$$$

 Bătrâna care vinde covrigi la Gara Ploiești îi face în fiecare noapte în bucătăria ei de bloc, dar niciodată nu mănâncă din ei – astăzi am aflat că rețeta e a fiicei care a murit înnecată cu un covrig.

Tanti Lenuța, șaptezeci și patru de ani, aceeași tarabă improvizată de zece ani. Covrigii cei mai buni din gară, toată lumea știa.

— Câți faceți pe zi, tanti Lenuța?

— O sută. Nici mai mult, nici mai puțin.

— De ce fix o sută?

A zâmbit trist, ștergându-și mâinile de făină pe șorț.

— Pentru că atâția încap în cuptorul de acasă. Și pentru că Mirela făcea o sută.

— Mirela?

— Fiica mea. Ea a inventat rețeta. „Covrigi cu suflet", îi zicea. Punea scorțișoară în aluat, secret.

Mi-a arătat o poză veche. O femeie tânără, veselă, în bucătărie, cu tavă de covrigi.

— Mirela făcea cei mai buni covrigi din Ploiești. Vindea la comandă, pentru evenimente. Visa să deschidă covrigărie.

— Și?

— Și într-o dimineață, s-a înecat. Cu un covrig. Grăbită să guste din noua rețetă, încă fierbinte. S-a sufocat. Singură în bucătărie. Am găsit-o eu.

Mi s-au umezit ochii.

— Când?

— 14 februarie 2014. Făcea covrigi în formă de inimă pentru Valentine's. Ironic, nu? Inima ei s-a oprit din cauza unei inimi de aluat.

— Și de atunci faceți dumneavoastră...

— Rețeta ei, da. Exact ca ea. Același timp de dospire, aceeași temperatură, același număr. Dar nu pot mânca. De fiecare dată când încerc, o văd pe ea sufocându-se.

Un client s-a apropiat.

— Trei covrigi, vă rog.

Tanti Lenuța i-a ales pe cei mai rumeni, i-a împachetat cu grijă.

— Cu poftă! Și mestecați bine!

După ce-a plecat, mi-a explicat:

— Le spun tuturor să mestece bine. Obsesiv. Unii se supără, cred că-i iau de proști. Dar nu pot să nu spun.

— Înțeleg.

— Nu, nu înțelegi. În noaptea aia, am visat-o pe Mirela. Îmi spunea: „Mamă, fă covrigii mei. Să nu moară rețeta odată cu mine." Așa că fac. În fiecare noapte.

Mi-a arătat mâinile. Pline de bătături, arsuri vechi.

— Zece ani de covrigi. 365 de nopți pe an, minus Paștele și Crăciunul. Peste 350.000 de covrigi.

— Și niciodată nu ați gustat?

— O dată. În prima zi. Am mușcat și am început să mă sufoc. Nu era nimic în gât, doar panica. De atunci, nu.

O tânără s-a apropiat de tarabă.

— Tanti Lenuța, covrigii ca de obicei pentru cafenea!

— Douăzeci, ca în fiecare dimineață! Spune-le clienților să mestece bine!

După ce tânăra a plecat, Lenuța mi-a spus:

— Aia e Andreea. Mirela o învățase să facă covrigi. Erau prietene. Acum are cafenea, vinde covrigii mei ca „Covrigi Mirela". Păstrează numele viu.

— Și banii?

— Jumătate pentru mine, jumătate pentru un fond. „Bursa Mirela" pentru tineri care vor să deschidă afaceri în alimentație. Până acum, șase tineri ajutați.

Am cumpărat un covrig. Era perfect - pufos, aromat, cu gust subtil de scorțișoară.

— E delicios!

— Era secretul Mirelei - scorțișoară de Ceylon, nu cassia. Și frământat cu drag, nu cu furie. „Aluatul simte energia ta, mamă", îmi spunea.

Săptămâna următoare, am revenit. Era 14 februarie.

Tanti Lenuța nu era la tarabă. Am găsit-o în cimitir, la mormântul Mirelei. Avea o tavă de covrigi în formă de inimă.

— Azi e ziua ei. Îi aduc ce făcea în ultima dimineață.

— Și nu vindeți azi?

— Nu. Azi împart gratis. La toți care trec pe aici. Să mănânce pentru Mirela.

Un copil a trecut cu mama lui. Lenuța i-a oferit un covrig.

— Mestecați bine! Și tu, și mama!

Copilul a mușcat cu grijă. A zâmbit.

— E bun! Are gust de scorțișoară!

— Așa făcea fata mea. Se bucura că descoperiți scorțișoara.

După-amiază, în gară, taraba Lenuței era închisă. Dar un afiș: „Azi, covrigi gratis la cimitir. Pentru Mirela."

Zeci de oameni au venit. Clienți vechi care știau povestea.

Unul a spus:

— Mirela m-a învățat să fac covrigi când eram șomer. Acum am brutărie. Datorită ei.

Altul:

— Prima întâlnire cu soția, i-am cumpărat covrigi Mirela. Acum avem trei copii.

Tanti Lenuța plângea ascultând.

— Vedeți? Nu a murit. Trăiește în fiecare covrig, în fiecare afacere deschisă cu bursa ei, în fiecare om care mestecă mai atent.

La plecare, mi-a dat un plic.

— Rețeta. Completă. Cum mi-a lăsat-o Mirela. Dacă mi se întâmplă ceva, tu continui. Promite!

Am promis.

În plic, rețeta scrisă de mână. La final: „Ingredientul secret nu e scorțișoara. E dragostea pentru cei care vor mânca. Faceți cu drag, oferiți cu grijă. Și spuneți tuturor să mestece bine. - Mirela"

Tanti Lenuța încă face o sută de covrigi în fiecare noapte.

Încă nu mănâncă din ei.

Dar hrănește jumătate de gară cu memoria fiicei sale.

Și salvează vieți, spunând obsesiv: „Mestecați bine!"