$$$

 

„De ce citesc?

Pur și simplu nu mă pot abține.

Citesc ca să învăț și să cresc, să râd

și să fiu motivat(ă).

Citesc ca să înțeleg lucruri cu care

nu m-am mai întâlnit niciodată.

Citesc când sunt morocănos(oasă), când

tocmai am spus lucruri incredibil de prostești

celor pe care îi iubesc.

Citesc ca să găsesc putere atunci când

mă simt frânt(ă), descurajat(ă) sau temător(oare).

Citesc când sunt supărat(ă) pe toată

lumea.

Citesc când totul merge bine.

Citesc ca să găsesc speranță.

Citesc pentru că nu sunt alcătuit(ă) doar

din piele și oase, din priviri, sentimente

și o nevoie profundă de ciocolată, ci sunt

făcut(ă) și din cuvinte.

Cuvintele descriu gândurile mele și ceea ce

e ascuns în inima mea.

Cuvintele sunt vii — când găsesc o

poveste pe care o iubesc, o citesc din nou și din nou,

ca și cum aș asculta o melodie preferată

la nesfârșit.

Cititul nu e un act pasiv — intru

în poveste alături de personaje, le respir aerul,

le simt frustrarea, țip la ele să se oprească

atunci când sunt pe cale să facă o prostie,

plâng cu ele, râd cu ele.

Cititul, pentru mine, înseamnă să petrec timp

cu un prieten.

O carte este un prieten.

Și niciodată nu poți avea prea mulți.”

$$$

 

Leonardo da Vinci cumpăra păsări din piață și apoi le elibera. Un gest simplu, dar profund, care spune multe despre relația acestui geniu renascentist cu natura și viața.

• Un spirit sensibil într-o epocă dură

În secolul al XV-lea, animalele erau privite mai ales ca resurse sau distracție. Dar Leonardo era diferit. Potrivit mai multor surse, obișnuia să meargă în piețele italiene, unde negustorii vindeau păsări în cuști. Nu pentru a le duce acasă, ci pentru a le reda libertatea — un act rar și neașteptat pentru vremurile acelea.

• Fascinat de zborul păsărilor

Da Vinci nu era doar milos, ci și profund curios. Observa zborul păsărilor cu atenție, schița aripi, studia modul în care plutesc și planează. Experiența directă cu aceste ființe vii i-a inspirat desenele timpurii ale unor „mașini zburătoare” — concepte ce aveau să anticipeze invenția avionului cu sute de ani înainte.

• O viziune modernă asupra vieții

Gestul de a elibera păsările sugerează și o filozofie personală: respect pentru toate formele de viață. Se crede chiar că Leonardo era vegetarian, motivându-și alegerea prin compasiune față de animale — o atitudine extrem de rară în epoca sa.

• Genial nu doar prin idei, ci și prin inimă

Leonardo da Vinci este cunoscut pentru picturi și invenții, dar gesturile mărunte, precum eliberarea păsărilor, arată dimensiunea umană a unui om care și-a depășit timpul. Într-o lume grăbită, acțiunea lui rămâne un simbol al empatiei, al libertății și al iubirii pentru natură.

    Sursa Atlas Geografic

$$$

 Un mare vizionar al tuturor timpurilor.

Îl citim și recitim și desigur, îi dăm dreptate, cu toții! 

MAREA UMILINȚĂ

Ferice, dar de voi, prieteni morți

Că nu vedeți cum ni se sparge tara,

Cum lupiitrag cămașa ei la sorți

Și-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem,

Niște nemernici iar ne-au stins lumina,

Pe cine să înjur sau să blestem

Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

Și gazele, ca mîine, s-or opri,

Pe urmă vom bea apă ruginie

Trăim calvarul ăsta zi de zi,

Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toți se ascund

Ești prizonierul neamurilor proaste

La Primărie? Ești prea rupt în fund!

La Minister? Te bate la trei coaste!

Nici o instanță nu te bagă-n seamă

Nici nu exiști tu, cetățean de rînd,

Ţesutul societății se destramă,

lar statul e doar un vampir flămînd.

TU nu mai știi ce-i aia "trai decent",

în beznă stai, te speli cu apă rece

Mai cald e-afară ca-n apartament

Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.

Îmi beau cafeaua trist și gînditor,

Nu mai fumez, dar viciul tot mă mușcă

Regret profund că sînt doar scritor,

Aș da stiloul astăzi pe o pușcă.

Aprind o lumînare și mắ văd

În casa scundă, a copilăriei,

Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd,

Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

Însă atunci era după război,

Rănită era ţara și datoare

Acum, ea este pradă la strigoi

Și sclava unei Mafii-ngrozitoare

Am dat lumina, gazele si apa

Pe mîna unor mercenari străini,

Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa,

Scot bani din piatră seacă și din spini.

Nu ne putem gospodări în viaţă?

Ajuns-am un popor de retardati?

Atunci e clar: scuipați-ne în față!

Ne place să fim viermi? Să fim călcați!

Umilitoare e această stare

Să nu mai ai nimic în tara ta,

Să vezi cum ultima redută moare

Și să te rogi de moarte să te ia.

Eu vă invidiez, amici plecați

în altă lume, unde e lumină,

Acolo sînteţi toți, surori și frați,

Si beți nectar, nu apă cu rugină

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer,

Eu văd în asta, poate, o răsplată,

El v-a ferit de acest timp mizer

Cînd țara noastră e crucificată

Cînd lumea plînge-n pumni și n-are bani

Nici de mîncare sau medicamente

în timp ce politrucii talibani

Fac și desfac Guverne, Parlamente.

E un dezastru grav și general,

Mai jos de-atîta chiar că nu se poate

Mai bine-n groapă decît la canal

Și cred că doar războiul mondial

Ne poate vindeca de lașitate!

CORNELIU VADIM TUDOR

$$$

 Cât timp soțul meu își lua „o pauză” — eu mă regăseam pe mine însămi.

— Sunt obosit. De tine. De familie. Trebuie să trăiesc separat, să mă descopăr, — mi-a spus soțul meu, aruncând vorbele ca niște palme. — Mă plictisesc cu tine. De mult nu am fost singur.

Aveam în spate zece ani de căsnicie, amândoi aveam treizeci și cinci de ani. Fiul nostru — abia de trei ani. Iar pentru a-l avea, am luptat șase ani: tratamente, analize, calcule precise, un trai în ritmul ciclurilor lunare.

Când au apărut două liniuțe pe test, soțul meu plângea în genunchi. Iar când m-au externat din maternitate, în dormitor nu mai era loc nici de o floare în plus. Și iată acum — era epuizat...

Și-a strâns lucrurile repede, sec, a înghițit un pahar de tărie în bucătărie — probabil pentru curaj. Nici nu s-a uitat la copilul care i se agăța de picior. A lăsat doar hainele groase. Și a plecat.

Slavă Domnului că locuiam într-un apartament moștenit de la bunica — măcar nu am ajuns în stradă cu copilul.

— Și-a găsit pe alta, — a spus prietena mea, Nina. — „E obosit”, vezi Doamne. Greu e, sărmanul, cu un copil. Nu-l aștepta, nu fi naivă. Dă-l în judecată pentru pensie alimentară. Din ce ai de gând să trăiești, cât timp el „se regăsește”?

Și într-adevăr — nu aveam din ce trăi. La insistențele lui, renunțasem la serviciu când băiatul avea un an și jumătate:

— L-am așteptat atâta timp, — spunea Denis, — nu-l dăm la creșă. Stai acasă, am grijă eu de voi.

Și am stat. Mi-am crescut copilul, mi-am susținut soțul, am creat căminul. Am trăit după dorințele lui.

Și chiar câștiga bine. Îmi dădea bani — fără să întrebe pe ce i-am cheltuit. Dar de îndată ce a plecat — n-a dat niciun semn. Niciun apel, nicio întrebare dacă avem ce mânca sau cu ce plăti facturile. Tăcere.

După o săptămână, m-am dus la tribunal să cer pensie alimentară. Iar acasă, căutam frenetic locuri de muncă. Norocul mi-a surâs — la fostul meu loc de muncă, o doamnă se pensiona. Puteam începe chiar de a doua zi. Doar că nu aveam loc la grădiniță.

Mama mi-a oferit ajutor:

— Îl aduci la mine. Da, mi-e greu cu picioarele mele și cu energia lui, dar ce să facem? Doar să-mi lași ceva bani de mâncare.

Era firesc. Pensia ei era mică. Am împrumutat bani de la Nina — aveam nevoie de hrană și de transport.

Soțul nu suna. Nu apărea. Nu se interesa.

Și apoi am văzut totul cu ochii mei.

„Pauza” era o brunetă frumușică, de vreo 25 de ani, înaltă și suplă. Stăteau la o cafenea chiar lângă locul meu de muncă. Probabil nu se gândea că m-aș putea întoarce vreodată acolo. I-am fotografiat și mi-am continuat drumul.

Și viața… a început să se așeze. Am simțit, dintr-odată: îmi e mai bine fără el. Mai liniște. Mai curat. Nimeni nu mai face mizerie, nu lasă cada murdară, nu cere mâncăruri care mie nu-mi plac.

Am înțeles că sunt altcineva. Nu mai sunt femeia din căsnicie. Am descoperit că ador hocheiul, nu fotbalul. Că parfumul care lui îi plăcea, mie îmi repugna. Că uram acea nuanță plictisitoare de castaniu pe care o prefera. Că îmi stă bine tunsă scurt și că rochiile cu adidași sunt minunate. Iar rujul nud — clar nu e pentru mine.

Să fi pierdut zece ani, topindu-mă în el?

Am început să mă reconstruiesc — pas cu pas. M-am angajat, iar în trei luni am primit o promovare și un bonus. Am schimbat rochiile cu blugi și costume office. Am vopsit pereții în culori vii. Pe cele care îmi plac mie. Și am cerut divorțul.

Timp de opt luni, soțul nu a sunat. Nicio dată.

Cu două zile înainte de proces, a apărut. Cu un buchet și o pungă cu fructe.

— M-am gândit... m-am regăsit. Aș vrea să mă întorc. Dar, Dumnezeule, ce culoare au pereții din hol?! Și de ce te-ai tuns? Nu-ți stă deloc bine.

— Și eu m-am regăsit, — i-am răspuns. — Și această culoare este preferata mea. Iar tunsoarea îmi place. Cum o cheamă pe cea cu care „te-ai regăsit”? Te-a refuzat?

I-am arătat poza.

— Nu vreau să te întorci. M-am gândit — și am înțeles: fără tine îmi este mai bine.

A început să spună că sunt egoistă, că nu mă gândesc la copil, că sunt aproape de patruzeci de ani, cu un copil, cine m-ar mai vrea?

— Eu m-am gândit la copil în toate aceste opt luni. Cât timp tu „te odihneai”. Mă întrebam cu ce să-l hrănesc și cui să-l las. Și da, sunt egoistă. Și știi ceva — e minunat. Pentru că am devenit importantă. Pentru mine. M-am regăsit. Pe tine — nu.

I-am închis ușa în urma lui. Și nu regret nimic. Pentru că, dacă iubirea e adevărată — ea nu cunoaște „pauze”.

&__&&&

 

🌺Nalba este o floare minunată, dar și o plantă ale cărei proprietăți terapeutice au fost folosite încă din cele mai vechi timpuri, în special pentru curățarea bronhiilor și protejarea mucoaselor.

🌸Sub denumirea de nalbă se cunosc mai multe plante care se deosebesc între ele ca port, însă contin principii active asemanatoare și se întrebuințează în aceleași scopuri. Este vorba de Althaea Officinalis (Fam. Malvaceae) numită popular nalba mare, nalba albă, de la care se folosesc florile, frunzele și rădăcinile; Althea rosea numită popular nalba de grădină, nalba roșie, rujalina, trandafiri negri, de la care se utilizeaza florile; Malva glabra – nalba de cultură; Malva silvestris -nalba de pădure, colaceii babei, malaga, de la care se folosesc florile și frunzele; Malva neglecta Wallroth, numită popular cașul popii, cas, nalba măruntă, nalba mică, de la care se întrebuințează numai frunzele.

🌸Toate părțile acestor plante conțin cantități mari de mucilagii, datorită cărora au proprietăți emoliente.

🌸Nalba, un bun remediu contra afecțiunilor respiratorii, infecțiilor urinare si afecțiunile stomacului.

🌸Sub forma de ceai se folosesc în inflamatiile căilor respiratorii (tuse, bronșită, laringită), căilor urinare, renale și în tulburări gastro-intestinale.

🌸Decoctul se poate prepara prin amestecarea a 300 ml de apă rece cu 3 linguri frunze, flori mărunțite. Preparatul se pune la foc, după ce clocotește se păstrează la foc mic pentru 10 minute. La final, se strecoară.

🌸Proprietățile antiinflamatoare, decongestionante și calmate sunt foarte eficiente în cazul afecțiunilor respiratorii, deoarece substanțele active acționează eficient la nivelul arborelui bronșic, favorizând expectorația și îmbunătățind respirația.  De asemenea, uleiurile volatile din compoziția nalbelor ajută la dezinfectarea vezicii urinare, favorizând eliminarea bacteriilor care determină instalarea infecțiilor, iar compușii activi din plante acționează ca stimulatori ai sucurilor gastrice facilitând procesul de digestie, având și o acțiune antiinflamatorare și emolientă asupra mucoasei gastrice.

$$$

 

-Tu, de unde ești?

-Sunt româncă.

-Mda! Nomazi, hoți, criminali, femei ușoare...

-Mă scuzi...tu ești cumva nomad, hoț, criminal... mergi la femei...?

-Cine, eu...eu? Nu! De ce mă-ntrebi?

Dacă ți-ar fi plăcut sportul, m-ai fi identificat în Nadia Comăneci, Gica Hagi, Simona Halep...

Dacă ai fi cochetat cu arta muzicii, m-ai fi recunoscut într-un Ciprian Porumbescu sau un George Enescu ...

Dacă ai fi știut ce-nseamna filozof, m-ai fi-ntrebat de Eliade sau Cioran...

Dacă ai fi fost pasionat de sculptura, vorbeam de Brâncuși și nu doar.

Dacă știință te-ar fi făcut curios, ai fi auzit de Paulescu și Aslan, de Babeș sau Poenaru.

Dacă ai știi că romanul Vlaicu ți-a dat brânci să zbori, sau Coandă, tot roman, ți-a pus reacția pe avion, ai fi surprins, așa-i?

Dacă ai fi fost turist în Romania, am fi vorbit de Marea Neagra, Munții Carpați, Delta Dunării, Mănăstiri și Biserici. Despre Castelul Dracula, lacuri și cascade, Monumente Istorice și Arhitecturi, Palatul Culturii sau Peleș. Istorie, tradiții, porturi și obiceiuri. Am fi împărtășit toate frumusețile și minunățiile ei.

Dacă ai fi fost mai interesat de tara mea, ai fi aflat c-am avut Regi și Regine, iar pe scenele lumii au urcat oameni de cultura, teatru și film. Scriitori, poeți, actori .... Ai fi fost surprins să afli câte patrimonii UNESCO deține și cate locuri pitorești ți-ar fi tăiat răsuflarea.

Dar tu, draga străine, tu, nu știi nimic din toate astea. Nu ești nimic din toate astea.

Nu știi nimic de România mea. Nu știi nimic de pământul istoriei mele. Nu știi nimic de oamenii lui.

Ești doar un ignorant. Atât!

Și, probabil, iți place să vezi doar ceea ce ești!...în suflet!

Asta să le răspundeți tuturor celor care încă își mai permit să vă judece doar ca...roman. Obligați-i inteligent la muțenie.

Text și imagine preluate!

 Sursa text:Facebook

$$$

 

Oamenii au uitat să trăiască cu adevărat. Trec prin viață ca niște roboți, grăbiți, obosiți, detașați de esența cea mai valoroasă: timpul.

Își sacrifică familia pentru un ban în plus. Își vând sănătatea pentru o carieră. Își pierd liniștea pentru niște aparențe. 

Nu mai sunt fericiți… doar mimează fericirea. Amână visele. Amână bucuriile. Amână viața. Totul în speranța că un cont bancar cu multe zerouri le va umple golul din suflet.

Construiesc case cu zece camere, nu pentru că au nevoie de ele, ci pentru că vor mai mult decât celălalt. Lăcomia îi conduce, chiar dacă le e greu să recunoască.

Iar la final… Nu iau nimic cu ei. Nici casele, nici conturile, nici mașinile.

Poate nici măcar amintirile — pentru că au fost prea ocupați să se îmbogățească material și prea grăbiți să își hrănească sufletul cu ceea ce contează cu adevărat. 

✍🏻 Alexandra M.

,###

 

Albinele ascund un secret uimitor.

Când stupul își pierde regina – singura care poate da viață coloniei și menține ordinea în societatea perfect organizată – totul pare pierdut. Viața din stup încetinește. Fără ouă noi, viitorul dispare. În doar câteva săptămâni, colonia riscă să se stingă.

Dar albinele nu intră în panică. Nici nu așteaptă salvarea din exterior.

Într-o demonstrație de inteligență colectivă și instinct profund, declanșează o procedură de urgență spectaculoasă, greu de imaginat pentru o lume guvernată de insecte.

     Transformarea începe cu o alegere simplă, dar esențială

Albinele lucrătoare selectează câteva larve obișnuite – aceleași care, în mod normal, ar fi devenit simpli muncitori. Nu sunt speciale. Nu s-au născut diferit. Dar acum, destinul lor se schimbă complet.

Ele sunt alese să primească o hrană specială: lăptișorul de matcă. O substanță rară, produsă de albinele doici, bogată în proteine, vitamine și compuși bioactivi. Este hrană regală în sensul cel mai pur.

Larva care este hrănită exclusiv cu această substanță nu mai urmează calea obișnuită. În doar câteva zile, corpul ei se dezvoltă diferit. Ovarele i se activează. Corpul devine mai mare, mai puternic. Durata de viață crește de aproape 20 de ori.

În loc de muncă, va domni. În loc de rutină, va da viață.

    Regina nu este aleasă după gene. Este creată.

Ceea ce face ca acest proces să fie cu adevărat fascinant este faptul că albinele lucrătoare și regina provin din același cod genetic. Nu ADN-ul hotărăște destinul. Ci nutriția. Îngrijirea. Decizia stupului.

Este ca și cum, într-o societate umană, ai putea lua un copil obișnuit și, oferindu-i hrana potrivită, mediul potrivit, susținerea potrivită, l-ai transforma într-un lider cu totul excepțional. Fără operații genetice. Fără intervenții artificiale. Doar prin sprijin și viziune.

      Un lider se naște din criză

Această metamorfoză nu salvează doar larva. Salvează întreaga colonie.

Odată ce noua regină este gata, ea preia conducerea stupului, începe să depună ouă, reface ordinea și dă un nou ciclu de viață colectivului. Dintr-o amenințare de dispariție, colonia renaște mai puternică, mai organizată, mai echilibrată.

    O lecție tăcută, dar profundă

Albinele ne arată, fără cuvinte, că în cele mai mari crize nu e nevoie de disperare – ci de claritate. De un plan. De alegerea potrivită. De grijă și direcție.

În lumea lor, o regină nu este născută. Este susținută. Hrănită. Ghidată.

Și poate, la fel ca în stup, și în viață – nu este vorba despre cine ești la început, ci despre ce primești, cum ești îngrijit și ce decizii iau cei din jur în momentele de cumpănă.

Pentru că uneori, în cele mai grele momente, se naște cel mai puternic lider.

Nu din noroc. Ci din criză, viziune și transformare.

#$$

 

Floarea minune,care plânge...Lacrima Maicii Domnului.

  

  ,,Denumirea de Lacrima Maicii Domnului nu este întâmplătoare. Această plantă delicată, de culoare alb-rozalie, elimină, la atingere, un lichid incolor, ca lacrima, parfumat, bun la gust. De altfel, floarea de ceară Hoya Carnosa este folosită îndeosebi la confecționarea de mătănii pentru călugări și creștini.

  Lacrima Maicii Domnului înflorește vara, din mai până în septembrie, și este la mare căutare mai ales la Mănăstirea Franciscană Maria Radna, din județul Arad, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, pe data de 15 august. Atunci, credincioșii se strâng după slujba oficiată în cinci limbi și pornesc în pădurea din spatele mănăstirii în căutarea acestei flori care produce mir în mod natural.

  Cei care o găsesc la rădăcinile copacilor o culeg, o pun în apă, după care beau apa pentru a se vindeca de boli. Lacrima Maicii Domnului, văzută ca o floare făcătoare de minuni este ținută la loc de cinste pe toată durata anului.

  Legenda care se află la baza denumirii plantei Hoya drept Lacrima Maicii Domnului o înfățișează pe Fecioara Maria vărsând lacrimi de durere la picioarele Fiului răstignit pe cruce. Se spune că ea a mers apoi în Grădina Ghetsimani, locul unde se rugase IIsus înainte de a fi prins și răstignit şi a închinat o rugă fierbinte către Dumnezeu în care îi cerea ca cei care i-au omorât fiul să fie iertați. Pentru că a vrut un semn al ascultării acestei rugăciuni, Dumnezeu a făcut să răsară mii de flori mici și albe, care s-au răspândit în întreaga lume, precum credința."

~Text preluat~

$$$

 

Legenda cicoarei

"Într-o frumoasă legendă transilvăneană, cicoarea este asociată cu zâna florilor care se spală cu rouă înainte de răsăritul soarelui pentru a nu fi văzută de cineva. Fiind zărită într-o dimineaţă de Soare, acesta s-a îndrăgostit de ea şi a trimis doi luceferi s-o peţească.

Zâna pământeană îi refuză spunându-le:

“Soare, soţior,

E tot călător,

Ziua peste sate,

Noaptea peste ape!”

Supărat, astrul zilei o transformă în floare de cicoare:

“Lăsaţi-mi-o în pace,

Că mi-o voi preface

Floare de cicoare

Cu ochii după Soare,

Când oi răsări,

Ea s-o-nveseli!

Când oi asfinţi,

Ea s-a ofili;

Când oi scăpata

Ea s-o aduna.”

De atunci, se spune că cicoarea stă tot timpul cu ochii după Soare până toamna târziu, iar florile ei se strâng seara, la apus şi se desfac dimineaţă, la răsărit." ♥️

Sursa: Internet

"Drag mi-e vara pe răcoare, prin fânețele de munte,

Să simt floarea de cicoare cum mă mângâie pe tâmple

În culoarea ei senină să îmi pierd a mea privire,

Ca o rază de lumină revărsată

cu iubire.

Peste timpurile apuse azi străbat cu încântare,

Dorurile mele spuse într-o floare de cicoare

Toată a mea copilărie am uitat-o mi se pare,

Într-o floare albastrie, într-o floare de cicoare!" ♥️

- Aurica Crudu Lalu -

$$$

 

Călugărița – Eleganță tăcută, forță nemiloasă

La prima vedere, călugărița pare o creatură delicată, aproape fragilă. Cu labele anterioare împreunate în ceea ce seamănă a gest de rugăciune, ai crede că este o insectă pașnică, contemplativă. Dar sub această mască de liniște se ascunde unul dintre cei mai eficienți și nemiloși prădători ai naturii.

Călugărița are o răbdare aproape nepământeană. Rămâne nemișcată zeci de minute, studiind tot ce se mișcă în jurul ei. Ochii săi mari, capabili să urmărească mișcări independente, sunt conectați la un gât mobil, lucru extrem de rar în lumea insectelor. Astfel, poate urmări prada fără să-și miște corpul – un avantaj uriaș în lumea supraviețuirii.

Atunci când atacă, o face cu o viteză care depășește timpul de reacție al victimei. Picioarele anterioare, prevăzute cu țepi, se închid ca niște capcane, iar prada este imobilizată instant. Fie că e o muscă, un greiere sau chiar o altă călugăriță, vânătoarea se încheie în tăcere, cu o precizie care pare aproape robotică.

Dar călugărița nu e doar o mașină de vânat. În multe culturi este simbol al echilibrului, răbdării și vederii interioare. Mișcările ei lente, aproape dansante, par desprinse dintr-un ritual sacru. În lumea agitată a insectelor, ea nu fuge, nu se agită. Așteaptă. Observă. Alege.

Într-o societate obsedată de viteză, călugărița ne amintește că adevărata putere vine din control, din concentrare și din tăcerea dintre acțiuni.

Text preluat

$$$

 

Delfinii creează "cercul vieții" când o femelă naște și o protejează 3 ore de rechini. 10-15 delfini adulți înoată în cerc în jurul mamei care naște și o feresc de orice amenințare. Puiul se naște cu coada înainte ca să nu se înece și mama îl împinge la suprafață pentru prima respirație. Tata rămâne lângă mamă și nu vânează 2 săptămâni să o protejeze pe ea și puiul.

🔹 În adâncurile albastre ale oceanului, unde fiecare clipă poate însemna viață sau moarte, delfinii au învățat să se sprijine unii pe alții cu o delicatețe care sfidează așteptările despre lumea animală.

Când o femelă este pe cale să nască, nu este niciodată singură. Grupul din care face parte — familia ei socială apropiată — intră într-o stare de alertă profundă. Delfinii adulți, în special femelele cu experiență și masculii protectori, încep să se adune în jurul ei și formează ceea ce biologii numesc „cercul vieții”: un dans rotitor, lent, plin de intenție și devotament.

🔹 În interiorul cercului, viitoarea mamă este înconjurată de calm, vegheată de priviri inteligente și gesturi protectoare.

Este un spațiu sfânt, creat temporar din corpuri vii, pentru a-i oferi siguranță în momentul cel mai vulnerabil. Timp de ore întregi, ceilalți delfini înoată în cerc în jurul ei, păstrând o distanță clară față de orice formă de agitație venită din exterior. Fiecare mișcare e calculată, ca într-o coregrafie ancestrală a grijii.

🔹 Nașterea însăși este un proces extraordinar.

Spre deosebire de majoritatea mamiferelor, puiul de delfin se naște cu coada înainte. Acest detaliu aparent minor face, în realitate, diferența dintre viață și moarte. Născându-se astfel, puiul rămâne mai mult timp în siguranță în lichidul matern, evitând riscul de a respira apă în loc de aer în primele secunde de viață. Iar când vine momentul, mama își folosește forța și agilitatea pentru a-l împinge ferm spre suprafață, unde îl așteaptă prima gură de aer – și începutul unei noi vieți.

🔹 Dar gesturile impresionante nu se opresc odată cu nașterea.

După ce puiul respiră pentru prima oară, mama nu este lăsată singură nici măcar o clipă. Cel mai adesea, tatăl puiului rămâne în apropiere. Spre deosebire de alte specii, unde masculii dispar după împerechere, la delfini se observă comportamente de grijă paternă. Timp de aproape două săptămâni, tatăl stă alături de mamă și pui, fără să participe activ la vânătoare, concentrându-se pe siguranța noii familii. Este un act de susținere tăcută, dar profundă, care reflectă legăturile sociale strânse din grupurile de delfini.

🔹 Comunitatea rămâne aproape și după naștere.

Puiul, care încă nu știe să înoate eficient sau să se ferească singur, este în permanență supravegheat de ceilalți delfini. Rudele se rotesc în jurul celor doi, mamă și pui, uneori chiar ghidând puiul spre hrană sau ferindu-l de zone periculoase. În primele zile, chiar și jocurile sunt evitate în apropierea mamei, pentru a nu tulbura echilibrul delicat dintre odihnă, alăptare și siguranță.

🔹 Acest comportament uimitor este mai mult decât instinct. Este o formă de comunitate.

Într-un mediu marin unde totul este în perpetuă mișcare, solidaritatea este arma tăcută a supraviețuirii. Delfinii nu doar trăiesc împreună, ci trăiesc unii pentru ceilalți.

Cercul vieții este o dovadă vie că în oceanul adânc, unde legea naturii pare crudă, există insule de compasiune, legături invizibile și protecție construită nu din forță brută, ci din grijă și afecțiune.

🔹 Nașterea unui delfin nu este doar un act biologic – este un miracol al colaborării.

Un legământ nespus între membrii grupului, o promisiune colectivă că viața nouă va fi primită cu căldură, apărată cu devotament și crescută într-un ocean care, datorită lor, pare un pic mai sigur.4

$$$

 

🧺 10 tipuri de clienți la piață – Umor românesc autentic

(Și nu, nimeni nu cumpără la prețul afișat 😂)

1️⃣ Clientul „analist financiar” – Întreabă prețul, analizează, face o tură de 2 ore… și revine cu 50 bani mai puțin.

2️⃣ Clienta „nu-s bune roșiile astea” – Gustă 5, strâmbă din nas, pleacă. Vine mâine și cumpără aceleași.

3️⃣ Clientul „negociator NATO” – Dacă nu-i la jumate de preț, e jignit personal.

4️⃣ Clienta „merge și mai coaptă” – Caută banane cu pete, că „alea-s mai dulci și mai ieftine”.

5️⃣ Clientul „turist” – Face poze la legume. Nu cumpără nimic.

6️⃣ Clienta „o pungă, vă rog” – Vine fără nimic, pleacă cu 7 pungi și o gutuie bonus.

7️⃣ Clientul „bio sau nimic” – Întreabă dacă ardeiul are certificat de botez și CV.

8️⃣ Clienta „mama trimisă la cumpărături” – Sună din 3 în 3 minute: „Care era ceapa, aia lungă sau rotundă?”

9️⃣ Clientul „1 leu și-un vis” – Are doar o monedă, dar vrea mărar, leuștean și o poveste.

🔟 Clienta „client vechi” – Vine din '93, știe tot, dar tot cere să i se spună cât costă.

💬 Pe care l-ai întâlnit azi la piață?

🔁 Dă tag unei prietene care „nu pleacă niciodată cu o singură ceapă”!

👇 Etichete: #ViataLaPiata #UmorRomanesc #CumparaturiDeWeekend #PostareAmuzanta

$$$

 1. Divorțată? — Nu poate păstra un bărbat! 

2. Hărțuită sexual? — Era îmbrăcată prea provocator! 

3. Căsătorită, dar fără copii? — Ea este stearpă!

4. Bogată și independentă? — A găsit unul cu bani! 

6. Copilul ei face prostii? — E numai vina ei, pentru că l-a răsfățat! 

7. Necăsătorită la 30/40 ani? — Este iresponsabilă! 

8. Căsătorită? — Devine proprietatea soțului ei!

9. Soțul a înșelat-o? — Este vina ei, nu i-a oferit tot! 

10. Văduvă? — Abia aștepta să îi rămână averea! 

11. Recăsătorită după moartea soțului? — Nu și-a iubit niciodată fostul soț!

12. Violență domestică? — E numai din vina ei!

13. Este în depresie fiindcă nimeni nu o înțelege? Este anxioasă și își pierde încrederea în sine?

 — Este vina ei!

14. Se aranjează? — Sigur are pe cineva! 

15. Nu se aranjează? — Nu are grijă de ea!

RESPECTĂ FEMEILE! 

Nu le mai puneți etichete dacă nu le știți poveștile! Cine suntem noi, oamenii, să îi judecăm pe alții!

$$$

 

În Indonezia trăiește o pasăre atât de neobișnuită încât pare desprinsă dintr-un mit: găina Ayam Cemani. Ceea ce o face unică este nu doar culoarea sa intens neagră la exterior, ci și faptul că această pigmentare se extinde până în interiorul corpului – o caracteristică rară în lumea animală.

● Negru până în măduva oaselor

Ayam Cemani are pene negre ca tăciunele, piele întunecată, unghii, cioc și chiar organe interne complet pigmentate. Această trăsătură impresionantă este provocată de o mutație genetică numită fibromelanoză, care determină o supraproducție de melanină în întregul organism.

● Simbol mistic în cultura locală

Mai mult decât o simplă curiozitate biologică, această rasă de găini ocupă un loc aparte în credințele tradiționale din Indonezia. Ayam Cemani este considerată o pasăre cu semnificații spirituale puternice, asociată cu protecția, norocul și energia pozitivă. Nu este neobișnuit ca ea să fie prezentă în diverse ceremonii sau ritualuri.

● O raritate care se vinde scump

Datorită aspectului lor neobișnuit și a rarității, aceste păsări sunt foarte căutate și pot ajunge să coste sute sau chiar mii de dolari în afara Indoneziei. Crescătorii le apreciază nu doar pentru înfățișarea excentrică, ci și pentru temperamentul lor calm și docil.

● Vedete în lumea păsărilor exotice

Interesul pentru Ayam Cemani s-a extins rapid la nivel internațional. Sunt tot mai prezente în ferme de colecție și expoziții dedicate speciilor rare, fiind considerate un simbol al rarității și al misterului în lumea avicolă.

$$$

 

Hetty Green... cea mai zgârcită femeie din istorie, averea ei fiind estimată la peste 2,3 miliarde de dolari. Hetty Greene s-a născut în America în 1835. Era singura fiică a unui om de afaceri bogat.

Ea a moștenit de la tatăl ei o avere estimată la 7,5 milioane de dolari. La vârsta de douăzeci și unu de ani, s-a mutat la New York pentru a-și investi banii pe Wall Street.

S-a căsătorit cu un milionar ca ea, dar a trăit din resturi rămase de la magazinele alimentare și s-a luptat pentru a obține un os gratis pentru câinele ei în fiecare zi! Hetty Greene era o femeie foarte nefericită. Și-a cusut 🪡 chiloții de la vârsta de 16 ani și nu i-a schimbat și nu și-a cumpărat alții noi până în ziua în care a murit. 

Nu a cheltuit niciodată un ban🪙, așa că se spunea că nu a folosit niciodată apă fierbinte, că purta o rochie neagră pe care a schimbat-o doar până s-a uzat complet.

Hetty l-a făcut pe propriul fiu să i se amputeze piciorul pentru că atunci când i s-a rupt, ea a amânat tratamentul, nu a cheltuit niciun ban și a continuat să caute îngrijiri medicale gratuite. 

Hetty Greene a murit în 1916, la vârsta de 81 de ani, la New York și a fost inclusă în Cartea Recordurilor Guinness drept „cea mai zgârcită persoană din lume”. 

Cauza morții a fost un accident vascular cerebral din cauza unei dispute cu o servitoare, care cerea o creștere a salariului.

A murit și a lăsat în urmă o avere uriașă, iar copiii ei nu i-au moștenit lăcomia extremă, ci mai degrabă au fost generoși până la punctul în care fiica ei a construit un spital gratuit cu banii ei!! 🤔

Bogăția este o stare de spirit😇"

$$$

 Vine tatal acasa si isi gaseste cei trei fii inca imbracati in pijamale, jucandu-se in noroi. Cutii de carton si hartie de impachetat erau imprastiate peste tot prin curte.

Portiera masinii sotiei sale era deschisa, la fel si usa de la casa si nici urma de caine.

Intra in casa unde gaseste o dezordine si mai mare. O lampa era sparta, vopsea era imprastiata pe pereti.

In living, televizorul urla foarte tare pe desene animate iar pe jos erau jucarii si haine.

In bucatarie, chiuveta era plina cu vase, mancarea era imprastiata pe masa, usa frigiderului larg deschisa, mancarea cainelui imprastiata peste tot pe podea, sub masa un pahar spart.

Urca scarile in graba calcand peste jucarii si haine cautandu-si nevasta.

Era ingrijorat gandindu-se ca s-ar putea sa fie bolnava. De sub usa de la baie iesea apa. Intrand gasi prosoape ude, kilometri de hartie igienica insirati pe jos si pasta de dinti imprastiata pe oglinda si pereti.

Se grabi spre dormitor unde isi gasi sotia in pat cu parul pe bigudiuri citind o carte.

Ea se uita la el si zambi intreband cum a fost ziua. El se uita mirat la ea si o intreba "Ce s-a intamplat azi aici?"

Ea zambi din nou si raspunse: "Stii cum in fiecare zi te intorceai acasa si ma intrebai: "Ce Dumnezeu ai facut tu azi?"

"Da" raspunse sotul.

Ea raspunse: "Ei bine, astazi nu am mai facut".

$$$

 

A murit miliardar, la doar 56 de ani, răpus de cancer pancreatic. Iar ultimele sale cuvinte sunt o lecție tăcută și profundă:

„La urma urmei, bogăția nu este decât un fapt al vieții de care m-am obișnuit. Acum, zăcând bolnav în pat și privind înapoi asupra existenței mele, înțeleg că toată recunoașterea și averea pe care le-am adunat sunt lipsite de sens, goale de orice valoare supremă în fața morții inevitabile.

Răsfățați-vă. Și oferiți respect celor din jur. Cu cât îmbătrânim, cu atât înțelepciunea ni se așază mai clar în suflet, și ajungem să înțelegem: ceasul care costă 30 de dolari și cel care costă 300 arată aceeași oră. Portofelul de 30 de dolari și cel de 300 poartă aceeași sumă de bani.

Fie că mergi cu o mașină de 150.000 de dolari sau cu una de 30.000, drumul e același, iar destinația nu se schimbă.

Fie că locuiești într-o casă de 300 de metri pătrați sau într-una de 3.000 — singurătatea are aceeași greutate. Fericirea adevărată, autentică, nu vine din ceea ce este material.

Indiferent dacă zbori la clasa întâi sau la economic — dacă avionul se prăbușește, toți cad la fel. Așadar… sper că înțelegi: atunci când ai prieteni, sau pe cineva cu care să vorbești, acela este adevăratul dar al vieții.

Cinci adevăruri de necontestat:

Nu crește-ți copiii în cultul averii. Crește-i să caute fericirea. Căci atunci când vor deveni mari, vor ști valoarea lucrurilor, nu doar prețul lor.

Hrănește-te cu mâncare ca și cum ar fi leac — altfel, într-o zi, vei fi nevoit să iei leacuri drept hrană.

Cei care te iubesc cu adevărat nu te vor părăsi niciodată, chiar dacă ar avea toate motivele din lume să o facă. Vor găsi mereu măcar unul pentru a rămâne.

E o mare diferență între a fi om și a fi omenos.

Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur.

Dacă vrei să ajungi departe — mergi împreună.”

— Steve Jobs

$$$

 

„Spală vase, spală haine, întinde rufe, spală pe jos, fă de mâncare, fă curățenie, calcă.

 Fă-te frumoasă, creşte-ți copiii, du gunoiul, fă patul, dă de mâncare la copii, fii elegantă, fii discretă, nu te plânge.

 Vino devreme acasă, fă-ți timp pentru tine, epilează-te, machiază-te, pensează-te, îngrijeşte-te, fii drăguță cu oamenii. Mergi la piată, intuieşte ce vor să mănânce membrii familiei. Suportă-le reproşurile despre cât de sărată e mâncarea. Nu ucide pe nimeni. Iartă, treci peste. Mai strânge nişte resturi de mâncare lăsate pe masă şi vezi că a mai apărut o farfurie în chiuvetă.

 Tot ce trebuie să faceți este să fiți extrem de recunoscători dacă aveți o femeie acasă care face jumătate din cele enumerate mai sus. Dați-i o floare, ridicați-vă fundul de pe scaun când vine acasă, luați-o în brațe, respectați-o şi puneți-o înainte de orice pe lumea asta pentru că fiecare clipă din viața ei e un sacrificiu în cinstea voastră.

Această ființă se numeşte FEMEIE, mamă, soră, iubită, soție.”❣️

             

La urmă mereu se lăsă,

Doar bine să aibe-n casă 

Zilnic face pentru toți ...

Apreciaz-o...

Știu că poți!

&&&

 „De ce citesc?

Pur și simplu nu mă pot abține.

Citesc ca să învăț și să cresc, să râd

și să fiu motivat(ă).

Citesc ca să înțeleg lucruri cu care

nu m-am mai întâlnit niciodată.

Citesc când sunt morocănos(oasă), când

tocmai am spus lucruri incredibil de prostești

celor pe care îi iubesc.

Citesc ca să găsesc putere atunci când

mă simt frânt(ă), descurajat(ă) sau temător(oare).

Citesc când sunt supărat(ă) pe toată

lumea.

Citesc când totul merge bine.

Citesc ca să găsesc speranță.

Citesc pentru că nu sunt alcătuit(ă) doar

din piele și oase, din priviri, sentimente

și o nevoie profundă de ciocolată, ci sunt

făcut(ă) și din cuvinte.

Cuvintele descriu gândurile mele și ceea ce

e ascuns în inima mea.

Cuvintele sunt vii — când găsesc o

poveste pe care o iubesc, o citesc din nou și din nou,

ca și cum aș asculta o melodie preferată

la nesfârșit.

Cititul nu e un act pasiv — intru

în poveste alături de personaje, le respir aerul,

le simt frustrarea, țip la ele să se oprească

atunci când sunt pe cale să facă o prostie,

plâng cu ele, râd cu ele.

Cititul, pentru mine, înseamnă să petrec timp

cu un prieten.

O carte este un prieten.

Și niciodată nu poți avea prea mulți.”