$$$

 22 iunie 1941.

 ANGAJAREA ROMÂNIEI în al DOILEA RĂZBOI MONDIAL.

Alesandru DUȚU

Ion Antonescu: 

,,Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre”. 

Ocuparea Basarabiei și a nordului Bucovinei de către Uniunea Sovietică în vara anului 1940 a făcut ca obiectivul principal al angajării României în cel de-al Doilea Război Mondial, la 22 iunie 1941, alături de Germania, să devină reîntregirea teritorială, repunerea graniței pe Nistru. 

Intuind planurile germane, Ion Antonescu a valorificat contextul internaţional şi a decis singur angajarea țării în război de partea Reich-ului, cerând militarilor români, prin celebrul ordin

 ,,Ostaşi: vă ordon treceţi Prutul”!:  

,,Zdrobiți vrăjmașul din răsărit și miazănoapte. Dezrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații voștri cotropiți. Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre”. 

Poziţia Conducătorului Statului român s-a dovedit a fi în contradicţie cu cea a liderilor partidelor politice democratice, Iuliu Maniu și C.I.C. Brătianu, care deşi urmăreau şi ei reîntregirea națională, nu doreau angajarea ţării în război alături de Germania. Nu s-au opus însă trecerii Prutului.

 Deşi nu fusese consultat, regele Mihai I a trimis generalului Ion Antonescu, în chiar prima zi de luptă, o telegramă prin care îşi exprima acordul cu acţiunea întreprinsă şi ura militarilor români ,,sănătate şi putere ca să statornicească pentru vecie dreptele graniţe ale neamului”.

 Răspunzându-i (25 iunie 1941), Ion Antonescu i-a mulțumit pentru ,,cuvintele de îmbărbătare și de apreciere”, l-a asigurat de ,,devotamentul” său și și-a exprimat încrederea în victorie ,,pentru Țară și pentru Majestatea Voastră”. 

Vestea începerii luptei eliberatoare din estul țării a fost primită cu bucurie de majoritatea populaţiei, în pofida grijilor privind soarta celor dragi şi apropiaţi chemaţi să lupte pentru reîntregire. 

,,Ca un torent – consemna ziarul ,,Timpul”, la 22 iunie 1941, referindu-se la atmosfera din Bucureşti –, lumea a coborât în stradă, îmbrăţişându-se. Ochii tuturor erau plini de lacrimi… Pieţele, mai ales, sunt o mare de capete. Orchestrele militare cântă marşuri patriotice. Deodată, cineva, de lângă statuia regelui Carol I, se desprinde şi invită la paşi măsuraţi de horă pe o bucovineancă în pitorescul ei costum naţional. A fost ca o descărcare electrică. S-a întins o horă demnă de condeiul lui Coşbuc”.  

Impunătoare manifestaţii de acest fel au avut loc şi în alte oraşe şi sate ale ţării.

Declaraţii de adeziune faţă de lupta eliberatoare a armatei române au făcut Patriarhia şi Academia Română, precum şi alte instituţii reprezentative ale statului. 

În cadrul Armatei ,,micile nemulţumiri – aşa cum releva o sinteză a Corpului 3 armată – au dispărut şi fiecare este gata şi aşteaptă cu înfrigurare să-şi facă datoria faţă de ţară pentru restabilirea graniţelor noastre strămoşeşti”.

 Mulţi comandanţi de unităţi şi mari unităţi sau simpli ofiţeri şi-au exprimat sentimentele în declaraţii prin care şi-au mobilizat subordonaţii la îndeplinirea datoriei faţă de ţară. 

,,Zburători – se adresa aviatorilor generalul Gheorghe Jienescu, ministru secretar de Stat al Aerului –, onoarea de a purta la biruință, pe cerul românismului, cocarda tricoloră vă aparține. Consemnul zilei este: echipajul care a terminat muniția în încleștarea luptei și nu vede victoria se proiectează cu mașina în pasărea dușmanului... Tineret zburător, sună buciumurile și codrii răsună, uruie cerul. În cântec de motoare, cântecul națiunii, la arme, la manșe, cu Dumnezeu înainte”. 

,,Este faza sfântă a reclădirii României Mari – releva și generalul Ion Sion, comandantul Diviziei 1 blindate –, zguduită atât de puternic de ultimele cataclisme. Mai mult ca oricând, astăzi Țara are nevoie de întreg sacrificiul nostru pentru a o face să trăiască iarăși între vechile hotare. Este idealul nostru, al tuturora, este idealul Patriei. Acest gând, adânc săpat în sufletul nostru trebuie să constituie singurul crez pentru care toți românii trebuie să luptăm”. 

Aceeaşi stare de spirit era înregistrată şi în rândurile civililor, voluntariatul căpătând un un mare număr de persoane, inclusiv din rândul ofiţerilor de rezervă şi din retragere solicitând reîncadrarea în armată.  

În acest context, Ministerul Apărării Naționale a emis un Comunicat (27 iunie) prin care ruga ,,să nu se mai facă astfel de cereri” și aducea la cunoștința generală că ,,fiecare trebuie să-și facă datoria în sfera de activitate, acolo unde se găsește, contribuind astfel mai bine și ușurând efortul celor de pe front”. Între voluntari s-au aflat tineri şi bătrâni, intelectuali şi oameni de rând. 

Tot atât de adevărat este și faptul că mulți au încercat (și reușit) să evite concentrarea și trimiterea pe front, preferând bulevardele, restaurantele și cafenele Capitalei.  

Pe front luptele s-au dovedit a fi deosebit de dificile, pierderile fiind mari încă din primele zile de război. Acest lucru s-a datorat nepregătirii corespunzătoare a armatei din timp de pace (instruire, dotate etc.), dar și rezistenței îndârjite opusă de trupele sovietice. 

Pe larg: 

Alesandru Duţu, Mihai Retegan, Război şi societate, România: 1941 – 1945, vol. 1, Editura RAO, Bucureşti, 1999; Alesandru Duţu, Armata română de la Prut la Stalingrad şi înapoi la Prut, 1941-1945, Editura Lexon-Prim, Chişinău, 2015.