$$$

 NECAZURILE UNUI ABSOLVENT DE LICEU , DUPĂ CE-A DAT BACUL !!!

Cănd am fost elev , în timpul școlii :

Am dat zeci lucrări de control și de extemporale.

Am dat teze fără număr, la nici nu mai știu câte materii și câți ani.

Am dat admitere la liceu.

Am dat treaptă.

Am dat examen de Bacalaureat.

M-au scos la tablă de nenumărate ori, m-au întrebat câte-n lună și stele, mi-au dat sute de note, uneori mici, alteori medii și uneori mari.

Am făcut de serviciu pe școală și am făcut curat prin curtea școlii.

Am fost în practică la cules de struguri, tomate, porumb și la scos cartofi.

Am strâns fier vechi, hârtie, borcane și sticle goale, castane (ce dracu făceau cu ele nu știu nici azi) și plante medicinale.

Am prins șopârle și broaște pentru laboratorul de biologie.

Am prins insecte pentru insectar și am strâns frunze și flori pentru ierbar.

Am trebăluit în atelierul școlii, unde am bocănit, smirgheluit, reparat, stricat, reparat din nou, dat la bomfaier și pilă diverse piese și mecanisme.

Am fost la Olimpiade și concursuri.

Am luat toate notele posibile, inclusiv 4 în teze, dar n-am rămas niciodată corigent la ceva și nici în facultate n-am avut niciodată restanțe.

Și am fost șef de promoție.

Acum...........e foarte diferit !

Fără teme, fără note, fără examene, înveți dacă vrei, la ce vrei, cât vrei. 

Îți bați joc de profesorii și chiar îi iei la trei păzește. 

Nu dai teze, nu dai examene, nu te întreabă prea multe ca să nu te oftici.

Nu muncești nimic, nu faci nimic pentru clasă sau școală. 

Eventual trebuie să fii prezent, fizic măcar.

Nu dai admiteri, nu dai treaptă, BAC-ul e mai mult o glumă, iar la facultate intri 

și dacă le dai doar un telefon. 

Vă dați seama ce ajungeam dacă făceam școală zilele astea ?!

***Președintele planetei !

$$$

 

La blouse roumaine 

De ce am ales 24 iunie pentru celebrarea Zilei Universale a Iei? 

1. Ne-am dorit ca IA, cămașa tradițională, să fie purtată într-o zi cu semnificații profunde pentru cultura românească, care să aducă aproape de noi proiecția țesăturii și a motivelor cusute în valori, datini, ritualuri, obiceiuri, sărbători. 

2. Ne-am dorit să promovăm atât sărbătoarea creștină a Sfântului Ioan de Vară, cât și cea străveche, ancestrală a Sânzienelor și Drăgaicei, cu toate manifestările care le însoțesc - slujbe religioase, culesul plantelor de leac, aprinderea focurilor purificatoare, aruncarea coronițelor de sânziene, hora și bucuria oamenilor de a fi împreună. 

3. Ne-am dorit să celebrăm împreună cu Europa și emisfera nordică sărbătorile din preajma Solstițiului de vară, unindu-ne în diversitate și la nivel cultural. În multe țări europene zilele cuprinse între 21 și 24 iunie și 7 iulie sunt declarate sărbători naționale, de la Sfântul Ioan în sud și vest până la Ivan Kupala și Midsommar în nord și est. 

4. O veche legendă din Maramureș care spune că Sânzienele purtau cămăși albe peste care erau prinse flori, ne-a convins în 2013 să credem că poate așa a fost creată IA, cămașa femeiască de sărbătoare a poporului român. Și nu e rău să asculți ce îți spune intuiția. "Vedem clar doar cu inima. Tot ce e esențial e invizibil pentru ochi."

$$$

 Cine nu a adunat flori de sânziene, în copilărie??

   Cine,copil fiind,nu a purtat coroniţă de sânziene? 

   Cine nu a simţit mireasma şi frumuseţea sânzienelor? 

    Cine nu a fost cuprins de pacea, armonia, iubirea şi bunătatea Sânzienelor? 

  Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce,sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite,fiind apoi păstrate,pentru că se spune că vindeca bolile sau alunga duhurile rele. 

 De altfel,acum,o dată cu venirea verii, e un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac,toate având o eficacitate sigură. 

 În noaptea de Sânziene(23/24 iunie) răsare şi floarea albă de ferigă,care aduce noroc celui care o va culege.

Există în mitologia folclorică românească,ideea că sânzienele sau drăgaicele,ar fi personaje mitice nocturne. 

Faţă de alte personaje mitice,precum ielele și rusaliile,Sânzienele sunt aducătoare de pace,armonie,iubire, voioșie şi multă bunătate,având efecte benefice asupra tuturor oamenilor,vieţuitoarelor și plantelor, în general, asupra tot ce are viaţă.

Noaptea Sânzienelor din 23/24 iunie este propice fertilităţii a tot ce are viaţă pe pământ. 

Referindu-se la oameni,marele scriitor Mircea Eliade ne ilustrează faptul că aceasta este noaptea "dragostei nebune" şi a "regăsirii ursiţilor":

.... "Te-am iubit aşa cum m-ai iubit și tu,ca un nebun,ca un strigoi,fără să înţeleg ce fac,fără să înţeleg ce se întâmplă cu noi,de ce am fost ursiţi să ne iubim fără să ne iubim,de ce am fost ursiţi să ne căutăm fără să ne întâlnim..."

Cine sunt Sânzienele? 

QUn specialist în folclor, Marcel Lutic ţine să ne precizeze că Sânzienele ascund trei elemente strâns legate între ele: "primul se referă la zânele, de obicei, bune, zâne extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii şi apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu același nume. Ultimul element, vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, și Drăgaica".

Potrivit tradiţiei folclorice, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie,cântă și dansează, de obicei,în jurul unui foc,umplu de fecunditate femeile căsătorite,înmulţesc animalele și păsările,împart rod holdelor,umplu de leac şi miros florile,tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.

Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită în popor și "Amuţitul cucului". Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiu de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară (21-22 iunie) sau chiar de Sânziene, pe 24 iunie. 

Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă. 

De Sânziene, au loc bâlciuri şi iarmaroace,acestea fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. 

Târgurile de fete, din fericire, mai sunt întâlnite și în zilele noastre, iar printre cele mai renumite târguri care au loc la Sânziene se numără cele de la Buzău, Focşani, Buda, din judeţul Vrancea, Ipătești, judeţul Olt, Piteşti, Câmpulung Muscel, Cărbuneşti, judeţul Olt, Broşteni, judeţul Mehedinţi, Giurgeni, judeţul lalomiţa, dar și în alte zone ale ţării.

                      ..., de Stefan Popa

De Sânziene va doresc mai multă culoare, bucurie,veselie,mai multă, pace, armonie, lumină, mai multă iubire.

De Sânziene, să fiţi plini de iubire, bunătate şi fericire!!

$$$

 Când Robin Williams a intrat într-o cameră, atmosfera s-a schimbat.    

 Când Christopher Reeve a crescut ca Superman, ne-a făcut să credem că orice este posibil. 

Dar cea mai mare poveste a lor nu a fost niciodată pe ecran.

A fost povestea unei prietenii - autentică, profundă şi salvatoare.

S-au întâlnit la Juilliard, doi tineri fără faimă sau avere, împărţind o cameră mică și un frigider gol.

 Christopher a fost disciplinat și meticulos. 

 Robin a fost un vârtej de energie şi haos. 

 Unul a adus ordine,celălalt a adus râsete. 

S-au ales unul pe altul ca fraţi.

Timpul a trecut....

Reeve a devenit Superman. 

Williams, o icoană a comediei și dramei. 

Viața i-a dus pe drumuri diferite, dar legătura lor a rămas indestructibilă.

Apoi, în 1995, totul s-a schimbat.

Christopher a căzut de pe cal și a rămas paralizat.

Durerea şi disperarea au fost coplesitoare. Până când, într-o zi în spital, a dat buzna un medic rus cu accent gros și halat chirurgical.

Robin, deghizat,trăgând una dintre farsele sale clasice.

El a insistat că Christopher are nevoie de operație imediată pentru a îndepărta un obiect din rect. Christopher a râs, apoi a plâns. 

Pentru prima dată în câteva zile, şi-a amintit cum e să trăiești.

 El a vrut să trăiască în continuare.

Mai târziu, Reeve a spus: „Robin mi-a salvat viața. Acel râs a fost primul meu pas înapoi. "

Robin îl vizita des, întotdeauna privat. L-a ajutat financiar, dar mai presus de orice, i-a oferit dragoste, umor si sprijin neclintit. „El a fost Supermanul meu", a spus Robin odată. "Tocmai am întors puțină bucurie."

Când Reeve a murit în 2004, Robin a fost distrus. El nu a încetat niciodată să vorbească despre prietenul său - cu dragoste, recunoștință și genul de reverență rezervat celor pe care nu îi putem înlocui niciodată.

Ambii bărbați au fost super-eroi. Cineva ar putea zbura pe ecran. Celălalt s-a ridicat în spiritul celui mai bun prieten al său.

Și împreună, ne-au învățat ceva simplu și profund: Prietenia adevărată nu face zgomot. Dar e singurul lucru care rămâne în picioare când restul se duce de râpă.

Sursa Goldeni Words

Foto Pinterest.

$¢$

 Lămâile de pe Coasta Amalfi sunt cât portocalele, cultivate pe terase suspendate deasupra Mediteranei - din ele se face limoncello-ul autentic în cantine vechi de secole.

Pe Coasta Amalfi, în sudul Italiei, acolo unde muntele coboară abrupt spre marea de un albastru imposibil, natura și omul au lucrat împreună pentru a crea un colț de lume care pare ireal. Aici, soarele nu răsare doar pe cer, ci și în pomi – sub forma unor lămâi uriașe, de mărimea portocalelor, care atârnă grele și parfumate pe crengile aranjate cu grijă pe terasele suspendate. Aceste lămâi nu sunt simple fructe – sunt embleme ale locului, simboluri ale unei tradiții care durează de secole și care transformă lumina, sarea mării și piatra dură într-un elixir unic: limoncello.

Lămâile de pe Coasta Amalfi – numite local sfusato amalfitano – au o formă alungită, o coajă groasă, dar incredibil de aromată, și un miez zemos, cu o aciditate blândă. Sunt diferite de orice altă lămâie obișnuită. Cultivate exclusiv pe versanții abrupți care se ridică deasupra Mării Tireniene, aceste fructe cresc în condiții aproape miraculoase – pe terase înguste susținute de ziduri de piatră, construite manual, secole la rând, de generații întregi de agricultori locali.

În spatele fiecărui pom se află un efort uriaș. Fiecare parcelă e accesibilă doar pe jos, iar munca în livezile de lămâi implică transportul fructelor în spate, urcând și coborând scări de piatră, în bătaia soarelui. Nu există tractoare sau mașini – totul se face ca pe vremuri, cu mâinile și cu sufletul. Și poate tocmai de aceea, fiecare lămâie pare să poarte în ea nu doar gustul pământului și al soarelui, ci și povestea unei familii, a unui sat, a unei culturi întregi.

Din aceste lămâi unice se prepară celebrul limoncello, un lichior galben ca razele dimineții, care se servește rece, ca un gest de bun venit sau ca o promisiune de răsfăț. Rețeta este simplă – coji de lămâie, alcool, zahăr și răbdare – dar secretul stă în calitatea ingredientului principal. Doar lămâile adevărate de pe Coasta Amalfi pot da acel parfum intens și acea savoare rotundă, care îți încălzește simțurile ca o seară de vară pe faleză.

Multe dintre cantinele care produc limoncello sunt vechi de sute de ani, aflate în beciuri umbrite, sub case construite direct în stâncă. Acolo, în butoaie de lemn și damigene de sticlă, lichiorul galben își așteaptă timpul, infuzându-se încet cu poveste, cu tradiție, cu spiritul locului. Nu este doar o băutură – este o moștenire lichidă, o punte între generații.

Și poate cel mai frumos lucru este că această cultură a lămâilor nu este industrială, ci profund umană. Familii întregi încă își culeg lămâile manual, încă își transmit secretele de la bunici la nepoți, încă privesc cu mândrie pomii pe care i-au sădit cu mâna lor.

Așa se explică de ce lămâile de pe Coasta Amalfi nu sunt doar fructe: sunt capsule ale unei lumi în care natura și omul coabitează cu respect, în care soarele se îmbuteliază în sticle, iar fiecare înghițitură de limoncello spune o poveste despre munte, mare, muncă și moștenire.

Sursa: Anxietate• ...

$¢$

 MiNA DE AUR de la Roșia Montană ascunde 7 km de galerii romane intacte, cu inscripții latine încă vizibile și unelte antice lăsate pe loc. Sistemul de drenaj cu roți și canale funcționează și azi doar cu ajutorul gravitației. Romanii au extras 650 de tone de aur folosind tehnologii surprinzător de avansate.

Ascunsă între dealurile Munților Apuseni, mina de aur de la Roșia Montană este mai mult decât o comoară geologică – este o poartă vie către trecut, un muzeu subteran al ingeniozității romane, păstrat timp de două milenii. În întunericul acelor galerii străvechi, timpul pare că s-a oprit în loc. Aproape 7 kilometri de tuneluri săpate de mâinile minerilor romani străbat muntele în linii drepte și cotituri precise, lăsând în urmă urmele clare ale unei civilizații care înțelegea nu doar meșteșugul, ci și echilibrul dintre om și piatră.

În pereții galeriilor, inscripții latine săpate cu grijă încă pot fi citite cu ochiul liber, după mai bine de 2.000 de ani. Nume de supraveghetori, marcaje de zone, simboluri religioase ori simple însemnări personale – toate dăinuie ca o mărturie vie a oamenilor care au lucrat aici. Nu sunt doar urme arheologice – sunt povești îngropate în piatră, semnături ale celor care au trăit și au muncit sub pământ, cu speranțe, temeri și vise, la fel ca noi.

Pe jos, printre pietre, zac instrumente de minerit lăsate exact acolo unde le-au abandonat muncitorii, ca și cum ar fi ieșit puțin la lumină și s-ar fi întors în orice clipă. Lămpi cu ulei, dălți, ciocane, tăblițe de lemn și unelte din bronz sau fier, toate rămase în poziție, tăcute și intacte, veghează trecerea vizitatorului modern printr-un spațiu care încă respiră trecut. Nu sunt reconstituiri – sunt obiectele originale, păstrate într-o stare aproape imposibil de imaginat.

Poate cea mai uimitoare rămâne însă rețeaua de evacuare a apei construită de romani – un sistem ingenios de roți, puțuri și canale care funcționează exclusiv pe bază de gravitație. Fără motoare, fără pompe, fără electricitate. Apa este ghidată prin pante calculate cu o precizie incredibilă, în așa fel încât să curgă singură, să dreneze minele și să păstreze galeriile uscate, secole după ce au fost săpate. Este o capodoperă de inginerie, care sfidează ideea că tehnologia modernă este superioară celei antice.

Romanii au reușit să extragă din acești munți aproximativ 650 de tone de aur – o cifră amețitoare, având în vedere lipsa uneltelor motorizate sau a explozibilului. Totul s-a făcut cu răbdare, calcule și o înțelegere profundă a rocii. Au creat camere subterane cu bolți de siguranță, au ales direcțiile de săpare în funcție de filonul de minereu, au protejat structura muntelui cu coloane și grinzi din lemn de carpen sau stejar, care în unele zone s-au păstrat până astăzi.

Ce impresionează cu adevărat este avansul tehnologic al romanilor, care pare, în multe privințe, aproape modern. Știau cum să ventileze minele, cum să folosească lumina naturală acolo unde era posibil, cum să construiască galerii paralele și de siguranță. Fiecare decizie avea logică inginerească, dar și înțelepciune practică – o combinație rară, chiar și pentru epoca noastră.

Roșia Montană nu este doar o mină de aur, ci un tezaur de cunoaștere, muncă și civilizație. Este un loc în care trecutul nu doar că a fost conservat, dar încă funcționează. Unde pietrele vorbesc și unde fiecare metru de galerie ascunde o poveste. Un spațiu care ne amintește că oamenii de acum două mii de ani nu erau cu nimic mai puțin pricepuți, visători sau curajoși decât suntem noi. Poate chiar mai mult.

--------------Perfect------------------------

$$$

 Norvegia sapă primul tunel pentru nave din lume, prin Munţii Stad. Tunelul, cu o lungime de 1,7 km, va permite navelor să evite cea mai periculoasă zonă maritimă din Scandinavia și condițiile meteo imprevizibile au transformat această porțiune din vestul Norvegiei într-un veritabil coşmar pentru marinari, fiind considerată cea mai periculoasă zonă de coastă din Scandinavia.

 De-a lungul istoriei, numeroase vase comerciale și pescăreşti au fost nevoite să aștepte zile întregi o fereastră de vreme bună pentru a o traversa.

Pentru a elimina acest punct vulnerabil din reţeaua de transport maritim, autoritățile norvegiene au propus o idee îndrăzneață: să sape un tunel uriaş prin munte, care să permită trecerea directă a vaselor pe sub pericolele mării. 

Tunelul, care va purta numele Stad Ship Tunnel, va avea 1,7 kilometri lungime, o înălțime de 49 de metri și o lăţime impresionantă de 36 de metri, suficient de mare pentru a permite tranzitul navelor comerciale, feriboturilor și vaselor de croazieră de până la 16.000 de tone.

Lucrările sunt uriașe.

Se vor excava peste 3 milioane de metri cubi de piatră din muntele solid, folosind tehnologii de forare de ultimă generație, dar cu grijă pentru peisajul natural, care rămâne o prioritate pentru norvegieni. 

Proiectul va include porți de acces la ambele capete și sisteme moderne de semnalizare şi dirijare a traficului naval, într-o logică similară celei folosite în tunelurile rutiere. Totul va funcționa într-un regim controlat, pentru a asigura siguranța, fluiditatea și eficienţa navigației.

Valoarea estimată a proiectului se ridică la 3,45 miliarde de coroane norvegiene.

(aproximativ 300 milioane de euro), fiind una dintre cele mai ambițioase investiții publice în infrastructura maritimă a țării.

Odată deschis, tunelul va scurta semnificativ traseele de coastă, va reduce considerabil riscurile și va permite ca vasele să circule în siguranță, indiferent de vreme.

Mai mult decât o simplă construcție, Stad Ship Tunnel devine un simbol al ingeniozităţii norvegiene, al adaptării omului la natură fără a o distruge, al respectului pentru tradiția maritimă și al dorinței de a inova acolo unde alții s-au oprit. Este prima „autostradă" subterană pentru nave, dar cu siguranță nu va fi ultima - un proiect care deschide o nouă pagină în istoria transportului naval mondial.

Acest tunel nu va schimba doar logistica locală, ci și modul în care privim viitorul infrastructurii maritime: nu doar ca un sistem de rute pe apă, ci ca un ansamblu integrat, capabil să traverseze munţii, să evite capcanele naturii și să lege porturile prin soluții îndrăzneţe, durabile și vizionare.

 Tunelul pentru nave Stad reprezintă un proiect de referinţă în ingineria civilă și maritimă, demonstrând angajamentul Norvegiei pentru siguranță, eficienţă şi sustenabilitate.

Tunelul pentru nave Stad nu este doar o minune inginerească se preconizează că va deveni o atracţie turistică de mare amploare.

Vizitatorii vor avea ocazia să vadă navele trecând prin tunel, care va avea intrări sculptate în rocă, menite să se integreze în peisajul natural.

Pasarelele panoramice şi puncte de observaţie vor permite turiştilor să aprecieze atât frumusețea arhitecturală, cât și genialitatea funcțională a proiectului, arată The Civil Engineer.

Sursa rezumatului internet.