$$$

 Montserrat Caballé a crescut într-o familie modestă, lipsită de orice privilegiu. Părinții săi i-au dat numele sacrei culmi catalane, muntele Sfintei Maria de Montserrat.

A avut norocul de a avea părinți vizionari, care au înțeles că fără o educație temeinică, fata lor nu va putea scăpa niciodată din cercul vicios al sărăciei. Încă din fragedă pruncie, au învățat-o să-și cunoască valoarea și să nu își irosească timpul. Să nu aștepți ca viața să-ți aducă daruri – muncește, luptă, fă-ți singură drum prin lume. Deja din adolescență, Montserrat lucra ba ca croitoreasă, ba ca vânzătoare, pentru a-și putea plăti lecțiile de muzică, italiană și franceză.

Visul copilăriei sale s-a împlinit: a devenit cântăreață. Însă viața personală i-a adus multe amărăciuni. La un moment dat, a suferit un teribil accident rutier care i-a provocat o leziune cerebrală într-o zonă responsabilă de arderea grăsimilor. Medicii i-au salvat viața, dar silueta zveltă nu avea să mai revină niciodată. La doar 161 de centimetri, cântărea peste o sută de kilograme. Și-ar fi dorit să fie grațioasă, delicată, să placă bărbaților...

Ani la rând a ținut regimuri severe, dar trupul ei nu a mai răspuns. O altă lovitură grea pentru încrederea în sine a venit din partea unui impresar italian, căruia îi propusese o colaborare. Acesta a râs în fața ei: „Unde vrei să ajungi, grăsuno? Găsește-ți un băiat simplu în Barcelona, coace-i plăcinte și mulțumește-te cu atât!” Dar Montserrat nu s-a îndoit niciodată de glasul ei și nu a renunțat la visurile sale artistice. Cât despre iubire… aproape de 30 de ani, începuse să creadă că poveștile romantice nu sunt pentru ea: nu iubea pe nimeni și nimeni nu o iubea. Și poate că fericirea nu depindea de dragoste...

Nu știa însă că vocea ei de aur urma să o conducă spre „primul și unicul”, bărbatul vieții sale. În 1962, la 29 de ani, urmărea un spectacol de operă în care cânta faimosul Bernabé Martí, un tenor tânăr și chipeș, celebru în toată Spania. Emoționată, a mers în culise să-i transmită admirația ei. „Era atât de politicos și galant, dar și rece, distant. Am fost profund dezamăgită și m-am întrebat: de ce nu poate fi măcar puțin ca acel om plin de pasiune de pe scenă?” – povestea ea.

Au trecut câteva luni. Caballé interpreta rolul principal în „Madama Butterfly”, când Bernabé a fost chemat de urgență să înlocuiască un solist. Neavând timp să-și învețe partitura, Montserrat, fire perfecționistă, l-a ajutat discret, șoptindu-i replicile de sub un evantai japonez. Spectacolul a fost salvat, însă ea a fost indignată de răceala lui: în scena iubirii, trebuia s-o sărute, dar el nici nu s-a apropiat. Supărată, i-a spus machiorului: „Se comportă neprofesionist! Nu l-aș fi mâncat!”

Firește, machiorul nu a păstrat secretul. La următoarea reprezentație, Bernabé a sărutat-o cu atâta pasiune, încât gestul părea mai real decât jocul scenic. „Eram copleșită de fericire și furie. În pauză i-am spus tăios: «Cum îndrăzniți să vă purtați atât de îndrăzneț cu o doamnă, în fața publicului?»” Iar el, zâmbind ironic, a răspuns: „Cu o doamnă – nu. Dar cu o femeie care mă acuză că sunt prea timid – da!”

Deja atunci Montserrat intuia că el era bărbatul destinului său. Dar Bernabé a început acele conversații evazive, cunoscute de orice femeie: „Îmi placi, chiar mult, dar nu sunt pregătit pentru ceva serios... Suntem oameni moderni, să vedem ce va fi...” Convins că ea, îndrăgostită până peste cap, va accepta, a fost luat prin surprindere de răspunsul ferm al Montserratei, spus pe limba cartierului ei natal: „Ori ne căsătorim, ori nu ne mai vedem deloc.”

Uimit, Bernabé a schimbat subiectul. După acea întâlnire, s-au despărțit. Ea știa că nu se vor mai revedea. Trecuseră luni de zile, iar sufletul îi era cufundat în tristețe. Dar nu putea renunța la demnitate. Într-o zi, Bernabé a sunat: „Vreau doar să-ți urez succes la spectacol.” Apoi a mai sunat o dată:

— Putem să ne vedem?

„Pentru ce?” – a gândit Montserrat și a închis telefonul.

Dar într-o zi, el a venit la ușa lor și, cu o sinceritate dezarmantă, i-a spus mamei artistei: „Doamnă Caballé, sunt un om simplu și nu cunosc eticheta, dar vreau, fără ocolișuri, să vă cer mâna fiicei dumneavoastră.” Nimeni nu știe cine a fost mai uluit: mama sau fiica. Logodna s-a decis chiar în acea zi. Cererea în căsătorie a fost demnă de un roman: din nou pe scenă, în „Madama Butterfly”, el a îngenuncheat și i-a oferit un inel. Nunta a avut loc chiar în sanctuarul de pe muntele Montserrat. În drum spre altar, mireasa și mama sa au fost prinse de o furtună torențială, mașina li s-a stricat, au ajuns cu greu. Rochia i s-a murdărit, părul i s-a udat – dar s-a spus că a fost un semn de noroc. Și așa a fost: căsnicia lor a fost una fericită, plină de dragoste și împlinire. Au avut doi copii, iar fiica lor le-a călcat pe urme, devenind și ea soprană.

Curând, Bernabé a părăsit scena – inima lui slăbită nu îi mai permitea să cânte. De oriunde s-ar fi aflat, Montserrat îl suna doar pentru a-i auzi glasul, iar facturile exorbitante nu-i păreau deloc o povară. Consacrarea mondială a venit la scurt timp după căsătorie: înlocuind-o pe marea soprană Marilyn Horne la Carnegie Hall, a interpretat rolul Lucreziei Borgia și a fost ovaționată douăzeci de minute. A doua zi, toate marile ziare scriau: „Montserrat – cel mai frumos sopran din lume.”

Și undeva, în Italia, mușcându-și pumnii de ciudă, neputincios și plin de remușcări, stătea același impresar care o disprețuise cândva.