MICA SIRENĂ
Mica Sirenă trăieşte în adâncuri împreună cu cele două surori ale ei, cu prietenul său delfinul Delfi, cu bunica şi tatăl ei – împăratul apelor. La împlinirea vârstei de 15 ani, fiecare sirenă poată să iasă pentru prima dată la suprafaţă pentru a vedea lumea de dincolo de ocean. La fel şi Mica Sirenă. În ziua în care a împlinit 15 ani, ea iese la suprafaţa apei şi-l salvează de la înec. Se îndrăgostesc. Singura posibilitate a Micii Sirene (Nausica) de a rămâne pe pământ este ca un prinţ pământean să-i declare iubire eternă. Vrăjitoarea mărilor, Caracunda, cea care trage la fund corăbiile oamenilor, vrea să-i ia locul Micii Sirene şi să devină ea mireasa prinţului.
În final, planurile îi sunt dejucate, iar cei doi – Mica Sirenă şi prinţul – se căsătoresc şi trăiesc fericiţi pe pământ.
Lorelei
de Heinrich Heine
Eu nu înţeleg ce-i cu mine,
mă trage tristeţea-n abis.
O veche poveste se ţine
de sufletul meu şi în vis.
E seară. Şi Rinul sub zare
adoarme cu somn de voinic,
iar ultima rază sub soare
adastă pe stîncă un pic.
Şi cîntă acolo o fată,
pe vîrful lucind de scîntei,
în aur e dînsa-mbrăcată,
de aur e pieptenul ei.
Îşi mîngîie părul ce-n unde
ca apa se vălură lin,
iar cîntecul ei pătrunde,
căci plin e de-un farmec străin.
Vîslaşul se pierde prin ceaţă,
De-un dor fără nume cuprins,
şi stînca n-o vede în faţă
el vîrfu-l priveşte aprins.
Iar rîul – furia să-i vină
pe loc îl trimite în rai.
Ah, tu eşti, doar tu eşti de vină
cu cîntecul tău, Lorelei.
Peer Gynt este fiul lui Jon Gynt, cândva bogat şi apreciat, care a devenit beţiv şi şi-a pierdut toţi banii lăsându-i pe Peer şi pe mama sa Åse în sărăcie. Peer doreşte să refacă ceea ce tatăl lui a distrus, dar se pierde în lăudăroşenie şi fantezii. Se amestecă într-o bătaie şi fură mireasa, Ingrid din Hægstad, în ziua nunţii. Astfel este un proscris şi trebuie să fugă din parohie. În timpul călătoriei sale, el întâlneşte pe cele trei păstoriţe, femeia îmbrăcată în verde, fiica bătrânului din Dovre, cu care vrea să se căsătorească şi Bøygen (marele obstacol).
Solveig, pe care Peer a întâlnit-o la nunta din Hægstad şi de care s-a îndrăgostit, vine la casa lui din pădure să locuiască cu el, dar el o părăseşte şi îşi continuă călătoria. Este plecat mulţi ani, are diverse îndeletniciri şi joacă roluri variate inclusiv acela de negustor angajat în întreprinderi suspecte de pe coasta din Maroc, rătăceşte prin deşert, trece de Memnon şi de Sfinx, devine şef beduin şi profet, încearcă să o seducă pe Anitra, fiica unui beduin şi sfârşeşte la ospiciul din Cairo unde este întâmpinat ca împărat. Când în sfârşit se întoarce acasă, bătrân fiind, naufragiază. Printre cei din barcă îl întâlneşte pe călătorul străin, care doreşte să îi folosească cadavrul să descopere unde se află visele.
Întors acasă, în parohie, participă la o înmormântare şi la o licitaţie unde îşi oferă spre vânzare totul din viaţa anterioară. Se întâlneşte de asemenea cu topitorul de nasturi, care susţine că sufletul lui Peer trebuie topit împreună cu alte obiecte stricate în afară de cazul când poate să explice când şi unde în viaţa sa a fost „el însuşi” şi cu insul uscăţiv care crede că poate fi luat drept un păcătos adevărat care poate fi trimis în iad.
Peer, mai disperat ca niciodată, ajunge la Solveig, care l-a aşteptat la cabană încă de când acesta a plecat. Ea îi spune că el întotdeauna a fost el însuşi în credinţa, speranţa şi dragostea ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu