$$$

 Cântec vechi 

Ştefan Octavian Iosif

Codrule, stapânule,

Codrule, batrânule!

Misca-ti tu poienele

Si-ti ridica genele,

De priveste pâna-n zare:

Nu s-arata sir de care,

Sir de care ferecate,

Scârtâind împiedicate,

De-angarale-mpovarate,

De neferi înconjurate?...

Codrule, stapânule,

Codrule, batrânule!

Scutura-ti tu pletele

Sa s-adune cetele:

Cetele haiducilor,

Spaimele rascrucilor,

Sa rastoarne carele,

Vânzolind covoarele,

Sa desfunde lazile,

Sa-si împarta prazile...

Doi prieteni

Ştefan Octavian Iosif

S-a stins pe uliti cel din urma zvon.

Arar un pas rasuna monoton

Pe trotuarul luciu si pustiu...

La colt, în umbra, micul vizitiu

Asteapta un tramvai întârziat:

El si calutul lui, doi bieti fârtati,

Batuti de vânt si ploi,

Ce bine se-nteleg ei amândoi!

Pe dupa gât el i-a trecut un brat,

Si fruntea si-a-ngropat-o-n coama

Tovarasului credincios si blând...

Iar calul, nemiscat si el de teama

Sa nu-i alunge visul prea curând,

Ciuleste doar urechea, când si când,

În linistea târzie ascultând...

Si ninge peste ei si nu-si dau seama.

Cântec sfânt 

Ştefan Octavian Iosif

Cântecul ce-ades ti-l cânt

Când te-adorm în fapt de seara,

Puiule, e-un cântec sfânt,

Vechi si simplu de la tara.

Mama mi-l cânta si ea,

Si, la versul lui cel dulce,

Puiul ei se potolea

Si-o lasa frumos sa-l culce.

Azi te-adorm cu dânsul eu,

Ieri - el m-adormea pe mine,

Si-adormi pe tatal meu

Când era copil ca tine...

Mâine, când voi fi pamânt,

Nu uita nici tu - si zi-le,

Zi-le doina, cântec sfânt,

La copiii tai, copile!

Basm neisprăvit 

Ştefan Octavian Iosif

A fost o fata de-mparat

Frumoasa ca o zâna...

A fost o fata de-mparat

Cu ochi vicleni, cu par buclat,

Cu inima pagâna.

Sta visatoare-odata-n prag

Si-un paj trecea pe scara,

Sta visatoare-odata-n prag,

Si-n treacat îi sopti: ?Mi-esti drag,

Mi-esti drag din cale-afara!

A doua zi îi iese-n drum:

Mi-esti drag cât nu pot spune!î

A doua zi îi iese-n drum,

Si fuge, izbucnind acum

În hohote nebune...

Iubite, sa-ti mai spun ai vrea,

Cum s-a-ncheiat povestea?

Iubite, sa-ti mai spun ai vrea?...

Dar dac-ar fi povestea mea

În rândurile-acestea?

Artişti

Ştefan Octavian Iosif

Trei vagabonzi la poarta-mi vin;

Artisti - o mica trupa:

Copiii dupa ei se tin,

Si câinii dau sa-i rupa...

Sunt doi micuti, e mama lor;

Ea, cu flasneta-n spate.

E-o zi de toamna, pic de nor,

Dar cât de triste-s toate!

Cu ochii dusi, ca în extaz,

Ea cânta, si ei joaca,

Îi cade parul pe obraz

Si praful o îneaca.

Ei joaca, sar si se-nvârtesc,

Împiedicati în zdrente;

Rasufla greu când se opresc

Si fac la reverente.

Întinde piciul istovit

O palarie sparta:

Comedia s-a ispravit,

De-acu - la alta poarta...

Pe urma celor ce s-au dus

Vârtej de frunze-alearga...

Ca multi mai poarta Cel-de-sus

Pe lumea asta larga!

Când seara-n ceasuri de singurătate... 

Ştefan Octavian Iosif

Când seara-n ceasuri de singuratate

Îmi sprijin fruntea visator pe mâna,

Povesti strabune, cântece uitate,

Cu glasuri de tilinci îndepartate,

Îmi amagesc iar gândul si ma-ngâna,

Si-atunci te vad plutind surâzatoare

Din negura de vremi basmuitoare...

Esti tu, izvor de noua poezie,

Prilej de gânduri vechi, urzite iara,

O, dragalasa muza populara!

În ochii tai e cer senin de vara,

Si fermecata mea copilarie

Mi-o readuci, de tine-ademenita...

Fii dar la vatra mea binevenita!

Ca-n alte vremi si-acum fa sa coboare

Asupra-mi iarasi linistea dorita,

Sa uit de tot, uitat de-orice ispita,

Sa-mi para lumea pajiste-nflorita,

Si orice zi sa-mi fie sarbatoare,

Sa pot trai, strain de glasul urii,

Ca un copil cuminte al naturii...

Apa morţilor

Ştefan Octavian Iosif

Cunosti pe calatorul strain ce rataceste

Lasat de-ai sai pieirii, pe cai necunoscute?...

Paragini fara tarmuri se-ntind pustii si mute,

Si-adâncurile zarii se tot îndeparteaza,

Plutind ca niste ape în arsita de-amiaza.

El s-a raznit din ceata, si-a alergat spre ele

Ca sa-si potoale setea ce-i mistuia plamânii.

Zadarnic staruira în preajma lui batrânii:

N-a vrut sa tina seama de vorba-le-nteleapta

Ca nu-i decât parere, si moarte-n zari l-asteapta...

Târziu îsi vede-acuma nebuna ratacire:

Puterea nu-l mai iarta s-ajunga pe tovarasi

Si n-o sa mai se-ntoarca pe veci de veci în tara-si:

Vazduhurile-albastru surâd nepasatoare,

Jucând voios deasupra drumetului ce moare...

Cunosti pe calatorul strain ce rataceste!...

Dorind sa cucereasca mirajul tau, Apollo,

Câti visatori nu fura ademeniti departe

De blestemata apa a mortilor, si-acolo

Ca el cazura prada iluziei desarte!...

Câmpul libertăţii 

Ştefan Octavian Iosif

Un zvon din sat în sat strabate

Si da poporului curaj,

El pleaca-n valuri tulburate

Si se îndreapta catre Blaj.

Sunt preoti si mireni, cu totii

Mânati de-acelasi ideal ?

În fruntea tuturora motii,

Mândria mândrului Ardeal.

Ei simt ca-ntâia oara-i leaga

Un dor adânc de neam întreg,

Alearga toti sa-l înteleaga ?

Si cât de bine-l înteleg!

Caci bat cincizeci de mii de piepturi,

Si-n ele inimi românesti

Cari striga: "Libertate! Drepturi

Pe plaiurile stramosesti!..."

O, sfânta zi de sarbatoare!

Popor voinic din vai si lunci,

Te-om mai vedea odata oare

Precum te-ai aratat atunci?

Povestea vremii ne învata

Ca orice rana are leac,

Dar o-ntâmplare-asa mareata

Zbucneste-o data la un veac!