfellow a studiat limbi moderne în Europa timp de trei ani, apoi s-a întors la Bowdoin pentru a le preda. În 1831, s-a căsătorit cu Mary Storer Potter din Portland, o fostă colegă de clasă, și a publicat curând prima sa carte, o descriere a călătoriilor sale, intitulată Outre Mer [Peste mări]. Dar, în noiembrie 1835, în timpul unei a doua călătorii în Europa, viața lui Longfellow a fost zdruncinată când soția sa a murit în timpul unui avort spontan. Tânărul profesor a petrecut un an plin de durere în Germania și Elveția.

Longfellow a ocupat un post la Harvard în 1836. Trei ani mai târziu, la vârsta de treizeci și doi de ani, a publicat prima sa colecție de poezii, „ Vocile nopții”, urmată în 1841 de „Balade și alte poezii” . Multe dintre aceste poezii („Un psalm al vieții”, de exemplu) înfățișau oameni triumfând asupra adversității, iar într-o națiune tânără aflată în dificultate, această temă era inspiratoare. Ambele cărți au fost foarte populare, dar îndatoririle tot mai mari ale lui Longfellow ca profesor i-au lăsat puțin timp să scrie mai mult. În plus, Frances Appleton, o tânără din Boston, refuzase cererea sa în căsătorie.

Frances a acceptat în cele din urmă propunerea lui Longfellow în primăvara următoare, ceea ce a dus la cei mai fericiți optsprezece ani din viața lui Longfellow. Cuplul a avut șase copii, dintre care cinci au trăit până la vârsta adultă, iar căsătoria i-a dat o nouă încredere. În 1847, a publicat Evangeline, o poezie de lungimea unei cărți despre ceea ce s-ar numi acum „epurare etnică”. Acțiunea poemului are loc în timp ce britanicii îi alungă pe francezi din Nova Scoția, iar doi îndrăgostiți se despart, doar pentru a se regăsi ani mai târziu, când bărbatul este pe cale să moară.

În 1854, Longfellow a decis să renunțe la predare pentru a-și dedica tot timpul poeziei. A publicat Hiawatha, o poezie lungă despre viața nativilor americani, și The Courtship of Miles Standish and Other Poems . Ambele cărți au avut un succes imens, dar Longfellow era acum preocupat de evenimentele naționale. Pe măsură ce țara se îndrepta spre război civil, a scris „ Paul Revere's Ride ”, un apel la curaj în conflictul care urma.

La câteva luni după începerea războiului, în 1861, Frances Longfellow sigila un plic cu ceară când rochia i-a luat foc. În ciuda încercărilor disperate ale soțului ei de a o salva, ea a murit a doua zi. Profund întristat, Longfellow nu a publicat nimic în următorii doi ani. A găsit alinare în familia sa și citind Divina Comedie a lui Dante . (Mai târziu, a realizat prima traducere americană a acesteia.) Povești de la un han de pe marginea drumului, scrise în mare parte înainte de moartea soției sale, au fost publicate în 1863.

Când Războiul Civil s-a încheiat în 1865, poetul avea cincizeci și opt de ani. Cea mai importantă lucrare a sa era terminată, dar faima sa continua să crească. Numai în Londra, douăzeci și patru de companii diferite îi publicau lucrările. Poeziile sale erau populare în întreaga lume vorbitoare de limbă engleză și au fost traduse pe scară largă, ceea ce l-a făcut cel mai faimos american al vremii sale. Printre admiratorii săi s-au numărat Abraham Lincoln, Charles Dickens și Charles Baudelaire .

Între 1866 și 1880, Longfellow a publicat încă șapte cărți de poezie, iar cea de-a șaptezeci și cincea aniversare a sa, în 1882, a fost sărbătorită în toată țara. Dar sănătatea sa se deteriora și a murit în luna următoare, pe 24 martie. Când Walt Whitman a aflat de moartea poetului, a scris că, deși opera lui Longfellow „nu aduce nimic ofensator sau nou, nu dă lovituri dure”, el era genul de bard de care era cel mai necesar într-o epocă materialistă: „El vine ca poetul melancoliei, curtoaziei, deferenței - poetul unei blândeți pline de compasiune - și poet universal al femeilor și tinerilor. Ar trebui să mă gândesc mult dacă mi s-ar cere să numesc omul care a făcut mai mult și în direcții mai valoroase pentru America.”

$$_

 POVEȘTI DE IUBIRE:

LOU SALOME

Lou Salome a fost une „femme de lettres” si o femeie fatală deopotriva. Am descoperit-o curios si incîntat. Știam despre ea doar că frecventa cercul lui Freud la Viena. Enigma ei m-a cucerit.

Cert este că a rupt inimi care au contat în epoca ei, ca și azi. Printre cei căzuți în admiratia ei – Nietzche, Wagner, Rilke, Freud, plus alți cîțiva mai puțin gloriosi. Imi aminteste bine de Alma Mahler, și ea muză și colectionară de genii. Cind l-a cunoscut la Roma pe Nietzche, incă un filosof debutant, venea de la Skt Petersburg. S-a născut în 1861 într-un apartament, vizavi de Palatul de iarnă. Era fiica unui general apropiat de Curtea țarului. Rădăcinile ei sunt amestecate, dar nimic rusesc. Tatăl provenea dintr-o bună familie franceză din Avignon. Mama sa era danezo-germană. Au avut sase copii.

Lou Salome, este avida de citit, poliglotă, etc. La 20 de ani debarca la Zurich cu mama să-si continue studiile. Coboara in sud la Roma unde îi intilneste pe Nietzche si alt filosof, Paul Ree (care se va sinucide in 1902). Începe un menaj a trois, literar nu erotic. Calatoresc mult – prin Italia, Germania, Elveția. Cum era și natural amindoi barbații si-o dispută. Nietzche declara că ea este femeia vieții lui, că nu își poate imagina viata fără ea. Concluzie – și marile spirite împărtăsesc sentimentele cele mai comune. Geniul nu-ți asigura imunitatea față de ceea ce este omenesc. Lou Salome il respinge pe Nietzche preferindu-l pe celălalt, mai terestru, cu care fuge la Berlin să ducă o existență quasi-maritală. Se produce ruptura de Nietzche – termina de scris – inspirat de ea – „Also sprach Zaratrustra”, cartea care il consacră.

Paul Ree nu este stația ei terminus. Spre surpriza celor care o cunoșteau se marita cu un universitar banal, Andreas, care o amenință că se sinucide dacă nu se căsătoresc. Ea accepta, dar îi impune condiția să nu aiba impreună relatii sexuale!!! El accepta si vor rămîne căsătoriți pina la moartea lui, în 1930. Un soț discret, care nu are multe de comentat vizavi de aventurile ei amoroase.

Următoarea intilnire providentială este cea cu poetul german Rainer Maria Rilke, mai tinăr decit ea cu 14 ani(21/35) Poetul este marea ei dragoste, după cîte se pare. Au o relatie plina de pasiune. Ea are o mare inriurire asupra operei și a vietii deopotrivă. Desi relația lor fizică dureaza doar trei ani, povestea i-a marcat esențial pe amindoi. Dovada cele peste 200 de scrisori pe care le schimbă. Ea il invață limba rusă, și călătoresc de două ori în Rusia, prilej să îl întilnească pe Tolstoi. In timpul celei de doua călătorii Lou Salomee hotărăște să-l părăseasca pe Rilke considerind relația cu el prea apăsătoare.

freud 3La Viena in 1911, (are 50 de ani si un nume) îl cunoaste pe creatorul psihanalizei Sigmund Freud, care ii arata admiratia lui. O găsim de aici încolo în cercul lui de apropiați. Participă frecvent la intilnirile grupului – singura femeie de altfel. Cînd nu se afla la Viena, corespondează. Este un psihanalist de prim rang, apropiată de Freud. Ecourile gîndirii lui Nietzche (despre carea scris prima carte) sunt și ele prezente in lucrările ei.

Se stinge la Gottingen dupa o cariera de psihanalist si scriitoare prolifică. Avea 76 de ani. După moartea ei nazistii i-repertoarul amoruluiau incendiat biblioteca (de mare valoare) sub pretext că are cărti interzise in Reich si ca practicase „o stiință evreiască” Este uitată o vreme. A revenit în centrul atentiei in anii 90, ai acestui secol cind republicarea mai multor cartile ei semnate de ea e remarcată. De asemenea a contribuit la acest comeback tiparirea unor carti dedicate vietii (mai ales) si operei ei. În 2016 a fost produs un film artistitic dedicat relației ei cu Rilke, care a avut ecou. Dar pînă la descoperirea personalității ei atit de sofisticate mai este…

$$_

 LOUIS ALTHUSSER

Marxistii ajunși la putere au ucis peste 100 milioane de oameni in secolul trecut. Mao in China, Lenin&Stalin in Rusia, Tito in Yugoslavia, Ho Și Min in Vietnam, Kim Ir Sen in Coreea de nord, Enver Hodja in Albania, Fidel Castro in Cuba etc. Au avut popoarele lor la indemina si le-au căsăpit pentru ca așa cerea doctrina pentru crearea „omul nou”si zidirea utopiei comuniste. Louis Althusser – si el marxist- nu a avut norocul să aibă la cheremul lui sute de milioane de nevinovați. Ca un simplu privat, i-a stat la dispozitie numai nevasta. Intr-o noapte, in zori, a strangulat-o.. După asta s-a trezit brusc si s-a autodenunțat. A recunoscut că intr-o criza de nebunie ( de pierdere a discernamintului – va spune judecatorul ) – a luat viata sotiei lui, Helene Rytmann.

Cine a fost Louis Althusser? Ginditor foarte influent în anii 60-70. Marxist iconoclast, profesor la Ecole Normale Superior. Comunist, membru de partid. S-a născut in Algeria in 1918. In 1940 a căzut prizonier. Perioada razboiului a stat internat intr-un lagăr din Germania. Eliberat de aliați din prizonierat in 1945 se intoarce la Paris și-si incheie studiile la ENS unde apoi e profesor. O cunoaste pe Helene Rytmann urcind colina Montmartre intr-o iarnă, cind o sprijină să urce… si de atunci nu s-au mai despărțit. Althusser avea 30 de ani și era virgin, Helene a fost prima lui experiență erotică. Tot acum (1948) se inscrie in partidul comunist. Helene era evreică- si refuzase sa poarte sub Ocupatie steaua lui David impusa de nemți. Era comunistă de ceva vreme, membră de partid, luptase in Rezistență, dar la acea data era stigmatizată fiind bănuită de trădare și acuzată de trotskism. Lui Althusser i s-a cerut să se despartă de ea, ceea ce nu a acceptat, spre lauda lui. Tot în acei ani este internat pentru prima dată intr-un spital să-și ingrijeasca nervii. Era depresiv si avea o personalitate bipolară. Va petrece de-a lungul anilor destulă vreme in aceste spitale.

Gloria lui începe in 1965 dupa ce publică „Pour Marx” si „Lire le Capital” – dată la care devine centrul dezbaterilor teoretice ale stîngii din PCF și din afara lui. Intepretarea pe care o dă lui Marx, (antiumanismul teoretic al lui Marx, ruptura epistemologică, etc) produce multiple discuții pe malul sting al Sene și nu numai. Relațiile lui cu Partidul Comunist Francez sunt adesea tensionate și riscă excluderea de citeva ori. Nu se ajunge acolo pentru că s-a ținut cont de notorietatea lui într-o perioada cind intelectualii părăseau partidul. Punctele lui de vedere au provocat dispute teoretice si politice aprinse. De pilda se desolidarizează de protestele studentesti din mai 68. Susține invazia Cehoslovaciei din august 1968 etc.

Povestea de dragoste cu Helene Rytmann se consumă intr-un zig-zag de zile bune si zile rele. Sunt un cuplu sudat totusi, care rezistă bine celor cîtorva incercari la care este supus. Cind se indragosteste de o tinără italianca, relatie deloc platonică. Pină cînd la 16 noiembrie 1980 intervine nenorocirea. Iesit dintr-un spital psihiatric – medicii au considerat că starea lui s-a ameliorat – Althusser comite ireparabilul- o sugrumă. Erau de peste 30 de ani impreună. Scandalul mediatic izbucneste instantaneu, subiectul face prima pagina a ziarelor, ocupă copios programele tv. Sunt etalate detalii din viață conjugală, apar militanții politici. Jurnalistii caută morbidul, existau toate ingredientele pentru senzational. Cert este că Althusser se incriminează, ( poate in traditia autocriticilor din PCF), iși recunoate fapta, o regretă. Este scos din circuit, internat din nou într-un spital psihiatric. Aici scrie in anii 80 o carte de memorii in care isi exorcizeaza demonii povestind iubirea care l-a legat de Helene Rytmann, femeia vietii lui. Dar a vorbit în paginile ei mai mult despre el și mai putin despre ea. S-a stins în 1990, 22 octombrie.

In 1980/1 cind s-a derulat scandalul am crezut că a fost extras justiției grație pozitiei sale speciale în peisajul cultural parizian. Era prea influent, respectat, urmat. Am crezut și că simula nebunia pentru a nu fi condamandat pentru crimă. Ar fi fost un jalnic final pentru un ideolog marxist. După trecerea anilor, fără să fi renuntat complet la prima impresie, după ce am citit sute de de pagini la care nu aveam acces in 1980, lucrurile mi se par încurcate și confuze. Inclin să cred că una din versiuni nu o exclude pe cealaltă. Versiunile se interpătrund. Există zone de vinovație dovedită și zone de nebunie. Totusi ce s-a intimplat in zorii zilei de 16 noiembre 1980 !? Nu cred că vom afla vreodată.

$$$

 Am găsit portofelul într‑un vagon vechi de tramvai, pe linia 32, chiar înainte de Piața Unirii.

Erau 48 de lei, un buletin uzat și o fotografie veche cu o femeie tânără lângă un copil cu ochi mari.N‑am știut de ce, dar n‑am putut să‑l las acolo.Am coborât și am luat loc pe banca rece din stație. Bătea vântul printre blocurile gri și mirosea a covrigi calzi de la colț. Am deschis portofelul din nou — numele de pe buletin era Cârstea Ion, născut în 1951, domiciliat în Rahova.— Domnu’, l‑ați găsit? a zis o femeie cu o plasă de Mega Image.

— Da, dar n‑am cum să îl duc acum.

— Dacă e din Rahova, poate stă pe la Piața Reșița. Acolo sunt mulți bătrâni singuri ca el.Am pornit spre Rahova. Era duminică, și tramvaiele mergeau rar. Mirosea a gaz de eșapament și frig.Pe ulița principală, câțiva bărbați stăteau sprijiniți de garduri, discutând despre pensii și facturi. Mi s‑a părut că toți semănau între ei — haine uzate, fețe arse de vânt, priviri resemnate.Am întrebat o femeie bătrână care vindea semințe în fața unui bloc.— Îl cunoașteți pe domnul Cârstea Ion?

— Care Ion, dragă? Sunt doi pe scară și unul la etajul patru, care abia se mai mișcă. Ăla cred că‑l cauți.Am urcat scările pline de graffiti și am bătut la o ușă metalică. A deschis un bărbat mic, cu un pulover vechi și ochi tulburi.— Da?

— Bună ziua, am găsit portofelul dumneavoastră în tramvai.

— Portofelul meu? Nu se poate…

A întins mâna tremurândă și a luat fotografia. A lipit‑o de piept.

— Pe ea am pierdut‑o mai demult decât portofelul… pe ea și pe el.— Pe cine?

— Pe fata mea… și băiatul ei.Tăcerea din hol s‑a făcut grea. Mi‑a făcut semn să intru. În garsonieră mirosea a medicamente și a cafea arsă.— Vă rog, luați loc. De când am pierdut poza, parcă s‑a dus și aerul din casă.

— Poate reușiți să îi găsiți, am spus fără să gândesc prea mult.

— Nu cred. N‑am mai vorbit cu ea din 1997. A plecat în Spania… Nici nu știu dacă mai trăiește.Am scos telefonul.

— Poate îi încercăm pe Facebook. Cum o cheamă?El a zâmbit stins.

— Nu cred că e pe Facebook. Dar… dacă o găsești, să nu-i spui că mai trăiesc.— De ce?

— Pentru că eu am trimis‑o să plece. Eu am zis că e mai bine să uite de mine. Aveam datorii, lucram la Atelierele Grivița și apoi m‑au dat afară. N‑aveam cu ce s‑o țin.S‑a oprit o clipă.

— Mi‑a trimis o scrisoare acum douăzeci de ani. Zicea că a făcut un copil. N‑am avut curajul s‑o deschid atunci.Am rămas fără glas.

— O mai aveți?

A scos dintr‑o cutie mică de pantofi o scrisoare galbenă, desfăcută pe jumătate.

— De atâtea ori am vrut s‑o citesc... și n‑am putut.Am spus încet:

— Pot s‑o citesc eu cu voce tare?A dat din cap.

Hârtia mirosea a parfum învechit. Primele rânduri erau tremurate:

„Tată, dacă citești asta, să știi că nu te‑am urât niciodată. Mă gândesc la tine în fiecare iarnă… Am un băiat, îl cheamă Mihai, și seamănă cu tine.”Am citit tot. El plângea fără sunet, doar respirând greu.

— S‑a terminat? a întrebat.

— Da. Zice că o să se întoarcă într‑o zi.A zâmbit amar.

— A trecut jumătate de viață. N‑o mai recunosc.M‑am ridicat să plec, dar m‑a întrebat:

— Cum te cheamă, băiete?

— Mihai, am răspuns automat. Și am încremenit când am văzut cum i s‑a schimbat fața.— Mihai? a repetat el. Cum ziceai că o cheamă pe mama ta?— ...N‑am spus. Dar a murit când eram mic. Pe certificatul meu scria „Cristina Cârstea”.Ușa blocului scârțâia. S‑a făcut liniște grea. El s‑a aplecat, tremura tot.

— Stai. Stai un pic… Cristina. Cristina Cârstea?

M‑am întors.— Da. A lucrat în Spania mulți ani. Am venit în România anul trecut.Și atunci am înțeles.

Și el.A sprijinit capul de perete, iar lacrimile i se prelingeau pe obraji.

— Tu ești băiatul din poză… băiatul ei.Am rămas amândoi tăcuți. În sufragerie, ceasul bătea rar, ca o inimă bătrână.

A deschis portofelul, a luat fotografia și mi‑a întins‑o.

— Ține‑o tu. Locul ei e la tine acum.M‑am uitat la chipul mamei din poză. Avea 20 de ani și un zâmbet cald.

Am aprins lumina din tavan, tremurând.

— Am venit să‑ți aduc portofelul, dar cred că ți‑am adus altceva.El a râs scurt.

— Ai adus iertarea, Mihai. Atât așteptam. Poate că n‑am pierdut totul, până la urmă.Am ieșit în noapte. Tramvaiele treceau ruginite, iar din apartamentul lui venea o lumină galbenă. Ploua mărunt, iar în buzunar simțeam fotografia, ca o inimă care încă bate.