$$_

 - Băiete, zi sincer, ce faci cu banii din cerșit?

- Îi duc acasă, la mama și la tata – mi-a răspuns el. 

- Și ei de ce nu-ți cumpără din acei bani și ceva de încălțat și te lasă desculț pe străzi? l-am mai întrebat eu apoi, iar copilul și-a mutat rușinat privirea în pământ. 

De când devenisem și eu tată, astfel de cazuri mă revoltau din ce în ce mai mult. Copii la colț de stradă, trimiși de părinți să facă bani. Lăsați fără încălțări și cu haine murdare pe ei, cu un câine să le țină de urât și să-i sensibilizeze pe oameni ca să le dea bani. 

Nu m-ar fi deranjat să dau bani să ajut un copil, dacă aș fi știut că acei bani s-ar fi dus tot la ei, să își ia o haină, să știu că nu rămâne nemâncat. De acces la educație, ce să mai zic...

- Ia zi, campionule, ai mâncat azi? l-am mai întrebat apoi, ca să schimb subiectul.

- Un covrig, ca să nu intru mult în banii făcuți. 

Și atunci, inima mi s-a frânt și mai tare. M-am uitat la el, i-am întins mâna și i-am zis:

- Haide, mergi acasă cu mine. Să mânânci ceva și să te speli.

- Dar nu pot să-l las pe Lăbuș singur.

- Merge și Lăbuș cu noi, l-am liniștit eu. 

Băiatul m-a privit neîncrezător, dar în ochii lui se citea și o speranță mică, ascunsă sub teamă. A venit cu mine. Când a intrat în casă, s-a uitat mirat la pereți, la masă, la lumina caldă din bucătărie. N-a spus nimic.

Am scos din frigider o ciorbă caldă și i-am pus în față o farfurie aburindă. În timp ce mânca, se tot uita spre ușă.

- Ce s-a întâmplat, băiete? l-am întrebat.

- Să nu stea mama supărată… dacă văd că lipsesc prea mult, crede că n-am făcut destui bani.

Am rămas tăcut. În clipa aia mi-a venit să-i spun că nu mai pleacă de la mine, că-l țin aici, să fie copil, nu povară. Dar știam că lumea e mai complicată decât dorințele noastre.

După ce a terminat de mâncat, i-am făcut baie, i-am dat un tricou curat și o pereche de pantaloni de la băiatul meu, rămas mic. Lăbuș, câinele lui, dormea deja cu burta plină, lângă calorifer.

Când s-a făcut seară, l-am dus înapoi la colțul lui de stradă. N-a spus nimic tot drumul. Doar când a coborât din mașină m-a privit lung și a zis:

- Mulțumesc, domnule. Pentru mine și pentru Lăbuș.

- I-am zâmbit, am scos un plic din buzunar și i l-am întins.

- Uite, pentru orele lipsă. Nu-l deschide. Dă-l părinților tăi.

El a dat din cap și a plecat încet spre colțul trotuarului.

- În plic, pe lângă câteva bancnote, am lăsat și un bilet:

„Nu-l mai lăsați flămând și desculț pe străzi. Trimiteți-l la școală. Dacă nu aveți cu ce, sunați-mă. Dacă nu mă sunați și îl mai găsesc iar prin oraș, data viitoare va suna la poliție.”

Am închis ochii o clipă înainte să plec. Poate că lumea nu se schimbă peste noapte, dar uneori o inimă mică poate aprinde o lumină în alta mai mare. Un copil nu cere milă, ci șansa să fie copil. Și lumea se schimbă atunci când cineva, fie și pentru o zi, decide să vadă dincolo de praful de pe tălpile lui desculțe.