$$$

 O PRIETENIE, O POEZIE SI O TRAGEDIE

      Ștefan Octvian Iosif și Dimitrie Anghel s-au cunoscut la Paris, în 1901, unde se aflau la studii. Temperamente total diferite, aveau totuși câteva trăsături care îi uneau: amândoi erau poeți, nutrind o mare sete de instruire și afirmare literară, și amândoi erau - structural vorbind - niște visători și niște romantici. Deși psihologic se deosebeau, în plan mai larg se întâlneau și se „completau” în chip fericit: pe când interiorizatul Șt. O. Iosif se simțea atras de exuberantul Anghel, acesta din urmă afla în persoana delicatului Iosif un fel de „reper” literar și temperamental, de care avea nevoie. Fiind și apropiați ca vârstă (Iosif avea 26 de ani, iar Anghel 28), cei doi s-au împrietenit. O relație benefică și pentru literele românești. Și-au luat un pseudonim - A. Mirea - sub care au început să publice lucrări originale și numeroase traduceri din literatura franceză si germana.

PATRU POETI SI O POEZIE

În toamna anului 1911 a avut loc aniversarea a 57 de ani a Teatrului Naţional din Craiova, director fiind Emil Gârleanu, iar secretar literar Liviu Rebreanu. Din Capitala României se urcă în acelaşi compartiment al trenului spre Cetatea Banilor - Craiova, scriitorii: Victor Eftimiu, Octavian Goga şi Ştefan O. Iosif. 

Pe la Slatina sau Piatra Olt, la una din ferestrele gării, probabil locuinţa şefului, o tânără femeie privea trenul şi-i urmărea plecarea cu melancolie. 

Şi-n ritmul roţilor, cu imaginea acelei tinere femei în suflet - cei trei scriitori, "am început să scandăm", scrie V. Eftimiu, poezia "Nevasta şefului de gară", apărută sub o triplă semnătură în revista Flacăra:

Ducându-şi viaţa solitară,

Un suflet trist şi visător,

Nevasta şefului de gară

S-a îndrăgostit de-un călător.

Dar trenul a plecat şi-n goana

Cu care monstrul a trecut

În suflet i-a lăsat icoana

Frumosului necunoscut.

De-atunci trec zile, nopţi de-a rândul

Şi trenuri trec neîncetat

Ea stă şi astăzi, aşteptându-l

La geamul veşnic luminat.

Şi trenuri vin şi pleacă iar

Şi nu ştiu rănile ce-o dor.

Nevasta şefului de gară

S-a îndrăgostit de-un călător!

La un moment dat a venit în compartimentul celor trei, CINCINAT PAVELESCU care, ascultând "creaţia", propuse alt final , cu siguranta sub impresia raporturilor dintre companionii sai de calatorie , DIMITRIE ANGHEL si SOFIA NADEJDE , aflati in alt vagon , cu STEFAN OCTAVIAN IOSIF :

Şi trenuri vin şi pleacă iar

Şi plictisită-ntr-un târziu,

Nevasta şefului de gară

A deraiat c-un macagiu.

Şi iată cum, în anul de graţie 1911, s-a realizat colaborarea a patru scriitori români, în trenul de Craiova scrie Victor Eftimiu in a sa " Portrete si Amintiri "!

M-am intrebat adesea cine-i " seful de gara " si cine-i " macagiul " si dupa intr - un final am aflat .

Atunci si acolo " sef de gara " era considerat ST. O. IOSIF , nevasta acestuia , SOFIA NADEJDE , fiind " deraiata " cu " macagiul " DIMITRIE ANGHEL - MITIF fost amic si colaborator , pana la deraiere , cu ST.O. IOSIF .

MORALA : Intr-o lume-n care misuna prin tot locul " macagii" juni si poficiosi este aproape firesc ca nevestele " sefilor de gara " sa se lase furate de sentimentalisme ieftine si sa " deraieze " cu ei.