$$$

 

Am să vă povestesc astăzi o întâmplare de acum câțiva ani, din anul în care s-au împlinit 172 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Nici bine nu a trecut ziua de 15 ani și deja ochisem un volum de „Opere alese” lângă un tomberon din Capitală.

În zona Spitalului Colțea, am văzut niște cărți înfășurate într-un sac de plastic lângă un tomberon. Mașinile treceau, oamenii își vedeau mai departe de drumul lor, dar un Eminescu zăcea lângă tomberon.

Lângă tomberon este un Anticariat. Mă gândesc că cineva a vrut să vândă niște cărți, dar i-au rămas niște volume nevândute, inclusiv acest Eminescu. Prin urmare, destinul le-a fost pecetluit, acela de a zace lângă un tomberon, într-o seară de Vineri.

Episodul îmi amintește de o știre pe care o citisem de curând: Fotograful elvețian Rene Robert a murit de hipotermie după ce a căzut pe o stradă din centrul Parisului și a fost ignorat de trecători timp de 9 ore. În cele din urmă, autoritățile au fost alertate de un om al străzii.

Eu cred că exact așa s-a întâmplat și cu acest Eminescu. A zăcut în indiferență. Ce destin să aibă o carte… Nu degeaba se spune că indiferența ucide. Da, într-adevăr, indiferența poate ucide și cărți.

Indiferența doare, indiferența ucide și este opusul dragostei. M-am aplecat după acel Eminescu uitat și aruncat la tomberon. L-am scuturat, l-am pus în ghiozdan și mi-am văzut de drum. Era un volum de „Opere alese II. Poezii postume”, după ediția îngrijită de Perpessicius.

L-am recuperat pe Eminescu. Cred că i-ar fi stat bine și pe rafturile unui Anticariat, acolo unde ar fi venit un cititor și ar fi cumpărat-o, dar nu într-un tomberon. Cultura nu trebuia să zacă într-un tomberon.                                                                                         Sursa: Istoria pe razatoare