&&&

 

În acelaşi fatidic 1889, după două luni, murea şi Veronica Micle, neputând suporta absența celui care i-a scris atât de frumos...

"August 1882

Măi fată nebună şi drăgălaşă,

Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi şi tu – ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav şi descurajat – cum să vin la tine, pe cine să las în loc?

tu mă sfătuieşti să petrec, să mă folosesc de tinereţe şi alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le citeşti în romanuri. Viaţa mea eşti tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să petrec când sunt fără tine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viaţă monotonă de pe-o zi pe alta. Singur, fără prieteni şi fără cunoscuţi, şi tu zici să petrec, ca şi când un asemenea lucru se poate comanda în starea sufletească în care sunt.

Tu zici că presimţi nenorociri. Nu mai presimţi, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferi de superexcitaţie nervoasă, care va înceta când vom fi împreună şi vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuie să se schimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să ne regăsim pentru toată viaţa ca să nu ne mai despărţim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranţă depărtată; e ceva aievea, e o simţire hotărâtă şi de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu ştii fără bine că sunt statornic, chiar încăpăţânat, şi poate dacă n-aş fi aşa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-aş iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc.

E prea adevărat ceea ce-mi scrii, că oamenii sunt mai îngăduitori cu viciile celor bogaţi decât cu patimele adevărate ale omului sărac. Dar aşa e lumea, aşa a fost totdeuna. Cu toate acestea, dacă lumea e nedreaptă, natura nu e tot astfel. O singură clipă din viaţa a doi nenorociţi ca noi, o clipă de uitare de sine şi de beţie plăteşte mai multe decât viaţa întreagă a acestor oameni.

Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi şi nici nu se poate altfel – căci tu eşti cel dintâi amor al meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă şi goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi pustie viaţa fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi mângâie-te măcar cât de puţin.

Îţi sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, şi te rog, te rog mult să te linişteşti, să crezi în statornicia şi în iubirea mea şi să speri, dacă poţi spera. Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii. Al tău,

Emin"

.

$$$

 

🌳COPACI A CĂROR ENERGIE TE POATE VINDECA!🌲

“Fiecare copac emite un anumit tip de energie. Aceasta poate avea intensități diferite în funcție de orele zilei și de anotimp. În acest sens, copacii sunt împărțiți în două categorii:

1.Copaci care furnizează energie organelor slăbite

Aceștia au o acțiune de creștere a imunității organismului: de înlăturarea senzațiilor de durere din zona inimii și până la normalizarea circulației sangvine.

2.Copaci care absorb energiile negative din corp

Energiile emise de arbori nu sunt mereu aceleași.

Copacii care-și pierd frunzele toamna, pierd din energie în acest anotimp, în proporție de 60-70%, pe când copacii veșnic verzi, au pierderi de energie în această perioadă de doar de 25%.

Aceștia din urmă au rolul de a bloca energiile negative, dar ne pot provoca dureri și disconfort în timp ce amelioreaza energiile vitale din corp.

Stresul de ori ce fel, este ameliorat cu energia acestor copaci.

Copaci energetici – cum se pot influența

Chiar și copacii de specii diferite se pot influeța energetic între ei dacă sunt plantați aproape.

Astfel, dacă un plop este plantat lângă un mesteacăn, energia plopului paralizează circuitul energetic al mesteacănului, acesta rămânând fără frunze pe partea dinspre plop.

În acest fel, plopul devine vampir energetic pentru mesteacăn!

Același lucru se poate întâmpla și cu omul, când stă mai mult timp în preajma anumitor copaci, suferind blocaje energetice, stări dezagreabile uneori boală.

În medicina vibrațională – încă din vremuri îndepărtate oamenii își vindecau bolile cu ajutorul copacilor. Această tehnică poartă numele de „dendroterapie”.

Dendroterapie: energia vindecatoare din copaci

M-am gândit că acesta ar putea fi un subiect extrem de interesant… așa că va propun o lista de copaci incredibili, care au puteri energetice deosebite:

STEJARUL – copac purificator

copaci, copaci ornamentali, pomi ornamentali,

Un singur copac adult purifică aerul cat 1000 de copaci din alte specii.

Stejarul este considerat a fi cel mai puternic donator energetic pentru om.

Când vă aflați într-un impas decizional, faceți terapie cu acest copac!

Energia maximă a stejarului este între orele 21 și 5 dimineața.

Vă puteți așeza și medita la umbra lui, sau îl puteți îmbrățișa! Veți simți o energie incredibilă, dacă îi dați voie să vă cuprindă.

SALCÂMUL – copacul care te scapa de stres si oboseala

Doar 20 de minute de relaxare rezemat de trunchiul unui salcâm va va umple de bună dispoziție.

Este de folos persoanelor stresate și solicitate nervos la locul de muncă, cât și femeilor la ciclu sau menopauză.

DUDUL – pomul care te scapă de durerile de cap

Acest copac are puterea de a genera energie care poate reda vigoare omului slăbit și celui cu dureri de cap.

Este suficient să stai lipit 20-30 de minute de acest pom si vei simti o stare de bine, de limpezire a gandurilor, deoarece dudul este un donator energetic de excepție, având un biocâmp foarte ridicat.

CARPEN – din categoria copaci cu efect rapid!

Dacă sunteți slăbit sau apatic, atunci veți vrea să apelați la acest donator energetic.

Efectul său este rapid și vizibil, însă vine și cu o serie de contraindicații!

NU stați in preajma lui mai mult de 5-10 minute, pentru că este mult prea puternic și poate să facă o supraîncărcare energetica, nu tocmai benefica.

MESTEACĂN– copacul „ranilor din dragoste”

Sub el se poate sta mai mult timp oferind energie vindecătoare, în special femeilor și copiilor.

Mesteacănul este renumit pentru faptul că oferă ajutor îb problemele de piele și îmbunătățește starea de spirit.

De asemenea, se spune despre mesteacăn că vindecă „rănile din dragoste”, liniștește psihicul… și totodată ajută persoanele „false” să se reabiliteze.

Energia mesteacanului intareste sistemul imunitar.

Zona din preajma mesteacanului este protejata de bacterii, virusi si microbi.

Se spune ca in perioadele cu epidemii de holera si ciuma, gospodarile care aveau un mesteacan in gradina erau protejate. Pentru a creste imunitatea organismului umpleti un saculet cu frunze maruntite si pe timp de noapte lasati saculetul deschis. Dimineata inchideti-l, pentru a nu intra in contact cu alte energii.

NUCUL – vampirul energetic

Cunoscut în popor ca „vampir energetic”, nu ar trebui să fie plantat la distanță mai mică de 10 m de casa sau locul de relaxare din gradină.

Staționând 5-10 minute la umbra lui scâpați de excesul de energie negativă, vindecă bolile inflamatorii și oferă liniște sufletească.

SALCIA – copacul care te vindecă de negativism

Salcia este recomandată persoanelor care văd doar partea neagră din viață, care plâng tot timpul.

Salcia preia energia negativă din corpul uman și o elimină; de aceea se numește „plângătoare”.

Se recomandă sa stați 30 minute în brațele salciei pentru a scăpa de energiile negative, după care este indicat să mai poposiți sub stejar și salcâm.

Terepia cu salcia este recomandată între orele 19-21, în special primăvara, până la sărbătoarea de Înălțare.

Când sunteți demolat psihic, puteți purta o brățară din crenguțe de salcie la incheietura mainii timp de 30 minute.

Energia din salcie crește inclusiv potența sexuală.

TEIUL – din categoria copaci împotriva stresului și anxietății

Energia minunatului copac îndepărtează stresul, anxietatea și stările depresive isterice.

Energia teiului se păstrează în crengile înflorite timp de 21 de zile, dupa care energia se scurge.

PINUL – copac pentru vigoare

Este suficient să poposiți 5 minute sub pin și să țineți în mâna stângă câteva ace pe care să le masați ușor între degete și v-ați luat energia și vigoarea de care aveați nevoie.

Acesta transmite o încărcătură energetică mare. Oamenii cu probleme cardiace nu ar trebui sa apeleze la energia acestuia.

BRADUL – copacul care îndepartează spiritele rele

Din străbuni a fost considerat copacul magic, a cărui rășină îndepărtează spiritele rele. Băile cu crenguțe și muguri de brad aduc vindecare i

În boli reumatismale și răceli.

MOLIDUL – copacul care te scapă de emotii negative

Energia molidului scoate din tine toate emoțiile negative, calmează stresul și iritarea, aduce starea de somn după 3-5 minute de stat lipit de el.

PĂRUL – pomul vindecator al durerilor de cap

Ca orice fel de pom fructifer de cultură, părul este un donator slab de energie.

Pentru încărcare energetică apelați la pomii sșlbaticii.

Părul sălbatic ne găzduiește la umbra sa o perioadă lungă de timp. Persoanele care suferă de migrene, dureri de cap trebuie să poarte pe cap coronițe de salcie timp de 30 de minute la orele specificate mai sus, timp de 14 zile.

ALUNUL– vampir energetic

Alunul este, asemenea bradului, un vampir energetic. Acesta neutralizeaza energiile negative, amelioreaza frica, anexietatea și nervozitatea.

PLOPUL – copacul care te scapă de dureri

Energia lui ameliorează tensiunea nervoasă, anxietatea, durerile ce cap și de dinti.

CIREȘUL PĂSĂRESC – vampir energetic

Cireșul păsăresc este un alt vampir energetic. El are un efect benefic în bolile inflamatorii, în tumore și congestii.

CASTANUL – copac cu efecte halucinogene

Castanul este cel mai activ din punct de vedere energetic între orele 1 si 7 dimineața, însă apropierea îndelungată de acesta poate da o stare falsă de confort psihic, putând da chiar și efecte halucinogene.

Vizitați-l în reprize de 2-3 minute.

Pădurea și copacii ne încarcă bateriile însă trebuie să înțelegem ce copaci ne pot face cu adevarat bine. Important este să încercăm să intrăm în rezonanță cu aceștia. Dacă nu le cunoaștem tipul de energie vom simți dacă starea se accentuează (atunci căutăm un alt copac), dacă starea se îmbunătățește înseamnă că putem să ne bucurăm de energia binecuvantată a acestora.”

_________

Sursa:sunt-sanatos.ro & Qigong Mediaș

$$$

În ziua de Sânziene soarele joacă pe cer la răsărit, de bucurie că astăzi strălucește cel mai tare pe boltă iar la amiază încremenește în loc, înflăcărat și biruitor.

În ziua de Sânziene se joacă Drăgaica, dans ritual asemănător Călușului. De data aceasta, ceata este formată exclusiv din fete, câteva îmbrăcate în haine bărbătești, numite Drăgaici, Drăghicuțe sau Drăgane. La fel ca în cazul călușarilor, și alaiul Drăgaicelor este însoțit de un muzicant iar una dintre fete poartă un steag împodobit cu baticuri colorate, spice de grâu, usturoi, pelin, flori de sânziene și alte plante magice. Acest cortegiu ceremonial străbate ulițele satului, formând un brâu simbolic, protector și fertilizator, ce cuprinde întreaga comunitate. În unele sate, fetele aveau și coase, vestind că e vremea de cositului, că plantele și-au încheiat drumul, au fost sămânță, au germinat, au crescut, s-au înmulțit iar acum urmează să moară. În alte locuri, cea mai frumoasă fată se alege Drăgaică, se împodobește cu spice de grâu și cu flori de sânziene ca o mireasă, după care, însoțită de alaiul său, cutreieră holdele, câmpurile și satele într-un extraordinar parcurs ritualic, aducător de belșug și fertilitate, reminiscență a unui străvechi cult agrar.

În ziua de Sânziene se colindă, se fac farmece, se ghiceşte, se află ursitul, se fac prorociri asupra vremii şi rodului, se descântă: „Sânziană, floare-aleasă,/ Fă-mă în curând mireasă…”

În ziua de Sânziene se „înstruțează Boul”, adică se împodobește cu flori, și se plimbă prin sat, obicei ceremonial cu o puternică simbolistică nupțială, atestat îndeosebi în nordul Transilvaniei și dedicat unei divinități taurine, fertilizatoare, ce poate fi identificată cu Mitra sau Dionysos.

În ziua de Sânziene amuțește cucul, orologiul calendaristic al românilor, pasăre oraculară care-și începe cântecul la echinocțiul de primăvară, de Blagoveștenie, pentru a-l sfârși acum, la solstițiul de vară.

În ziua de Sânziene, vara începe „să se întoarcă spre iarnă”, florile câmpului își pierd treptat mirosul și puterea tămăduitoare, în păduri apar licuricii, pe cer răsare Cloșca cu Pui…

$$$

 Ion Ionescu de la Brad, un savant vizionar

Născut pe 24 iunie 1818 în oraşul Roman, Ion lonescu a urmat şcoala din oraşul natal şi cursurile Școlii de la Trei Ierarhi şi Academiei Mihăilene din Iaşi, fiind apoi trimis de domnitorul Mihail Sturdza să studieze agricultura în Franţa, unde, timp de patru ani, a luat și lecții de economie politică, biologie și chimie.

Nicolae Iorga a scris mai târziu despre el că de la Petrache Poenaru nu se văzuse în acele vremuri, în Franţa, “un valah mai harnic şi mai dornic de a-şi însuşi cunoştinţe”. Întors în ţară, a devenit pe rând profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, director al Statisticii din Moldova, director al Domeniilor Moldovei și inspector general al agriculturii.

Cunoscându-l pe Ion Ghica, și el profesor la Academia Mihăileană, Ion Ionescu a fost atras în cercul revoluţionar, iar în timpul mişcărilor din 1848 a fost chemat de Nicolae Bălcescu şi Ion Heliade Rădulescu la Bucureşti, ca specialist în probleme agricole, devenind vicepreşedinte în “Comisia proprietăţii” și susţinând împroprietărirea ţăranilor. După înăbuşirea revoluţiei, la fel ca ceilalți pașoptiști, a fost nevoit să plece în exil.

În această perioadă, a scris o serie de lucrări, printre care “Excursiune agricolă în Câmpia Dobrogei”, în limba franceză, a fost ales membru al Consiliului imperial de agricultură şi numit directorul Şcolii de agricultură de la San-Stefano, apoi administrator al domeniilor marelui vizir Reşid Paşa din Tesalia. Revenit în țară după nouă ani, în 1857, Ion Ionescu de la Brad a început să agite din nou “problema ţărănească”, motiv pentru care a fost închis pentru o perioadă la Mănăstirea Neamţului, dar, după ce și-a ispăşit pedeapsa, a continuat netulburat să-și susțină cauza în gazete. În 1864, după reforma agrară făcută de Alexandru Ioan Cuza va spune, în sfârșit, fericit: “În ziua când Cuza Vodă a desfiinţat boierimea şi a împroprietărit ţăranii, am încetat de a-l mai combate și m-am închinat lui”.

În anul 1869, agronomul a cumpărat, împreună cu fratele său, o moşie în localitatea Brad, comuna Negri, Bacău, şi în anii următori s-a stabilit aici construind o fermă model și devenind cunoscut, din acest moment, ca Ion Ionescu de la Brad. În paralel, a găsit timp să scrie şi să publice un număr mare de articole, monografii, manuale de agricultură, buletine, calendare agricole, dări de seamă și cronici dedicate emancipării ţăranului şi organizării unei agriculturi ştiinţifice.

Profesorul Gheorghe Ionescu Sisești spunea despre înaintașul său: “Munca sa rodnică pe tărâmurile cele mai variate ale agriculturii a fost întreruptă in 1863. Postul de inspector general de agricultură a fost desființat. Ionescu de la Brad a devenit un simplu agricultor particular dovedindu-se în noua lui îndeletnicire un organizator model.

A organizat pe terenul de la Brad o fermă model, adică o fermă experimentală, în sensul vederilor lui din tinereţe, şi o şcoală de agricultură pentru fiii de ţărani. Putem spune că Ionescu de la Brad este primul experimentator român în agricultură. A introdus tot felul de plante şi de soiuri noi. Gospodăria lui era o adevărată grădină botanică, unde făcea observaţii, trăgea învăţăminte pentru progresul agriculturii, publicându-le apoi în diferitele sale lucrări. În această epocă, Ion lonescu de la Brad a fost ales de colegiul al 4-lea al ţăranilor ca deputat independent, în mod neîntrerupt de la 1876—1883. În publicaţiile din această perioadă despre Credit, despre Buget, despre Finanţe, Ionescu de la Brad s-a dovedit nu numai un mare agronom, dar şi un mare economist şi un apărător al ţăranilor năpăstuiţi.

El dorea să contribuie la eliberarea ţăranilor de „robia pămîntului, de robia banului şi de robia neştiinţei”. El făcea regulat dări de seamă alegătorilor despre activitatea sa, obligaţie necunoscuta politicienilor epocii. Preocuparea pentru ușurarea vieţii oamenilor l-a călăuzit mereu pe Ionescu de la Brad în lunga şi rodnica lui activitate.

Gospodăria agricolă, spunea el, nu este un scop în sine, ci este numai un mijloc. Scopul este omul, nu agricultura: putem îmbunătăţi pământul prin om, dar suntem mai mult datori a îmbunătăţi omul prin pământ”.

Primul profesor care a predat agricultura la Academia Mihăileană din Iaşi susținea, în lucrările sale, că însuşirile solului influenţează în mare măsură producţia plantelor de cultură și cerea agricultorilor să-și cunoască bine pământul.

Considerând mecanizarea o condiţie esenţială a cultivării pământului, a înființat în 1841, la Iaşi, primul atelier de maşini agricole, a reuşit să obţină soiuri noi de cereale, mai rezistente şi productive, a înfiinţat, la Copuzu şi Odaia Bărăganului, primele crescătorii naţionale de animale și a produs, tot în 1841, prima şampanie românească, după metoda celebrului călugăr francez Don Pérignon de la mănăstirea Haut Villers din ţinutul Champagne.

Pe terenurile cu exces de apă Ion Ionescu de la Brad recomanda drenajul, iar pentru zonele secetoase preconiza irigarea, spunând: “Irigaţiunea este o lucrare de îmbunătăţire a agriculturii de o importanţă precumpănitoare… cel mai puternic mijloc de sporire a producerii şi a avuţiei”.

În plus, a susținut rolul pădurilor pentru apărarea solului împotriva eroziunii, dovedindu-se un iniţiator al lucrărilor de îmbunătăţiri funciare și recomandând insistent introducerea asolamentului: “Îngrijirea cu durere de inimă a pământului şi întrebuinţarea lui după cum cere ştiinţa asolamentelor şi a rotaţiunii plantelor sunt mijloacele cele mai puternice ca să-l facă să dea producte mai multe şi mai ieftine, în asolamentul ce avem de gând să propunem trebuie să vie plantele una după alta astfel încât fiecare plantă ce se culege să lase pământul pregătit pentru aceea ce are să-i urmeze”.

Pentru a stimula extinderea unor culturi care ocupau suprafeţe mici, agronomul scria: “Porumbul este, după cartof, cel mai preţios product cu care s-a înzestrat agricultura ţării noastre… Grâul de toamnă este semănătura cea mai folositoare a plugăriei, este hrănitoare şi se întreabă mai mult de negustori”, iar despre culturile de cartofi spunea: “De pe o falcie cu cartofi un cultivator dobândeşte atâta roadă cât poate să hrănească de 4 ori mai mulţi oameni decât din o falcie cu grâu. Îndeobşte rodirea este mult mai îmbelşugată când se seamănă cartofi mari, fiind de prisos a pune mai mulţi cartofi într-un cuib”.

Cu puțin timp înainte de a înceta din viață, Ion Ionescu de la Brad a susținut un discurs mobilizator în Parlament: “Mulţi din vechii luptători s-au dus dintre noi mai înainte de a vedea ca noi, cei ce am rămas, răsărind în această ţară soarele libertăţilor şi al dreptăţii, mai înainte de a se bucura și ei de rezultatele silinţelor și ale sacrificiilor lor. Şi noi, câţi am mai rămas, ne vom duce, cum se zice, închinându-ne, cu cântecul, cu codrii, cu freamătul, iar dv. cei tineri care mai rămâneţi și care sunteţi datori să continuaţi lupta pe calea progresului și a civilizaţiunei pentru dezvoltarea și mărirea poporului român, binevoiţi a mă asculta și a lua în primire ideile de dreptate și de frăţietate ale generaţiunei ce se duce, ca să ştiţi ceea ce s-a făcut şi ceea ce a mai rămas a se face”.

Ion Ionescu de la Brad a murit pe 16 decembrie 1891 și a fost înmormântat la ferma unde şi-a desfăşurat activitatea până în ultima zi a vieţii.

În iulie 1928, la inaugurarea bustului său, profesorul Costăchescu-Iași spunea: “Pentru a da un caracter de omagiu acestei sărbătoriri, am venit să aduc cuvântul de recunoştinţă al tuturor plugarilor şi muncitorilor de pământ pentru lupta plină de un nobil idealism care a desfăşurat-o Ion Ionescu. Nu voi arăta faptele şi toate meritele lui. Un lucru vreau să relev. Acest fiu strălucit al ţării a avut darul de a uni visul, idealul cu spiritul practic, cu meritul marilor înfăptuiri, cu realizarea. Face parte din generaţia în memoria căreia trebuie să ne închinăm cu smerenie, din generaţia care a unit lupta cu sacrificiul. A îndurat surghiunul pentru o idee şi n-a dezarmat în faţa niciunui obstacol şi a niciunei ameninţări. Ideile lui au fost fermente de progres, cele care nu s-au putut realiza au aşteptat valorificarea, puterea de germinaţiune, de la generaţiile ce l-au urmat. El a azvârlit bobul; o parte s-a înfăptuit, o parte mai are nevoie de încă multe străduinţe”.

$$$

 Şerban Papacostea, student şi discipol al lui Gheorghe Brătianu, a fost arestat la 15 martie 1950 în faţa Institutului Francez din Bucureşti. Anchetat la Rahova, a fost condamnat administrativ, a trecut prin Jilava şi a făcut apoi Canalul la Capu Midia.

După „munca de jos”, a reuşit să fie primit în cercetare la Institutul de Istorie, devenind un excepţional specialist în evul mediu.

Director al Institutului de Istorie Nicolae Iorga (1990-2001), membru al Academiei Române, Serban Papacostea s-a nascut pe 25 iunie 1928. A decedat pe 6 aprilie 2012...

Șerban Papacostea: În luna martie 1950 frecventam – ceea ce făceam de ani de zile, de pe când eram licean – Institutul Francez și Biblioteca Institutului Francez de pe Bulevardul Dacia, când autorităţile noastre, foarte probabil la un semnal de la Moscova – spun aceasta pentru că Războiul Rece cunoscuse o intensificare, o agravare puternică în această vreme – au hotărât să închidă institutele străine, bibliotecile, să curme şi această legătură între România şi Occident. Nu au făcut-o pe cale legală, nu au putut pentru aceste biblioteci funcţionau pe baza unor angajamente internaţionale, a unor convenții internaționale. Au găsit o formulă mai simplă, au arestat la întâmplare oameni care ieşeau din aceste institite, au făcut acest lucru timp de 2-3 zile până şi-au făcut … Au speriat lumea aşa. Institutele n-au fost închise legal, au funcţionat dar nu se mai ducea nimeni.

Şi ne-am trezit, vorbesc la plural pentru că ne-am trezit vreo 30-40 de persoane în localul Securităţii de la Rahova… Pe urmă am avut peripeţii, de acolo majoritatea am ajuns la Jilava, de la Jilava la Canalul Dunărea Marea Neagră… fără judecată/ Era sistemul acesta adoptat de la sovietici, condamnarea de către MAI pentru atitudine necivică, pentru parazitism, pentru mai ştiu eu ce alte motive. MAI avea dreptul să condamne administrativ între 6 luni şi doi ani, termene care n-aveau de fapt nici o relevanţă, nici o însemnătate, pentru că se puteau prelungi, prescurta după bunul plac…

Şi am ajuns la Canal, deşi suferind de o gravă infirmitate din copilărie, am avut o scolioză foarte pronunţată care s-a descoperit în ultimul moment. Timp de cinci ani de zile am stat într-un corset de ghips, alternativa fiind o operaţie care şi atunci şi azi e încă foarte periculoasă, sigur cu implicaţii existenţiale majore. Medicul mi-a indicat ce pot face şi ce nu pot face, între altele nu mişcări bruşte şi nu eforturi fizice mari pentru că risca să se redeclanşeze procesul.

Mihaela Udrescu: Numai bun pentru Canal.

Șerban Papacostea: Exact. Unde, norma de la început a fost – după ce ne-au anunţat că „avem gloanţe pentru toţi” – norma era de săpat, încărcat în roabe şi transportat pe o colină patru metri cubi pe zi, pământ uscat care trebuia întâi zdrobit cu târnăcopul. Condiţii de infern.

Fragment dintr-un interviu cu Șerban Papacostea realizat de Mihaela Udrescu in februarie-martie 2002, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 1470

TINERI „PRIMEJDIOŞI”

În anul 1950, Securitatea a arestat la ordinul Anei Pauker peste 300 de studenţi şi absolvenţi care frecventaseră Biblioteca Franceză, unde găseau cursurile necesare. O parte au fost eliberaţi, dar exmatriculaţi, iar alţii (mai ales cei cu „origine nesănătoasă”) au fost duşi la Canal. Erau acuzaţi, în cel mai bun caz, de „parazitism social”, dar, de fapt, fuseseră încadraţi în prevederile decretului 6 din ianuarie 1950: „cei ce primejduiesc sau încearcă să primejduiască orânduirea socială…”

Gândirea liberă era într-adevăr o primejdie pentru comunismul care fusese impus cu forţa… mulţi din acei tineri au murit în detenţie, unora nici nu li se cunoaşte mormântul. Pe alţii i-au strivit tacticile de „reeducare” de la Peninsula. Unii supravieţuitori au reuşit totuşi să-şi refacă viaţa. Parcurgând calvarul „muncii de jos”, au fost, într-un târziu, reintegraţi în societate. Cu deosebirea că n-au avut voie niciodată să predea la o catedră, pentru a „nu influenţa” tineretul.

În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie

© CISAC, Memorialul Sig

$$$

 Straniul caz al celor doi frați vitregi care au devenit co-țari ai Rusiei, incoronati pe 25 iunie 1682

Ivan al V-lea Alekseievici s-a născut pe 6 septembrie 1666 la Moscova și a fost fiul cel mic al țarului Alexei I al Rusiei și al primei sale soții, Maria Miloslavskaia. Cuplul avusese 13 copii, dar țarina a murit la nașterea ultimei fiice și, dintre toți, doar doi băieți, Feodor și Ivan, și o fată, Sofia, au supraviețuit copilăriei.

Mezinul Ivan avea probleme de vedere din naștere și era bolnăvicios, motiv pentru care capacitatea sa de a deține puterea supremă a fost contestată când s-a pus problema succesiunii. Principalii lui adversari erau susținătorii familiei Narîșkin, care aspirau să-l aducă pe tron Petru, viitorul țar Petru cel Mare, băiatul fiind fiul Natalyei Narîșkina, cea de-a doua soție a țarului Alexei.

După decesul țarului Feodor al III-lea în aprilie 1682, familiile Miloslavski și Narîșkin au început lupta pentru putere, iar patriarhul Joachim a convocat o adunare care a decis trecerea coroanei în mâinile lui Petru, care la acel moment de-abia împlinise zece ani, iar mama sa, Natalya Narîșkina, a fost numită regentă. Deși Ivan era mai mare ca vârstă decât Petru, băiatul a fost ignorat din cauza slăbiciunilor sale fizice.

În acest context a debutat revolta streliților, regimentele de infanterie înființate în timpul domniei țarului Ivan al IV-lea, iar conducătorii acestora au susținut că revolta a fost încurajată de fiica țarului Alexei, Sofia, și de facțiunea Miloslavski, cei care doreau să-l aducă pe tron pe Ivan și să-și exercite puterea în numele lui.

Pe 15 mai, când a apărut zvonul că familia Narîșkin l-ar fi strangulat pe Ivan, mulțimea furioasă a pătruns la Kremlin cerând să i se spună adevărul, iar Natalya i-a adus pe Ivan și Petru în fața mulțimii pentru a demonstra că ambii copii erau vii și nevătămați.

Streliții pătrunși în palat au ucis mai mulți membri ai familiei Narîșkin și câtiva dintre susținătorii lor, iar pe 23 mai prințul Ivan Khovanski, liderul revoltaților, a cerut ca Ivan să fie desemnat țar împreună cu Petru. Ajuns la conducerea Rusiei, bolnăviciosul Ivan a avut o relație apropiată cu mama sa vitregă și cu fratele său, Petru, mai ales pentru că el nu avea, de fapt, nicio ambiție să devină conducător al Rusiei.

Pe 25 iunie 1682 cei doi frați vitregi au fost încoronați la catedrala Dormition ca „dvoetsarstvenniki”, țari dubli, pentru această ocazie fiind pregătit un tron special cu două locuri, scaun care se află expus astăzi la Palatul Armurilor de la Kremlin. Deși Ivan a fost considerat „țarul senior”, puterea reală era deținută de sora lui naturală, Sofia Alekseievna, care în 1686 și-a asumat regența și în același an a decis adunarea gunoaielor de pe străzile Moscovei și a abolit pedeapsa “îngropării de viu”, care era în mod special aplicată femeilor care își omorau soții.

Când Petru a ajuns la maturitate, poziția Sofiei a devenit din ce în ce mai incertă, dar ea spera ca Ivan să aibă un moștenitor pe linie masculină care să-i întărească puterea. În 1684 acesta din urmă s-a căsătorit cu Praskovia Saltykova și cinci ani mai târziu a avut o fiică. În același an, Petru, care avea 16 ani, s-a căsătorit cu Evdokia Lopukhina și a fugit la mănăstirea-fortăreață Troițki-Sergius, temându-se că viața lui e pusă în pericol. Mai mulți boieri și ofițeri i s-au alăturat lui Petru, iar la începutul lui septembrie sora lui vitregă, Sofia, deja nu mai avea suficient sprijin și a trebuit să se retragă la mănăstirea Novodevici.

În ultimii zece ani ai vieții sale, țarul Ivan a fost complet umbrit de țarul Petru cel Mare și și-a petrecut zilele alături de soția sa, Praskovia Saltykova, „în rugăciune și post, zi și noapte”.

Starea lui de sănătate fragilă nu l-a împiedicat să aibă cinci fiice, dintre care una – Anna Ivanovna – își va asuma tronul Rusiei în 1730, iar nepoata lui, Anna Leopoldovna, va deveni regentă a Rusiei în timpul minoratului fiului ei, Ivan al VI-lea.

Co-țarul Ivan a murit la Moscova pe 8 februarie 1696, la vârsta de 29 de ani, și în ultima perioadă a vieții a fost descris de ambasadorii străini în Rusia ca fiind senil, paralitic și aproape orb. A fost înmormântat la Catedrala Arhanghelului Mihail din Moscova, iar soția sa, care a trăit încă 27 de ani, și cele trei fiice ale ei s-au retras de la curte și s-au stabilit la moșia Izmailovo de lângă Moscova.

Praskovia Saltykova a avut aventură de lungă durată cu boierul Vassili Yushkov, care a devenit administratorul moșiei ei, și a avut un mare respect față de cumnatul său, țarul Petru cel Mare, s-a adaptat la reformele impuse de acesta și le-a dat fiicelor sale o educație occidentală.

În 1712, ea și fetele au participat la nunta lui Petru cu cea de-a doua sa soție, viitoarea Ecaterina I a Rusiei, și a continuat să participe la viața curții, iar la moartea ei, pe 13 octombrie1723, Petru cel Mare a organizat o ceremonie funerară impunătoare, prima înmormântare imperială găzduită la Sankt Petersburg, noua capitală a Rusiei.

$$$

 Un barbat merge la o prima intalnire cu o femeie cunoscuta printr-un site matrimonial. In cazul ca nu i-ar fi placut de ea, el a aranjat cu un prieten sa il sune dupa un sfert de ora, ca sa isi asigure o scuza pentru o situatie de urgenta.

Se intalnesc cei doi la o cafenea, iau cate o cafea, schimba cateva fraze, dar barbatului ii este clar ca nu-i place femeia. In sfarsit, e cautat la telefon, si atunci el isi cere scuze si se duce sa vorbeasca in holul localului.

Cand se intoarce, tipul afiseaza o fata trista si ingrijorata:

– Imi pare rau, dar trebuie sa plec. Bunicul meu tocmai a murit…

– Slava Domnului! zice femeia. Daca nu murea al tau, ar fi murit al meu peste 5 minute!