CUIBUL PRINȚESEI
De la răsfățata Missy, la Regina soldat, Regina diplomat și Mama răniților
Col.(rz.) PETREA CUJBĂ
În 1893, sosea în România, de peste mări și țări, o prințesă răsfățată, alintata Missy. Ea va fi eroina unei frumoase povești, desprinsă parcă din minunatele basme ale copilăriei noastre. „Când am venit în România am luat cu mine și visele copilăriei”, spunea Maria în „My dream houses”. De mică își dorea un „cuib” doar al ei. La dorința și după ideile sale, arhitectul casei regale i-a construit, aproape de Pelișor, o casă de tip „Crusoe”, suspendată între cinci brazi seculari. Botezată de ea „Juniperus” avea să fie numită mulți ani „Cuibul Principesei.”
Dăruită cu meștesugul scrisului, Regina Maria va scrie, cu un condei înmuiat în culorile fericirii, câteva rânduri despre acest „cuib” și, citind și ce a scris Eugeniu Arthur Buhman în cartea sa, „Patru decenii în serviciul Casei Regale a României”, putem să ne imaginăm mirifica atmosferă. La căsuță se putea ajunge prin intermediul unei scări ce se furișa printr-un turn clopotniță și a unui pod mobil suspendat, care ofereau izolarea atât de dorită și făceau căsuța de „necucerit”. Când oaspeții erau instalați confortabil în refugiu, scara mobilă era ridicată și rămâneau izolați în frunzișul copacilor. Locuința avea două camere dotate cu mobilă simplă, dar elegantă, o bucătărie și balcoane pe ambele părți. „Am aranjat-o cu grijă iubitoare, spune Maria, şi multe ore fericite ne-am petrecut în ea între pământ şi cer.” De la culoarea pereților la florile care îi plăceau așa de mult, de la mobilier la ceștile de ceai din porțelan decorat cu maci roșii, de la cărți la desenele și obiectele picate, totul oferea o imagine fascinantă, care trăda gustul rafinat, talentul deosebit și ne-o arată pe Maria așa cum a fost: romantică, nonconformistă și curajoasă, mișcându-se cu o eleganță princiară în acest decor rustic.
Maria a fost încă din timpul vieţii, așa cum spunea Nicolae Iorga, „cea mai frumoasă legendă” modernă a românilor. Dar ea a fost considerată așa nu doar pentru strălucirea, farmecul și gingășia ei. Missy, frumoasa Europei, s-a maturizat treptat, devenind cu timpul încântată, chiar îndrăgostită de splendoarea peisajului şi de originalitatea ţăranilor români: „Îmi plac toate obiceiurile lor vechi de când lumea şi sper să nu le abandoneze niciodată”.
Nimic nu părea a perturba liniștea perfectă din „Cuibul prițesei”, doar războiul și tragedia pe care urma să o suporte poporul român. Momentele dificile prin care trecea regatul său a transformat-o pe Maria din prințesa răsfățată în „Regina soldat”, despre care Arthur Gould Lee spunea: „Oamenii îi admirau curajul incredibil dovedit în timpul războaielor, când a trecut nepăsătoare prin tranșeele din prima linie, sub bătaia focului.” În 1917, regina se deplasa, purtând uniforma de ofițer, în sectorul de front Cireșoaia, pe linia întâi, la 200 de metri de inamic. Ea era cea mai hotărâtă și convingătoare voce în favoarea rezistenței și ofensivei pe frontul din Moldova.
Indignată de trădarea Rusiei, nu s-a dat în lături să intre în concurenţă cu agitatorii bolşevici, vorbindu-le soldaţilor ruşi de pe front despre libertate, democraţie şi reformă. Reprezentantul francez, contele Saint-Aulaire, care a însoţit-o adesea pe front, avea să-i spună Mariei: „Dacă am avea şi noi o împărăteasă ca tine, am păzi-o şi am muri pentru ea!”
Delicata prințesă avea să fie supranu-mită și „Mama răniților”, pentru curajul ieșit din comun cu care a îngrijit bolnavii de holeră în războiul balcanic și apoi, ca regină, bolnavii de tifos și răniții din Moldova în timpul Marelui Război.
Din mărturiile contemporanilor, dar și din propriile sale memorii, putem constata că ea a fost personalitatea care a decis în cele din urmă intrarea României în război de partea Antantei. Prin extraordinara sa contribuţie la crearea unei atmosfere favorabile intrării României în război alături de Antantă, prin propaganda făcută în sprijinul României la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919, apoi cu prilejul turului diplomatic din 1924 alături de regele Ferdinand și în timpul vizitei din S.U.A. şi Canada din 1926, Maria a fost o adevărată „Regină diplomat”. Interviurile acordate presei o înfăţişau ca pe o maestră a propagandei cu un deosebit talent diplomatic, ea reuşind să dea o nouă imagine României, punând-o pe hartă pentru mulţi dintre politicienii şi jurnaliştii vremii.
De la răsfățata Missy la Regina soldat, de la Mama răniților la Regina diplomat, aceasta a fost Maria, o personalitate fabuloasă, de o complexitate rară, care și-a dăruit întreaga sa inimă României, țară pe care, cum spunea chiar ea, a văzut-o întregită, a cărei soartă i-a fost îngăduit să o vadă împlinită și căreia îi dorea să fie „veșnic îmbelșugată, mare și plină de cinste, iubită și pricepută.”
Maria nu a lăsat însă poporului iubit doar dragostea sa, ci și un îndemn plin de maturitate și înțelepciune: „Și acum, poporul meu, este timpul să reconstruim. Piatra de temelie a fost pusă, marea operă a început. Construiți, construiți! Lăsați la o parte toate disensiunile și haideți să ne fim alături în această sacră unire pe care am obținut-o cu sângele nostru și care va fi de acum puterea noastră. Construiți viitorul piatră cu piatră, înaintați cu încredere și curaj. Dar, pentru ca edificiul pe care îl construiți să fie nepieritor, nu uitați inimile, nenumăratele inimi pe care a fost pusă această piatră de temelie.”
De mică și-a dorit un „cuib” doar al ei, dar și-a găsit refugiul în mijlocul unui popor, contribuind din plin la construcția țării pe care acesta o merita: România Mare.
Cuibul prințesei a dispărut sub bătaia vântului, dar visurile ei și ale românilor nu s-au năruit sub vitregia vremurilor. Este timpul să urmăm îndemnul Mariei: să ne fim cu toții alături într-o sacră unire și să reconstruim țara pe temelia pusă atunci, așa cum a visat-o ea alături de înaintașii noștri, mare, frumoasă, cinstită și iubită. Și să nu uităm niciodată inimile, nenumăratele inimi pe care a fost pusă piatra de temelie.
col.(r) Petrea CUJBĂ,
Articol publicat în PRAHOVA EROICĂ,
Anul IV, NR. 8,
SEPTEMRIE 2014
„Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale."
— Constantin Argetoianu ,
Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri
Paul Morand, despre Regina Maria a României
Regăsesc căpșorul mândru care îl încânta pe Marcel Proust, nasul acvilin, armonios, gâtul prelung ce susține ferm greutatea unor perle enorme; revăd ochii atât de albaștri, atât de britanici în franchețea lor optimistă, atât de verzi în stranietatea pătrunzătoare și profunzimea lor slavă. Cariatida regală capabilă să poarte pe umerii puternici cele mai mari imperii, fiică a unei rase de semizei, regina e totuși foarte feminină, duioasă, nuanțată, sofisticată. Adolescentă, a crescut în bungalow-uri englezești așa cum alții trăiesc în palate; regină, a trăit în palate ca în cabane de țară. A format o generație; toți bărbații au fost îndrăgostiți de ea și încă mai sunt; bucureștenii s-au îmbrăcat, au trăit, au râs și au vorbit ca suverana lor. A deschis larg ferestrele, iar româncele au putut respira. S-a sustras etichetei greoaie de curte germană impusă de bătrânul rege și a instaurat dictatura animalelor și a florilor. A renunțat la tenebrosul brad al dinastiei Hohenzollern și l-a înlocuit cu flori parfumate din comitatul Kent. Și-a dezvelit dinții superbi, rareori ca să muște, mereu pentru a râde, înveselindu-i pe toți; căci nimeni nu știe să râdă ca regina: are accese de veselie atât de spontane încât, în anumite ocazii oficiale, cei din jur se agață de trena ei implorând-o: „Don‘t be funny”.
Nici o regină din Europa nu are această ținută, această majestate simplă a gestului: în picioare, când întinde mâna pentru a fi sărutată; când dă un ordin aghiotantului; când se retrage cu un surâs. Mii de femei au încercat, zadarnic, s-o imite.
Sursa: Domnițe cu altite
