$$$

 GEORGE BERNARD SHAW

George Bernard Shaw (născut pe 26 iulie 1856, Dublin, Irlanda — decedat pe 2 noiembrie 1950, Ayot St. Lawrence, Hertfordshire, Anglia) a fost un dramaturg irlandez specializat în comedie, critic literar și propagandist socialist, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1925.

Viața timpurie și începuturile carierei

George Bernard Shaw a fost al treilea și cel mai mic copil (și singurul fiu) al lui George Carr Shaw și Lucinda Elizabeth Gurly Shaw. Teoretic, făcea parte din „ascendența” protestantă — aristocrația funciară irlandeză — însă tatăl său, lipsit de spirit practic, a fost mai întâi funcționar public cu un post sinecură, apoi un negustor de cereale lipsit de succes, astfel că Shaw a crescut într-o atmosferă de sărăcie decentă, pe care el o considera mai umilitoare decât sărăcia în sine. La început, Shaw a fost educat de unchiul său, un cleric, dar a respins școlile pe care le-a urmat ulterior; la 16 ani, lucra deja într-un birou de agenție funciară.

Sub influența mamei sale și prin vizitele la Galeria Națională a Irlandei, Shaw a dezvoltat o vastă cunoaștere a muzicii, artei și literaturii. În 1872, mama sa a părăsit familia și s-a mutat la Londra cu cele două fiice, urmându-l pe profesorul său de muzică, George John Vandeleur Lee, care locuise împreună cu familia Shaw începând din 1866. În 1876, Shaw a decis să devină scriitor și s-a alăturat mamei și surorii mai mari în Londra (cealaltă soră murise). În anii 20, Shaw a trăit în continuu înfrânt și sărac, trăind dintr-o liră pe săptămână trimisă de tatăl său și din veniturile mamei ca profesoară de muzică. Petrecea după-amiezile în sala de lectură a British Museum, scriind romane și citind ce nu învățase la școală, iar serile învățând la conferințe și dezbateri ale intelectualității londoneze de clasă medie.

Ficțiunea sa a eșuat complet. Romanul semiautobiografic și sugestiv intitulat Immaturity (1879; publicat abia în 1930) a fost respins de toți editorii londonezi. Următoarele patru romane au avut aceeași soartă, la fel ca și majoritatea articolelor sale, timp de un deceniu. Primele sale scrieri i-au adus mai puțin de 10 șilingi pe an. Un fragment publicat postum ca An Unfinished Novel în 1958 (scris între 1887–1888) a fost ultimul eșec în proză.

Activism, jurnalism și primele piese

Deși nu a reușit ca romancier în anii 1880, Shaw s-a descoperit pe sine în această perioadă. A devenit vegetarian, socialist, un orator impresionant, polemist și, timid, dramaturg. A fost motorul din spatele proaspăt înființatei Fabian Society (1884), un grup socialist de clasă medie care urmărea transformarea societății engleze nu prin revoluție, ci prin influențarea treptată a vieții intelectuale și politice. Shaw s-a implicat activ în toate activitățile organizației, cel mai vizibil ca editor al volumului Fabian Essays in Socialism (1889), un text clasic al socialismului britanic, contribuind și el cu două secțiuni.

În 1885, criticul dramatic William Archer i-a oferit lui Shaw un post stabil ca jurnalist. A scris cronici literare pentru Pall Mall Gazette (1885–88), critici de artă pentru The World (1886–89) și articole muzicale pline de spirit pentru The Star și The World. Cunoștințele sale muzicale, mai ales despre operă, combinate cu talentul său digresiv, au făcut ca multe dintre articolele sale să rămână de actualitate. Adevărata lui afirmare a venit ca critic de teatru la Saturday Review (1895–98), unde și-a folosit inteligența și umorul pentru a ataca artificialitățile scenei victoriene. În paralel, a început să scrie propriile piese.

Primele piese

Când Shaw a început să scrie pentru scena engleză, cei mai cunoscuți dramaturgi erau A.W. Pinero și H.A. Jones, care încercau să aducă realismul în dramaturgie, dar nu reușeau să se desprindă de clișeele romantice. Introducerea pieselor lui Ibsen în jurul anului 1890 a deschis calea pentru o nouă seriozitate pe scenă. Shaw a adaptat o comedie eșuată, Widowers’ Houses, într-o piesă de inspirație ibseniană despre scandalul chiriilor din mahalalele Londrei (jucată în 1892). În această piesă, focusul nu este pe drama romantică, ci pe răul social, și totul este tratat cu ironie, nu cu patos.

Aceeași abordare se regăsește în Mrs. Warren’s Profession (scrisă în 1893, jucată abia în 1902), despre prostituția organizată și ipocriziile societății. Aceste piese, pe care Shaw le numea „neplăcute”, aveau scopul de a forța spectatorul să confrunte adevăruri incomode. Le-a urmat cu patru piese „plăcute”, reunite în volumul Plays Pleasant and Unpleasant (1898). Arms and the Man (1894) ironizează idealurile romantice despre dragoste și război, Candida (1897) tratează alegerea unei femei între un soț devotat și un poet visător, iar You Never Can Tell (1899) explorează conflictul între pasiune și rațiune.

Afirmarea internațională

Piesa Man and Superman (1905) conține faimoasa scenă onirică Don Juan in Hell și dezvoltă filosofia lui Shaw despre „forța vitală” — un principiu evolutiv al umanității. În piesă, Jack Tanner fuge de căsătoria cu Ann Whitefield, doar pentru a descoperi că ea este însăși întruchiparea acelei forțe vitale prin puterea de a da naștere.

Reputația sa pe continentul european s-a consolidat rapid, dar în Anglia, a fost apreciat abia după piesa John Bull’s Other Island (1904), prezentată inclusiv regelui Edward al VII-lea. Au urmat capodopere precum Major Barbara (1905), The Doctor’s Dilemma (1906), Androcles and the Lion (1912) și, desigur, Pygmalion (1913) — una dintre cele mai populare comedii ale tuturor timpurilor, transformată ulterior în musicalul My Fair Lady.

După Primul Război Mondial

Primul Război Mondial a fost un moment de cotitură. Shaw a publicat pamfletul Common Sense About the War, criticând atât Aliații, cât și Germania. În Heartbreak House (1920), a expus falimentul spiritual al elitei britanice prebelice. A urmat seria de piese filozofice Back to Methuselah (1922).

Inspirat de canonizarea Ioanei d’Arc în 1920, a scris piesa Saint Joan (1923), în care o prezintă pe eroină ca pe o mistică practică, o sfântă eretică și un geniu inspirat. Piesa i-a adus Premiul Nobel pentru Literatură în 1925 (pe care l-a refuzat).

Ultimii ani

După 1930, Shaw a scris mai puțin pentru scenă, preferând eseuri și discursuri politice. A revenit cu piesa The Apple Cart (1929), o comedie politică futuristă. Ultimele sale piese includ Geneva (1938), In Good King Charles’s Golden Days (1939), Farfetched Fables (1950), și Why She Would Not (1956).

Cunoscut pentru spiritul său obraznic și apariția sa carismatică (figură slabă, barbă stufoasă, baston elegant), Shaw a fost o figură publică inconfundabilă. După moartea soției sale în 1943, s-a retras definitiv la reședința sa din Ayot St. Lawrence, unde a murit în 1950.

Moștenire

George Bernard Shaw nu a fost doar cel mai mare dramaturg comic al timpului său, ci și unul dintre cei mai importanți autori dramatice din limba engleză de după secolul al XVII-lea. Prin dezvoltarea unei dramaturgii bazate pe pasiune morală și conflict intelectual, prin revigorarea comediei de moravuri și explorarea simbolismului teatral, Shaw a influențat profund teatrul modern. A fost un vizionar, un polemist redutabil, un critic muzical remarcabil și unul dintre cei mai prolifici epistolieri din literatură. Inteligența sa critică a modelat gândirea politică, economică și socială a mai multor generații.