$$$

 DUPĂ O CITIRE DIN EMINESCU

 Ştefan Octavian Iosif

Citesc... De sub pleoapa nu o data

Îmi scapara în jos, pe-obrazul meu,

O lacrima... si te citesc mereu

Si parca te-as citi întâia data!

Ce orizonturi noua-mi luminezi

Cu raza geniala-a mintei tale!

O lume ideala tu-mi creezi

Si peste toate-arunci un giulgi de jale

Ce fâlfâie întunecat în aer...

Si strunele pe care ning petale

Suspina-amar, ca-n vis, abia atinse

De degetele-ti palide si reci,

De degetele-ti reci si-atât de pale...

scotând sub mâna ta măiastra un vaier...

Si fruntea ta cu lauri o-ncununi,

Cu crini, cu nuferi, feregi din genuni,

Cu trandafiri ce din gradini i-aduni...

Plutind spre culmi cu aripele-ntinse,

Învaluit în nouri, tu petreci

În sfânta-apoteoza-a mortii reci...

O, numele tau sfânt poti sa ti-l treci

În cartea nemurirei necuprinse...

Cât va mai izvodi glas omenesc,

Un viers in dulcea limba-armonioasa

Din cea mai scunda si-umilita casa

A preamaritului grai românesc!