S-a întâmplat în 24 noiembrie1941: În această zi, s-a născut actorul Emil Hossu (n. Ocna Sibiului, județul Sibiu - d. 25 ianuarie 2012, București). Emil Hossu, născut în Ocna Sibiului, declara presei „Sunt maramuresean după mamă, sălăjean după tată, dar stau în Bucureşti de foarte multă vreme". După ce, ca urmare a Dictatului de la Viena, Transilvania de Nord a fost cedată Ungariei, familia Hossu s-a mutat de la Cluj. Deoarece tatăl său era diplomat, pe 23 august 1945 toată familia a fost deportată într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de un an și trei luni. După ce au scăpat din lagăr, părinții s-au întors în România. Casa, o fabrică de ață și mașina le fuseseră confiscate. În anul 1948, pentru că fusese diplomat în perioada lui Ion Antonescu, tatăl lui Emil Hossu a fost trimis la muncă forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde a revenit după 6 luni. La numai 17 ani, Emil Hossu și-a pierdut tatăl, bolnav de cancer.Spre actorie a fost îndrumat de profesorul de română din liceu care a fost impresionat de talentul elevului și i-a spus că ar trebui să facă teatru, despre care îşi amintea: „Îi port un respect nostalgic permanent. Mi-a dat să joc «moș Tănase» din «Răzvan și Vidra» și, probabil, impresionat de compoziția mea, a spus: «Milule, trebuie să faci teatru»”.Pentru că nu avea „origine sănătoasă”, Emil Hossu a reușit să intre la ATF abia din a treia încercare. A debutat în film în 1967, dar s-a remarcat în 1975, în seria „Toamna bobocilor”, dar primele roluri plătite au fost la teatrul radiofonic, apoi a devenit actor la Teatrul Nottara din București unde a jucat până în ultima zi a vieții. Printre cele mai cunoscute personaje întruchipate de Emil Hossu se numără „ziaristul Victor Mirea” – zis „Balaurul”, din „Secretul lui Bachus”… Primul rol într-un film românesc l-a avut în 1967/pelicula „Cerul începe la etajul III”; a mai interpretat roluri în filme precum „Balanța” (1992), „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), „Liceenii în alertă” (1993), „Oglinda” (1993), „Fetele Marinarului” (serial realizat de grupul „Intact”, în 2009), a putut fi văzut și în producția „Chiquititas”; cei mai prolifici ani în cinematografie au fost 1984 și 1985, cand a jucat în șase filme: „Noi, cei din linia întâi” (1985); „Secretul lui Nemesis” (1985), „Vara sentimentală” (1985), „Eroii n-au vârstă (1984)”, „Secretul lui Bachus” (1984), „Sosesc păsările călătoare” (1984)…
A fost căsătorit cu violonista Ana Hossu, copilul lor fiind Dan-Mihai Hossu. Cei doi au divorțat, iar Emil Hossu a găsit fericirea alături de colega sa de teatru, Catrinel Dumitrescu.„Dacă, lipsit de modestie, realizez în multe ocazii că mă bucur de simpatia publicului, înseamnă că mi-am îndeplinit o parte din «rolul» pe care mi l-am asumat, şi anume acela de a fi intermediar între autor (dramaturg, scenarist, regizor) şi spectatori, înlesnindu-le perceperea mesajului artistic cu mai multă uşurinţă”, mărturisea regretatul actor.A jucat, chiar de la început, în două teatre bucureştene – «Giuleşti» şi «Nottara».Teatrul pe care l-a iubit necondiţionat a rămas «Nottara». Şi, poate tocmai de aceea, Dumnezeu i-a îngăduit să iasă din scena vieţii înconjurat de mai toţi colegii, chiar în foaierul Sălii «George Constantin», în vreme ce, în foaierul de sus, publicul aştepta să intre la spectacol.A fost credincios al Bisericii Române Unite cu Roma și membru în Asociația Foștilor Deținuți Politici. Actorul Emil Hossu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”. Emil Hossu a plecat în eternitate la vârsta de 70 de ani, la 25 ianuarie 2012, în timpul unei repetiţii la piesa de teatru „Aniversarea”, în care juca alături de soţia sa, actriţa Catrinel Dumitrescu, în urma unui infarct miocardic. Ultimele cuvinte ale actorului au fost: Te iubesc, Catrinel.
Surse:
https://www.cinemagia.ro/actori/emil-hossu-3272/
https://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-emil-hossu-o-cariera-dedicata-filmului-si-teatrului-romanesc-video-9175741
http://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/actor-film-romanesc~emil-hossu~239
http://aarc.ro/personalitate/view/emil-hossu
https://www.ziarulmetropolis.ro/portret-emil-hossu-la-tvr/
https://www.radioresita.ro/367642/foto-la-multi-ani-in-amintire-emil-hossu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu