$$$

 Membră a masoneriei feminine și adeptă a teosofiei, scriitoarea Bucura Dumbravă a fost o mare iubitoare a munților 

Františky Jozefíny Szekuliszovej s-a născut pe 28 decembrie 1868, la Bratislava, fiind fiica lui Július Bernhard Szekulis şi a Louisei. Familia ei s-a mutat în România în 1873, când fetița avea cinci ani, iar ea a primit numele Ștefania (Fanny) Seculici și a fost înscrisă la o școală din Sinaia, apoi la una din București.

Pe când se afla într-o vacanță la Sinaia, tânăra de 14 ani i-a citit câteva poezii proprii în limba germană reginei Elisabeta a României, care a încurajat-o să continue, a invitat-o de mai multe ori la Castelul Peleș și a sprijinit-o din punct de vedere material. A învățat apoi la un pension german din București, unde a studiat și limba română.

Sub influența lui reginei Elisabeta în al cărei anturaj se afla, Bucura devine interesată de natura României, de literatura și folclorul românesc. În 1905 a înființat societatea “Chindia”, care își propunea să cultive gustul pentru dansurile naționale și portul popular.

A început să scrie romane istorice sub pseudonimul Bucura Dumbravă, apoi a început o trilogie intitulată “Spărgătorul de valuri”. Din aceasta au apărut două romane scrise în limba germană: “Der Haiduck”, o carte despre haiducul Iancu Jianu (tradusă în română de Teodor Nica sub titlul “Haiducul”) și “Der Pandur”, o carte despre Tudor Vladimirescu, tradusă în același an de Elisa Brătianu cu un cuvânt introductiv de Carmen Sylva. Cel de-al treilea roman al trilogiei, “Sarea Norodului”, evoca figura lui Gheorghe Lazăr, dar manuscrisul în limba germană s-a pierdut.

Pasionată de drumețiile pe munte, Bucura pleca în fiecare primăvară la Sinaia, făcând excursii lungi în Bucegi, în Parâng, în Retezat și în Făgăraș, alături de prietenii și prietenele ei. În lunile de toamnă și de iarnă studia colecția de manuscrise a Academiei Române, iar în 1921, împreună cu geograful Mihai Haret și scriitorul Emanoil Bucuța, a înființat “Hanul Drumeților”, o asociație de turism care a efectuat lucrări de reparații la poteca pe valea Jepilor, a construit Hanul Peștera, a contribuit la construirea “Casei Omul” (actuala Cabana Omu). Clubul de turism avea 4.000 de membri grupați în 12 subsecțiuni regionale, iar aceștia publicau hărți topografice specializate, marcau traseele turistice și protejau în mod activ mediul înconjurător.

În ciuda vârstei, Bucura avea un stil de viață activ. În 1923, se afla în Elveția, unde a urcat pe Vârful Matterhorn, revenind în 1925 pentru a escalada unul dintre ghețarii Mont Blanc. Întoarsă în România, a stabilit un standard regional pentru alpinismul feminin, după ce a atins Vârful Omu, apoi s-a stabilit în cartierul Bran, în satul Poarta, unde intenționa să își înființeze propriul hotel.

Sub influența drumețiilor sale montane, Bucura Dumbravă a scris prima carte în limba română, “Cartea munților” publicată în 1920, care conținea îndrumări pentru organizarea și efectuarea de drumeții.

Scriitoarea a devenit membră a Marii Loje de Adopţiune Steaua Orientului care fusese fondată pe 1 martie 1922 alături de Claudia Millian-Minulescu, soția poetului Minulescu, actrița Agepsina Macri-Eftimiu, care era soția scriitorului Victor Eftimiu, Zoe C. Pallade și Smaranda Maltopol, soția colonelului Mihail Maltopol.

În ultimii ani de viață Bucura Dumbravă a început să fie preocupată de studiul teosofiei, iar în anul 1925 a înființat prima lojă teosofică din România, “Frăția”. care funcționa chiar în locuința ei de pe Calea Dorobanți din București și pe care a condus-o până la moarte. Scriitoarea a ținut sesiuni spiritiste la Sala Blank Marmorosch, la care participau Mateiu Caragiale și profesoara feministă Eugenia de Reuss Ianculescu ca martori mai mult sau mai puțin implicați în demonstrațiile pe care le făcea.

A urmat participarea la mai multe congrese teozofice, dintre care două în India. La întoarcerea din una dintre călătorii, după ce participase la un congres de teosofie și îl cunoscuse pe predicatorul spiritual Jiddu Krishnamurti, despre care cei care credeau în el îl considerau Mesia, s-a îmbolnăvit de malarie pe vapor. Bucura Dumbravă a murit în ianuarie 1926 într-un spital din Port Said, Egipt, dar înainte de a muri, le-a spus îngrijitoarelor ei că numai vederea munților ar mai putea să o însănătoșească. Rămăşiţele ei pământeşti au fost incinerate şi cenuşa s-a întors în ţară într-o urnă egipteană.

În anul 1927 a apărut la București lucrarea postumă “Pe drumurile Indiei. Cele din urmă pagini. Scrisori”.